luni, 13 iunie 2011

Solnițele dispar de pe mesele restaurantelor

Ministerul Sănătății din Argentina a ajuns la un acord cu hotelurile și restaurantele prin care acestea vor renunța să mai pună pe masa clienților solnițe.

sare_solniteIntenția este aceea de a reduce consumul de sare, în efortul de a combate hipertensiunea. Aroape un sfert din populația metropolei Buenos Aires suferă de hipertensiune, adică 3,7 milioane de oameni. „În medie un argentinian consumă 13 grame de sare în fiecare zi, în timp ce recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății este de sub cinci grame", justifică demersul ministrul sănătății. Ministrul e de părere că dacă reducerea ar fi și numai cu 3 grame pe zi, s-ar putea salva 2000 de vieți omenești pe an.


Măsura nu este atât de extremă pe cât pare, astfel că sarea va putea fi oferită la cerere, dar numai după ce patronul restaurantului gustă mâncarea și confirmă faptul că e nesărată. Guvernul a semnat un acord și cu producătorii din panificație pentru reducerea cu 40% a sării din pâine.


Consumul excesiv de sare duce la creșterea hipertensiunii arteriale. La nivel mondial hipertensiunea arterială este considerată principalul factor de risc pentru sănătate, responsabilă de 60% dintre accidentele vasculare şi jumătate dintre afecţiunile cardiace.


Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Solnitele-dispar-de-pe-mesele-restaurantelor-3558.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu