S-a întâmplat într-o familie numeroasă. Mama aduce un platou cu prăjituri la desert într-o zi de sărbătoare. La momentul prânzului, platoul pierduse deja o parte din conţinutul său. Mama vru să ştie cine a fost autorul acelei sustrageri, aşa încât începe să-l întrebe pe cel mai ştrengar dintre copii, Augusto, de şase ani:
-Ia să vedem, Augusto, cine a mâncat prăjiturile? Spune-mi adevărul! Ştii că mie nu-mi plac minciunile, că a minţi este un lucru foarte urât.
Puştiul rămâne puţin pe gânduri apoi, la rându-i, întreabă:
-Mamă, ce este mai puţin urât, să minţi sau să mănânci prăjiturile?
Copilul căuta răul cel mai mic. Însă ceea ce se spune că „un rău nu vine niciodată singur”, într-un anumit sens este foarte adevărat: orice rău pe care-l facem poartă cu sine alte rele.
A mânca, pe ascuns, prăjiturile îl provoca apoi pe copil să mintă. Un pas greşit, un păcat, o lipsă, generează alţi paşi greşiţi. Uneori al doilea pas este mai rău decât primul.
A recunoaşte, cu simplitate, propria vină este deja un pas mare către eliberarea de vină şi de influenţa sa perversă.
Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu