sâmbătă, 30 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

30 IUNIE

Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu; el îşi paşte turma între crini.

Cântarea Cântărilor 6.3

Aceasta este vorbirea unui suflet care nu mai are valoare în ochii săi proprii. Când cineva e preocupat de Cristos, sufletul pătrunde gândurile şi dragostea Lui în loc să se ocupe de gândurile şi simţirile proprii. Ochii, inima, gândurile şi buzele - toate sunt pline de Cristos şi sunt preocupate de El. În cap. 2.16 mireasa spune: „Prea iubitul meu este ai meu şi eu sunt a lui." Acolo bucuria de a-L poseda pe Cristos stă pe prim plan: „El este al meu." Aici este vorba de o bucurie mai profundă şi anume aceea de a aparţine lui Cristos: „eu sunt a Lui." Ambele bucurii sunt binecuvântate dar bucuria care izvorăşte din convingerea: „Eu sunt a Lui" are un gând mai profund şi ne arată o creştere dumnezeiască. Noi putem înţelege bucuria unui suflet trezit din somnul păcatului care exclamă: Eu cred acum în Cristos, eu ştiu că El a murit pentru mine. Un suflet care a fost scos la lumina lui Dumnezeu din întunericul păcatului poate exclama victorios: Isus este al meu. Să nu se minimalizeze niciodată bucuria de a-L avea pe Cristos dar sufletul să nu rămână numai aici ci să facă progrese în recunoaşterea adevărului.

Să căutam să trăim în simţământul că ne găsim totdeauna în faţa lui Dumnezeu. Numai astfel vom fi păziţi de multele feluri şi forme ale răului pe care le întâlnim zilnic. Frica de Dumnezeu s-ar dovedi un zăgaz binecuvântat împotriva răului, în orice chip şi formă. Ea ne-ar face adevăraţi în toate vorbele şi faptele noastre. De câte ori nu vorbim mult mai mult decât simţim. Cât de schimbată ar fi purtarea noastră dacă ne-am da seama totdeauna că Dumnezeu ne aude şi ne vede, că El ţine seamă de orice cuvânt al nostru, cunoaşte orice gând şi vede toate căile noastre. Dacă am rămâne cât mai aproape de izvorul iubirii dumnezeieşti am fi nişte râuri răcoritoare dovedind că suntem ai iubitului nostru Domn şi El este al nostru. Ce bine ar fi dacă toate acestea s-ar împlini mai mult şi s-ar ţinea mai cu tărie între noi!


Sursa AICI

vineri, 29 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

29 IUNIE

Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice DOMNUL, care are milă de tine.

Isaia 54.10

Dumnezeu îi aduce aminte totdeauna omului ce slab este în faţa puterii Sale. Omul aleargă cu groază din locuinţa sa când este un cutremur. Dar cine poate să descrie ce va fi atunci când va veni ce citim în Apocalipsa ceasul încercărilor care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului", când Dumnezeu va judeca acest pământ.

Atunci oamenii se vor ascunde în crăpăturile stâncilor, în peşteri şi vor spune: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce sade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului" (Apoc. 6.16). Cei care în timpul harului nu vor să asculte chemarea Domnului Isus vor avea parte de judecata lui Dumnezeu. Nici stâncile şi nici dealurile nu-i vor putea ocroti pe păcătoşi de judecată. Dumnezeu a dat poporului Său pământesc preţioase proorocii pe care le va îndeplini chiar şi prin neascultarea poporului. În prezent acolo unde se adună credincioşii aceste proorocii sunt deosebit de preţioase. În mijlocul atâtor frământări ale acestei lumi, credinciosul are dreptul să-şi aţintească privirea la Dumnezeu aşa cum spune Psalmul 32: „cel ce se încrede ÎN Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui." Credinciosul oricând poate să ştie şi să fie convins că Dumnezeu este credincios celor făgăduite. El îi va întări pe ai Săi şi-i va păzi de orice rău.

Sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu care îşi trăiesc zilele în temeri, întuneric şi nesiguranţă. Toată slujba lor dumnezeiască în loc să fie urmarea vieţii veşnice pe care o au şi de care se bucură, nu-i decât împlinirea unei datorii legale şi o pregătire pentru viaţa veşnică. Iar „nădejdea fericită" pe care ne-a dat-o harul, ca să ne învioreze inimile le rămâne cu totul necunoscută. O socotesc ca o visare şi aşteaptă ziua judecăţii în loc să-L aştepte pe Cristos.


Sursa AICI

În umbra sticlei

Ale cui sunt vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui sunt neînţelegerile? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul…


Proverbe 23.29,30

Acţiunea următoare s-a petrecut într-o cârciumă din New Orleans (SUA) cu mulţi ani în urmă. O grupă de tineri cu mulţi bani stătea la tejgheaua cârciumarului, când un nenorocit, zdrenţuros vagabond împinse uşa şi privi la ei rugător. Imediat ei au comandat pentru el o ţuică şi apoi i-au cerut în mod poruncitor să le ţină un discurs. După ce dădu pe gât ţuica, vagabondul privi un moment la ei şi apoi, cu vorbire frumoasă, care arăta de pe ce treaptă socială înaltă căzuse, începu discursul:

„Stimaţi domni, în seara aceasta privesc la voi şi la mine, şi îmi pare rău că în voi văd tabloul bărbăţiei mele pierdute. Această faţă buhăită a fost cândva tot atât de fragedă şi fină ca a voastră. Acest corp ce acum se clatină, păşea odată tot aşa de mândru; eram un bărbat între bărbaţi. Şi eu am avut odată o casă, prieteni şi situaţie. Am avut o soţie de o rară frumuseţe şi eu am murdărit perla nestemată a onoarei şi respectului ei în degradări până am văzut-o pierind. Am avut copii aşa de dulci şi de drăgălaşi ca şi florile primăverii. I-am văzut ofilindu-se şi murind din pricina umblării nenorocite a tatălui lor beţiv.“

Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.


Proverbe 20.1

Beţivul continuă discursul său:

„Am avut şi eu un cămin, pe al cărui altar ardea o flacără vie şi înaintea căruia îi serveam; dar eu am îndepărtat focul sfânt, şi în locul lui a început să domnească întunericul şi pustietatea. Am avut ambiţii şi aspiraţii care se înălţau atât de sus ca şi steaua dimineţii, dar le-am nimicit, le-am fărâmiţat, şi în cele din urmă le-am înăbuşit cu totul pentru a nu mai fi torturat de strigătul lor. Astăzi sunt un bărbat fără soţie, un tată fără copii, un vagabond fără casă, un om în care a murit orice impuls bun – totul a fost înghiţit de acest fluviu al alcoolului.“

Vagabondul încetă de a mai vorbi. Paharul îi căzu printre degetele tremurânde şi se sparse. Când mica grupă de lângă tejghea îşi ridică ochii de la cioburile paharului, vagabondul era plecat.

Ca el sunt milioane care stau în umbra sticlei şi care ar putea da mărturii asemănătoare. Umbra sticlei este umbra văii morţii. Din întunecimea adâncurilor ei vin veşti de nenorocire şi mizerie de negrăit, desfrâu, vărsări de sânge, boli şi atâtea rele. Unde intră alcoolul în casă, intră şi sărăcia. El este jertfitorul bărbatului şi teroarea femeii. Să ne lăsăm atenţionaţi şi să atenţionăm şi pe alţii!

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

joi, 28 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

28 IUNIE

Grozav lucru este să cazi în mâinile DUMNEZEULUI celui viu!

Evrei 10.31

Când odinioară David după greşeala sa a cerut să cadă în mâinile lui Dumnezeu deoarece milosteniile Lui sunt mari, asistăm apoi la o mustrare faţă de robul Său (1 Cron. 21). Dar textul de astăzi îi analizează pe oamenii care păcătuiesc cu voia. Cine efectuează acest pas, calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi Duhul harului ignorând sângele lui Isus vărsat pentru iertarea păcatelor. Astfel de oameni dispreţuiesc sângele vărsat de Domnul nostru, punându-l alături de orice sânge al animalelor vărsat în vechime. Pentru astfel de oameni nu există altă jertfă de ispăşire, iar jertfele pe care le mai aduc evreii şi azi nu mai au nici o valoare. Ceea ce mai rămâne în astfel de situaţii este mânia lui Dumnezeu care îi va judeca aspru pe cei care L-au nedreptăţit pe Fiul Său prea iubit.

De aceasta vor avea parte toţi care nu vor să primească harul lui Dumnezeu care este întemeiat pe jertfa de mântuire a lui Isus şi toţi care se împotrivesc alipindu-se de cei care-L răstignesc pe Cristos.

Acum, când citeşti aceste rânduri, mai ai ocazia să scapi de mânia lui Dumnezeu. Vino cu pocăinţă la El şi recunoaşte-ţi toate păcatele tale în faţa Lui şi vei primi iertare şi pace. Gândeşte-te bine la textul de astăzi: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu."

O, cititor neîntors la Dumnezeu te rugăm cu stăruinţă nu mai zăbovi. Zăbava înseamnă nechibzuinţă. Fiecare clipă este de preţ. Nu ştii clipa când ai putea fi secerat de moarte şi trimis în locul unde nu vei avea nici o rază, nici cea mai slabă licărire de nădejde, în locul de întuneric, nenorocire şi zbuciumare veşnică. Vino aşa cum eşti la ISUS care stă cu braţele şi inima plină de dragoste, gata să te primească, să te adăpostească, să te mântuiască să te binecuvânteze potrivit cu dragostea Sa şi cu preţul desăvârşit al Numelui şi jertfei Sale.


Sursa AICI

miercuri, 27 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

27 IUNIE

În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui DUMNEZEU, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

Evrei 5.12

Voia lui Dumnezeu este ca cel credincios să crească şi să sporească în avuţiile duhovniceşti. Este o stare normala, la fel cum în viaţa de toate zilele omul trebuie să se dezvolte şi să propăşească. Legea dezvoltării este una din cele mai decisive legi şi stă la temelia oricărei acţiuni dumnezeieşti, atât în creaţie cât şi în domeniul Duhului. Credinciosul trebuie să treacă de la poziţia de prunc în Cristos la poziţia de tânăr şi apoi la poziţia de om matur. Dacă nu se petrece această creştere, înseamnă că există o cauză negativă în viaţa creştinului. Evreii trebuiau să fie aşa de înaintaţi încât să fie în stare să înveţe pe alţii. Dar ei aveau nevoie din nou de învăţăturile începătoare. Ei au devenit „greoi la pricepere" şi aceasta a dăunat creşterii lor.

Nu există o stagnare mai mare ca aceea cauzată de alipirea de vechile tradiţii sau forme religioase care nu au nimic cu credinţa adevărată. Astfel de oameni se înşeală amarnic, deoarece lui Dumnezeu nu-i trebuie robi cu inima împărţită sau creştini numai de duminica. Acolo unde este formalism lipseşte creşterea. De aceea, iubite cititor care doreşti să creşti în credinţă, depărtează-te de formele religioase prin ieşirea din orice tabără religioasă şi ocuparea locului în Adunarea lui Dumnezeu. Ţinem să declarăm că nu ne trece prin minte să mişcăm un deget ca să atingem vreunul din sisteme. Nu cu ele avem noi a face; de ele se va ocupa Domnul. Noi avem a face cu sfinţii din aceste sisteme şi căutăm ca printr-o acţiune spirituală, prin lucrarea cuvintelor Scripturii să-i scoatem din ele şi să-i aducem să-şi ia locul cuvenit în Adunarea lui Dumnezeu.


Sursa AICI

marți, 26 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

26 IUNIE

Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.

Ioan 15.1

Domnul Isus este adevărata viţă, Tatăl este vierul şi ucenicii sunt mlădiţele. Dacă Domnul Isus nu dă sevă fructului, acesta nu este veritabil. Rămânerea în Domnul Isus se realizează prin dependenţă deplină faţă de El. Pe această cale, Domnul Isus vrea ca ucenicii Săi să fie un izvor continuu de putere şi de roade. El însuşi vrea să fie ÎN ei. În afară de El nu putem efectua nimic. Dacă noi posedăm puterea prin rămânerea în El, vom aduce multe şi bogate roade. Dacă rămâne în noi Cuvântul Său va da naştere prin rugăciune la o forţă nouă care nu poate fi învinsă. Atunci putem cere în Numele Său ceea ce vrem şi se va îndeplini. Există în acest capitol trei îndemnuri foarte preţioase:

- „rămâneţi în Mine..."

- „rămâneţi în dragostea Mea ..."

- „dacă... rămân în voi cuvintele Mele."

ASCULTAREA şi DEPENDENŢA sunt cele două temelii de bază ale vieţii practice aici pe pământ. Aici nu este vorba despre mântuirea unui păcătos ci despre calea unui ucenic al lui Cristos care vrea să savureze deplin dragostea Lui. Într-o astfel de inimă plăcerile acestei lumi nu au nici un loc. Bucuria în Domnul ne îmbărbătează să slujim unul altuia şi să ne întărim pe calea ascultării şi a credinţei noastre sfinte. Să umblăm cu demnitate pe calea noastră, ca în felul acesta să arătăm lumii o viaţă de belşug duhovnicesc. Să nu uităm că Domnul Isus atât de mult ne-a iubit încât şi-a dat viaţa pentru noi.

Dacă mustrat pentru păcat, privesc la crucea Domnului Isus în jertfa Lui văd nu numai că „păcatele mele" au fost iertate, dar văd, că şi „păcatul meu" adică firea mea cea pământească - rădăcina tuturor păcatelor mele - a fost nimicită şi lucrul acesta ne dă o pace adâncă. La cruce Îl văd pe Dumnezeu ca prieten al păcătosului, dând la o parte păcatul.


Sursa AICI

luni, 25 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

25 IUNIE

Eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui ;.. şi găsindu-mi desfătarea in fiii oamenilor.

Proverbe 8.30-31

Sfânta Scriptură ne lasă adesea să privim prin cuvintele ei, în veşnicie. Aici noi ascultăm vorbind pe Acela care e „puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1.24). Din veşnicie Fiul lui Dumnezeu era desfătarea Tatălui, obiectul dragostei Lui, plăcerea inimii Sale. Ce mare însemnătate are El pentru noi să ne gândim că Cel ce era desfătarea lui Dumnezeu a devenit om dându-se ca jertfă pentru mântuirea noastră. Şi mai mult decât atât îl auzim spunând: „..găsindu-şi desfătarea în fii oamenilor." Cum se poate oare ca „desfătarea Tatălui" să-şi găsească desfătarea şi în noi, nişte oameni păcătoşi? Acest lucru nu s-a petrecut pentru faptele noastre bune, sau pentru că în noi ar exista ceva bun. NU, El ştia că Dumnezeu are nişte planuri cu omul pe acest pământ; El vedea un mărgăritar pe acest pământ care avea mare valoare pentru inima Sa. Dragostea era motorul care intra în acţiune pentru a-şi da viaţa pentru omenire. Din această cauză a mers pe drumul Golgotei. Ca răsplată a suferinţelor Sale, Tatăl i-a dat ca moştenire pe toţi aceia care cred în El şi care acum sunt obiectele dragostei Sale. Atât de preţuit este omul mântuit, încât este ridicat la rangul de copil al lui Dumnezeu. Cât de mult a preţuit Dumnezeu lumea şi totuşi cât de puţini sunt aceia care fac voia Lui. În Isaia 43.4 Dumnezeu ne spune: „De aceea pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit te iubesc." Oare nu ne îndeamnă aceasta ca să-i aducem şi mai multă adorare? Nu ne îndeamnă această dragoste ca să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre? Şi nu ne îndeamnă să nu recunoaştem alt teren de strângere laolaltă decât terenul prezenţei Sale? Acolo El este CONDUCĂTOR şi tot ce se face izvorăşte din îndemnul Duhului Sfânt. Toţi care citesc aceste rânduri sunt chemaţi acolo. Vrei să primeşti invitaţia Marelui Păstor?


Sursa AICI

duminică, 24 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

24 IUNIE

Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.

Proverbe 14.12

Adeseori în viaţă stăm în cumpănă şi nu ştim ce decizie să luăm. Poate că sunt lucruri mari sau lucruri minore. Dar vedem de multe ori că lucrurile minore până la urmă sunt mari şi viceversa. De aceea este necesar să fim precauţi în toate, cercetând atent care este voia Domnului nostru prea iubit. Dacă privim la Lot vedem că privirea lui era atrasă de ceea ce vedea cu ochii săi. Totul era ospitalier aici, dar oamenii acelui ţinut erau împotriva tui Dumnezeu. Noi citim ca: „Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut că toată câmpia Iordanului...." (Gen. 13.10). Dacă şi-ar fi ridicat ochii spre Dumnezeu şi ar fi stăruit: „Doamne spune-mi calea Ta!" ar fi primit răspuns ce trebuie să facă. Dar el a mers pe calea care a găsit-o de cuviinţă şi această cale l-a dus la moarte. Ce urmări au avut hotărârile greşite ale lui Lot! Acest exemplu să fie şi pentru noi un semnal de alarmă. Ce primejdios este pentru un credincios când îşi alege calea sa proprie! Câţi dintre fraţii şi surorile tinere nu au găsit cu cale să meargă împreună pe drumul vieţii sau câţi nu şi-au ales o meserie fără să întrebe pe Domnul, şi în totală dependenţă de El să ia o hotărâre. Urmarea au fost necazuri şi inimi frânte.

Dacă cineva intenţionează să facă voia lui Dumnezeu nu va rămâne niciodată fără răspuns. Dar cine nu se teme să facă primul pas de unul singur acela nu are altceva de aşteptat decât să culeagă urmările căilor proprii.

În vremea noastră, creştinii de nume, pretind că văd, dar în realitate ei sunt orbi, vorbind în mod spiritual. Ochii celui ce e convins că e orb se pot deschide; dar ce se poate face pentru unul, care crede că vede, când de fapt, nu vede deloc? Această nerecunoaştere a adevăratei stări are urmări grave. Totdeauna suntem binecuvântaţi când suntem aduşi să ne cunoaştem întru câtva, pe noi înşine. Căci numai atunci ne putem da seama de ceea ce este Dumnezeu pentru noi.


Sursa AICI

sâmbătă, 23 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

23 IUNIE

Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.

Coloseni 4.2

Rugăciunea este respiraţia sufletului. Fără aceasta nu e posibilă comunitatea cu Dumnezeu şi cu Domnul Isus Cristos. Epafra a recunoscut acest lucru. El iubea pe fraţii şi surorile din Colose, Laodicea şi Ierapole şi se ruga insistent pentru ei. Dragostea pentru ei îl îndemna mult de tot ca să aducă necazurile lor în faţa lui Dumnezeu.

Cu cât iubim mai mult frăţietatea cu atât mai mult ne vom ruga pentru ei, şi în aceeaşi măsură creşte şi interesul nostru pentru ei. Dacă rugăciunile noastre sunt bine întemeiate şi sincere atunci vom stărui în ele.

Necesitatea acestei slujbe sfinte şi ascunse să ne stea tot timpul în faţa ochilor noştri. De ar urma toţi credincioşii în această privinţă exemplul lui Epafra. Câte prilejuri avem noi în zilele de azi să stăruim în rugăciune! Mulţi copii ai lui Dumnezeu se Iasă prinşi de vidul acestei lumi care caută să-i aspire. Multe învăţături false se răspândesc şi între copiii lui Dumnezeu iar formalismul se răspândeşte cu paşi repezi. Cât de necesară este rugăciunea şi în zilele noastre! De-am fi în tot timpul în rugăciune şi pentru oamenii care sunt pe calea pierzării veşnice. Să ne rugăm insistent pentru mântuirea păcătoşilor pierduţi. În curând Domnul va veni. Să nu obosim rugându-ne.

Niciodată nu a fost mai mare trebuinţă de rugăciune în Adunarea lui Dumnezeu ca în vremea de faţă. S-ar putea spune că Satana întrebuinţează toată iscusinţa pe care o are ca să împovăreze sufletele şi să împiedece toate silinţele poporului lui Dumnezeu. Pentru unii, el se serveşte de ocupaţiile lor; pentru alţii, de greutăţile familiare; pentru alţii de durerile şi greutăţile lor personale.

Vrăjmaşii sunt mulţi şi numai puterea lui Dumnezeu ne poate face în stare să facem faţă tuturor acestor piedici şi să le biruim. Dumnezeu lucrează totdeauna când credinţa se îndreaptă spre El, având ca ţintă slava Lui.


Sursa AICI

vineri, 22 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

22 IUNIE

Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite... Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui DUMNEZEU; şi orice gând îl facem rob ascultării de CRISTOS.

2 Corinteni 10.4-5

Apostolul Pavel putea să scrie tesalonicenilor că ei au primit Cuvântul lui Dumnezeu „în adevăr" (1 Tes. 2.13). Chiar de pe atunci erau oameni care vorbeau lucruri stricate şi dădeau învăţături false (Fapte 20.30; 2 Cor. 2.17). Cum întâmpina apostolul astfel de elemente? Cu armătura dumnezeiască! Dacă este vorba de libertatea în Cristos, atunci nu-i slăbea şi nu le dădea nici o clipă de răgaz pentru adevărul Evangheliei (Gal. 2.5). În zilele noastre se învaţă multe lucruri de-a-ndoaselea şi în afară de aceste învăţături false ai căror purtători nu trebuie nici să-i primim în casele noastre, nici să-i salutăm. Sunt concepţii omeneşti care spun că Dumnezeu este iubire şi El nu-i va lăsa pe oameni în pierzare veşnică. Cei ce spun asta uită în mod voit că Dumnezeu este sfânt şi drept aşa cum ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenilor care vorbesc în felul acesta le lipseşte SUPUNEREA faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă privim la faptul că unii fraţi şi surori ţin la moda timpului şi nu la decenţa unei ţinute demne, acestea nu sunt decât arătarea faptului că acei credincioşi nu umblă în supunere faţă de Marele Mântuitor care i-a răscumpărat din acest veac rău. Dacă cineva caută scuze prin răstălmăcirea Cuvântului lui Dumnezeu să fie sigur că Satana a câştigat teren în acea inimă. Să dăm ascultarea noastră deplină Cuvântului sfânt care rămâne acelaşi azi ca şi ieri, să nu ne luăm după obiceiurile lumii, şi în felul acesta să putem proslăvi pe acest pământ pe Domnul Cristos.


Sursa AICI

joi, 21 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

21 IUNIE

Moise a zis DOMNULUI: Ah! DOAMNE, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba mi-este încurcată.

Exodul 4.10

Această ezitare a lui Moise depăşeşte orice graniţă a răbdării omeneşti, dar Dumnezeu în îndelunga Sa răbdare mai aşteaptă. El aminteşte robului Să că El însuşi dă omului înţelepciune şi grai, şi-i mai spune că vrea să fie cu gura lui. Astfel aduce Dumnezeu pe robul Său în dragoste şi răbdare la locul unde vrea să-l aibă. Dar Moise încă nu-i mulţumit şi cine oare nu ar putea înţelege teama pentru un popor aşa de mare? Era un lucru mare şi greu ca să scoţi din Egipt un astfel de popor. Moise s-a uitat la el însuşi şi nu la Dumnezeu. Dumnezeu stă TOTDEAUNA deasupra tuturor lucrurilor şi numai El trebuie slăvit.

Aici, în aceste împrejurări, vedem o minunată arătare a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu pune deoparte pe Moise ca să nu mai fie conducătorul poporului ci îi dă şi un ajutor în Aaron a cărui vorbire era mai uşoară. Ce Dumnezeu minunat! După ce Dumnezeu îl îmbărbătează pe Moise prin nişte minuni şi semne Moise este de acord să meargă acolo unde este trimis.

Dumnezeu să ne dea harul de a ne întemeia totdeauna pe Cuvântul Său chiar şi atunci când, ca oameni nu vedem o ieşire, sau când constatăm o slăbiciune în dependenţa noastră faţă de Domnul. Pe de altă parte este un mare lucru, căci în şcoala lui Dumnezeu învăţăm să vorbim acolo unde şi El ar fi vorbit şi învăţăm să tăcem acolo unde şi El ar fi tăcut, mai învăţăm să fim grabnici la ascultare şi înceţi la vorbire.

Ca să ne bucurăm de starea de faţă a lui Dumnezeu, trebuie să fim şi noi unde este El; şi pe El nu-L vom găsi în mijlocul certurilor unei lumi nelegiuite. Aşadar cu cât copilul lui Dumnezeu va părăsi mai grabnic locul în care Domnul nu se poate găsi cu atât va fi mai bine de el.


Sursa AICI

miercuri, 20 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

20 IUNIE

Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească.

Luca 14.18

Dezvinovăţirea celor chemaţi la ospăţul cel mare nu era făcută sub formă de răutate, dar după logică era neîntemeiată. Primul a cumpărat un ogor şi acum vroia să meargă acolo să-l vadă. Iată o scuză falsă, căci dacă vreau să cumpăr ceva mai întâi caut să văd acel lucru şi nu după aceea. Următorul a adus acelaşi fel de scuză. El a cumpărat cinci perechi de boi şi acum vroia să le încerce. Iar al treilea se scuza prin faptul că s-a căsătorit şi din această cauză nu ar putea să vină. Oare nu putea merge cu soţia? Sau poate o soţie opri pe un bărbat ca să-şi îndeplinească obligaţiile sale? Toate dezvinovăţirile şi scuzele nu au fost însoţite de un temei bine clădit.

Aşa s-a întâmplat cu poporul Israel. Toţi au fost chemaţi la ospăţul cel mare, dar toţi se scuzau fără temeiuri care să stea în picioare, deoarece temeiurile de fapt nu existau. De aceea au căutat fel şi fel de scuze şi se ascundeau după nişte lucruri pământeşti, jignind şi lepădând pe Acela care a vrut să-i strângă la o masă. Proprietarul casei, care a pregătit această masă având plăcere să-şi vadă casa plină a zis robului să meargă în pieţe, pe uliţele cetăţii, să aducă pe săraci, ciungi, orbi şi şchiopi şi întrucât mai era loc, să meargă sa adune pe cei de pe drumuri şi cei care stau la garduri. Ce minunat lucrează harul lui Dumnezeu. Prin lepădarea Israelului a fost propovăduită Evanghelia păgânilor, celor slabi şi neputincioşi. Toţi aceştia au fost chemaţi la ospăţ. Şi tu eşti chemat. Sau poate trăieşti cu impresia că nu eşti sărac, nici olog, nici orb, sau nu te consideri ca cel de pe stradă. Crezi poate că ai o viaţă ireproşabilă în faţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te că prin refuzarea acestei chemări îl lepezi pe Domnul Cristos, neglijezi şi calci în picioare harul Său. Dacă vrei să fii scăpat de veşnica pierzare, trebuie să te pocăieşti şi să asculţi chemarea care îţi este adresată ţie. Nu uita că aceste rânduri ar putea să fie ultimul semnal de alarmă pentru hotărârea ta.


Sursa AICI

marți, 19 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

19 IUNIE

Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceasta să vă însufleţească.

Filipeni 4.8

În epistola către Filipeni găsim experienţa unui credincios care se găseşte sub îndemnul Duhului Sfânt pe calea spre cer. El Îl cunoaşte pe Cristos ca pe viaţa sa (1.21), mai departe ne este înfăţişat chipul lui Cristos pe care credinciosul vrea să-l copieze întru totul (2.5-8) şi el îşi atinge ţinta, adică se va face asemenea trupului slavei urmărind premiul chemării cereşti (3.14,20). Cel credincios se „bucură totdeauna" în Domnul a cărui venire este aproape.

Ce îmbărbătare serioasă pentru toţi copii lui Dumnezeu, care trebuie să meargă prin această lume prin multe necazuri încercări şi primejdii. Cu cât simţim slăbiciunea noastră şi vedem pustia cu primejdiile şi necazurile ei, cu atât simţim mângâiere şi adăpost ÎN Dumnezeu: „Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus” (4.7).

Astfel plin de Cristos, îmbrăcat şi fericit, creştinul caută să placă numai lui Isus. „Tot ce este adevărat tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă" acestea să însufleţească toate inimile creştinilor şi pe acestea să le practicăm. Atunci umblarea noastră va fi vrednică de Domnul şi vom face cinste Numelui Său putând să-L lăudăm în mijlocul credincioşilor pe Marele nostru Mântuitor. Prin aceasta vom trăi experienţa preţioasă că aparţinem unui Dumnezeu al păcii şi că El este scutul şi ocrotirea noastră în tot timpul vieţii.

Înţelepciunea este necesară pentru a crede, nu pentru a fi necredincios.


Sursa AICI

luni, 18 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

18 IUNIE

Când a sosit ceasul, ISUS a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea.

Luca 22.14-15

Paştele (în original: Pasah) s-a sărbătorit în amintirea eliberării poporul Israel din robia Egiptului.

În ceasul acela greu când Domnul Isus a fost prins, s-a gândit în dragostea Lui la toţi oamenii care vor preţui lucrarea de mântuire, de salvare din lanţurile Satanei şi care îl vor primi pe El ca Mântuitor. Acolo a inaugurat Cina spre amintirea Sa. Mielul pascal al iudeilor ne arată anticipat suferinţele care aveau să vină peste Domnul Isus. Cina ne arată ceea ce a fost El pe Golgota pentru noi. La Cină vestim moartea Domnului. Ce a fost această moarte pentru credincioşi, pentru lume, pentru Satan, pentru toată creatura, pentru Dumnezeu, ne dezvăluie toate acele versete din Sfânta Scriptură care citează moartea Domnului Cristos şi urmările sale. O dată cu Cina, Domnul a oferit un loc credincioşilor la Masa Lui, loc pe care îl ocupă acum şi în toată veşnicia. Este locul prezenţei lui Dumnezeu unde Îi aducem adorare în duh şi adevăr. Dacă apărem în faţa lui Dumnezeu în această poziţie la Masa Domnului nostru prea iubit şi dacă ne gândim cât L-a costat pe Dumnezeu această lucrare de mântuire ca dovadă a dragostei Lui care L-a dus la moarte, nu putem decât să ne închinăm în faţa Lui şi să-I aducem mulţumiri, laudă şi adorare. Nu putem decât să slăvim harul care ne-a adus în această stare de copii ai Iui Dumnezeu şi de adoratori. Atunci nu mai avem ce să-I cerem, căci suntem copleşiţi de dragostea Lui. Nu avem ce explicaţii să mai dăm, căci semnele morţii Lui ne vorbesc mai mult şi mai desluşit. Te bucuri şi tu de un astfel de loc unde poţi să-ţi aduci din toată inima adorarea ta? Locul acesta nu-l vei găsi în organizaţiile religioase ale oamenilor căci acolo omul dirijează lucrurile cum vrea. Adevăratul loc al adorării este afară din tabără, unde El este UNIC conducător.


Sursa AICI

duminică, 17 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

17 IUNIE

Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.

Psalmul 119.162

Pe când Martin Luther a făcut gimnaziul la Erfurt, a găsit în biblioteca universităţii o Biblie în limba latină. Era pentru prima dată când a avut ocazia să aibă o astfel de carte. În mâna lui era ca un mărgăritar. A observat cu mirare că există mai multe texte şi mai multe cărţi în ea, decât se aminteau în biserici sau în cărţile religioase. Pe când se preocupa de Vechiul Testament a ajuns la istorisirea lui Samuel cu mama lui Hanna pe care o citea cu mult drag şi interes. Din cauză că totul i se părea nou, Dumnezeu a stârnit în el dorinţa sinceră de a avea ca proprietate personală o astfel de carte. Luther nu numai că a putut să aibă o astfel de Carte, dar i s-a permis de către Dumnezeu să o şi traducă în limba germană. În felul acesta poporul german a putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu în limba lui. Această lucrare a fost una din problemele de bază ale Reformei religioase conduse de el. Noi învăţăm din aceasta cât de plăcut este cel care iubeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Ştim şi de alţi traducători care au oferit poporului lor Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu în limba lor.

Se ştie de exemplu de D. Cornilescu din România că a scris de 4 ori cu mâna toată Biblia. Toate sunt descoperite în faţa Marelui nostru Tată şi Dumnezeu.

Oare cum este cu tine în această direcţie? Este Cuvântul lui Dumnezeu cel mai preţios, sau poţi să te debarasezi de el? Foloseşti orice clipă pentru a-l citi?

Dacă nu ai ajuns încă în această stare, atunci roagă-te Domnului să-ţi dea bucuria hrănirii cu veşnicul Cuvânt. Dacă dorinţa ta este sinceră, El îţi va mări bucuria de a trage foloase duhovniceşti din Cartea Sa. Binecuvântat este cel ce găseşte în Cuvântul Iui Dumnezeu un mărgăritar de preţ; este ca unul care găseşte o mare pradă.

În anul 1500, Biblia era tipărită doar în 14 limbi. În anul 1800 în 71 de limbi, iar în 1965 în peste 1250 de limbi şi dialecte.


Sursa AICI

sâmbătă, 16 iunie 2012

16 IUNIE

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.

Evrei 10.17

După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă.

Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Oare nu răzbate până la noi din mijlocul norilor întunecoşi care s-au strâns deasupra crucii de pe Golgota, chemarea sfântă a Evangheliei harului şi a păcii? Razele slavei acestui Soare ne dau o bucurie veşnică.

Nu ne spune oare într-o formă foarte clară jertfa de pe Golgota că judecata pentru nelegiuirile şi păcatele noastre nu se mai poate repeta? Dumnezeu ne convinge prin Cuvântul Său că se ţine de promisiunile Lui şi nu judecă de două ori pe cel vinovat. El nu mai vrea să-şi amintească de păcatele noastre. El doreşte mult să sădească în inimile noastre ceea ce Cristos a făcut în locul nostru şi astfel să-L cunoaştem ca pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

Poţi să spui şi tu iubite cititor, că Domnul Isus a stat pentru tine personal la judecată şi că a purtat păcatele tale? A fost în viaţa ta o zi când sătul de păcatele tale, te-ai refugiat la crucea de pe Golgota? Dacă nu poţi spune un „da" din toată inima atunci vino chiar acum la jertfa Domnului Isus şi primeşte prin credinţă ceea ce El a făcut în locul tău. Atunci vei fi sigur că în ziua judecăţii nu te va mai lovi judecata.

Alexandru cel Mare a dat ordin cameristului să strige în fiecare dimineaţă: „Gândeşte-te că trebuie să mori." O, dacă am reflecta mai mult la acest adevăr! Atunci alta ar fi umblarea noastră a tuturor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.


Sursa AICI

vineri, 15 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

15 IUNIE

Vino! i-a zis ISUS. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la ISUS.

Matei 14.29

Chemarea lui Petru făcută de Domnul nu era numai scurtă dar era concisă şi decisivă: VINO! Ce vrea să ne spună aceasta? Noi suntem chemaţi cu o chemare sfântă aşa cum stă scris: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri!" (Rom. 8.30-31).

Această chemare se face şi astăzi ca pe vremea lui Petru. El s-a coborât din corabie desprinzându-se de toate lucrurile care sunt întemeiate pe ce este firesc, pe carne. El umbla pe apă; aceasta înseamnă că mergea pe o cale pe care numai credinţa o poate parcurge. Şi atâta timp cât credinţa era în acţiune iar privirea lui era ţintă la Domnul Isus, nu era nici o primejdie în jurul lui. Dar după ce şi-a îndepărtat privirea de la Domnul a trebuit să cunoască afundarea. Şi nouă ne-a fost adresată chemarea Domnului de a merge în întâmpinarea Lui. Primii creştini au înţeles foarte bine chemarea aceasta, şi înţelegerea se vedea în umblarea lor. Credincioşii, într-adevăr, au trăit în aşteptarea Mirelui. Ei au părăsit lumea şi tot ce le stârnea poftele şi legăturile cu lumea. Aşteptarea Domnului şi dorinţa de a fi pe veci cu El, stăpânea toată umblarea lor şi îi îndepărtau de rău. Ei s-au dus în puterea şi energia Duhului pe Calea credinţei, Cale pe care lumea nu poate să meargă.

Iată, suntem aproape de clipa când se va auzi glasul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!" Oare nu vrem să mergem şi noi în întâmpinarea Lui? De aceea să avem o ureche ascultătoare de întreg Cuvântul lui Dumnezeu, să ne debarasăm, de tot ce ne-ar putea împiedica de la aşteptarea Domnului.

„ASCULTAREA face mai mult decât jertfele..."

Sursa AICI

joi, 14 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

14 IUNIE

Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii.

Efeseni 6.14

Platoşa neprihănirii înseamnă un suflet care nu are nimic rău să-şi reproşeze. Omul firesc (natural) ştie cât de pătat este cu păcate cugetul său. Dacă creştinii se ţin strâns legaţi de adevăr, vor avea ca duşman pe Satan. Dacă avem un cuget curat putem înainta cu paşi siguri. Suntem îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, când din dragoste pentru El umblăm cu Dumnezeu. Noi primim un cuget curat, foarte sensibil în faţa lui Dumnezeu prin sângele Mielului şi când umblăm cu Dumnezeu noi păstrăm aceeaşi claritate în faţa tuturor oamenilor ca şi în părtăşia cu Dumnezeu. Atunci ne este dăruită puterea practică a unei ţinute demne şi a unui cuget care ne mustră. Chiar dacă nu ne vede nimeni dintre oameni, sinceritatea şi adevărul arată spre o astfel de inimă. Dacă suntem aspri cu trupul nostru ca să fim un exemplu în umblare, vom fi plini de bucurie pe calea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent oriunde. Unde sunt semănate roadele neprihănirii, acolo vom găsi calea păcii în neprihănire. Dacă inima este în pace cu Dumnezeu şi nu simte nici o mustrare pentru că plăcerile sunt ţinute în frâu, atunci în suflet stăpâneşte pacea. Dacă în umblarea noastră pe pământ inima este înălţată deasupra pământului, legată de lucruri mai bune, atunci umblăm într-un duh de pace cu ceilalţi oameni şi nimic nu va perturba legăturile noastre cu Dumnezeu. El este Dumnezeul păcii, şi pacea Domnului Isus umple inimile noastre. Ce platoşă minunată avem noi! Prin ea putem să ne apărăm de săgeţile arzătoare ale celui rău. Dragostea lui Dumnezeu cucereşte în felul acesta inima noastră şi ne face demni să gustăm binecuvântările duhovniceşti iar picioarele vor fi încălţate cu râvna Evangheliei păcii, Evanghelia lui Dumnezeu.

Oamenii sunt mari sau mici când sunt puşi alături unii de alţii, dar în faţa lui Dumnezeu nu sunt decât NIMIC.

Sursa AICI

miercuri, 13 iunie 2012

Cuvântul sculptează!

13 IUNIE

Să cad în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!

1 Cronici 21.13

David a căzut în greşeala de a număra poporul. Se vede că nu mai avea încrederea de altădată când prin puterea lui Dumnezeu a învins leul şi ursul, ba mai mult, l-a învins pe uriaşul Goliat. Prietenul lui de altă dată, Ionatan, l-ar fi făcut de ruşine în această situaţie critică: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Sam. 14.6). Numărarea poporului de către David era o întristare pentru Dumnezeu. Deşi s-a smerit în chip plăcut lui Dumnezeu cu cuvintele: „Eu am păcătuit mult de tot" totuşi mustrarea nu a putut fi evitată. Desigur că a fost iertat dar i-au fost prezentate trei urgii din care trebuia să aleagă pe cea prin care voia să treacă. Până atunci David găsise într-un chip minunat îndurare la Dumnezeu, la oameni însă nu găsise decât nedreptate şi răutate. De aceea a preferat să cadă în mâinile lui Dumnezeu.

Şi noi, credincioşii, cunoaştem pe acest Dumnezeu şi îl numim Tatăl nostru. El este Tatăl îndurărilor: 2 Cron. 1.3. El se poartă cu noi ca şi cu nişte fii (Evrei 12.7), dar dacă părăsim calea credincioşiei şi a încrederii atunci trebuie să suferim întristările Sale. Dacă ne smerim cu privire la neajunsurile noastre, atunci să fim siguri că El se îndură de noi (Plâng. 3.32). Lui David i-a fost dăruit harul să nu cadă în mâinile oamenilor, dar Domnului Isus nu i-a fost îngăduit acest har: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor" (Marcu 9.31). Cât a trebuit să sufere din mina omului nici nu ne putem imagina! Ura oamenilor se ridica puternic împotriva râvnei Lui pentru slava lui Dumnezeu. Omul a avut „ceasul său" în care a pus mâna pe Fiul lui Dumnezeu, căruia i-a pricinuit cea mai mare durere care ar fi putut exista.

Trebuie mai mult curaj pentru a fi smerit decât pentru a fi mândru.


Sursa AICI

marți, 12 iunie 2012

Gheorghe Jijie, un alt mărturisitor anti-comunist a trecut la Domnul

Astăzi, 12 iunie 2012, a trecut la cele veșnice d-l Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, mărturisitor al temniţelor comuniste, închis 13 ani. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii Săi.


Declaraţia d-lui Gheorghe Jijie cu privire la pătimirile sale din temniţele comuniste

Subsemnatul Jijie Gheorghe , fiul Varteniei si al lui Gheorghe , nascut la data de 10 iunie 1919 in orasul Botosani , judetul Botosani , posesor al cartii de identitate seria ******************************* eliberata de sectia 22 Politie Bucuresti la data de *********** , cod numeric personal **************** , cu domiciliul in Bucuresti , sector * , strada *************** numarul * , bloc **, apartament *, declar prin prezenta ca am fost detinut politic intre 24 Decembrie 1948 si 24 Decembrie 1961.

Locurile de detentie prin care am trecut au fost:

  • Ministerul de Interne
  • Penitenciarul “Jilava”
  • Penitenciarul “Aiud”
  • Lagarul “Noua Culme”
  • Lagarul “Periprava”
  • Penitenciarul “Gherla” – septembrie 1952-mai 1953
  • Penitenciarul “Galati” – timp de doua saptamani in anul 1961
  • Arestul Curtii Martiale “Uranus” – timp de trei saptamani in noiembrie 1949
  • Penitenciarul “Vacaresti” – doua-trei luni

In aceasta perioada de treisprezece (13) ani am suportat un regim de exterminare prin lipsa unei alimentatii minime , lipsa de aer , lipsa unor conditii minime de igiena , lipsa totala a asistentei medicale. Faptul ca nu am decedat se datoreaza strict structurii mele fizice atletice (am facut mult sport in tinerete) si faptului ca am fost arestat la douazecisinoua de ani (29) ; deci perioada mea de detentie a coincis cu varsta cand organismul are rezistenta maxima (29 ani – 41 ani ).

Fratele meu , Jijie Ioan , a fost arestat si el , dar , datorita faptului ca a fost supus unui regim special de constrangeri , a decedat in penitenciarul Aiud – dupa cum spun actele de arhiva , in 1961-desi eu , cand am fost expediat din “Aiud” spre “Noua Culme” (1958) deja aflasem de moartea fratelui meu de la un invatator pe nume Campeanu care-mi adusese trista veste .

In continuare voi arata cateva din tratamentele inumane la care am fost supus pe durata executarii sentintei :

  • In timpul anchetei din decembrie 1948 am fost batut la talpi (“celebra” metoda “la ranga”) peste bocancii noi pe care-i aveam in picioare pana cand talpile acestora s-a distrus complet(fiecare lovitura de ranga se transmitea pana in creier)
  • Dupa ce s-au distrus bocancii am fost in continuare batut peste labele picioarelor din care siroia sange
  • La un moment dat am urlat sa mi se dea apa , Colonelul Dulgheru personal “satisfacandu-mi” dorinta varsand in prealabil in pahar continutul unui plic.Am crezut ca era ceva destinat sa-mi calmeze durerile si am baut.Dar a fost un drog , probabil “scopolamina”- pentru a-mi anihila vointa – caci am simtit imediat cum nu mai eram stapan pe reflexele mele . In momentul cand au inceput intrebarile , care s-au succedat pana dupa ce am cazut intr-un fel de somn letargic , din care , ca sa ma trezesc si sa pot raspunde intrebarilor eram lovit cu un ciomag gros de cauciuc peste umeri si peste ceafa
  • In cele din urma m-au asezat intr-o patura si m-au dus taras pana la lift si apoi intr-o celula unde am zacut in nesimtire pe ciment pana cand am fost trezit din nou cu lovituri de ciomag pentru a fi dus iarasi la ancheta.
  • Declaratiile scrise si semnate sub acest tratament au fost folosite drept probe in timpul procesului .Inutil am aratat instantei la ce torturi am fost supus (proba mea fiind chiar bocancii distrusi pe care ii incaltasem cand am fost dus la proces) si prin sentinta numarul 1309/1949 am fost contamnat la 10 (zece) ani temnita grea in baza articolului 209 cod penal
  • In timpul anchetei , la presiunile constante : ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , ” Cu cine ai avut legaturi ? ” , fara sa mi se dea explicatii , despre ce legaturi sa vorbesc , am raspuns ” Am avut legaturi cu mai multi colegi de serviciu” , toti ingineri ca si mine , care au fost condamnati nevinovati : Inginer Iacobescu Stefan – 7 (sapte) ani , Inginer Pop Septimiu – 1 (un) an , Inginer Cumpata Dumitru – 3 (trei) ani si Inginer Luca Niculae – 2 (doi) ani .Eu , care aveam “vina” de a ma intalni cu un fost coleg de liceu pe nume Ion Paunescu , care se refugiase in 1941 in Germania , am primit 10 (zece) ani.

Fratele meu , Ioan Jijie , care avusese legaturi cu comandamentul legionar din tara , a fost urmarit , arestat , decedand in inchisoare de T.B.C. Pulmonar (vezi addenda la aceasta declaratie)

Dupa condamnare am fost dus la Penitenciarul ” Jilava” unde am stat la asa zisul “REDUIT” .Aici , in afara celorlalte lipsuri , am avut de suportat si lipsa aerului – intr-o celula cu dimensiunile in plan de doisprezece(12) metri x cinci(5) metri si cu o inaltime de patru(4) metri ( deci 240 metri cubi de aer) erau inghesuiti 180 de detinuti iar singura sursa de aer – gemuletul celulei – era astupata cu sipci de scandura.Desi afara era “ger de Ianuarie” , pe cei de la primul etaj al priciurilor si pe cei de la “serparie”(sub priciuri-direct pe ciment) “curgea” transpiratia celor de la nivelul superior al priciurilor. ERA CA INTR-O ETUVA ! Detinutii stateau dezbracati de haine si camasi.

Cand eram scosi la asa zisa “plimbare la aer” trebuia sa trecem printre doua siruri de gardieni , condusi de celebrul Ivanica si care , din ordinul directorului , nu mai putin celebrul Maromet , ne loveau cu ciomegele unde nimereau . Un distins ziarist evreu a fost atat de puternic lovit incat s-a prabusit la pamant in nesimtire. Ne-am oprit sa-l ajutam dar potopul de ciomege ne-a silit sa fugim mai departe.Atunci l-am intalnit ultima oara pe fratele meu care , legat cu lanturi la maini si la picioare era in imposibilitatea de a evita loviturile de ciomag , eu protejandu-l din partea dreapta , sarind in sus sa iau eu loviturile in locul lui .Era un cosmar demn de “Infernul” lui Dante.

De la “Jilava” am fost trimis la “Aiud” unde , timp de un an si ceva am fost supusi unui regim de infometare , pana cand am fost scosi la munca in fabrica. De la saptezeci si cinsi (75) de kilograme cat aveam in momentul arestarii ajunsesem la patruzeci (40) de kilograme – cand am avut ocazia (in fabrica) sa ma cantaresc .

Dupa ce am executat o hala foarte mare pentru fabrica , drept “recompensa”am fost dus la celebra “Zarca” , dupa ce am stat o saptamana la carcera pe timp de vara (iulie) – impreuna cu un evreu Bubi Finkelstein – fiindca i-am spus unui informator (Pascaru) al ofiterului politic care urmarea sa-l pedepseasca pe Finkelstein pentru ca nu mai era cherestea in depozit “ca nu are el nici o vina pentru faptul ca administratia penitenciarului nu s-a ingrijit de nevoile depozitului” .

Din “Zarca Aiudului” am fost trimis la “Gherla” unde trebuia sa execut o hala asemanatoare.”Reeducarea” se terminase dar directorul Goiciu si locotenentul Mihalcea erau la fel de inversunati impotriva detinutilor si pentru faptul ca am spus cuiva ca “daca a murit Stalin(1953) , comunistii ar trebui sa se mai potoleasca” am fost bagat la “Zarca Gherlei” cu sfert de ratie alimentara timp de trei(3) luni , ajungand din nou la patruzeci (40) de kilograme.

Dupa trei(3) luni am fost dus din nou la “Zarca Aiudiului” si apoi in celulele de izolare.Cand mi se implinea conditionalul de munca a venit un maior din Bucuresti care mi-a promis ca ma va elibera dar numai daca accept sa devin informator. Am refuzat ! Dupa alte sase(6) luni a venit iar cu propunerea , refuzandu-l si de data aceasta , ramanand in inchisoare pana la expirarea pedepsei de zece (10) ani .Dupa expirarea pedepsei am fost dus la “Jilava” unde ,din nou, acelasi maior a venit cu propunerea de colaborare , la refuzul meu primind trei(3) ani de “administrativ” (in baza ordonantei 10044/1958 si a D.L. 89/1958 , ani pe care i-am executat la “Noua Culme” muncind la cariera de piatra si la “Periprava” – munci agricole.

Cand mai aveam cam un an de executat din aceasta pedeapsa suplimentara am fost luat din nou intr-o ancheta foarte dura (la Ministerul de Interne) pentru ca nu am vrut sa declar despre un coleg de-al meu de facultate ca ar fi fost legionar.

Dupa un stagiu de mai multe luni la Ministerul de Interne am facut un T.B.C. Ganglionar la cot si am fost trimis la “Vacaresti” unde mi s-a pus mana in ghips.Dupa ce mi s-a scos ghipsul am fost trimis disciplinar la “inchisoarea din inchisoarea Jilava” – “celebra” Cazimca. Scurta descriere : pereti uzi , apa permanenta pe jos , lipsa aerului si bezna totala , izolat singur in Cazimca.Cu doua saptamani inainte de termenul de eliberare am fost dus intr-o celula obisnuita cu alti detinuti din care , la termen , m-am eliberat.

“Afara” a inceput un nou calvar: parintii erau bolnavi si batrani iar mie nu mi se elibera un act de identitate ca sa ma pot angaja si sa-i ajut .La fiecare audienta la organele de stat mi se cerea sa colaborez (sa devin informator al Securitatii) pentru a putea beneficia de drepturile firesti ale oricarui om . Nu am acceptat acest “troc” si am primit un act de identitate abia dupa inca doi ani , in urma casatoriei.Inainte de casatorie si dupa am fost permanent urmarit , dupa cum rezulta din dosarul de la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (C.N.S.A.S).

Aceasta imi este declaratia pe care o sustin si o semnez.

15.12.2009 Gheorghe Jijie

Addenda

Despre fratele meu , Ioan Jijie , stiu ca a fost arestat in Bucuresti si a trecut prin anchete extrem de dure , aplicandui-se diverse metode de tortura : curent electric , presiune continua pana la alienare , introducerea lui in celule cu T.B.C.-isti evolutivi pana la contractarea bolii.Dupa acest moment , lipsa totala a asistentei medicale pana cand a avut o hemoptizie masiva (trei gamele de sange si bucati din plamani) . Era prea tarziu pentru a mai putea salva ceva si a decedat la varsta de treizeci si noua (39) de ani .

Acestea stiu despre soarta fratelui meu , Ioan Jijie , pe care le declar , sustin si semnez.

15.12.2009 Gheorghe Jijie



Sursa: http://apologeticum.wordpress.com/2012/06/12/gheorghe-jijie-un-alt-marturisitor-anti-comunist-a-trecut-la-domnul