vineri, 10 iunie 2011

Cuvântul sculptează!

10 Iunie – Dulciuri

Într-o clasă de elevi mici, de şapte-opt ani, profesorul le propuse să-i ofere lui Isus un anumit sacrificiu în Postul Mare:

-«Să vedem, Roberto, astăzi că începe Postul Mare, ce sacrificiu poţi să faci Pentru Pruncul Isus?»

-«Păi, nu ştiu… O carte?»

-«Nu, nu… ceva de genul, să nu mănânci dulciuri…»

-«Bine, fără dulciuri, dar voi cumpăra îndată după Prima Împărtăşanie şi, astfel, Isus le va mânca împreună cu mine.»

Sacrificiul copilului nu este foarte mare, însă intenţia sa este bună: a da o satisfacţie lui Isus. Este nevoie să-i oferim bucurii, pentru că destule necazuri îi facem. Dacă a-i aduce o bucurie ne costă puţin, aceasta o face şi mai valoroasă.

În ultimă instanţă, e vorba de a ne gândi mai mult la El şi mai puţin la noi, iar de asta avem cu toţii foarte mare nevoie.

Momentele de după împărtăşanie nu sunt pentru a-i oferi dulciuri lui Isus, în schimb, da, pentru a petrece momente intime cu El. Sfânta Tereza spunea că acesta este momentul cel mai potrivit pentru a negocia cu Dumnezeu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Curs festiv la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj

În aula Magna a Facultăţii de Teologie Greco-Catolică, departamentul Blaj din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” a avut loc sâmbătă, 4 iunie, festivitatea de încheiere a anului academic 2010-2011. La eveniment au participat alături de studenţii ciclului de licenţa şi master care au încheiat anul universitar, şi PS Vasile şi profesorii departamentului. Momentul a fost anterior marcat de celebrarea Sfintei Euharistii în Catedrală Arhiepiscopală “Sfânta Treime” la care au participat, alături de PS Vasile şi un sobor de preoţi, studenţi seminarişti, absolvenţii dar şi membri ai familiilor lor.

După salutul pr. dr. Cristian Barta, directorul departamentului, a urmat lectio brevis prezentată de pr. dr. Anton Rus, urmată apoi de o meditaţie a PS Vasile centrată pe raportul dintre învăţătura creştină, predată şi învăţată în Facultatea de Teologie, şi punerea ei in practică vieţii prin mărturie. Fiecare dintre cei 10 absolvenţii ai cursului de licenţă şi 29 ai cursului de master, au primit din parte PF Lucian o diplomă onorifică. După intonarea imnului Gaudeamus igitur, la finalul ceremoniei toţi cei prezenţi s-au întreţinut amical la o gustare.

Sursa: BRU.ro http://www.catholica.ro/2011/06/04/curs-festiv-la-facultatea-de-teologie-greco-catolica-din-blaj