vineri, 20 mai 2011

Cele patru piersici

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuvi­inţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:


- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă…
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că “lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”. Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? – l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.
În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.

„Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor!” (Sfânta Scriptură)


Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?cat=32&paged=3

Cuvântul sculptează!

20 Mai – Tratament nepotrivit

Soţul ajunge într-o noapte acasă beat criţă. Femeia, zăcând la pat cu febră mare, îi reproşează:

- «Eu aici, bolnavă, aproape moartă, iar tu, la băut, la crâşmă.»

- «Taci femeie», îi răspunde soţul. «De asta am băut: pentru sănătatea ta.»

Puţin folos va scoate femeia din tratamentul acesta. Va avea mare noroc dacă nu se va îmbolnăvi şi mai tare.

Pentru a justifica ceea ce ne convine, aflăm cu uşurinţă motive fără sens.

E nevoie de sinceritate pentru a vedea lucrurile aşa cum sunt şi a le spune pe nume.

Atunci când cineva îşi recunoaşte greşelile ca atare, începe deja să rupă lanţul care îl leagă de ele. Acest prim pas nu este de ajuns, însă este absolut necesar.

Trebuie să cultivăm sinceritatea şi să cerem ajutor de sus.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro