duminică, 14 august 2011

Atlasul norilor

Reţeta fericirii în 629 de pagini

Vorbesc despre Atlasul norilor* lui David Mitchell. M-a cucerit la târgul Gaudeamus cu o singură recomandare de pe coperta 1: "Cel mai bun şi mai îndrăzneţ roman al anului 2004" (The Guardian). Cuvântul "îndrăzneţ" din propoziţie a sigilat decizia de cumpărare, destul de rar apelat în descrierile unor cărţi (în fond, e bine să avem rezerve de vocabular, nu să abuzăm de epitete de genul celor pe care le voi folosi aici: genial, forma maximă, colosal :) ), dar şi preţul imbatabil de 9,99 ron. Niciodată o comoară nu a fost în acelaşi timp ieftină şi totuşi incredibil de valoroasă. Scuzaţi tonul delirant al acestui post, însă nu mi se intâmplă prea des ca, din noianul lecturilor parcurse, un autor să spargă topul celor mai bune 5 romane pe care mi l-am alcătuit. Aşa incât, am fost deopotrivă intrigată şi extatică să citesc pe îndelete toate cele 629 de pagini delicioase şi deplin satisfăcătoare.

Cum să vă spun că mi-am dat seama că mă aflu in faţa unui autor genial? Păi din prima frază pe care am citit-o mi-a plăcut stilul lin şi suav al scrierii: "Dincolo de cătunul Indienilor, intr'o parte a ţărmului ce părea a nimănui, am dat din intâmplare peste un şir de urme recente." M-a cuprins un val instantaneu de tandreţe pentru oricine ar fi fost omul din spatele acestui roman. Am mai simţit asta doar la primul contact cu Şotronul lui Julio Cortazar (mi-e şi jenă să o recenzez pentru că mă apropii de cartea aia cu emoţie şi timiditate şi acum), cu Magicianul lui John Fowles, cu Teoria norilor lui Stephane Audeguy, si cu Marquez, Llosa, Sabato, Kundera, Bulgakov, Antunes, pfiiiii....or mai fi. Doamne-ajută că am reuşit să mă îndrăgostesc de atâtea ori, şi incă mai reuşesc să apară autori care să-mi sucească minţile.

Cartea trebuie parcursă cu dragoste, savurată încetul cu încetul, citită cu plăcere în ore dedicate special acestei activităţi, precedate de 40 de minute de pregătiri şi setting the mood: prepararea de cafea sau ceai, poate un pahar de vin roşu, 10 minute de introspecţie filosofică, alegerea creionului preferat pentru însemnari, alegerea ţinutei comode, căutarea celei mai bune poziţii, testarea luminii, mângâierea copertei, o inspiraţie profundă şi ii dăm drumul. Deschiderea e marcată de un jurnal datând de la începutul secolului al XIX-lea. Pasionaţii se vor bucura fără doar şi poate. Autorul lui şi personajul central al primului set de relatări este Adam Ewing, insărcinat cu treburi administrative pe o insulă din Pacific. Perioada colonizării, a convertirii forţate a localnicilor, a înrobirii şi traficării de sclavi, a goanei dupa marile averi, stârnita concomitent cu practicarea noilor rute comerciale maritime. Cuvinte-cheie: aventură, complot, violenţă, marele "bine" al civilizaţiei.

Destul cu dezvăluirile, pentru că altminteri o sa umplu pagini intregi, de caiete studenţeşti, cu nume de personaje, date şi intâmplări. E de menţionat că acţiunea din insule se întrerupe brusc şi ei îi urmează a doua povestire, sub forma unor scrisori redactate de Robert Frobisher, compozitor de geniu şi datornic vândut, către mai bunul său prieten şi amant, Rufus Sixsmith (Doamne ce nume! delicios). Intâmplător, Mr. Frobisher descoperă în timpul minunatelor sale aventuri in Flandra, la începutul secolului al XX-lea, o porţiune din Jurnalul lui Adam Ewing, despre care face pomenire in scrisori. Staţionat la Zedelghem, începe să compună marea sa capodoperă. Cuvinte-cheie: peripeţii, artă, amor, umor.

In acelaşi secol, dar în anii '60, jurnalista de investigaţii Luisa Rey anchetează construirea unei centrale nucleare în Buenas Yerbas, U.S.A.. Angajat al acelei centrale, omul de ştiinţă Rufus Sixmith şi prieten vechi al tatălui Luisei, încearcă să o prevină, dar este ucis înainte de vreme. Luisa devine noua posesoare a scrisorilor, descoperă capodopera Sextetul Atlasul norilor a lui Frobisher şi paf! suntem aruncaţi brusc din această povestire, tocmai când Luisa Rey e pe cale să fie ucisă ea însăşi. Cuvinte-cheie: urmăriri, crime, coincidenţe, indicii.

Mergem în Anglia anilor '80. Timothy Cavendish este editor. Peste noapte dă lovitura când unul dintre clienţii săi, autorul cărţii "Mama de bătaie", işi ucide criticul la un eveniment monden, provocând vânzări în tiraje uriaşe. Succesul fenomenal atrage după sine şi succesul financiar, din care tind să se înfrupte şi alţii, în virtutatea şantajului şi a ameninţărilor. Neavând nicio soluţie, Timothy Cavendish fuge din Londra în provincie, în speranţa că astfel situaţia se va "răci". Ca sa îi ţină de urât pe tren, alege pentru lectură un manuscris venit recent pe adresa editurii, intitulat: Jumătăţi de alte vieţi. Primul mister dezlegat de Luisa Rey. Dintr-un accident nefericit în altul, nimereşte finalmente în orăşelul Hull, la Casa Aurora. Ceea ce el credea a fi o pensiune liniştită se dovedeşte a fi un azil, în care se vede închis întocmai ca un deţinut. Pare sfârşitul tuturor planurilor şi chiar al vieţii înseşi. Cuvinte-cheie: genial, umor nebun, aventuri, violenţă.

Intr-un viitor mult mai îndepărtat, în noua ordine a lumii, care acum se numeste Nea So Copros, oamenii "pur sânge" trăiesc o viaţă cumplită. Sunt încurajaţi să consume orice in exces (dictonul care guvernează această lume este: Sufletul tau valorează câti dolari are în el), înconjuraţi de noii sclavi crescuţi artificial, dar în fond având acelaşi ADN uman. Chiar economisitul reprezintă o infracţiune în aceasta ordine corpocratică. Sonmi-451, o astfel de fabricantă este ajutată să fugă din unitatea în care servea şi folosită în scopuri revoluţionare, pentru răsturnarea acestei ordini. In timpul "elevării" sale de la statutul de fabricantă la cel de pur sânge, Sonmi-451 urmăreşte cu deosebită plăcere un film numit Cumplitele incercări ale lui Timothy Cavendish. Cuvinte-cheie: propagandă, corporaţii, consumerism, sclavagism, viziune, distopie, revoluţie.

Post-apocalipsa, pamântul e stăpânit de triburi şi clanuri, societatea s-a intors in mod ciudat la ceea ce era in timpurile de inceput. Parcă blestemaţi să urmeze aceeaşi istorie ciclică, aceşti oameni luptă pentru supravieţuire. Confruntările pentru resurse sau pentru teritoriu sunt extrem de sângeroase. O civilizatţe mult mai avansată tehnic, dar care constituie rămăşitele omenirii consumeriste ce a sfârşit prin a se autodistruge, vizitează din când în când comunităţile "primitive". Imixtiunea se face prin reprezentanta Meronym, o urmaşă a lui Sonmi-451. Disperaţi sa nu repete aceleaşi greşeli, oamenii trăiesc într-o lume magică, mitologică, ei ştiind că strămoşii lor au confundat evoluţia cu progresul tehnologic şi că asta le-a grăbit sfârşitul. Este de ajuns să o luăm de la început ca să nu mai repetăm aceleaşi greşeli? Are omenirea capacitatea să se salveze? Cuvinte-cheie: violenţă, spiritualitate, supravieţuire.

Vă puteti da seama ce a făcut David Mitchell. A scris un roman compus din 6 povestiri separate care comunică între ele prin intermediul unui personaj, ce reapare sub forme diferite în fiecare dintre ele. Fiecare din cele 6 povestiri se întrerupe brusc, este urmată de începutul celei de-a doua, apoi a celei de-a treia şi tot aşa, pana când, odată cu sfârşitul celei de-a şasea, ele se continuă, în ordine inversă. A şaptea povestire este practic continuarea celei de-a şasea, a opta, continuarea celei de-a cincea ş.a.m.d. Interesant joc şi exerciţiu literar, practicat şi de Frobisher atunci când compune sextetul Atlasul norilor, şi care se şi miră că scrie aşa o capodoperă la vârsta sa. El se miră şi este totodată convins că nu va mai reuşi niciodată sa scrie ceva măcar la fel de bun, şi ca joaca sa cu începutul şi sfârşitul poate să fie o găselnita genială sau una stupidă. Robert Frobisher este corespondentul lui David Mitchell, care pare să fi scris marea sa capodoperă la doar 40 de ani.

Este capabil să revină cu ceva măcar la fel de bun? Sau asistăm la un scriitor genial aflat acum in forma maximă? Aceasta este intrebarea cu care rămân dupa lectura acestui roman. Trebuie să mărturisesc că citind această carte am fost geloasă. Sunt geloasă pe un om care scrie atât de mult şi de bine, care înşiră cuvinte pe foaie şi par ca toate îşi au locul acolo (fraze cu 3-4 epitate, urmate de o comparaţie care nu par încărcate, o oralitate nemaipomenită, cel mai savuros umor, care m-a făcut să râd în hohote), care pare că scrie fără a edita. Aşa de frumoasă, complexă şi strălucită este cartea sa, pe care o preţuiesc mult. Felicit totodată editura, pentru că a ales această carte şi ne putem bucura de ea la doar 4 ani de la apariţia ei în original. Un decalaj rezonabil pentru România. Şi îl apreciez enorm pe traducătorul manuscrisului, Mihnea Gafiţa, care a făcut o muncă senzaţională.

Scris de Măriuca Macovei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu