sâmbătă, 19 martie 2011

Noul Mitropolit al Clujului este IPS Andrei Andreicuţ


Noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este Înaltpreasfinţitul Andrei. Sfântul Sinod a ales astăzi, 18 martie, prin vot secret pe Înaltpreasfinţitul Andrei ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. În urma votului secret, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei a fost ales cu 29 de voturi din totalul celor 46 exprimate, informează Basilica.ro. “Rezultatul alegerii este următorul, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei a obţinut 29 de voturi, Preasfinţitul Episcop Vicar Irineu Bistriţeanul a obţinut 17 voturi, deci în total 46 de voturi. Ca urmare a acestei votări, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Andrei este noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. “Orice treaptă nouă de promovare înseamnă o jertfelnicie în plus, pentru că tot ceea ce se realizează bine şi se lucrează în mod demn pentru Biserică, în Ardeal mai ales, are o semnificaţie naţională, nu doar pur locală sau regională”, a mai spus Patriarhul României, conform Trinitas TV.

Noul Mitropolit ales şi-a exprimat dorinţa de a continua lucrarea misionară şi de a desfăşura noi proiecte sociale în beneficiul celor păstoriţi. “Gândul este să continui misiunea deosebit de bogată pe care a întreprins-o Înaltpreasfinţitul Bartolomeu. Voi încerca pe cât se poate să conlucrez cu clerul şi cu poporul, pentru viaţă duhovnicească aleasă. Nu vom neglija, sper, nici slujirea socială, pentru că cele două aripi care îl ridică pe om spre Dumnezeu sunt viaţa duhovnicească şi pe de altă parte implicarea socială. Credinţa trebuie dublată de faptă, nu se poate altfel. Sper să ne ajute Dumnezeu să îndeplinim misiunea cea bună pentru Biserica Domnului Isus Hristos. Aşa cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în conlucrarea cu Preafericirea Sa, cu Sfântul Sinod şi în comuniune cu celelalte eparhii, într-o lume în care este foarte multă nevoie de duhovniciei şi de Dumnezeu, trebuie să punem umăr la umăr şi să împlinim misiunea Bisericii Lui’, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei. După încheierea procedurii de vot s-a ţinut un moment de reculegere şi s-a intonat “Veşnica pomenire” pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, care ar fi împlinit în această zi 90 de ani.

“Reamintim faptul că în 25 martie, în ziua intronizării se împlinesc cinci ani de la intronizarea fostului Mitropolit. Dumnezeu a dorit să fie o coincidenţă de date în aşa fel încât tot ceea ce se realizează în Biserică să aibă şi o semnificaţie duhovnicească; uneori o cunoaştem, uneori o aflăm mai târziu, dar nimic nu este întâmplător, ci totul are un sens”, a precizat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ s-a născut la 24 ianuarie 1949, în satul Oarţa de Sus, judeţul Maramureş, din părinţii Andrei şi Elena. A urmat liceul în Cehul Silvaniei şi cursurile Facultăţii de Construcţii Căi Ferate din Bucureşti (între anii 1967-1972). După terminarea facultăţii a fost repartizat inginer la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj-Napoca. Începând cu anul 1976 a urmat Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu, licenţiindu-se în vara anului 1978. În august 1978 a fost hirotonit preot de către Înaltpreasfinţitul Teofil Herineanu, Arhiepiscopul Clujului, activând apoi ca preot paroh timp de şapte ani în oraşul Turda (judeţul Cluj).

Din toamna anului 1985 a fost transferat, la cererea Preasfinţitului Episcop Emilian Birdaş, la parohia ortodoxă română Maieri I din Alba Iulia şi ulterior numit vicar administrativ. A urmat cursurile de doctorat ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti (începând cu anul 1985), avându-l drept îndrumător pe P.C. Arhid. Prof. Univ. Dr. Petru I. David. Teza şi-a pregătit-o în cadrul aceleiaşi secţii – Teologie sistematică – sub îndrumarea părintelui prof. univ. dr. Dumitru Popescu, obţinând titlul de “Doctor în Teologie” în anul 1998. În 25 februarie 1990 a fost ales şi hirotonit Arhiereu-vicar pentru Episcopia de Alba Iulia, în 4 martie 1990 a fost numit Episcop locotenent al Episcopiei Alba Iulia, iar din luna iunie a aceluiaşi an a devenit Episcop titular. În 16 iulie 1998 Episcopia Alba Iuliei a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, iar titularul ei la rangul de Arhiepiscop.

Sursa: http://www.catholica.ro/2011/03/18/noul-mitropolit-al-clujului-este-ips-andrei-andreicut


Seria MODELELE NOASTRE!

Mai bine ţăran decât oligarhSpaţiere de la stânga la dreapta


A dat miliardele pe viata la tara


German Sterligov s-a bucurat de o avere impresionanta, a trait printre vile somptuoase, yachturi si avioane private, dar a renuntat la acest stil de viata in urma cu patru ani si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona rurala a Rusiei, unde a ales sa traiasca in mijlocul salbaticiei. “Majoritatea prietenilor mei au crezut ca mi-am pierdut mintile, dar dupa patru ani se dovedeste ca am facut alegerea corecta. Criza economica care i-a afectat pe majoritatea oligarhilor este departe de mine. Spre deosebire de ei, eu sunt liber aici. Nu sunt dependent de nimeni si am suficiente resurse pentru a supravietui”, a declarat German Sterligov, in varsta de 42 ani.

La doar 24 de ani, German Sterligov a pus bazele propriei companii si in scurt timp, profitand de vidul de legislatie din acea vreme, a reusit sa construiasca un imperiu financiar, cu birouri in Londra si New York, si a devenit primul milionar legal rus dupa Revolutia din 1917. Dupa o viata traita in cel mai luxos cartier din Moscova, Sterligov si sotia sa si-au schimbat perspectivele asupra vietii si au decis sa-si vanda proprietatea din cartierul Rublyovka, apartamentul cu vedere spre Statuia Libertatii din New York, birourile de pe Wall Street si din Londra, casa din Elvetia, castelul din Franta si apartamentul din Piata Rosie din Moscova pentru a se muta la tara.

Pentru a se adapta noii vieti, sotia acestuia, Alyona, a schimbat bijuteriile scumpe si hainele de marca cu fustele lungi si basmaua, precum taranii din romanele lui Tolstoi. Sotii Sterligov si cei patru copii au ales ca resedinta o casa umila, fara electricitate, aflata la 15 kilometri departare de orice alta locuinta. Alyona a nascut cel de-al cincilea copil al familiei in noua locuinta, fiind asistata la nastere de sotul sau. “Nici intr-un milion de ani nu mi-as dori sa redevin om de afaceri si sa fiu inconjurat de acele lucruri care definesc un om de afaceri de succes: case in Rublyovka, yachturi si masini Bentley. Sunt fericit cu pacea pe care am gasit-o la tara, alaturi de sotia, copiii si oile mele”, si-a continuat acesta confesiunea.


In timp ce Sterligov isi facea un nume in domeniul afacerilor, amenintarile incepeau sa se intensifice, iar el si sotia sa traiau in permanenta cu frica de a nu fi rapiti, brutalizati sau chiar omorati. “In primii doi ani de relatie ne-am mutat de 23 de ori. El ma suna si-mi spunea: «Impacheteaza, iar ne mutam». In cercurile in care sotul meu activa aveau loc multe crime”, isi aminteste Alyona.

“Intotdeauna aveam cel putin doua garzi de corp cu mine, dar odata numarul acestora a ajuns la 60 pentru a ma supraveghea atat pe mine, cat si pe copiii mei”, a continuat aceasta, in timp ce sotul sau a dat afirmativ din cap. “Eram ca pasarile intr-o cusca aurie. Fiind foarte bogati, traiam intr-o sclavie, din care, din fericire, am scapat”, a completat German.

In momentul de fata, familia Sterligov detine doar doua locuinte, una de iarna si alta de vara, aflate la o distanta de aproximativ 20 de kilometri una de cealalta. Dupa ce s-au mutat, familia a aruncat toate pozele reprezentand vechiul stil de viata si refuza sa se uite la televizor sau sa foloseasca Internetul. “Nu are rost sa pierdem timpul copiilor nostri utilizand aceste mecanisme de spalare de creier. Mai bine ne asezam la masa si vorbim despre carti decat sa ne uitam la mizeriile de la televizor”, a declarat Sterligov. Parintii nu au dorit sa-si dea copiii la scoala, acestia fiind instruiti de un institutor, in timp ce cea mai mare fata invata la Universitatea din Moscova.

Familia este foarte credincioasa, respectand obiceiurile religiei ortodoxe. Cu toate ca s-a retras complet din lumea afacerilor, Sterligov a mai primit amenintari, iar prima lor cabana a fost incendiata, in timp ce cainele a fost otravit. Casa de iarna are doar doua dormitoare si a fost dotata cu un sistem electric pentru a permite functionarea unei masini de spalat si pentru iluminat. Sterligov si familia sa nu-si doreste sa se intoarca la viata de dinainte. “Ce sunt acum? Doar un taran oarecare. Un crescator de animale. Nu cred ca Putin se mai teme acum de mine”, a conchis fostul oligarh.

















Magnatul care a renunţat la tot


Omul care a devenit al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea comunismului si-a abandonat averea pentru a trai ca un taran intr-o parte indepartata a tarii.

“Viata mea nu a fost niciodata mai buna - inca nu pot crede ca am o viata atat de implinita si interesanta”, a declarat el programului BBC World Service’s Outlook. “Puii de curcan tocmai au iesit de sub closca - aceasta este o stire interesanta pentru noi in momentul de fata. Am reusit sa gasim fericire ca si familie - si inca nu pot sa cred ca am reusit sa parasim Moscova, cu toata atmosfera ei de mercenariat, ividie si ostilitate. Cu greu pot descrie starea sufleteasca in care ne aflam, exact cum nu poti descrie gustul unei inghetate. Trebuie sa o gusti pentru a stii asta.”

Sterligov traieste acum intr-o casa mica, pe care o descrie ca fiind “o soba ruseasca, cateva ferestre, pereti si un tavan”. Are doua tractoare, un boldozer si o Toyota veche, desi pe timp de iarna la ferma se poate ajunge doar cu o caruta tarasa de cai. Ce mai apropiata casa se afla la 11 km distanta. Nu are electricitate si acum incearca sa se descotoroseasca si de telefonul mobil.

In periada lui de prosperitate, German Sterligov a oferit locuri de munca pentru 2.500 de persoane. In prezent, acestia mai sunt doar in numar de doi, ambii muncitori, care il invata pe Sterligov cum sa faca lucruri precum constructia de ziduri sau repararea de garduri.

Sterligov si-a vandut averea la licitatie dupa ce s-a ales praful de ambitiile sale politice. Acestea incepusera cu o campanie pentru functia de guvernator al Siberiei si au fost urmate de candidaturile pentru primaria Moscovei si in final pentru presedentia Rusiei. “Mi-am dorit sa schimb viata oamenilor din Rusia in bine”, spune el. “Mi-am dorit sa aduc o noua viziune acestei tari, pentru a crea o viata mai buna. Dar nu am reusit, si am ajuns sa imi dau seama ca, chiar daca nu voi putea fi alaturi de tara mea in acest mod, familia mea inca are nevoie de mine - si am putut face schimbari la acest nivel.”

A ajuns sa acumuleze datorii uriase din pricina costurilor campaniilor sale electorale. Ca rezultat, si-a vandut casa din Moscova, toate proprietatile si actiunile, si si-a platit datoriile. Apoi, dupa o calatorie in padure, si-a construit o casa cu banii care ii mai ramasesera dupa ce totul fusese vandut.

“In astfel de situatii urgente, nu este timp de discutii - atunci capul familiei, barbatul, trebuie sa ia toate deciziile”, spune el. “A fost greu pentru sotia mea, care nu era obisnuita cu viata la tara, ci mai degraba cu viata de milionar. Acum este recunoscatoare, deoarece copiii nostrii duc o viata normala, o viata reala. Familia mea este fara indoiala mai fericita.”

Este un nationalist convins si a devenit profund religios acum 10 ani - desi nu vrea sa vorbeasca despre acest lucru, descriindu-l ca fiind “prea personal”.

“Nu mi-a mai ramas nici un ban - tot ceea ce am sunt banii din buzunar. Si mai am niste gaste, vite, un berbec si mai nou, niste curcani. Avem aproape tot ceea ce ne trebuie. Nu mai trebuie sa cumpar decat zahar, sare, ceai si ocazional paine, atunci cand suntem suficient de lenesi pentru a nu ne macina propria faina”.


/viatalatara.wordpress.com/



Sursa: http://logos.md/2009/01/13/mai-bine-taran-decat-oligarh

Seria MODELELE NOASTRE!

Marthe Robin: o mistică a secolului XX care timp de 51 de ani s-a hrănit doar cu euharistia PDF Imprimare Email

Alexandru Buzalic

Pe 6 februarie 2011 s-au împlinit treizeci de ani de la moartea Marthei Robin, o slujitoare a Domnului care a trăit jumătate de secol hrănindu-se numai cu Sfânta Împărtăşanie.
Într-o lume pragmatică, sceptică faţă de cunoaşterea adevărurilor de credinţă, care îşi relativizează valorile etice şi reduce totul la empiric, fenomenele mistice reprezintă „ceva” de neînţeles. Fiecare experienţă spirituală confirmată şi verificabilă este un semn de întrebare şi o invitaţie spre metafizic, spre realităţile lumii de dincolo, spre credinţă şi, mai ales, spre Dumnezeu. Dacă omul credinţei „trăieşte” credinţa şi înţelege ceea ce este raţional acceptând misterul în orice formă s-ar manifesta acesta, ateul sau scepticul, în măsura în care caută Adevărul, rămâne perplex în faţa adevărurilor care se întrezăresc la orizontul experienţei noastre istorice.
Un astfel de „semn viu” care a purtat în sine misterul pascal al Patimii, Morţii şi Învierii Domnului, dar care a şi arătat puterea Euharistiei ca hrană trupească şi sufletească, a fost Marthe Robin.
S-a născut pe 13 martie 1902, la Châteauneuf-de-Galaure, Drôme (Franţa), într-o familie de agricultori, fiind ultimul copil din cei şase ai lui Joseph şi Amélie-Célestine. La vârsta de un an s-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi, chiar dacă s-a vindecat, această suferinţă a marcat-o pe întreaga perioadă a copilăriei, frecventele îmbolnăviri împiedicând-o să obţină un certificat de absolvire a şcolii. Dar Dumnezeu avea un alt plan cu slujitoarea sa, oferindu-i calea mărturiei de credinţă prin propria viaţă.
Marthe Robin începe să urce pe Calea Crucii pe 1 decembrie 1918, intrând în comă, parapareza temporară a membrelor inferioare fiind iniţial interpretată de medici ca o tumoare cerebrală, ulterior ca o encefalită urmată de inflamarea centrilor nervoşi. Crizele repetate, urmate de ameliorări, vor duce la paralizia definitivă a membrelor inferioare începând cu anul 1928. Lipsa mobilităţii, dar şi o hipersensibilitate la lumină o obligă pe Marthe să se retragă într-o cameră întunecoasă…
Dar întunericul nu o împiedică să trăiască într-o altă lumină, mai presus de lumina soarelui. Om al rugăciunii, suferinţa a apropiat-o mai mult de Dumnezeu, contemplând frumuseţea Creatorului aşa cum se reflectă în creaţie, dar mai ales trăind comuniunea mistică a omului cu Isus Hristos prin Sfânta Euharistie. A încercat să-şi ajute familia, căutând să câştige din croitorie, acceptând cu umilinţă şi răbdare suferinţele fizice pe care le îndura frecvent. Prima Sfântă Împărtăşanie a primit-o la 15 august 1912, iar în anul 1925 se abandonează în mâinile Providenţei divine, oferindu-şi propria viaţă în mâinile Mântuitorului, pe care îl adoră mai ales în Sfânta Euharistie.
Viaţa ei spirituală avea să fie marcată de fenomene mistice, multe dintre acestea fiind mărturisite numai părinţilor spirituali sub a căror călăuzire se pune. Pe 25 martie 1922, Marthe are o primă viziune a Preasfintei Fecioare, care a fost urmată de alte apariţii, toate având un caracter privat. Conform mărturiei duhovnicilor şi, mai ales, a propriului părinte paroh, în noaptea de 4 decembrie 1928 Marthe are o viziune a Mântuitorului care îi va orienta întreaga viaţă spre spiritualitatea suferinţelor de pe Via Dolorosa şi spre adoraţia euharistică.
Conform mărturiilor, începând cu anul 1930, Marthe Robin se va hrăni timp de 51 de ani numai cu Sfânta Împărtăşanie, distribuită conform ritului latin sub forma ostiei consacrate. La începutul lui octombrie 1930 primeşte stigmatele patimii lui Isus, iar din octombrie-noiembrie 1931, în fiecare zi de vineri va trăi în mod mistic pătimirile (passio) lui Isus. Fiecare zi de viaţă a fost un act de consacrare şi de oferire a suferinţelor proprii ca ispăşire pentru întreaga omenire, meritele ei fiind oferite Bisericii. De altfel, orice fenomen mistic autentic este în acelaşi timp un act eclezial. Fostul episcopul de Valence, monseniorul Didier-Léon Marchand, referindu-se la spiritualitatea Marthei Robin, afirma: „Ceea ce caracterizează veridicitatea şi autenticitatea Marthei este ofranda sa, abandonarea întregii sale fiinţe lui Dumnezeu. Acolo este punctul care acordează şi dă ton la tot ceea ce putem spune despre Martha. Este jertfa de o viaţă.”
Imobilizată şi relativ izolată, Marthe Robin s-a implicat în viaţa parohiei şi a diecezei. În octombrie 1934, la iniţiativa vizionarei, era fondată la Châteauneuf-de-Galaure o şcoală de fete; cu ajutorul părintelui Georges Finet (din anul 1936 şi până în momentul morţii părintele spiritual al Marthei Robin) se naşte primul Foyer de Charité, în cadrul căruia se organizează reculegeri spirituale pentru laici, mulţi dintre aceştia vizitând-o şi pe Marthe. În scurt timp au fost deschise mai multe case de reculegere (Foyers de Charité), după modelul de la Châteauneuf-de-Galaure, din anul 1984 fiind recunoscute oficial ca Asociaţie laică de drept internaţional, înregistrându-se la ora actuală 75 de case şi peste 1000 de membri în 42 de ţări. Martha Robin a contribuit, prin sfaturile şi corespondenţa pe care a purtat-o cu numeroase persoane consacrate, la apariţia mişcărilor religioase de laici şi a congregaţiilor de viaţă consacrată, dintre acestea cele mai cunoscute fiind Comunitatea Sfântul Ioan, Comunitatea Emmanuel, Comunitatea Beatitudinilor etc.
La data de 6 februarie 1981, Martha Robin, după o viaţă întreagă dedicată mărturisirii credinţei şi a realităţilor lumii spirituale, de experienţe mistice şi mai ales hrănindu-se numai cu Sfânta Împărtăşanie, părăsea lumea aceasta, intrând în comuniunea fericită a sfinţilor. Între anii 1986-1996 s-a desfăşurat ancheta diecezană privind înaintarea cauzei pentru procesul de beatificare, dosarul fiind înaintat Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor din Roma.
Astăzi se aşteaptă încă un răspuns oficial din partea Bisericii. Trebuie să înţelegem că declararea oficială şi ridicarea la demnitatea altarelor nu este o simplă decizie oficială a unei Biserici instituţionale. Orice proces de beatificare şi de canonizare caută să dovedească prin semne care să confirme din perspectivă teologică faptul că sufletul celui care este subiect al procesului subzistă în fericirea Cerului. Biserica este comuniunea sfinţilor, o comuniune meta-istorică ce reuneşte sufletele oamenilor care prin sfinţenie sunt în starea harului divin şi astfel, prin comuniune cu Dumnezeu, sunt uniţi în mod nevăzut în realitatea mistică ce formează Biserica universală; nu este o instituţie pământească, ci o Biserică ce reuneşte întreaga umanitate răscumpărată, fie că este vorba despre cei care fac parte din Biserica luptătoare, în istorie, dar şi despre toate sufletele care fie se bucură de starea de fericire a Cerului, fie sunt deschise încă în faţa ajutorului divin. Cei care trăiesc în sfinţenie, dar şi cei care subzistă în fericirea Cerului, pot mijloci pentru sufletele care au nevoie de ajutor spiritual, dar pot mijloci şi haruri speciale, precum vindecarea sau alte carisme ale slujirii. Săvârşirea minunilor la intercesiunea cuiva anume, este un semn că respectivul suflet se află starea sfinţeniei şi în comuniunea de sfinţenie dintre Dumnezeu şi om. De aceea, se caută dovedirea miracolelor şi, pentru a se şterge orice dubiu, se caută confirmarea din partea unor comisii de specialişti din care să facă parte atât credincioşi, cât şi atei.
În timpul vieţii sale, Marthe Robin atrăgea atenţia că nu trebuie să căutăm semne şi minuni, ci să ne concentrăm asupra vieţii noastre spirituale. Acelaşi lucru era afirmat şi de către părinţii pnevmatofori, mulţi dintre ei taumaturgi, semnele exterioare care însoţesc trăirile mistice fiind secundare urcării pe scara sfinţeniei. Dar sfinţenia este învăluită întotdeauna de umilinţă şi tăcere. Cu certitudine, viaţa miraculoasă a Marthei, modul în care a slujit aproapelui şi în care s-a oferit pe sine ca o jertfă bineplăcută, trăind bucuria uniunii mistice cu Dumnezeu atât pe Calea Crucii, cât şi în Sfânta Euharistie, au fost răsplătite prin fericirea Cerului, sufletul ei fiind alături de ceata sfinţilor care şi-au primit răsplata cuvenită.

Cititorii francofoni pot urmări un documentar despre Marthe Robin pe adresa:

http://www.ktotv.com/videos-chretiennes/emissions/nouveautes/documentaire-la-mission-de-marthe-robin/00054324

Sursa: http://www.oglindanet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=569%3Amarthe-robin-o-mistic-a-secolului-xx-care-timp-de-51-de-ani-s-a-hrnit-doar-cu-euharistia&catid=111%3Aesenial&Itemid=27

Adevăr sau minciună

Un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Aş vrea să cunosc cât mai multe despre credinţă şi religie. Am citit multe cărţi, dar nu ştiu care sunt adevărate şi care nu. Unele spun într-un fel, celelalte altfel, eu ce să mai cred?
- Fiule, cea mai mare ispită este cea care îţi încearcă credinţa cu tot felul de idei frumos spuse, dar golite de duh. Ţi-ar plăcea ca cineva să-ţi dăruiască un măr tare frumos, dar când vrei să-l mănânci să vezi că înăuntru-i tot viermănos şi stricat? Ar mai fi mărul acela bun de ceva? Aşa sunt şi unele cărţi – ţin mintea ocupată cu tot felul idei, dar nu hrănesc şi sufletul.

Citeşte cât mai mult, dar caută să fii asemenea albinelor, ce trec din floare în floare şi culeg doar nectarul, nu şi alte lucruri inutile. Culege şi tu, la rândul tău, nectarul căiţilor, caută ce-i folositor în ele şi de vei şti să găseşti adevărul în cărţi, vei şti să-l găseşti şi în viaţă.

Păgânii spun că religia, credinţa nu este logică. Dar, de fapt, credinţa este mai presus de logică. Mintea noastră judecă după cele lumeşti şi nici pe acestea nu-i în stare să le cuprindă. Cele cereşti nu pot fi găsite astfel. Nu căuta cu mintea ceea ce trebuie să cauţi cu sufletul, fiindcă cele ale sufletului numai cu sufletul le poţi afla. Şi ţine minte: degeaba citeşti despre credinţă, dacă nu trăieşti în credinţă!

“Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu.” (Sfântul Irineu)

Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=5