vineri, 11 martie 2011

Un geniu îşi ia rămas bun


“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele, un poem al lui Benedetti si un cantec al lui Serrat, ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor …

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata … N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii … Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Gabriel García Márquez


Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=5

Tâlharul cel bun sau efectul Dismas / Autor: Octavian Dărmănescu

Cei care fondează antisemitismul pe grozăvia crucificării Fiului lui Dumnezeu se pripesc: Hristos ar fi fost răstignit de către orice popor în care S-ar fi născut! Prea adusese foc şi sabie, prea incomodase lejeritatea domestică a omului vechi, "El, de care lumea nu era vrednică".

Suntem datori Sfântului Evanghelist Luca pentru singura relatare a dialogului dintre cei trei osândiţi din dealul Golgotei: Hristos, "împăratul iudeilor", Dismas (tâlharul cel bun) şi Gestas (tâlharul nepocăit). Un dialog scurt, dar plin de greutatea trupurilor spânzurate pe lemn.

Nimeni nu poate contrazice evidenţa comunităţii de suferinţă a Domnului Hristos cu tâlharii de pe cruce. Aduşi pe cărări diferite, cei trei se întâlnesc în faţa călăilor comuni, iar aceştia, cu o meticulozitate proprie romanilor, îi răstignesc după aceleaşi reguli folosite odinioară, în cazul sclavilor lui Spartacus. Şi iată-le ridicate. Trei cruci pe Golgota, o horă tristă a nedreptăţii umane. Aflaţi acum la o cruntă altitudine, îşi repetă viaţa şi caută răspunsuri printre spasmele durerii. Între ei ia naştere o atingere necunoscută, venită din consumarea aceluiaşi chin fizic. Scriptura n-o spune, dar şi cei doi tâlhari s-au chinuit cumplit; numai că Hristos atârna mai greu în cuie, costându-L scump păcatul lumii - de aceea a şi murit mai repede?

În acest spectacol trist, când părea că răul îşi instalase definitiv puterea, cele trei cruci încep să glăsuiască. Cu toată firea lui de precupeţ viclean, tâlharul cel rău încearcă să tragă foloasele unei eventuale smulgeri din cuie a lui Mesia cel răzbunător, găsind un ton ironic de necrezut la un om care trage să moară: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi pe noi" (Luca 23, 39). La provocare de tâlhar, tot un tâlhar răspunde: "Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: Pomeneşte-mă Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta" (Luca 23, 40-42).

La o scurtă cercetare, observăm că fiecare dintre tâlhari i-a cerut mântuirea, numai că primul din batjocură, al doilea din credinţă. Din această părtăşie a suferinţei numai Dismas s-a ales cu izbândă. Marele prinos de jertfă adus la picioarele ţintuite ale Celuilalt Răstignit a fost rândul lui cel bun, mila care l-a cuprins pentru soarta Lui tristă.

În loc să-şi ducă tăcut asupră-şi pedeapsa, Dismas, cel mai apropiat martor al Patimilor lui Hristos, se vădeşte a-I fi prieten, plângându-L şi mărturisindu-L, el, un tâlhar ordinar, dând pildă ucenicilor ascunşi prin ungherele cetăţii sfinte. Iar Cel din lemnul Crucii Îşi ţine făgăduinţa "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23, 43).

Speriaţi de furia naturii, iudeii se împrăştie pe la casele lor, "bătându-şi pieptul" întristaţi, ca după o mare greşeală. Pierduseră pariul lui Pascal şi o ştiau prea bine...

Sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/talharul-cel-bun.php