marți, 24 aprilie 2012

Cuvântul sculptează!

24 Aprilie – Fotografia

Un soldat din trupele spaniole detaşate în Bosnia era îndrăgostit nebuneşte de o fată din sat de la dânsul. Suferea mult din cauză că trebuia să stea departe de ea. Toţi tovarăşii din detaşament îi cunoşteau iubirea pe care o purta şi împărtăşeau cu el durerea sa.
Într-o zi a primit o scrisoare de la prietenă în care îi spunea că rupe relaţia cu dânsul, că se va căsători foarte curând cu un altul şi că să-i înapoieze fotografia pe care i-o dăduse.
Tovarăşii, indignaţi pentru că îl vedeau cât de mult suferă, au adunat toate fotografiile fetelor pe care le-au putut găsi, au făcut un pachet şi i l-au trimis ingratei cu următoarea notă, scrisă şi semnată de către îndureratul fost logodnic:
„Îmi pare rău că nu-mi amintesc care este fotografia ta. Ţi le trimit pe toate cele pe care le am. Păstreaz-o pe cea care îţi aparţine şi înapoiază-mi-le pe celelalte”.

Ca răzbunare pentru iubirea trădată nu este deloc rău. Are, pe lângă aceasta, ingeniozitatea sa şi este foarte uman. Uman, da! Pentru că reacţia divină este total diferită.
De foarte multe ori schimbăm dragostea pe care Dumnezeu ne-o poartă cu alte iubiri, o schimbăm pe fleacuri, iar Dumnezeu nu se răzbună. Continuă să ne aştepte. Iar atunci când, dezamăgiţi de proasta noastră afacere, ne întoarcem la El căiţi, îl întâlnim în sacramentul Pocăinţei, cu braţele deschise, doritor de a ne ierta.
Dumnezeu este impresionant!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu