duminică, 12 iunie 2011

O femeie l-a iertat pe ucigașul fiului ei

O femeie a găsit puterea să îl ierte pe acela care i-a ucis fiul. Acum, locuiește în aceeași clădire cu ucigașul și frecventează împreună aceeași biserică.

Mary și ucigașul fiului ei

Fiul lui Mary Johnson, Laramiun, era în vârstă de doar 20 de ani atunci când a fost împușcat mortal de O'shea Israel, în vârstă de 16 ani la data aceea. Incidentul s-a petrecut în 1993. O'shea „este un animal care merită închis într-o cușcă", a declarat Mary atunci, notează christianpost.com.

O'shea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat 17. A fost eliberat recent.

La 12 ani după condamnarea lui, mama lui Laramiun l-a vizitat pe O'shea în închisoarea de stat din Minnesota, unde era întemnițat. Femeia mărturisește că Dumnezeu i-a dat în momentul acela puterea de a-l ierta pe ucigașul fiului său. „Iertarea este un lucru puternic", a declarat Mary. Ea a subliniat că ranchiuna „este ca un cancer" care „te macină din interior".

După ce O'shea a ieșit din închisoare, Mary l-a invitat să locuiască alături de ea, în același imobil. „Îl tratez ca pe un fiu, îi vorbesc ca unui fiu", susține Mary.

La rândul lui, O'shea spune despre Mary: „Ea este mama mea acum. Este a doua mea mamă".

Mary Johnson a pus bazele unei fundații, From Death to Life, prin încearcă să ajute familiile victimelor să găsească o cale de împăcare cu aceia care le-au făcut rău.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/O-femeie-l-a-iertat-pe-ucigasul-fiului-ei-3541.html

(Foto: queenmab31.blogspot.com)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu