miercuri, 26 octombrie 2011

Amazon începe să publice cărțiAmazon începe să publice cărți

Scris de Andreea Chebac • 25 octombrie 2011 • in categoria Stiri

În această toamnă, Amazon.com va publica 122 de cărți dintr-o varietate de genuri atât sub formă de e-book-uri, cât și în formă clasică.

Amazon.com a trecut la o concurență directă cu cele mai mari edituri, cele care înainte erau principalii furnizori pentru magazinul on-line. Editorii se plâng că reprezentanții site-ului le curtează autorii și că vor să înlăture atât serviciile lor ca editori cât și pe cele ale criticilor sau ale agenților literari discutând direct cu autorii.

“Publishers are terrified and don’t know what to do.” a rezumat situația Dennis Loy Johnson de la editura Melville House, în timp ce conducerea Amazon.com a punctat că lumea literară se schimbă continuu de acum 600 de ani, de când Gutenberg a dus la apariția cărții moderne.

Sursa: www.nytimes.com

Cuvântul sculptează!

26 Octombrie – Ca pe tine însuţi

Politicianul francez Lazaro Carnot, care a fost ministrul de război în timpul lui Napoleon, spunea despre Talleyrand, de asemenea ministru şi episcop de Autun, om oportunist şi ambiţios:

-«Talleyrand îi dispreţuieşte atât de mult pe oameni pentru că se cunoaşte foarte bine pe sine.»

„Să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi”, aceasta este cea de-a doua poruncă. Dispreţul faţă de sine nu este creştinesc. Măsura iubirii faţă de ceilalţi este iubirea faţă de sine. La fel de necreştinesc este a ne dispreţui pe noi înşine precum a-l dispreţui pe aproapele.

Eu nu pot să dispreţuiesc pe cine Dumnezeu iubeşte. Cert este că mă iubeşte până la extreme de neînchipuit. Bine înţeleasă, iubirea faţă de sine trebuie să mă poarte către a voi ceea ce Dumnezeu vrea pentru mine, chiar dacă uneori îmi este greu sau nu-mi place.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro