vineri, 31 august 2012

Cuvântul sculptează!

31 AUGUST

Sângele lui ISUS CRISTOS, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Când Dumnezeu a vrut să scoată poporul Său din Egipt, a dat peste asupritori, încercări şi judecăţi mari. La sfârşit omoară şi pe întâiul născut de la om până la animale. Cum putea să scape poporul Său? Dumnezeu le-a dat mielul care a murit în locul lor, ca să-i scape de robie, căci El a dorit să facă o distincţie între poporul Său ales şi egipteni. Înaintea miezului nopţii când îngerul care aducea judecata străbătea Egiptul, în Israel era tăiat mielul. „Un miel fără cusur să aveţi" a spus Dumnezeu. Fiecare tată trebuia să ungă cu sângele mielului pragul de deasupra uşii şi cei doi stâlpi. „Sângele va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele, şi voi trece pe lângă voi aşa că nu vă va nimici nici o urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului” (Exod. 12.13). Ca atunci Egiptul aşa este în zilele de astăzi toată lumea, într-o judecată continuă; cine vrea să fie salvat trebuie ca odinioară Israel în Egipt să aibă ca salvator pe „Mielul lui Dumnezeu". Dumnezeu l-a dat pentru a înfăptui ispăşirea păcatelor noastre. El este Mielul fără cusur şi fără prihană. Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, a devenit acel Miel al cărui sânge trebuia să curgă pe Golgota pentru a-l împăca pe omul vinovat cu Dumnezeu. „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur aţi fost răscumpăraţi... ci cu SÂNGELE scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Pet. 1.18-19). Eşti şi tu iubite cititor, curat prin sângele Mielului de toate păcatele tale?

Oamenii ucid, mint, înşeală, fură şi se bat între ei, pentru a-şi satisface dorinţa de putere, de plăcere şi bogăţie. În felul acesta ei speră să-i câştige pentru grupul din care fac parte, pacea, siguranţa, belşugul şi fericirea. Dar ceea ce dă valoare durabilă vieţii nu este fericirea superficială care o dă lumea, ci adevărata fericire este în Domnul Isus Cristos.

Sursa AICI

joi, 30 august 2012

Cuvântul sculptează!

30 AUGUST

Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa.

Efeseni 6.18

Ce loc ocupă rugăciunea în viaţa noastră şi ce însemnătate îi atribuim noi? Credem într-adevăr că rugăciunile noastre vor fi ascultate? Este rugăciunea o necesitate, sau o facem numai aşa de formă sau de obligaţie?

Acestea sunt întrebări serioase care toţi credincioşii ar trebui să ni le punem. Rugăciunea adevărată, serioasă şi sinceră este în ochii lui Dumnezeu de o valoare extraordinară. În rugăciune dăm expresia dependenţei de Dumnezeu şi a tuturor imposibilităţilor noastre iar pe de altă parte exprimăm starea noastră înaltă de copii ai Tatălui Ceresc. Când ne rugăm venim în legătură cu Dumnezeu. Noi ne aruncăm la picioarele Lui în cenuşă şi totodată suntem ridicaţi în faţa Marelui Dumnezeu în cer. Ce lucru îmbucurător! Din toată creaţia numai omul poate să se roage şi de nici un înger nu ştim dacă se roagă. Ce mare înlesnire pentru noi că prin rugăciune putem să ne apropiem de Dumnezeu.

Vreau să te întreb: Azi dimineaţă te-ai rugat şi pentru ce? I-ai adus strictul necesar? Ai fost pătruns de conştiinţa că stăteai în faţa lui Dumnezeu? Şi cât timp ai folosit pentru rugăciunea ta? Dă-ţi singur răspunsul la aceste întrebări, dar fii sincer! Fără rugăciune suntem săraci şi neputincioşi duhovniceşte şi nu putem să ştim despre puterea şi îndurarea lui Dumnezeu, Tatăl nostru. De s-ar putea spune despre noi de fiecare în parte: „Vezi că se roagă!"

Rugăciunea este o vorbire cu Dumnezeu:

- „Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor şi am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor..." (Neem. 1.4-5).

- „Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic" (Iov 13.3).

- „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: „Tată, a sosit ceasul..." (Ioan 17.1).

Sursa AICI

miercuri, 29 august 2012

Cuvântul sculptează!

29 AUGUST

Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele, şi vei avea laudă de la ea.

Romani 13.3

Dumnezeu în dragostea Lui s-a gândit la toate. Nu numai viaţa veşnică este ascunsă în El, ci şi purtarea de grijă pentru lucrurile noastre de toate zilele.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „căci nu-i stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu" şi poziţia creştinului faţă de ea e mai mult decât gândim adeseori. Este bine să ne revizuim poziţia noastră cu privire la stăpânire şi să ne lăsăm conduşi de Sfânta Scriptură.

Ca în toate lucrurile starea noastră este reglementată prin înaltul nivel intern al cunoaşterii ei. De aceea să ascultăm îndemnurile lui Dumnezeu şi să „facem rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri" dintr-o inimă curată în faţa lui Dumnezeu „pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii". Fără îndoială că în felul acesta vom fi mulţumitori autorităţilor care în conformitate cu legile ne ocrotesc ca să ne putem aduna în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, şi care după mărimea puterii lor pedepseşte răul şi caută să păzească binele. Dacă ne lipseşte supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi seriozitatea faţă de El, atunci vor lipsi din rugăciuni şi cererile pentru cei înălţaţi în dregătorii.

Cât de uşor se poate ivi o lacună în supunerea noastră faţă de stăpânire! Foarte uşor putem fi în primejdie să discutăm cu lumea mereu nemulţumită de anumite persoane şi astfel să prindă vreo rădăcină de amărăciune care să ne murdărească cugetul.

Noi trăim zilele din urmă şi să mulţumim de ordinea care încă mai există, dar totodată să veghem în rugăciune pentru cei care sunt în funcţii de răspundere, pentru toţi oamenii de care vrea Dumnezeu să se folosească.

„Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu."

Sursa AICI

marți, 28 august 2012

Cuvântul sculptează!

28 AUGUST

Paşte oiţele mele

Ioan 21.16

Aşa sună însărcinarea dată lui Petru de Domnul Isus după ce a înviat din morţi. Cu câtă abnegaţie a săvârşit Domnul această slujbă atâta timp cât era cu ei. Unde ar fi fost ucenicii dacă nu i-ar fi găsit Domnul Isus şi nu i-ar fi ocrotit? Ce ar fi fost cu Petru dacă nu s-ar fi rugat Isus pentru ca să nu se piardă credinţa lui?... Ce învăţătură minunată a tras chiar Petru în această direcţie! El a simţit pe pielea lui cât de necesară e slujba Marelui Păstor, chiar în curtea marelui preot. Până atunci nu a priceput mult din această lucrare!

Cine-i chemat azi la o slujbă de păstorire? Petru a fost însărcinat de Domnul: „Paşte oiţele Mele" Această însărcinare i-a dat-o numai după ce l-a cercetat pe Petru să vadă cum stă cu dragostea pentru El.

Dragostea către Domnul Isus este unica temelie pentru slujba de păstorire. Numai pe această cale se poate efectua această lucrare spre slava Domnului şi spre folosul celor răscumpăraţi. Să ne întrebăm dacă inima noastră este fierbinte în dragoste pentru El? Ne împinge dorul de a-i iubi pe ai Săi? Ne interesăm de ei, păzim oiţele turmei Lui, ca duşmanul să nu le facă nimic? Avem asemenea greutăţi?

Petru a făcut această slujbă cu abnegaţie şi dedicare şi ne îmbărbătează şi pe noi să facem ca el. Această slujbă nu este evidentă la prima vedere şi nu se vede la toţi. Dar Domnul înregistrează şi ştie totul şi preţuieşte orice lucrare. Să ne gândim la „cununa care nu se poate vesteji, a slavei" care este răsplata pentru cei ce slujesc cu supunere la această slujbă păstorească (1 Pet. 5.1-4).

Nici un om nu are dreptul să-şi însuşească o anumită slujbă şi nici să primească de la oameni o slujbă. Lucrul acesta nu este altceva decât intrarea cu de-a sila într-un bun sfânt, care mai curând sau mai târziu va aduce judecata lui Dumnezeu.

Sursa AICI

luni, 27 august 2012

Cuvântul sculptează!

27 AUGUST

Voi lăuda Numele lui DUMNEZEU prin cântări, şi prin laude îl voi preamări.

Psalmul 69.30

Nu ne îmbărbătează oare faptul că Domnul Isus este „întemeietorul credinţei" noastre, şi nu ne bucură şi mai mult faptul că El a devenit întemeietorul cântărilor de laudă? După ce a fost în adâncul judecăţii şi al morţii pentru noi, Dumnezeu L-a ridicat din „apăsarea morţii şi a judecăţii" şi L-a înviat din morţi cu slavă. Când s-a înfăptuit această lucru Cristos a „slăvit Numele lui Dumnezeu prin cântări şi laude." Însă El n-ar vrea s-o facă singur. Pe noi, pe care ne-a scos din mocirla păcatului şi a morţii şi ne-a unit cu El, căpetenia învierii, pe noi cei pe care ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Său vrea să ne facă să cântăm cântarea cea nouă.

Domnul Isus Cristos ne lasă să gustăm toate roadele biruinţei Lui asupra lui Satan, a lumii, a păcatului şi a morţii, ne aduce în starea de copii ai lui Dumnezeu şi ne umple inima de bucuria Lui.

Suntem oare într-adevăr plini de această bucurie? Numai plini de această bucurie putem intona cântarea de laudă şi de adorare pentru Dumnezeu. Ce măreţ este ca inima noastră să ştie că însuşi Domnul Isus intonează cântarea de laudă în mijlocul Adunării. El se găseşte în mijlocul celor care se adună pentru Numele Lui (Mat. 18.20) şi le ridică privirea spre Tatăl al cărui Nume l-a descoperit (Ioan 17.6).

Sunt oare inimile noastre gata să intoneze cântarea pe care însuşi Domnul Isus o doreşte în mijlocul nostru?

Singurul loc unde putem cânta după voia Lui este locul prezenţei Domnului Isus (Mat. 18.20; Evr. 13.13; Apoc. 3.20). Evreii în vechime nu au vrut să cânte cântările Domnului pe un pământ străin (Ps. 137). Să ne mulţumim cu mai puţin decât ei, noi care avem promisiuni mult mai mari?

Suntem chemaţi să ne depărtăm de fărădelege, să ne curăţim de vasele de ocară din creştinătatea de azi, şi împreună cu cei ce cheamă Numele Domnului dintr-o inimă curată să cântăm cântările Domnului pe pământul prezenţei Sale.

Sursa AICI

De ce urâm zilele de luni

Ziua de luni este, prin excelenţă, cea mai urâtă zi a săptămânii. Sau era, pentru că un studiu american efectuat pe un eşantion de 340.000 de oameni a arătat că urâm, în egală măsură, şi zilele de marţi, miercuri şi joi. Singura zi lucrătoare pe care nu o urâm, ba chiar ne trezeşte emoţii pozitive, este vinerea.
Foto: yes4healthy.blogspot.com„Miturile cuturale pot să accentueze puternic modelul dipoziţional al unei zile a săptămânii," susţine profesorul Arthur Stone de la Universitatea Stony Brook. El a explicat că, deşi exisă o convingere globală cu privire la faptul că zilele de luni sunt cele mai nefericite zile, această opinie ar trebui abandonată.

Profesorul Stone a arătat că ceea ce face lunea să pară mai urâtă este contrastul puternic dintre dispoziţia pe care o avem duminică şi cea pe care o avem luni.

Echipa profesorului a colectat prin telefon datele privind aprecierea făcută zilelor. Rezultatul cercetării a fost publicat în Journal of Positive Psychology.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/De-ce-uram-zilele-de-luni-7274.html

duminică, 26 august 2012

Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte.
Proverbe 18.9

Într-o fabulă se spune că într-o zi un brici, ieşind din prăsele, văzu oglindindu-se soarele în luciul lamei sale şi, plin de mândrie, se revoltă în sinea lui, zicându-şi: „Nu mă mai întorc niciodată în dugheana aceea păcătoasă în care am stat. Ce viaţă ticăloasă să tot razi bărbile tuturor ţărănoilor… Eu nu sunt făcut pentru o astfel de treabă. Am să mă ascund într-un loc tainic, unde îmi voi duce viaţa în linişte şi tihnă.“ Şi aşa făcu.

Briciul rămase ascuns câteva luni, până când într-o bună zi ieşi la lumină şi îşi văzu lama asemenea unui fierăstrău, încât soarele nu se mai putea oglindi în ea. Căindu-se amarnic îşi deplângea nenorocirea, zicând: „Vai, ce bine ar fi fost dacă mi-aş fi întrebuinţat la bărbier tăişul fin pe care acum l-am pierdut. Unde este acum luciul feţei mele? Aspra şi neîndurătoarea rugină le-au mâncat!“

Aşa se întâmplă şi cu oamenii care îşi părăsesc îndeletnicirea lăsându-se în voia leneviei; ei îşi pierd agerimea hărniciei, şi „rugina comodităţii“ le deformează caracterele. „Lenea te cufundă într-un somn adânc, şi sufletul molatic sufere de foame“, zice înţeleptul Solomon. Să nu ne asemănăm cu astfel de oameni!

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-22?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

Cuvântul sculptează!

26 AUGUST

Iacov s-a trezit din somn, şi a zis: Cu adevărat, DOMNUL este în locul acesta şi eu n-am ştiut. I-a fost frică, şi a zis: Cât de înfricoşat este locul acesta!

Geneza 28.16-17

Iacov l-a înşelat pe tatăl său, şi binecuvântarea pe care Isaac a rezervat-o pentru fratele lui Iacov, a luat-o pentru el. De aceea a trebuit să părăsească casa părintească. Douăzeci de ani a trăit printre străini iar pe mama sa nu a mai văzut-o niciodată. În drumeţia lui a înnoptat sub cerul liber având la căpătâi o piatră. Ochiul lui Dumnezeu se uita cu milă şi har spre Iacov. Într-un vis Dumnezeu l-a lăsat să-şi vadă viitorul în care El va fi în legătură strânsă cu poporul Său. În capătul scării pe care îngerii coborau şi se urcau, stătea însuşi Dumnezeu care îi dădea mângâieri legate de viaţa din viitor.

Această situaţie l-ar fi făcut pe Avraam să fie plin de pace şi mulţumire, dar lui Iacov nu i se întâmplă aşa ceva. Ceea ce a auzit şi a văzut în vis trebuia sa fie un motiv de bucurie, dar urmările păcatului nu au lăsat să se descopere această bucurie. El s-ar fi putut bucura de pacea lui Dumnezeu dacă ar fi umblat cu El. Iacov nu a ştiut că în acel loc se află Dumnezeu, dar când a început să simtă prezenţa Lui a spus foarte înfricoşat: „Cât de înfricoşat este locul acesta."

La fel se întâmplă cu orice credincios care a părăsit calea supunerii. Domnul urmăreşte să-l abată de la drumul cel greşit şi totuşi lui nu-i vine să creadă. Când se trezeşte, atunci sfinţenia lui Dumnezeu poate să dezlănţuie frica. Dacă voinţa proprie se frânge, coapsa fiind pleznită (lui Iacov i s-a întâmplat lucrul acesta abia după douăzeci de ani) atunci se învaţă harul nemărginit al lui Dumnezeu.

„Răsărea Soarele când a trecut pe lângă Peniel" (Gen. 32.31). Iacov era acum un om care şchiopăta din coapsă, dar a dat locului aceluia numele de „Peniel" adică „Faţa lui Dumnezeu.

„Dumnezeu stă în Adunarea lui Dumnezeu" (Ps. 82.1). Este şi locul tău aici, sau mai pribegeşti prin bisericile omeneşti?

Sursa AICI

Câţi români „fără Dumnezeu" există în România?

Românii obişnuiesc să se prezinte drept „un popor creştin". Statistici noi, dezvăluite de Institutul Naţional de Statistică (INS), în urma recensământului de anul acesta, arată schimbările din peisajul religios autohton. O modificare notabilă este că tot mai mulţi români se declară atei.
Foto: antena3.roCirca 86% dintre români aparţin religiei creştin-ortodoxe. Aproximativ 4,6% au afirmat despre sine că sunt romano-catolici. Alte 3,2 procente sunt constituite din credincioşii creştin-reformaţi, iar 1,9% este procentul românilor penticostali.
Potrivit datelor preliminarii publicate vineri de INS, greco-catolicii înregistrează o prezenţă de 0,8% în rândul populaţiei, baptiştii - 0,6%, adventiştii de ziua a şaptea 0,5%. Aparţinătorii altor religii alcătuiesc 1,8% din totalul populaţiei.

Circa 23.900 români (0,1% din totalul populaţiei) s-au declarat „fără religie". Numărul celor care s-au declarat „atei" a fost de 21.200. La recensământul din anul 2002, doar 8.500 de români spuneau că nu cred în Dumnezeu.

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Cati-romani--fara-Dumnezeu-quot--exista-in-Romania--7268.html

Neil Armstrong - mituri despre o legendă

„Cred că Bunul Dumnezeu ne-a dat un număr finit de bătăi al inimii şi aş fi blestemat dacă mi le-aş folosi pe ale mele ca să alerg în susul şi josul unei străzi." Aceste cuvinte i-au fost atribuite astronautului Neil Armstrong, primul om care a mers pe lună. Sâmbătă, inima lui a bătut pentru ultima dată.

Foto: geeksofdoom.comLa începutul lunii, Neil Armstrong fusese operat la inimă, pentru desfundarea unei artere. Tocmai împlinise 82 de ani. Ieri, familia fostului astronaut a anunţat că organismul lui Armstrong nu a făcut faţă unor complicaţii după operaţie.

Cine a fost Neil Armstrong

La doar câteva ore de la anunţul familiei, preşedintele american Barack Obama şi-a prezentat public condoleanţele. „Neil a fost printre cei mai mari eroi americani - nu doar ai timpului său, ci ai tuturor timpurilor. Când el şi membrii echipajului său au lansat, în 1969, Apollo 11, au purtat cu ei aspiraţiile unei întregi naţiuni," a spus preşedintele într-o declaraţie.


Peste 500 de milioane de oameni din întreaga lume au urmărit, pe 20 iulie 1969, aselenizarea navei Apollo 11, urmată de cuvintele memorabile: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru umanitate."

Colegul care l-a însoţit în misiunea Apollo 11 a punctat, la rândul lui, transformarea lui Armstrong într-un simbol pentru întreaga lume: „Chiar dacă eram mai departe de Pământ decât au fost vreodată doi oameni, nu eram singuri," a spus sâmbătă Buzz Aldrin, citat de USA Today. „Efectiv întreaga lume a făcut acea călătorie memorabilă împreună cu noi. Ştiu că milioane de oameni mi se alătură acum în plângerea unui adevărat erou american şi a celui mai bun pilot pe care l-am cunoscut vreodată."

Ce NU a fost Neil Armstrong

De numele lui Armstrong s-au ataşat, în timp, numeroase istorisiri false şi pretenţii. După momentul istoric al aselenizării, numeroşi oameni care purtau numele de Armstrong au căutat să demonstreze o legătură de rudenie, cât de îndepărtată, cu astronautul.

1. Musulman

Unii au încercat chiar să îi „însceneze" o convertire la islamism. O legendă foarte circulată spunea că, atunci când a păşit pe suprafaţa lunară, Armstrong a auzit nişte cuvinte pe care nu le-a putut descifra, într-o limbă pe care nu a recunoscut-o. După expediţie, într-o călătorie în Egipt, s-a întâmplat să audă o chemare islamică la rugăciune şi a recunoscut cuvintele pe care le auzise pe Lună: „Allahu akbar". Povestea a fost transmisă persistent în presa din trei ţări islamice: Egipt, Malaezia şi Indonezia.

Atât de populară a fost legenda, încât, în 1983, Phil Parshall, director la Institutul Creştin pentru Cercetare Asian Research Center International, i-a scris lui Armstrong pentru a verifica validitatea informaţiei. Răspunsul a infirmat zvonul convertirii.

În anii '50, Armstrong candidase pentru un poziţia de lider a unei grupe de cecetaşi în cadul Bisericii Metodiste. În formularul completat pentru postul solicitat, Armstrong a notat la capitolul „Afiliere religioasă" doar atât: „Deist".

În biografia lui oficială, First Man: The Life of Neil A. Armstrong, fostul astronaut respinge din nou zvonul convertirii: „Am văzut că multe organizaţii, în care nu sunt membru, pretind că sunt şi multe familii - între care mulţi Armstrong - fac conexiuni între noi, multe fiind false. Foarte mulţi oameni se identifică cu succesul Apollo. Afirmaţia că aş fi devenit musulman este doar o versiune extremă a poveştilor prin care oamenii spun că ştiu pe cineva pe care aş putea să îl ştiu şi eu."

2. Politician
Neil ArmstrongÎntre cei care au dorit să profite de imaginea pozitivă a lui Armstrong s-au numărat şi diverşi jucători de pe scena politică. Astronautul a refuzat însă consecvent fiecare invitaţie de a se alătura vreunui partid.

3. Victimă ingenuă

În anii '90 a refuzat să mai dea autografe, conştient de faptul că obiectele pe care le semna erau vândute pe sume uriaşe de bani şi ajutau la dezvoltarea unei reţele de obiecte cu semnături contrafăcute.

Până şi frizerul lui a încercat să profite de pe urma celebrităţii astronautului. În 2005, Armstrong a câştigat un proces împotriva frizerului său, care vânduse, pentru 3.000 de dolari, părul pe care i l-a tuns. Frizerul antreprenor a fost obligat de instanţă fie să returneze părul, fie să doneze profitul unei organizaţii caritabile alese de Armstrong. Neputând recupera părul, frizerul a trebuit să doneze banii.

Ce rămâne Neil Armstrong?


Pentru mulţi însă Armstrong rămâne ceea ce ar trebui - un exemplu. Într-o declaraţie citată de CNN, familia Armstrong subliniază că, „deşi plângem pierderea unui om foarte bun, sărbătorim totodată viaţa lui remarcabilă şi speranţa că aceasta constituie un exemplu pentru tinerii din întreaga lume să muncească mult pentru a-şi realiza visele, să fie dispuşi să exploreze şi să împingă limitele şi să slujească în mod altruist unei cauze mai mari decât ei înşişi."


„Ce m-a atins pe mine este că el avea 30 de ani când a păşit pe Lună," a declarat pentru AP turistul Jonathan Lack (42 ani), care a decis să viziteze Muzeul Air and Space din Washington D.C. după aflarea veştii despre moartea lui Armstrong. „Asta m-a făcut să mă gândesc la cât de puţine am realizat eu."

Sursa: http://www.semneletimpului.ro/stiri/Neil-Armstrong---mituri-despre-o-legenda-7273.html

Pleacă-ţi urechea spre mine, grăbeşte de-mi ajută! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetăţuie unde să-mi găsesc scăparea!
Psalmul 31.2

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta! S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta! Ia aminte la cererile mele (Psalmul 88.1,2).

Pleacă-ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele! Ia aminte la strigătele mele… căci către Tine mă rog! Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine şi aştept (Psalmul 5.1-3).

Pleacă-ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele! Te chem, în ziua necazului meu, căci m-asculţi. Îndreaptă-ţi privirile spre mine şi ai milă de mine… căci Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne! (Psalmul 86.6,7,16,17).

Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s-ajungă strigătul meu până la Tine! Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, când strig! Ascultă-mă degrab! … Iar Tu, Doamne, Dumnezeule, lucrează pentru mine… izbăveşte-mă! Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Scapă-mă prin bunătatea Ta! (Psalmul 102.1,2; 109.21,26).

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-05?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

sâmbătă, 25 august 2012

Cuvântul sculptează!

25 AUGUST

DUMNEZEU a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi.

1 Corinteni 12.28

O greutate şi un temei adânc stă în cuvântul „ajutorărilor". La o gândire superficială se poate constata esenţa cuvântului: prooroc, apostol, învăţător, darul tămăduirilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Dar esenţa cuvântului „ajutorărilor" nu este aşa de uşor de înţeles. Aici se deschide un orizont larg, un câmp cu acţiuni multiple, se arată o slujbă creştinească valoroasă al cărei limite nu le putem vedea.

Există în adunări diferiţi credincioşi care nu au nici un dar deosebit; ei nu sunt nici prooroci şi nici învăţători. Şi totuşi pot fi de folos într-un chip nemărginit acelora care au aceste daruri. Poate că există cineva în adunare care-i complet incapabil pentru o slujbă şi totuşi să exercite o mai mare influenţă asupra oamenilor decât un slujitor renumit. Deşi nu-i predicator sau învăţător, arată mare interes pentru lucrarea Domnului şi în afara adunării. Un astfel de creştin nu se gândeşte să dea o îmbărbătare sau o învăţătură, dar modul cum efectuează cele mai simple lucruri, cum deschide cuiva uşa, cum cedează un loc, cum dă o Biblie sau o carte de cântări, îl fac în stare să atragă inimile. Se vede clar că atracţia lui sufletească este pentru propăşirea lucrării lui Dumnezeu. El se arată dispus de a efectua slujbele inferioare pentru ca lucrarea să decurgă în bune condiţii. Milostenia şi supunerea lui dau un ton hotărâtor în lucrarea lui Dumnezeu în adunare şi în afară.

Considerăm că surorile creştine pot să înveţe şi ele mult din aceste gânduri. Dacă Dumnezeu interzice unei femei să lucreze deschis în public atunci ea să nu uite niciodată că a fost creată ca să fie un AJUTOR. Orice inimă supusă Marelui învăţător găseşte multe de făcut în a ajuta în mod indirect dar cu mult efect la progresul adevărului.

Sursa AICI

Căci El [Dumnezeu] dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie…
Eclesiastul 2.26

Averea pierdută o poţi recâştiga; timpul pierdut însă, niciodată.

Cei mai mari dintre oameni întotdeauna şi-au recunoscut în smerenie micimea, pe când cei mai mici dintre oameni niciodată nu-şi găsesc egali mărimii, în părerile lor.

Unii oameni văd mai multe lucrări ale lui Dumnezeu plimbându-se în jurul casei, decât văd alţii făcând călătorii în jurul lumii.

Interesul vorbeşte tot felul de limbi şi joacă tot felul de roluri.

Cheltuielile mici sunt ca şoarecii într-un hambar. Dacă sunt mulţi, pricinuiesc pagube mari.

Nu lăsa ca liniştea ta să fie tulburată necontenit de persoane care vin ca prieteni să povestească ce spun duşmanii tăi.

Orice nedreptate izvorăşte din prea multă iubire faţă de noi înşine şi din lipsă de dragoste faţă de alţii.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-04?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi.
1 Ioan 3.16

În timpul revoluţiei franceze, un tânăr de origine nobilă a fost condus împreună cu alţii spre locul de execuţie. Când a fost strigat numele tânărului, ieşi un alt bărbat din rândul celor condamnaţi şi se predă judecătorului în locul celui strigat. După executarea sentinţei groaznice, rămase spre mirarea judecătorului acel tânăr, şi deoarece nu îşi putea explica acest lucru imediat, a fost trimis pentru un timp din nou în închisoare. La scurt timp după aceasta, toţi întemniţaţii au fost graţiaţi, iar tânărul nobil plecă bucuros spre casă. Deoarece nu şi-a găsit tatăl acasă, a deschis uşa biroului său, dar nici acolo nu era. Pe birou a găsit o scrisoare adresată lui personal, scrisă de mâna tatălui. Tremurând o ridică şi citi: „Dragul meu fiu, n-am putut suporta gândul că tu trebuie să mori aşa de tânăr; de aceea am păşit pentru tine în momentul decisiv. Eu sunt în vârstă şi nu mai am mult timp de trăit, nici nu mai pot face mult bine. Dar tu eşti tânăr şi poţi fi de folos atât pentru casa ta, cât şi pentru alţii, cu ajutorul lui Dumnezeu. Păşeşte pe calea lui Dumnezeu plină de iubire şi gândeşte-te la tatăl tău.“

Şi tu eşti un păcătos condamnat la moarte, „fiindcă plata păcatului este moartea“ (Romani 6.23). Dar un Altul a păşit în locul tău şi a suportat moartea şi judecata pentru tine: Isus Hristos. Nu te mişcă această dragoste?

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-06-16?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-06

vineri, 24 august 2012

Cuvântul sculptează!

24 AUGUST

Când numai sunt lemne, focul se stinge.

Proverbe 26.20

Ce clar este acest cuvânt! Fără lemne focul se stinge. Pentru a înţelege lucrul acesta nu ne trebuie multe studii. Nu dăm noi oare de multe ori cu capul de adevărul acesta? Nu ard în jurul nostru nenumărate focuri mari şi mici al căror fum ne face să lăcrimăm, şi care de mult s-ar fi stins dacă nu ar fi fost aprovizionate din când în când cu „lemne" Căci: „Unde-i lipsă de lemne, focul se stinge şi când nu mai este un clevetitor cearta se potoleşte."

Câte păreri diferite, povestiri eronate, vorbe rele despre alţii, s-ar stinge în mijlocul nostru dacă nu s-ar mai aduce material pentru ardere. Clevetirea nu ajută la nimeni, dar duşmanul sufletelor noastre are mult de câştigat distrugând legăturile frăţeşti.

Vai, de ne-am speria de acest rău, şi cu seriozitate şi dârzenie sfântă să îndepărtăm orice neajuns, să nu clevetim unii despre alţii, ci mai bine să ne rugăm unii pentru alţii. Atunci se va stinge acest focar al putrefacţiei şi al distrugerii. Câtă pagubă a fost produsă până acum prin clevetire nu se poate scrie şi nici măsura pe vreo scară gradată. Cât de des au fost distruse prietenii intime, cunoscuţi au fost despărţiţi şi chiar au ajuns la duşmănie. „... limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită" (Prov. 25.23) de aceea să învăţăm să înfrânăm acest mic mădular care aprinde o pădure mare.

Dacă un creştin se duce la înot ca să simtă bine, sau face un lucru asemănător numai ca să-şi placă lui însuşi să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de primejdie. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem pe un lac în furtună ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere ca să trecem peste cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, ne putem încredinţa în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău căci El ne-a poruncit să mergem. Domnul Isus Cristos are plăcere să se bucure de predarea noastră întreagă şi doreşte să avem o deplină părtăşie cu El. Acest lucru nu se poate face în medii infectate de păcat.

Sursa AICI

joi, 23 august 2012

Cuvântul sculptează!

23 AUGUST

DOAMNE, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! DUMNEZEULE, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund.

Psalmul 18.2

Pentru toţi copiii lui Dumnezeu este o mare mângâiere că Dumnezeu le cunoaşte întristarea, lacrimile ascunse şi necazurile. Calea credinţei în această lume este o cale presărată cu greutăţi şi necazuri. Dar Dumnezeul şi Tatăl nostru este un Dumnezeu al dragostei şi milei. El se gândeşte tot timpul la copiii Săi. În Cuvântul Lui citim să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările şi El însuşi va îngriji de noi."

Cum mai putem oare să fim neliniştiţi sau fără putere când avem o astfel de îmbărbătare? Putem merge voioşi şi plini de încredere spre minunata noastră ţintă. De-am primi toată energia pentru a alerga spre ţinta noastră cu ochii privind mereu spre Domnul nostru. Dar lucrul acesta putem să-l facem dacă ne bizuim tot mai mult pe dragostea lui Dumnezeu şi Tatălui nostru ca şi pe dragostea Domnului Isus Cristos. Prin aceasta inimile noastre se vor întări tot mai mult.

Dumnezeul nostru cel Mare care face rănile este şi Acela care le vindecă. De-am zidi mai mult încrederea noastră în dragostea Domnului Isus şi a lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt gânduri de dragoste şi gânduri de pace. El vrea ca tot timpul să ne desprindem de gunoaiele lumeşti, şi să fim tot mereu cu candelele aprinse, ca să-L aşteptăm. El este aproape. În curând va veni ca să intrăm ca Mireasă la nunta Mielului, în împărăţia lui sfântă.

Noi suntem în mâna Aceluia care e nemărginit în dragostea Sa, fără greşeală în înţelepciunea Sa şi fără hotar în puterea Sa şi ale cărui mijloace de ajutorare sunt nesfârşite. Dacă ne mustră sau pedepseşte, o face, pentru că ne iubeşte şi ne vrea binele. Să ne aducem aminte tot timpul că dragostea dumnezeiască este înţeleptă şi credincioasă şi ea îngăduie amarul pentru folosul şi binecuvântarea noastră.

Sursa AICI

miercuri, 22 august 2012

Cuvântul sculptează!

22 AUGUST

Iov... era fără prihană şi curat în suflet, şi se abătea de la rău.

Iov 1.1

Această mărturie nu a dat-o un om ci însuşi Dumnezeu. Oamenii şi părerile lor sunt foarte variate. Pe omul pe care îl simpatizează, cu care are adânci legături de prietenie, sau îi este rudă, îl caracterizează în cuvinte alese, pe când pe unul mai îndepărtat sau pe duşmani îi caracterizează cu cuvinte fără preţ. Omul vede numai exteriorul şi se lasă influenţat sau orbit. Pătrunderea în inimă nu îi este îngăduită. La Dumnezeu este cu totul altfel, El vede totul. În faţa Lui fiecare om este o carte deschisă. Dumnezeu s-a uitat şi în inima lui Iov şi a putut să dea mărturia de mai sus. Iov era fără prihană şi trăia în temere de Dumnezeu. El ştia că Dumnezeu îl vede, chiar dacă oamenii nu-l văd şi de aceea evita răul. Totuşi Dumnezeu l-a trecut prin încercări şi durere cu scopul de a curaţi orice colţişor al inimii lui de dreptatea proprie. Prin aceste dureri şi întristări a fost adus în starea de a se închina lui Dumnezeu în praf şi cenuşă. El capitulează în faţa lui Dumnezeu şi apoi este binecuvântat în mod deosebit.

În ochii lui Dumnezeu fiecare om este un păcătos. Dumnezeu ne trimite adesea întristări, necazuri şi dureri, nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne aducă în stare să recunoaştem greşelile vieţii noastre în faţa Lui ca astfel capitulând să-L primim pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul nostru. Când Dumnezeu a realizat această lucrare în noi, atunci poate să ne binecuvânteze.

Stimate cititor,

Te-ai întrebat vreodată cum te caracterizează Dumnezeu? În Cuvântul Său, în Biblie, vei găsi mărturia Lui pentru orice om. Ea este că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3.23).

Încrede-te chiar acum în acest scump Mântuitor care vrea să-ţi dea viaţa veşnică în dar şi astfel vei deveni un om nou, fără prihană şi curat la suflet.

Sursa AICI

marți, 21 august 2012

Cuvântul sculptează!

21 AUGUST

Astfel dar, după cum aţi primit pe CRISTOS ISUS, DOMNUL, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă.

Coloseni 2.6-7

Cum L-am primit noi pe Domnul Isus? Ca pe Cel ce sa află în centrul hotărârilor lui Dumnezeu, ca pe Acela care este căpetenia oricărei domnii şi a oricărei stăpâniri? Acest Domn prin care şi pentru care au fost create toate lucrurile a poposit pe acest pământ în chip de om. Cu toate că o mare împotrivire s-a iscat mereu faţă de El, a fost ascultător până la moarte de cruce. El nu a venit să îmbunătăţească şi să-l ridice în chip moral pe o treaptă superioară pe om ci a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Moartea Lui de pe cruce ne arată încă o dată clar că omul păcătos nu a putut şi nu poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu, chiar dacă ar intra din nou în legea evreiască şi şi-ar mortifica trupul, sau ar urma gândurile filozofice ale îmbunătăţirii de sine, ori dacă s-ar închina în faţa îngerilor sau a altor fiinţe cereşti. Toate aceste lucruri sunt în contradicţie cu adevărul dat de Isus. Ele dau posibilitate firii pământeşti să se laude, pe când Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Unde este pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? NU, ci prin legea credinţei” (Rom. 3.27).

Singura CALE sigură pentru credincios în această lume este umblarea ÎN Cristos. A fi înrădăcinat ÎN El are ca rezultat o hrană bună şi o creştere sănătoasă. Un astfel de creştin stă bine întemeiat în harul lui Dumnezeu şi nu se lasă clătinat de învăţături false.

Cum pot fi aduse rugăciuni de mulţumire de către creştinii care vor să se facă mai buni pe căile legii, fără Isus? Adevărata mulţumire curge din acea inimă care capitulează, care se vede că nu e bună de nimic şi găseşte Izvorul tuturor binecuvântărilor, al binelui, a tot ce-i lipseşte în Preaiubitul Tatălui. Veşnicul Cuvânt al lui Dumnezeu ne spune că noi AVEM TOTUL DEPLIN în Domnul Isus (Col. 2.10). Şi dacă numai în El avem totul deplin ce să mai căutăm în noi înşine? Ce să mai căutăm în alte izvoare care nu ţin apă?

Sursa AICI

Planurile nu izbutesc, când lipseşte o adunare care să chibzuiască. Dar izbutesc când sunt mulţi sfetnici.
Proverbe 15.22

Un soţ şi o soţie şi-au săpat şi semănat grădina. Un strat a rămas însă nesemănat. Acolo, soţul a semănat în ascuns salată, pentru a-i face astfel o bucurie soţiei. A doua zi, soţia s-a gândit şi ea la stratul nesemănat şi a pus în ascuns fasole, pentru că soţul ei o mânca cu plăcere. Cei doi mergeau mereu independent unul de altul la acel strat şi fiecare smulgea ceea ce considera a fi buruiană: soţia salata, iar soţul fasolea. S-au străduit însă în zadar, pentru că fiecare a distrus sămânţa celuilalt.

Ceva asemănător se petrece în „grădina căsniciei şi a educaţiei“. Dacă soţul şi soţia nu sunt de acord şi nu discută ceea ce intenţionează să facă, la sfârşit nu vor vedea roade. Strădania lor va fi zadarnică. Înţeleptul Solomon a exprimat aceasta în cuvintele: „Planurile se pun la cale prin sfat“. Într-o căsnicie, discuţia unul cu altul este indispensabilă. Să ne luăm timp pentru a discuta împreună! Dar nu numai atât, ci şi să ne rugăm împreună! Tot ceea ce am discutat, putem să aducem cu îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu şi să discutăm împreună cu El. Dumnezeu stă cu ajutorul Său la dispoziţia noastră şi El ştie orice cale de ieşire, chiar şi acolo unde cei doi parteneri, în ciuda faptului că au discutat împreună, nu văd nicio soluţie.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-09?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

luni, 20 august 2012

Cuvântul sculptează!

20 AUGUST

Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor.

Psalmul 22.11

Psalmul 22 ne înfăţişează mai mult simţul inimii lui Cristos decât lucrarea şi urmările ei. Ce strâmtorare pentru El! Deşi nici aici nu lipsesc durerile pricinuite de mâna omului căci Domnul spune: „O mulţime de tauri sunt împrejurul Meu ... o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul Meu" vedem totuşi o durere de altă natură decât în versetul 11. Strigătul cu care începe Psalmul şi care-i dă tema este: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?" şi „Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi. Strig şi noaptea şi tot n-am odihnă."

În toate suferinţele Domnului Isus pricinuite de oameni, privirea mângâietoare a lui Dumnezeu era îndreptată către El; dar iată a venit ceasul când această privire trebuia să fie îndepărtată de la El. Şi de ce aceasta? Domnul Isus a fost făcut „păcat!"

În toate suferinţele Lui pentru dreptate a stat ca Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni; în suferinţele Lui pentru păcate El l-a cruţat pe om în faţa lui Dumnezeu şi de aceea a fost părăsit de tot. Omul a scăpat dar Dumnezeu şi-a ascuns faţa de Preaiubitul Său. Când a băut paharul mâniei Domnul Isus era singur. Ce adâncuri trebuiau trecute ca să ne poată ajuta!

De ar sta aceste adevăruri mai mult în faţa noastră ca să trezească în inimile noastre mulţumirea şi adorarea pe care numai Domnul singur o merită. Este dreptul nostru de a face această lucrare la Masa Domnului unde noi suntem mişcaţi de suferinţele Lui şi unde Îl adorăm pe Domnul Isus în comun cu toţi credincioşii.

Toate păcatele şi toată vina fiecărui credincios au fost aruncate la cruce asupra lui Cristos şi purtate de El. Dumnezeu a pus acolo totul în rânduială, potrivit dreptăţii şi sfinţeniei Lui, TOT ce ar putea sta vreodată în calea izbăvirii, binecuvântării şi slavei fiecărui mădular al Adunării lui Dumnezeu.

Sursa AICI

duminică, 19 august 2012

Cuvântul sculptează!

19 AUGUST

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.

Psalmul 23.4

Valea umbrei morţii este această lume. Umbra morţii Domnului nostru este peste ea. El a fost lepădat şi răstignit pe cruce. Totodată a fost îndeplinită şi hotărârea lui Dumnezeu în privinţa mântuirii noastre, aşa ca de la crucea Golgotei să poată fi propovăduită Evanghelia.

Mai există şi alte acţiuni izvorâte din moartea Domnului nostru; de exemplu: judecata. Dumnezeu va trage pe om la răspundere pentru toate suferinţele, necazurile, mizeria şi ocara ce i s-au făcut Fiului Său prea iubit.

Noi, ca ucenici ai Domnului Isus, avem privilegiul (dreptul) de a avea parte de ocara Lui. De aceea, pentru noi lumea este o vale a umbrei morţii. Sângele Mielului lui Dumnezeu ne asigură un loc în sfinţenie, dar totodată ne duce afară din tabără, acolo unde El a suferit. Dacă ocupăm acest loc în credinţă, atunci stăpânul acestei lumi şi uneltele lui sunt împotriva noastră. Lumea L-a urât şi I-a dat locul de ocară şi de respingere. Din noaptea aceea când a fost respins definitiv de această lume, noi stăm aici ca martorii Aceluia care a fost expulzat de ea. Aceasta are ca urmări multe încercări. Inima creştină ştie acum că: „Tu eşti cu mine" şi nu-i este frică de nimic.

Domnul nostru credincios se uită din ceruri la turma Sa. Fiecare lovitură, ocară şi batjocură o simte în trupul Său. Păstorul cel Bun al oiţelor, pe care Dumnezeul păcii L-a înviat din morţi este preocupat cu toată abnegaţia Lui de Păstor să ocrotească şi să păzească turma Sa. Nuiaua Lui asigură turmei linişte şi binecuvântare, toiagul Lui îi îndepărtează pe duşmanii turmei.

Aşa putem fi fericiţi şi în siguranţă sub ocrotirea Lui. Pentru Maria Magdalena această lume era un mormânt întunecos, dar Domnul Isus era Soarele ei. Inima ei părăsită în această lume a fost mângâiată prin prezenţa dragostei Lui. Acelaşi lucru se petrece şi cu noi.

Sursa AICI

Nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.
Matei 11.27

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată… Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac“ (Ioan 6.35, 51). La El suntem săturaţi.

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8.12). La El este lumină şi adevăr.

„Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune“ (Ioan 10.9). Prin El intrăm în împărăţia lui Dumnezeu.

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine“ (Ioan 10.11, 14). Cei care sunt ai Săi Îi aparţin pe deplin, iar aceasta le dă siguranţă.

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi“ (Ioan 11.25). Ca şi Biruitor asupra morţii, El dă viaţă: viaţa veşnică.

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6). El este singura intrare spre Dumnezeu, Tatăl.

„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă“ (Ioan 15.5). Numai o relaţie strânsă cu Isus face ca viaţa să fie bogată.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-18?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

sâmbătă, 18 august 2012

Cuvântul sculptează!

18 AUGUST

Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea. Văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

1 Samuel 31.4-5

Pe vremea când Saul era mic în ochii lui, a devenit primul împărat al Israelului; Dumnezeu îşi îndrepta bunăvoinţa spre el şi-i dădea victorie asupra duşmanilor poporului lui Dumnezeu. Dar deşi avea multe ca om îi lipsea frica de Dumnezeu. Deja prima poruncă n-a respectat-o jertfind arderea de tot şi jertfa de mulţumire ceea ce nu-i aparţinea. De aceea Dumnezeu a trebuit să-i spună: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău” (1 Sam. 13.13). Dumnezeu i-a luat împărăţia şi a dat-o unui om care era plăcerea inimii lui. Totuşi Saul şi-a continuat drumul lui în neascultare şi a încălcat şi cealaltă poruncă a lui Dumnezeu, de a-i nimici pe amaleciţi cu tot ce aveau. Saul a cruţat o parte din vitele cele mai frumoase. Lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a făcut împărat. I-a vorbit prin Samuel aceste cuvinte: „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Sam. 15.22). De aici a pornit cu paşi uriaşi decăderea lui Saul pe calea lui proprie. Duhurile rele îl chinuiau, el îl prigonea pe David unsul lui Dumnezeu şi căuta să-l omoare. Intră şi în legătură cu chemarea morţilor, cu lucrurile necurate.

Iată unde ajunge un om care nu se opreşte din calea neascultării de Dumnezeu! A fost cu neputinţă oprirea judecăţii lui Dumnezeu; urmărit şi încleştat de filisteni, a murit. Aşa aruncă Satana pe omul care nu ascultă de glasul lui Dumnezeu. Cum putem rămâne ocrotiţi de o aşa mare primejdie? Prin pocăinţă şi ascultare de Dumnezeu, potrivit cu Cuvântul Său cel sfânt.

Cuvântul lui Dumnezeu este singura călăuză şi singura autoritate pentru creştini, în lucrurile cele mai mari şi cele mai mici. El dă omului, în toate stările, şi împrejurările, călăuzirea necesară.

Sursa AICI

Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.

Proverbe 18.12

Într-o fabulă se spune că un cerb venind la o apă şi-a văzut coarnele şi a început să le laude pentru mărimea şi frumuseţea lor. Părându-i-se că picioarele sunt prea subţiri, şi le-a defăimat.

Dar în acest timp de cugetare, văzu un vânător venind cu câinii spre el. În momentul următor se repezi spre câmp pentru a se îndepărta de pericol. Intrând în pădurea deasă, coarnele cele falnice i se prinseră între nişte crengi. Nu trecu mult timp şi câinii îl ajunseră. În ultimele clipe ale vieţii, cerbul îşi zise: Nenorocitul de mine! Cât de târziu recunosc că mai de folos mi-au fost picioarele decât coarnele.

Ceva asemănător se petrece în viaţa oamenilor. Mulţi se amăgesc preţuind lucrurile trecătoare şi lasă la o parte sufletul şi nevoile sale. Cu câtă uşurinţă omul admiră şi practică o tradiţie sau o datină! Credinţa, care este calea de apropiere de Dumnezeu, pare prea simplă, faţă de fastul unei religiozităţi care duce la mândrie.

Cititorule! Te rog lasă-te atenţionat de adevărul acestor cuvinte. Biblia spune: „Mândria (chiar religioasă) merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri“ (Proverbe 16.18,19).

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-24?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03

vineri, 17 august 2012

Cuvântul sculptează!

17 AUGUST

Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe cealaltă, DOMNUL le-a făcut.

Proverbe 20.12

O ureche care aude şi ochiul care vede în chip duhovnicesc sunt pentru un credincios de o valoare extraordinară. Ele indică o stare de dependenţă interioară faţă de Domnul, care poate fi obţinută şi întreţinută numai printr-o umblare ascunsă cu El. Să ascultăm de glasul Lui şi să umblăm în prezenţa Lui, pentru a privi totul în lumina Lui! Domnul este acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Nici o schimbare nu este posibilă în caracterul şi în gândirea Lui. Hotărârile Lui sunt desăvârşite şi nu necesită revizuiri; ele sunt definitive. De-am cerceta totul în lumina Cuvântului Său şi în prezenţa Lui ca să nu mergem greşit!

În timpul nostru atât de solicitat şi de neliniştit, când lumea ne oferă totul pentru a ne încleşta şi a ne acapara cu desăvârşire, putem pierde foarte uşor auzul şi văzul duhovnicesc. E nevoie de har deosebit şi de energia credinţei pentru a găsi timp şi linişte pentru a asculta pe Domnul. Ce mare binecuvântare s-ar revărsa dacă am putea spune şi noi ca David: „Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc."

Domnul Isus însuşi, ca unul care era dependent de Tatăl, a spus: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici" (Isa. 50.4). El ne-a dat un exemplu desăvârşit de ce înseamnă a umbla în dependenţă de Dumnezeu.

Cât de uşor suntem luaţi de curenţii acestei lumi, ca să permitem intrarea lor în casele şi adunările noastre. Numai o ureche şi un ochi duhovnicesc ar putea veghea împotriva lor. Să ne umilim, ca Domnul să ne dea un ochi cu vedere clară şi o ureche ascultătoare.

Trăim într-o vreme care ridică în slăvi mintea omului, judecata omului şi voia lui. Lumea se laudă cu mintea ei şi spune că fiecare are dreptul şi puterea să cugete neatârnat. Sfânta Carte e lepădată de mulţi cu dispreţ. La universităţile şi şcolile noastre nu se mai cunoaşte măreţia Cărţii dumnezeieşti.

Sursa AICI