duminică, 30 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


30 Septembrie – Lumânări şi ani

O fetiţă de vreo patru ani o însoţeşte pe mama sa la biserică. Imediat ce intră, chiar în faţa uşii, vede o icoană a Sfântului Iuda Tadeu în faţa căreia ard multe lumânări.
Micuţa, mirată, o întreabă pe mama sa:
-«Mamă, sfântul acesta îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere?»

Lumânările pe care le aprindem înaintea Domnului au o semnificaţie precisă şi preţioasă: manifestă dorinţa noastră de a ne consuma, precum ele, în slujba lui Dumnezeu. Chiar dacă uneori nu ne dăm seama atunci când le aprindem, ele preţuiesc în măsura în care exprimă dorinţa noastră de a fi fideli faţă de voinţa lui Dumnezeu acolo unde el ne-a pus să fim.
Şi, în realitate, acesta este singurul mod profitabil de a împlini ani: slujind lui Dumnezeu. Timpul pe care nu-l consumăm în slujirea Domnului este un timp pierdut.
Sfântul Josemaria Escriva povesteşte: „Nu-mi iese din memorie o ocazie – au trecut deja mulţi ani de atunci – când am fost să mă rog în Catedrala din Valencia şi am trecut prin faţa mormântul Venerabilului Ridaura. Mi-au povestit atunci că acel preot, atunci când, deja fiind foarte bătrân, era întrebat „Câţi ani aveţi?” el, foarte convins, răspundea în valensiană: „Poquets!” Puţintei: câţi am de când îl slujesc pe Dumnezeu”. (Amigos de Dios, n.3).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


29 Septembrie – Unul câte unul

Mama lui Luis a născut gemeni. Tatăl i-a spus copilului:
-«Luisito, spune-i profesorului că săptămâna asta nu mergi la şcoală pentru că ţi s-au născut doi frăţiori gemeni.»
-«Da tată», răspunse copilul.
Când micuţul se întoarce de la şcoală, tatăl îl întreabă:
-«Ce ţi-a spus învăţătoarea?»
-«Multe felicitări pentru copil.»
Tatăl, mirat, îl întreabă iar:
-«Cum adică pentru copil? Nu i-ai spus că ai gemeni?»
-«Nu, tată, pe celălalt l-am lăsat pentru săptămâna viitoare!»

Ce semestru ar fi avut copilul dacă în loc de gemeni s-ar fi născut cvintuplezi! Copilul acesta va fi un mare administrator. A administra bine înseamnă a şti să scoţi profit maxim din posibilităţile care ţi se oferă.
Fericirea, aici şi în viaţa cealaltă, depinde de cum fructificăm timpul şi oportunităţile pe care le avem de a face bine. Ce păcat că, de multe ori, ne lipseşte isteţimea pe care copilul o avea peste măsură. Iar ceea ce este în joc este mult mai important decât o săptămână de vacanţă.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 28 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


28 Septembrie – Portretul unei bunici

O învăţătoare le ceru copiilor să scrie portretul unei bunici. Iată în continuare câteva din răspunsurile lor:
-O bunică este o persoană care nu are copii. Pentru aceasta îi iubeşte pe copiii celorlalţi.
-Bunicile nu au nimic. Au doar datoria de a „exista”.
-Când ne duc la plimbare merg încet, fără să calce frunzele frumoase nici viermişorii. Nu spun niciodată „mergi mai repede”.
-În general sunt grase, însă nu exagerat, pentru ca să ne poată încheia la papuci.
-Ştiu întotdeauna că vrem o a doua bucată de tort sau, mai bine, bucata cea mai mare.
-O bunică adevărată nu loveşte niciodată pe un copil; se supără zâmbind.
-Bunicile poartă ochelari şi uneori pot chiar să-şi dea jos dinţii.
-Când ne citesc poveşti, nu sar niciodată direct la sfârşit. Dacă le cerem de mai multe ori aceeaşi poveste nu li se pare nimic ciudat.
-Bunicile sunt singurele persoane majore care au întotdeauna timp la dispoziţie.
-Nu sunt atât de fragile după cum se spune, chiar dacă mor mult mai des decât noi.
-Toată lumea ar trebui să încerce să aibă o bunică.

Bunici şi bunice, cât de mult bine puteţi face nepoţilor! Este foarte frumoasă relaţia dintre bunici şi nepoţi: sunt atât de apropiaţi!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 27 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


27 Septembrie – Portretul mamei

Odată, unui marinar yancheu i-a căzut în mare o bluză. Era în vreme de război şi tocmai începuse o bătălie. A cerut permisiunea de a o recupera însă i s-a refuzat aceasta. Cu toate acestea, el s-a aruncat în apă şi a recuperat bluza.
Judecătorul cerea pentru el, ca pedeapsă, câţiva ani de închisoare. Generalul care a luat parte la proces l-a întrebat pe soldat cum de a putut face o atare nebunie pentru o bluză care nu valorează nimic. Marinarul scoase din buzunar o fotografie şi spuse doar atât:
-«Mama mea!»
A fost achitat. Judecătorul a dat sentinţa:
-«Un fiu care îşi pune în pericol viaţa pentru portretul mamei sale, va fi în stare să şi-o sacrifice şi pentru patria sa.»

Portretul este o amintire. Aceasta este valoarea sa cea mai mare. Cu cât mai mare este dragostea noastră faţă de persoana din fotografie, cu atât este valorată şi apreciată mai mult acea fotografie.
Portretul mamei nu este mama, fără îndoială, însă ne aduce aminte de ea.
Un fiu, oricât de mult ar face, niciodată nu va face ceea ce mama sa merită cu adevărat. Datoria de a mulţumi pe care o avem faţă de mama noastră este aproape infinită.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 26 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


26 Septembrie – Îndrăzneală fină

Poetul şi dramaturgul aragonez Marcos Zapata a studiat Dreptul. Odată dădea un examen la o anumită materie la Universitatea din Zaragoza. Profesorul care îl examina era dur şi exigent, întreba şi iar întreba. Cel care era examinat trecea de-a dreptul prin clipe grele. La un moment dat, profesorul îi spuse, surâzând cu un aer batjocoritor:
-«Domnule Zapata, văd că una o chiteşti, două le dai pe lângă…»
Iar Zapata răspunse imediat, provocând râsetul studenţilor prezenţi:
-«Dacă şi dumneavoastră aţi sta locului!»
A terminat examenul şi, în ciuda îndrăznelii sale, l-a luat.

E uşor să abuzezi atunci când te afli într-o poziţie superioară, privilegiată. Profesorul are dreptul şi obligaţia de a-l pica pe student dacă acesta nu ştie ceea ce trebuie să ştie. Tatăl are dreptul şi obligaţia de a corecta şi pedepsi pe fiul care nu se comportă aşa cum trebuie să se comporte. Însă nimeni nu are dreptul de a-l umili pe celălalt. Cu atât mai puţin dacă cel care umileşte ocupă un post privilegiat.
Respectul faţă de ceilalţi este o calitate necesară şi recerută celui care comandă, învaţă, educă sau conduce. Dacă este lipsit de ea nu merită să fie – nu va şti să fie – şef, profesor, tată sau conducător. Este incapabil de a forma sau conduce.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 25 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


25 Septembrie – Eroare pedagogică

Era într-o clasă de elevi de doisprezece-treisprezece ani. Unul dintre ei, Pancho, era fiu unic şi, în acelaşi timp, nepot unic. Mătuşa lui a fost cea care a influenţat cel mai mult în proasta lui educaţie.
Profesorul de matematică era unul care considera drept dogmă acea vorbă a vechii pedagogii: „buchea cu sânge intră”, iar numerele cu şi mai mult. Cu sângele elevului, desigur, nu cu al profesorului. Îi plăcea să bată, şi nu o făcea în glumă.
Într-o zi, colegii lui Pancho, comentau cu uimire:
-«Don Jorge i-a dat lui Pancho astăzi o mamă de bătaie grozavă iar el nu plânge niciodată atunci când este bătut.»
Unul dintre colegi spuse, foarte serios:
-«Nu plânge pentru că nu l-au învăţat de mic.»

Acea pedagogie „buchea cu sânge intră” era, fără îndoială, o pedagogie proastă, greşită. Însă acea pedagogie care caută să evite pentru copil orice efort, orice luptă, este şi mai rea. Ceea ce reuşeşte să obţină este să încurajeze egoismul şi să-l priveze pe copil, pe omul de mâine, de tot ceea ce este de preţ, măreţ şi nobil.
Este logic, foarte uman şi părintesc faptul ca părinţii să încerce să evite pentru copiii lor toate greutăţile pe care ei au trebuit să le înfrunte. Da, foarte omenesc, însă este un sistem rău. Avem trebuinţa de a dezvolta în noi spiritul de sacrificiu şi străduinţa de a face faţă provocărilor.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 24 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


24 Septembrie – Cadouri părinteşti

O tânără pereche intră în cel mai bun magazin de jucării din oraş. Bărbatul şi femeia, amândoi se întreţin privind, fără grabă, la jucăriile multicolore aliniate în rafturi. Erau păpuşi care plângeau şi râdeau, jocuri electronice, bucătării în miniatură... Nu reuşesc să se decidă. Se apropie de ei o vânzătoare iar soţia îi spune:
-«Noi avem o fetiţă mică, însă aproape toată ziua suntem plecaţi de acasă, uneori până noaptea târziu.»
-«Este un copil care abia râde», spuse soţul.
-«Am vrea să-i cumpărăm ceva care să o facă fericită, adăugă soţia. Ceva care să o facă bucuroasă chiar şi atunci când nu suntem noi şi ea este singură.»
-«Îmi pare rău, surâse vânzătoarea, însă aici nu vindem părinţi.» (El Promotor, septembrie 2003).

Nimeni şi nimic nu poate înlocui pe părinţi în educarea şi creşterea copiilor lor. Părinţii sunt de neînlocuit iar copiii acuză şi suferă în permanenţă lipsa lor.
Lipsa poate să fie, uneori, accidentală. Însă de multe ori este pentru că au „alte lucruri” de făcut. Un adevăr fundamental: afacerea cea mai importantă şi mai rentabilă pentru părinţi este grija, creşterea şi educarea copiilor lor. Nu există investiţie care să-i intereseze mai mult.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 23 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


23 Septembrie – Micul tiran

-«Fiule!» – îi spunea Temistocle, faimosul general şi om de stat atenian – fiului său, fiind copil mic încă. «Tu eşti fiinţa cea mai puternică din toată Grecia.»
-«Eu? Cum aşa, tată?», întrebă băiatul.
-«Da, pentru că atenienii domină întreaga Grecie, eu guvernez pe atenieni, mama ta mă comandă pe mine iar tu o comanzi pe mama ta.»

Este o realitate, şi a fost dintotdeauna – Temistocle nu este de azi –, că fiul îi comandă şi-i manevrează pe părinţii săi. Această manevrare nu este rodul unor legi sau regulamente. Este rodul dragostei paterne.
Ceea ce trebuie făcut e ca părinţii să fie suficient de inteligenţi pentru a şti să canalizeze şi să educe această putere a copilului. Dacă nu ştiu să o facă, cu uşurinţă îl transformă într-un mic tiran, egoist şi incapabil de a se gândi la ceilalţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


22 Septembrie – Ultima întrebare

Un bun profesor obişnuia să amintească, din când în când, o lecţie a unuia dintre profesorii din anii lui de şcoală:
În timpul ultimului meu an de şcoală, profesorul ne-a dat o lucrare. Am citit repede toate întrebările, până când am ajuns la ultima care suna astfel: „Care este numele femeii de serviciu?” Am crezut că e o glumă. Am văzut-o de multe ori pe femeia care făcea curat în şcoală. Era înaltă, cu părul închis la culoare, la vreo cincizeci de ani, însă... de unde să-i ştiu eu numele? Cineva l-a întrebat pe profesor dacă ultima întrebare conta pentru notă.
-«Desigur, răspunse profesorul. «Mai important decât a şti unde se află capul Finisterrae este să ştiţi să trataţi, să apreciaţi şi să respectaţi persoanele cu care vă întâlniţi în viaţă.»
Nu am uitat niciodată acea lecţie.

Informaţia constituie o parte din formare. Însă formarea reprezintă mult mai mult.
A învăţa copilul să se comporte în viaţă este, înainte de toate, datoria părinţilor. Însă şi profesorii au contribuţia lor în această educaţie.
Înainte de a învăţa lucruri trebuie să înveţe să fie persoane. La puţin foloseşte să ştii să manevrezi o maşină, dacă nu ştii să o foloseşti. Una este să ştim să conducem şi alta, total diferită, să învăţăm să ne conducem.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 21 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


21 Septembrie – Şoimul şi ramura

Unui rege i-au fost dăruiţi cu un anume prilej doi pui de şoim. Acesta i-a încredinţat maestrului de şoimărit pentru ca să-i antreneze. După câteva luni, instructorul îi comunică regelui că unul dintre şoimi era perfect instruit. Celălalt, nu ştia ce se întâmplă, dar nu s-a mişcat deloc de pe ramura pe care l-a pus din ziua când a sosit la palat. Trebuia chiar să-i fie dusă mâncarea până acolo.
Regele a poruncit să fie aduşi experţi şi vraci, însă nimeni nu a putut să facă acel şoim să zboare. De la ferestrele palatului său, regele observa cu durere cum şoimul rămânea nemişcat.
În cele din urmă, dădu de veste că oferă o recompensă mare celui care va reuşi să facă şoimul să zboare.
La scurtă vreme după aceea, într-o dimineaţă, văzu de la fereastra sa cu mare bucurie cum şoimul zbura cu vioiciune prin grădinile palatului. Vru să-l cunoască pe autorul acelui „miracol” şi-i fu prezentat un ţăran. Intrigat, îl întrebă:
-«Tu l-ai făcut pe şoim să zboare? Cum ai reuşit?»
-«Singurul lucru pe care l-am făcut», răspunse ţăranul, «a fost să-i tai ramura pe care şedea iar el, pentru a evita lovitura căderii, a deschis aripile şi a zburat.»

Dumnezeu nu ne înlătură greutăţile, ne ajută să le depăşim. Mai mult, ne taie legăturile de care noi ne prindem şi care ni se par siguranţe când, în realitate, sunt piedici. Aceasta o face chiar dacă, uneori, nu înţelegem şi nici nu ne place.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 20 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


20 Septembrie – Instinct matern

O femeie, mamă a şase copii, dintre care unul preot, ajungând la vârsta de optzeci de ani suferă o gravă demenţă senilă. Începând din acel moment capul a încetat de a o mai ajuta.
Într-o zi, una dintre fiicele sale era cu un căţel în braţe. La un moment dat, pentru ca să lucreze puţin, i-a spus bătrânei sale mame:
-«Ţine-mi puţin căţelul că mă duc să fac ceva şi mă întorc îndată.»
Când s-a întors, mama sa mângâia căţelul, ca şi cum ar fi încercat să-l adoarmă, în timp ce îi repeta: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”.

Faptul de a ţine căţelul în braţe trezi în bătrânică instinctul său de mamă. Însă instinctul mamei care a fost întotdeauna: o mamă profund creştină.
Acea bună mamă, în demenţa sa, îl trata pe câine ca şi cum ar fi fost copilul său, ca şi cum ar fi avut suflet. Astăzi, din păcate, multe mame îi educă pe copiii lor ca şi cum nu ar avea suflet, ca şi cum, să-mi fie cu iertare, ar fi câini.
Câte mame îi învaţă pe copiii lor să se roage? Câte îi învaţă să se gândească la Dumnezeu şi la cer?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 19 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


19 Septembrie – Devoţiunea faţă de Duhul Sfânt

Fiind copil, cel care mai târziu avea să fie Papă cu numele de Ioan Paul al II-lea, prima dată când a ajutat la Liturghie ca ministrant, tatăl său i-a spus:
-«Fiule, ai fost distrat tot timpul, uitându-te când într-o parte când într-alta. Nu te-ai încredinţat Duhului Sfânt înainte de a începe Sfânta Liturghie?»

Am lucrat cu multă lume, în mai bine de patruzeci de ani de preoţie. Destule persoane mi-au vorbit despre devoţiunile lor; unele curioase şi chiar absurde. M-am confruntat doar cu două persoane care m-au asigurat că au o devoţiune mare faţă de Duhul Sfânt.
Ioan Paul al II-lea a avut norocul de a fi avut un tată care i-a sădit de copil devoţiunea faţă de Cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi. Odată a spus că prima carte pe care a citit-o despre Duhul Sfânt i-a înlesnit-o tatăl său.
Să dea Dumnezeu ca, să existe tot mai mulţi părinţi care să inspire fiilor lor această devoţiune, esenţială pentru un creştin!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 18 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


18 Septembrie – „Antipotop”

O fetiţă de vreo cinci anişori, o întreabă pe bunica sa:
-«Bunicuţo, tu ai fost cu Noe în arcă atunci când a venit Potopul?»
-«Nu, draga mea, nu! Doamne fereşte!»
-«Atunci cum te-ai salvat?»

Copilul mic, de cinci sau şase ani, îşi imaginează că bunicii sunt de dinaintea Potopului. Când va avea cu zece ani mai mult, în jur de cincisprezece, îi va considera pe părinţii săi mai „învechiţi” decât Noe.
Este interesant de văzut cum se schimbă viziunea pe care o are fiul despre tatăl său de-a lungul vieţii:
În jurul vârstei de şase ani spune: „Tata ştie totul”.
Pe la nouă: „Tata ştie aproape totul”.
Pe la doisprezece: „Sunt multe lucruri pe care tata nu le ştie”.
Pe la cincisprezece: „Tata nu ştie nimic”.
La douăzeci şi cinci: „Îl voi consulta pe tata”.
La patruzeci şi cinci sau cincizeci: „Ce bine-ar fi să-l am pe tata”.
Însă trebuie să treacă prin „tata nu ştie nimic”. Este bine ca acest lucru să fie văzut drept ceea ce este: o staţie intermediară, nu capătul.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 17 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


17 Septembrie – De-a dreptul leneş

Intră tatăl în camera fiului său şi, indignat, îl întreabă:
-«Se poate şti de ce mereu te prind uitându-te la televizor şi niciodată nu te găsesc învăţând?»
-«Da, tată. Pentru că întotdeauna vii foarte încet şi nu reuşesc niciodată să-mi dau seama că vii.»

Există două feluri de motive pentru a te strădui să faci ceea ce trebuie, chiar dacă aceasta costă: „poliţia” sau propria convingere.
„Poliţia” nu se află întotdeauna de faţă. Propria convingere interioară este întărită atunci când se trăieşte prezenţa lui Dumnezeu şi tovărăşia Îngerului păzitor.
Ce păcat că în educaţia fiului nu se ţine cont, atât cât s-ar putea ţine, de această realitate încurajatoare.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 16 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


16 Septembrie – Nepotrivire

Carlitos, şase ani, la vremea mersului la culcare, se zbenguie încă. Mama lui insistă iar şi iar. În cele din urmă, înfuriată, îi spune:
-«Ajunge, Carlitos! M-ai obosit deja. Mergi imediat la culcare.»
-«Of, mamă! Dacă tu eşti obosită, trebuie să mă culc eu?»

Nepotrivirea raţionamentului mamei – după viziunea copilului – îl dezamăgeşte.
Copiii sunt enorm de logici, conform opticii lor. Atitudinea, reacţiile şi conduita părinţilor, de multe ori le este de neînţeles. Aşa cum se întâmplă cu cel care spunea: „Pe mine mă trimit la culcare pentru că filmul de la televizor este rău. Însă nu trebuie să fie atât de rău, devreme ce ei rămân să-l vadă”.
„Greşelile” din atitudinea părinţilor dăunează copilului şi diminuează prestigiul şi autoritatea lor ca educatori. Ar fi bine să nu uite aceasta.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Cuvântul sculptează


15 Septembrie – „Fapta bună”

O învăţătoare ceru micuţilor săi elevi să povestească faptele bune pe care le-au făcut în folosul animalelor.
Au fost poveşti de-a dreptul emoţionante, până când ajunse rândul lui Ivan, de nouă ani, care spuse cu orgoliu:
-«Păi eu, o dată, i-am dat un şut unui copil pentru că el a dat un şut unui căţel.»

Dragostea faţă de animale se prezintă, de obicei, ca o dovadă de civilizaţie şi de suflet bun. Şi poate că, într-adevăr, este.
Orice om iubeşte. Însă trebuie să ne întrebăm ce iubeşte? Obiectul iubirii determină calitatea acesteia.
Atunci când se iubesc animalele şi se maltratează persoanele, este vorba de o iubire suspectă, după cum suspectă este acea iubire faţă de animale care le condamnă să trăiască o viaţă improprie acestora.
Dragostea faţă de jucărie are mai mult egoism în sine decât altruism.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 14 septembrie 2012

Cuvântul sculptează

14 Septembrie – Instruire dubioasă

Pe Rafael, la cei cinci ani ai săi, părinţii îl schimbă la o altă şcoală. În prima zi când merge la noua şcoală, ajungând acasă, mama îl întreabă:
-«Cum e la noua şcoală, Rafa? Ai învăţat multe lucruri?»
-«Da. Am învăţat cuvinte noi», spuse micuţul.
-«Normal, profesoara este foarte bună şi, la fel ca astăzi, în fiecare zi te va învăţa lucruri noi.»
-«Nu a fost profa cea care m-a învăţat cuvintele noi, spuse Rafa. A fost un copil mai mare, în pauză.»

De multe ori părinţii uită că fiii lor, pe lângă a fi copiii lor, sunt de asemenea ai timpului, ai ambientului în care le este dat să trăiască.
Prietenii pot face mult bine sau mult rău. Depinde de felul de prieteni de care cineva se înconjoară.
Cu cât mai negativă este presiunea ambientului exterior, cu atât mai multă forţă interioară este nevoie în propria formare.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 13 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

13 Septembrie – Bostanul lui Ioan al XXIII-lea

Fiind copil mic, viitorul Ioan al XXIII-lea într-o zi a furat un bostan. Era atât de mare încât abia îl putea duce. Când ajunse acasă cu trofeul se întâlni cu unchiul său Severo. Acesta îi reproşă comportamentul său şi căută să-l convingă de faptul că făcuse o faptă rea.

-«Ce trebuie să fac acum» – întrebă copilul plângând.

-«Să-l înapoiezi, Angelo, să-l duci înapoi de unde l-ai luat.»

Angelo, căit, încărcă din nou bostanul şi-l duse la locul de unde-l smulsese. Ajungând acolo se întâlni cu stăpânul. Acesta îl întrebă ce se întâmplase. Copilul, cu toată simplitatea, îi povesti totul. Stăpânul, fără să agite îi spuse:

-«Vezi, unchiul tău este un om cinstit şi te-a învăţat să respecţi ceea ce nu este al tău.»

Când un fiu face ceva care este rău, poţi să reacţionezi în diferite feluri:

Să râzi de poznele lui.

Să-l pedepseşti.

Să-i ceri şi să-i arăţi cum să remedieze răul pe care l-a făcut.

Prima reacţie, destul de frecventă, este nefastă. A doua, poate să aibă loc, însă nu merită vreo calificare. A treia este înţeleaptă, pedagogică şi foarte potrivită. Aceasta, în timp, dă roade excelente.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 12 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

12 Septembrie – Viaţă dublă

Un deţinut în vârstă de vreo patruzeci şi cinci de ani, discuta cu colegul său de celulă. În scurt timp deveniseră buni prieteni. Îi spunea că revizuindu-şi viaţa a putut afla ceea ce el considera a fi începutul greşelilor sale: „Să fi avut vreo nouă ani. Într-o după-amiază au venit la noi în vizită doi veri de-ai mei, mult mai mici decât mine, împreună cu părinţii lor. Mama m-a trimis să mă joc cu ei şi să-i însoţesc. Eu nu voiam pentru că trebuia să-mi fac temele la şcoală pentru ziua următoare. Părinţii mei, însă, au insistat.

Am petrecut după-amiaza jucându-mă cu ei. Seara, am început să plâng pentru că nu aveam temele făcute. Mama mi-a spus să-i zic profesorului că m-a durut capul.

-«Însă nu-i adevărat», i-am răspuns eu. «Nu mă va crede.»

-«Nu-ţi fă griji», mi-a spus. «O rezolvăm noi.»

Ziua următoare, tatăl meu mi-a dat un bilet pentru profesor. Spunea: „Fiul meu nu a putut să-şi facă temele, pentru că l-a durut capul foarte tare.” Şi semna nota respectivă.

În ziua aceea am început să trăiesc o „viaţă dublă”, au început minciunile şi înşelătoriile mele: mai întâi faţă de profesori, apoi faţă de părinţii mei şi mai târziu, faţă de oricine-mi stătea împotrivă”.

Personalitatea se forjează, în mod fundamental, în primii ani de viaţă.

Transcendenţa a ceea ce primeşte copilul în timpul acestor ani de viaţă este impresionantă. Responsabilitatea părinţilor şi a educatorilor, de asemenea.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 11 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

11 Septembrie – Seamănă vânt şi…

O femeie împreună cu fiul ei de cinci ani aşteaptă autobuzul în staţie. Mama îl sfătuieşte pe copil:

-«Juanin, spune-i şoferului că ai patru ani, ca să nu plăteşti biletul şi să călătoreşti gratuit.»

Urcă în autobuz iar şoferul îl întreabă pe micuţ:

-«Câţi ani ai?»

-«Am patru», răspunse el.

-«Şi când împlineşti cinci?»

-«Când cobor din autobuz.»

Economisirea de acum înseamnă foarte puţin lucru. În schimb sămânţa pe care mama a semănat-o în inima copilului poate fi nefastă.

După aceasta va înşela nu pe şoferul autobuzului ci pe propriii lui părinţi. Atunci se vor lamenta.

Ceea ce aude şi mai ales ceea ce vede la părinţii săi îl modelează pe fiu şi va fi un factor foarte important în felul său de a fi şi de a se comporta de-a lungul vieţii sale. Asemănarea fiilor cu părinţii are, fără îndoială, un aspect genetic, însă are de asemenea o importantă componentă de contagiere.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 10 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

10 Septembrie – Într-un balon

Un grup de turişti făcea odată excursie cu balonul. După o bună bucată de drum, ceaţa deveni atât de deasă încât nu era chip să se orienteze. Era imposibil să continue, aşa că hotărâră să coboare pe pământ.

Aterizând, întâlniră un om care şedea şi trăgea liniştit din pipă. Se apropiară de el şi îl întrebară:

-«Domnule, nu vă supăraţi, aţi putea spune unde ne aflăm?»

Omul rămase puţin pe gânduri, după care, cu mult calm, răspunse:

-«Vă aflaţi într-un balon.»

În faţa unui atare răspuns, unul dintre turişti comentă:

-«Omul acesta este matematician. O spun din trei motive:

Primul: s-a gândit mult la răspuns.

Doi: ceea ce ne-a spus este adevărat.

Şi trei: acest adevăr nu ne este de nici un folos.»

În călătoria noastră spre Dumnezeu, spre Cer, apar, de asemenea, ceţuri şi nori întunecaţi. Avem nevoie de un ghid care să ne ajute să ascultăm glasul lui Dumnezeu şi să descoperim voinţa sa.

Ghidul trebuie să fie un om care să aibă experienţă de Dumnezeu şi care să fie expert în drumul care duce la El. trebuie să aibă inima în Cer, dar să fie cu picioarele pe pământ. Trebuie să fie foarte divin şi, pentru aceasta, e nevoie să fie foarte uman.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 9 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

9 Septembrie – Bumerang

Mama lui Jaimito îi spune într-o zi fiului său:

-«Jaimito, fii cuminte. Fiecare poznă de-a ta îmi scoate numai peri albi!»

-«Vai, mamă, cum a trebuit să fii tu când erai mică, de vreme ce biata bunica arată în halul în care este.»

Motivele neghioabe folosesc doar pentru neghiobi.

Este foarte important ca părinţii să ştie să dea copiilor lor motive pentru credinţa şi speranţa lor (1Petru 3,15).

O parte fundamentală din reuşita educaţiei se sprijină pe aceasta: a insufla în copii motive serioase pentru ca să ia viaţa în serios.

Iar pentru ca să le dai, trebuie mai întâi să le ai.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

8 Septembrie – Dublu sens

Într-o sală de clasă – cu elevi de doisprezece-treisprezece ani – apăru scris pe tablă: „Profesorul este un prost”.

Intrând, profesorul descoperi insulta şi întrebă:

-«Cine a scris aceasta?»

Un elev se ridică şi mărturisi cu umilinţă:

-«Eu am fost, domnule profesor.»

Profesorul, foarte înţelegător, îi spuse:

-«Nu te pedepsesc, pentru că ai spus adevărul.»

Bănuitorii se vor întreba îndată: Ce este adevărat, ceea ce a spus elevul sau ceea ce a scris?

A educa nu este un lucru uşor, nici pentru părinţi, nici pentru profesori. La anumite vârste ale copilului, greutatea creşte simţitor.

În munca de educaţie este nevoie de multă dragoste, suficient simţ comun, un anumit simţ al umorului şi o mare doză de răbdare.

Isus ne-a poruncit: „Învăţaţi-i să păstreze toate câte vi le-am poruncit vouă”. Însă atunci când ne-a impus aceasta ne-a promis de asemenea: „Eu voi fi cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,19-20). Este mai bine pentru noi să ne încredem în promisiunea sa şi să contăm mai mult pe ajutorul său.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 7 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

7 Septembrie – Medicină ca la carte

Mama îl întreabă pe fiul ei de patru ani:

-«Chiar nu te simţi bine, Carlito?»

-«Da, mamă, sunt bolnav. Însă nu e nevoie să chemi medicul. Dacă nu mă trimiţi la grădiniţă, poate că am să mă fac bine.»

Copilul inventează boala ca pretext pentru lenea sa. De câte ori nu spunem „nu pot” când, de fapt, ar trebui să spunem „nu vreau”!

Toţi trebuie să facem în viaţă, în fiecare zi, lucruri care nu ne sunt pe plac; trebuie să ne confruntăm cu cheful sau cu lipsa de chef. Este foarte important să învăţăm cât mai devreme – deja din copilărie – să dominăm cheful sau lipsa de chef. Aici nu există alternativă: ori dominăm ori suntem dominaţi.

De puţin folos ne va fi în viaţă dacă suntem dominaţi de stările sufleteşti. Fără curăţare, fără efort, nu există fruct.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 6 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

6 Septembrie – Datorii părinteşti

O profesoară le dă elevilor săi, de opt ani, un exerciţiu de redactare. Subiectul era următorul: „Datoriile părinţilor”.

Unul dintre elevi scrie, printre altele: „Tatăl meu trebuie să-mi facă temele la Matematică iar mama pe cele de la Literatură”.

Fără îndoială, prima dorinţă a copilului este ca părinţii săi să-i facă „temele sale”. Părinţii cad deseori în această ispită: să-i facă copilului lor economie de efort, să-l scutească de sudorile pe care ei, la timpul lor, au trebuit să le suporte.

Este o atitudine de înţeles, foarte omenească, însă puţin pedagogică şi deloc benefică pentru copil.

Viaţa îi va oferi tot felul de greutăţi. Dacă nu este pregătit pentru ele din copilărie, niciodată nu va fi pregătit.

Va sosi momentul în care părinţii nu vor putea să-i rezolve ceea ce trebuie să rezolve el. Cu cât mai devreme va învăţa să o facă, cu atât mai bine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 5 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

5 Septembrie – Rufus

Winston Churchill iubea câinii aproape la fel de mult cât îşi ura propriul ginere. Pentru câinelui său, Rufus, ţinea rezervat un fotoliu special, alături de al său. Atunci când la televizor apăreau scene care puteau să fie neplăcute pentru câinele său, îi acoperea ochii şi-i spunea:

-Nu te uita, Rufus. Am să-ţi povestesc eu mâine.

Astăzi întâlnim mulţi părinţi care îi tratează pe copiii lor mai rău decât Churchill pe câinele său Rufus: nu-i interesează ceea ce fiii lor văd sau nu văd.

Televizorul a fost calificat drept „cutia toantă”. Un profesor de psihiatrie îl numea „abrutizantul naţional”.

Se educă sau se strică educaţia mai mult prin ochi decât prin auz. A permite ca fiii să se ghiftuiască cu televizorul este cea mai bună cale pentru a-i transforma în „naivi îndobitociţi”

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 4 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

4 Septembrie – Cizmarul şi cerşetorul

„Cizmarul şi cerşetorul” este o poveste de Crăciun de-a lui Leon Tolstoi: Cizmarul întâlneşte pe stradă un amărât în ajunul Crăciunului. Făcându-i-se milă de el îl invită să petreacă sărbătorile cu familia sa. Soţiei sale nu-i place deloc aceasta şi-l priveşte cu dispreţ, servindu-l cu gesturi brutale.

De fiecare dată când ea acţiona astfel, cerşetorul se micşora. Atunci când cizmarul era atent cu el, creştea din nou… De fapt, cerşetorul era un înger care creştea odată cu bunătatea şi descreştea odată cu răutatea.

Dragostea şi încrederea sunt ingredientele cel mai de trebuinţă în educaţie. Încrederea face să se dezvolte personalitatea. Neîncrederea, atitudinea brutală, exigentă, fără afecţiune, o sărăceşte şi o micşorează.

Acest lucru se întâmplă nu doar cu copiii ci şi cu cei mari. Încrederea în persoane le facilitează munca. Încrederea în prieten este obligatorie într-o prietenie.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 3 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

3 Septembrie – Inelul de logodnă

Un băiat intră cu pas hotărât într-un magazin de bijuterii şi ceru să-i fie arătat cel mai bun inel de logodnă pe care îl aveau. Bijutierul îi arătă unul. Băiatul privi inelul şi, surâzând, făcu un gest de aprobare. Întrebă care este preţul şi se pregăti să-l plătească.

-«Vă căsătoriţi în curând?» întrebă bijutierul.

-«Nu. Nici măcar nu am logodnică», răspunse acesta.

Surprinderea bijutierului îl amuză pe băiat.

-«Este pentru mama mea. Când m-am născut eu, ea era singură. Cineva a sfătuit-o să mă ucidă înainte de a mă naşte, în felul acesta se evitau o serie de obligaţii şi probleme. Însă ea a refuzat şi mi-a oferit darul vieţii. Şi a avut multe probleme, o mulţime. A fost tată şi mamă pentru mine, a fost prietenă şi soră şi a fost şi învăţătoare. M-a făcut să fiu ceea ce sunt. Acum, fiindcă pot, îi cumpăr acest inel de logodnă. Ea nu a avut niciodată un astfel de inel. I-l ofer ca o promisiune că dacă ea a făcut totul pentru mine, acum eu voi face totul pentru ea. Poate că după aceea voi oferi cuiva un alt inel de logodnă, însă acela va fi al doilea. Primul este pentru mama mea.»

Bijutierul nu spuse nimic, în schimb ordonă casierei sale să-i facă băiatului acea reducere care se făcea doar clienţilor speciali.

Câte femei nu-şi sărăcesc şi nu-şi întinează viaţa ucigând în propriul sân inima unui copil!

Şi câte mame, slavă Domnului, îmbrăţişează din tot sufletul angajamentul pe care şi l-au luat atunci când au conceput copilul pe care-l poartă în pântece!

Toate inelele din lume ar fi un dar sărac pentru aceste eroine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 2 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

2 Septembrie – Cutia cu săruturi

Un prieten mi-a povestit odată ce i s-a întâmplat cu fiica sa când avea trei ani. Se supărase pe ea pentru că stricase o coală de hârtie poleită de împachetat tăind-o şi ornând o cutie de pus sub bradul de Crăciun. În ziua următoare micuţa îi încredinţă cutia spunând:

-«Poftim, tată. Este cadoul meu.»

Deschise cu emoţie cutia şi o certă din nou pe fetiţă când observă că era goală:

-«Nu ştii că atunci când oferi cuiva un cadou, trebuie să fie ceva înăuntru? Cum ţi-a trecut prin minte să-mi faci cadou o cutie goală?»

Fetiţa, printre lacrimi şi sughiţuri, îi spuse:

-«Tati, dar nu este goală. Am umplut-o de sărutări pentru tine.»

Tatăl, emoţionat, o îmbrăţişă pe micuţă şi-i ceru iertare că nu văzuse în cutie sărutările ei.

Prietenul meu mai spunea că a continuat să păstreze mulţi ani pe măsuţa de noapte acea cutie şi că atunci când era trist o deschidea şi scotea din ea un sărut de la fiica sa care îl reînsufleţea.

Tuturor părinţilor le-a fost dată cu fiii lor o cutie aurită plină de săruturi şi cu greu cineva poate să aibă un cadou mai preţios.

Câtă gingăşie şi fericire produc aceşti micuţi!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Cuvântul sculptează!

1 Septembrie – Primii paşi

La puţin timp după alegerea lui Ioan al XXIII-lea ca Papă, seara, secretarul său, don Loris Capovilla, l-a întrebat care a fost impresia cea mai puternică din acea zi atât de bogată în evenimente, la ce se gândea în mijlocul atâtor solemnităţi.

Papa îi răspunse melancolic:

-«Mă gândeam la căsuţa mea de la Sotto il Monte, la tatăl meu şi la mama mea.»

În ziua, poate cea mai glorioasă din viaţa sa, şi la cei şaptezeci şi cinci de ani ai săi: „Mă gândeam la căsuţa mea… la tatăl şi la mama mea…”.

Prima etapă a copilăriei marchează întreaga viaţă. În această primă etapă suntem – aproape exclusiv – în mâinile părinţilor. Câtă importanţă are misiunea de educatori pe care Dumnezeu le-a încredinţat-o!

Pot face minuni pe pământ. Prima şi cea mai grandioasă misiune va fi întotdeauna aceea de a educa propriii copii: „a modela oameni”.

Vor înţelege, într-adevăr, taţii şi mamele că datoria lor sublimă rămâne mereu educarea propriilor fii?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro