joi, 1 septembrie 2011

Cei mai bogați scriitori

Scris de Andreea Chebac • 1 septembrie 2011 • in categoria Stiri

Revista Forbes a publicat topul anual al scriitorilor cu cele mai mari venituri obținute din vânzarea de cărți. Pe primul loc se află James Patterson, care a câștigat din scris anul trecut nu mai puțin de 84 de milioane de dolari, adică cu 20% mai mult decât în anul precedent. Veniturile obținute de Danielle Steel sunt de 35 de milioane, iar Stephen King, care a descris trillerilurile lui Patterson ca fiind „adormitoare” și l-a numit pe acesta „un scriitor groaznic”, se află pe locul trei cu 28 de milioane.

Janet Evanovich a atins suma de 22 de milioane, în timp ce Stephenie Meyer apare în top cu un venit de 21 de milioane. Rowling a câștigat doar 5 milioane de doalri din vânzarea cărților sale, dar se așteaptă o revenire a acesteia anul viitor odată cu lansarea e-book-ului “Pottermore”.

Se estimează că în curând vor intra în top și scriitori care se publică singuri, în condițiile în care Amanda Hocking tocmai a semnat un contract de 2 milioane de dolari pentru următoarea sa cartea, iar John Locke a fost primul autor care a vândut un milion de e-book-uri pe Amazon.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu