Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei)
Blog-ul lui Ciprian Vestemean cu gânduri, realizări, cărți, publicații... /./ Citiți ceea ce citesc și eu... /./ De prin lume adunate și la lume iarăși date! Urmăriți zilnic sau... cât voi mai trăi!
duminică, 13 martie 2011
Predica de Duminică!!!
Predica de Duminică!!!
Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei)
Lumea cărților!
Patrick Sbalchiero: Dicţionar al miracolelor şi al extraordinarului creştin
Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi anunţă apariţia cărţii “Dicţionar al miracolelor şi al extraordinarului creştin”, coordonată de Patrick Sbalchiero. Cartea apare în formatul 17×24, are 1076 pagini şi poate fi procurată de la orice librărie catolică din ţară la preţul de 79 lei. Coordonatorul lucrării este doctor în istorie, profesor la Şcoala Catedrală de la Paris.
În istoria Bisericii – citim în prezentarea apărută pe ITRC.ro – există numeroase evenimente care nu pot fi explicate fără a recunoaşte o intervenţie divină, precum apariţii, miracole, viziuni etc.. Însă a existat mereu un sentiment de incertitudine cu privire la acestea. Grija Bisericii este de a conduce miracolul la raţiunea teologică şi doctrinară, dar de multe ori se împiedică de oamenii de ştiinţă, care vor să-l conducă spre raţiunea analitică şi matematică. Această lucrare monumentală, rod al colaborării a peste 230 autori, medici şi teologi, universitari şi ecleziastici, prezintă în cadrul a peste 830 articole răspunsuri documentate la întrebări care suscită multe curiozităţi. De fapt, acest dicţionar caută să răspundă la patru întrebări esenţiale: cum se explică prezenţa fenomenelor extraordinare în tradiţia creştină? Pot ştiinţele umane şi cele ale naturii să ne ajute la o mai bună înţelegere a acestor fapte? Cum se articulează lectura teologică şi interpretarea ştiinţifică a extraordinarului? Psihologia umană constituie o bază favorabilă sau un obstacol pentru supranaturalul extraordinar?
Subiectele abordate în cele 830 articole sunt de dimensiuni diferite, iar fiecare articol este completat de o scurtă bibliografie, permiţând cititorului să continue reflecţia asupra temei prin invitaţia la cercetare individuală. Titlurile articolelor sunt alcătuite din nume comune şi nume proprii. Primele cuprind ansamblul fenomenelor extraordinare consemnate în istoria creştinismului; ultimele se referă la două categorii de persoane: cele care au experimentat pe propria piele fapte extraordinare tangibile şi cele care au studiat aceste manifestări. După cum spune Patrick Sbalchiero în introducere, acest dicţionar nu este nici un punct final şi nici o recapitulare a cunoştinţelor actuale legate de extraordinarul creştin. El este o invitaţie de a se continua cercetările, mai intens, în acest domeniu.
“Este legitim să ne interogăm asupra privirii reductoare pe care lumea noastră contemporană o aruncă spre aceste fenomene universale. Statutul negativ care le este dat de o parte a mediilor ştiinţifice, şi, mai paradoxal, de o parte a clerului, necesită redeschiderea acestui dosar. Nu e vorba de a ne complace în senzaţional. Dicţionarul de faţă este de un alt ordin. Noi propunem supunerea faptelor la un examen riguros, la lumina ştiinţelor contemporane şi a tradiţiei bimilenare a creştinismului. Numai cu acest preţ, bazându-ne pe această exigenţă de a reconcilia spiritul şi inima, vom putea să progresăm în cunoaşterea extraordinarului creştin, semn şi reflectare a unui supranatural constitutiv al unităţii noastre.”
Dies Domini - partea 14
78. Totodată, "în celebrarea acestui ciclu anual al misterelor lui Cristos, Sfânta Biserică o venerează cu o iubire deosebită pe Fericita Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care este indisolubil unită cu Fiul ei în opera mântuirii".[122] În acelşi fel, introducând în ciclul anual comemorarea martirilor şi a altor sfinţi, "Biserica proclamă Misterul Pascal realizat în Sfinţi, care au suferit cu Cristos şi cu El împreună sunt preamăriţi".[123] Comemorarea sfinţilor, celebrată în spiritul autentic al liturgiei, nu umbreşte poziţia centrală a lui Cristos, ci dimpotrtivă, o preamăreşte, arătând puterea răscumpărării aduse de El. Aşa cum se exprimă sfântul Paulin de Nola, "toate trec, dar slava sfinţilor rămâne în Cristos, care le reînnoieşte pe toate în vreme ce El rămâne acelaşi".[124] Această legătură esenţială dintre slava sfinţilor şi cea a lui Cristos este înscrisă în chiar statutul anului liturgic, şi îşi găseşte expresia cea mai semnificativă tocmai în caracterul fundamental şi dominant al duminicii, ca zi a Domnului. Urmărind perioadele anului liturgic în respectarea duminicilor care le ritmează în întregime, angajarea eclezială şi spirituală a creştinului este profund centrată pe Cristos, în care îşi află raţiunea de a fi şi de la care îşi trage hrana şi întărirea.
79. Duminica apare ca modelul firesc pentru înţelegerea şi celebrarea solemnităţilor anului liturgic, a căror valoare pentru existenţa creştină este atât de mare încât Biserica a decis să le sublineze importanţa hotărând ca obligaţie pentru credincioşi participarea la Liturghie şi păstrarea odihnei în zilele respective, chiar dacă acestea cad în timpul săptămânii.[125] Numărul acestor sărbători a variat, în funcţie de epocă, ţinându-se cont de condiţiile sociale şi economice, ca şi de înrădăcinarea lor în tradiţii şi, în plus, de susţinerea din partea legislaţiei civile.[126]
Actualele reglementări canonice şi liturgice prevăd posibilitatea ca fiecare Conferinţă Episcopală, ţinând cont de circumstanţele proprii fiecărei ţări, să reducă lista sărbătorilor de poruncă. O eventuală decizie în acest sens trebuie confirmată printr-o aprobare specifică a Sfântului Scaun[127], şi, în acest caz, celebrarea unuia dintre misterele Domnului, ca Epifania, Înălţarea sau Trupul şi Sângele lui Cristos, trebuie transferată într-o duminică, potrivit normelor liturgice, astfel încât credincioşii să nu fie lipsiţi de meditarea acelui mister.[128] Păstorii se vor îngriji să-i îndemne pe credincioşi să participe şi la Liturghiile sărbătorilor importante celebrate în cursul săptămânii.[129]
80. Trebuie abordată şi problematica pastorală specifică ce se referă la frecventele situaţii în care anumite tradiţii populare şi culturale, proprii unui anumit mediu, riscă să copleşească celebrarea duminicilor şi a altor sărbători liturgice, introducând, alături de spiritul autenticei credinţe creştine, elemente care îi sunt străine şi care o pot desfigura. În aceste cazuri trebuie să se vorbească lămurit, în cadrul catehezelor şi în alte intervenţii pastorale oportune, îndepărtându-se ceea ce este incompatibil cu Evanghelia lui Cristos. Însă nu trebuie uitat că astfel de tradiţii ! şi aceasta este valabil în mod analog şi pentru noile propuneri culturale ce vin din partea societăţii civile ! conţin deseori valori care pot fi armonizate fără dificultate cu exigenţele credinţei. Le revine Păstorilor să acţioneze cu discernământul necesar pentru a păstra valorile culturale ale unui context social determinat, şi mai ales ale religiozităţii populare, în aşa fel încât celebrările liturgice, mai ales cele din zilele de duminică şi din sărbători, să nu aibă de suferit de pe urma lor ci, mai degrabă, să profite.[130]
Note
[122] Ibid., n. 103.
[123] Ibid., n. 104.
[124] Carm. XVI, 3-4: "Omnia praeterunt, sanctorum gloria durat / in Christo qui cuncta novat dum permanet ipse": CSEL 30, p. 67.
[125] Cf. Codul de Drept Canonic, can. 1247; Codul Canonic al Bisericilor orientale, can. 881, '' 1 şi 4.
[126] Din punctul de vedere al dreptului comun, în Biserica latină, sărbătorile de poruncă sunt Naşterea Domnului nostru Isus Cristos, Epifania, Înălţarea, Trupul şi Sângele lui Cristos, Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, Neprihănita zămislire, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Iosif, Sfinţii Apostoli Petru şi Paul, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor: cf. Codul de Drept Canonic, can. 1246. Sărbătorile de poruncă comune tuturor Bisericilor orientale, sunt: Naşterea Domnului nostru Isus Cristos, Epifania, Înălţarea, Adormirea Maicii Domnului, Sfinţii Apostoli Petru şi Paul: cf. Codul Canonic al Bisericilor orientale, can. 880, ' 3.
[127] Cf. Codul de Drept Canonic, can. 1246, ' 2; pentru Bisericile orientale, cf. Codul Canonic al Bisericilor orientale, can. 880, ' 3.
[128] Cf. S. Congr. a Riturilor, Normae universales de Anno liturgico et Calendario (21 martie 1969), nn. 5-7: Enchiridion Vaticanum 3, nn. 895-897.
[129] Cf. Caeremoniale Episcoporum; ed. typica, n. 230.
[130] Cf. Ibid., n. 233.
© Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti
www.arcb.ro
Saint Valentine - protector la iubirii curate sau al desfranarii? | >> |
Suntem in plina febra a pregatirilor pentru "marele praznic" al lui... Saint Valentine. Ma sfiesc sa-l numesc Sfantul Valentin, pentru ca nu vad legatura intre viata mucenicului Valentin, marturisitor al credintei crestine, si marele kitsch mediatic Valentine's Day ce se porneste de la inceputul lunii februarie. Cred ca nici Sfantului, privind din Ceruri, nu-i plac modul eronat in care azi ii sunt percepute viata, atitudinile si chiar modul in care este sarbatorit. Dar cum sa intelegi daca imbratisezi, asa, peste noapte, cultul sfintilor fara a citi integral viata unui sfant macar, fara a te ruga cu predilectie nici unuia dintre ei? Cati dintre cei foarte entuziasti in aceste zile au vazut macar coperta Proloagelor sau Acatistierul? De aici ar trebui sa intelegem ca ceva nu este in regula cu circul Valentine's Day. Dar sa vedem ce spune in esenta una dintre variantele Vietii Sfantului Valentin.
Se spune ca Imparatul Claudius al II-lea nu reusea sa-si adune oastea pentru ca barbatii refuzau sa se inroleze. Credea ca motivul era acela ca barbatii romani nu voiau sa isi paraseasca sotiile. Din cauza acestui fapt, imparatul a interzis logodnele si nuntile in Roma. Un preot crestin, pe nume Valentin, a intuit imediat ca tinerii au primit o ispita greu de purtat; o fi vazut cu siguranta ca interzicandu-li-se casatoria, unii tineri, deznadajduind, au cazut prada desfraului, traiului in concubinaj. El, iubitorul de Hristos si de oameni, stia prea bine cuvantul Sfantului Apostol Pavel ce recomanda celor ce nu pot sa se infraneze sa se casatoreasca. Valentin neputand rabda pierderea sufleteasca a acestora, a cununat in secret perechile ce au apelat la el. Si-o fi zis cu siguranta: "mai bine imi pierd eu viata aceasta trecatoare, decat sa-si piarda acesti tineri sufletele". Cand imparatul Claudius a aflat ca preotul Valentin a nesocotit hotararea sa, l-a intemnitat pe parinte, care a murit ca martir in inchisoare in anul 270 d.Hr., la data de 14 februarie.
Dupa cum se observa, Sfantul a accentuat valoarea Tainei Cununiei. Cu siguranta ca a facut-o pentru a-i feri de desfranare, de concubinaj pe cei ce apelasera la el. Sfantul Valentin l-a marturisit pe Hristos ca si Sfantul Pavel odinioara care le spunea corintenilor: Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine insa se deda desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau (I Corinteni 6, 18).
Ne intrebam ce legatura are Sfantul Valentin cu paganul Cupidon, fiul bezmetic al zeitei dragostei Venus, cu casatoriile de o zi (mai bine zis de-o noapte), cu chefurile monstruoase de prin statiunile turistice si concursurile cu premii constand in pachete de prezervative. Garantat, nu-i nici o legatura. De aceea spuneam ca Saint Valentine nu-i mucenicul lui Hristos. Mai mult, ne aminteste de zeii greci inchipuiti dupa poftele oamenilor sau de betiile dionisiace.
Spunea parintele Savatie Bastovoi intr-un articol pe aceasta tema: "Nu trebuie sa primim soaptele demonice ale desfraului daca avem macar o mica simpatie pentru acest Sfant Valentin, iar daca ne place mai mult sa ramanem in desfrau, atunci sa-l uram pe acest Sfantul Valentin, sa-l uram cu adevarat, dupa cum si el a urat desfranarea noastra"[114]. Desfraul a inceput sa fie acoperit si justificat cu numele lui Valentin, mucenicul crestin, iar aceasta-i cu adevarat un lucru demonic.
In anul 2002, Valentine's Day s-a intersectat cu Anul Caragiale. A fost un bun prilej pentru televiziuni sa dubleze justificat circul mediatic.
Curat murdar!
Doamne, pe viitor, pazeste-ne!
[114] Ierodiacon Savatie Bastovoi, Intre Freud si Hristos, Editura Marineasa, Timisoara, 2001, p. 85.
Sursa: http://www.laurentiudumitru.ro/carti.php?id=1&cap=20