19 August – Celrăuaminul
-«Copii, de ce anume vă este teamă?» – îi întrebă la şcoală profesorul pe elevii săi, pentru a-i introduce în lecţia pe care urma să o predea.
Gheorghe răspunse:
-«Eu mă tem de celrăuamin.»
Profesorul, mirat, îl întrebă:
-«Ce-i asta?»
-«Nu sunt sigur, dar trebuie să fie ceva teribil, pentru că mama spune mereu la sfârşitul rugăciunii: ”şi ne mântuieşte de celrăuamin”.»
„Mântuieşte-ne de celrăuamin”. Binecuvântate mamele care îi învaţă pe copiii lor să se roage, chiar dacă uneori, fac posibilă neînţelegerea unor lucruri. Ceea ce este trist este să descoperi copii pe care mamele lor nu i-au învăţat să se adreseze lui Dumnezeu. Deficitul pe care-l poartă aceşti bieţi micuţi cu greu îl vor putea depăşi în tot restul vieţii lor. Ceea ce se învaţă pe braţele mamei, în cei şapte ani de-acasă, are un gust aparte, special.
Acum bine, trebuie să ne gândim dacă cei care ne aud cum ne rugăm sunt în stare să înţeleagă ceea ce spunem. Dacă am vorbi cu ai noşti la viteza cu care vorbim cu Domnul sau cu Sfânta Fecioară Maria, ne-ar mai înţelege?
A ne ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. A bolborosi rugăciuni este altceva.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu