miercuri, 31 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


31 Octombrie – Latura bună


Se povesteşte despre o bătrână irlandeză că niciodată nu vorbea rău despre nimeni; mereu găsea ceva bun, chiar şi în cel mai rău dintre oameni. Într-o zi muri un om care părea că adăposteşte în sine toate mizeriile umane: era hoţ, beţiv, certăreţ, o bătea pe soţie şi pe copii... era un spin pentru toţi vecinii.
În noaptea priveghiului, bătrâna ajunse în încăperea unde avea să se recite Rozariul pentru răposat. Toţi se mirau şi-şi spuneau în sine:
-Despre ăsta, sigur nu va putea spune nimic bun.
Bătrânica rămase un moment tăcută; părea că, efectiv, nu ştia ce să zică. Însă în cele din urmă spuse:
-Ce păcat, ştia să fluiere atât de frumos...! Era o plăcere să-l auzi când trecea în fiecare dimineaţă pe sub fereastra mea.

Nu există nimeni atât de nenorocit încât să nu aibă ceva bun în el. Problema e să ştii să vezi.
Ceea ce vedem depinde de cum privim. Atunci când se priveşte cu spirit critic, cu dorinţa de a afla defecţiuni, atunci se găsesc. Atunci când se priveşte cu iubire, se vede ceea ce este bun.
Ce văd în oamenii care mă înconjoară? Răspunsul mă va învăţa să descopăr cum privesc.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 30 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


30 Octombrie – A dărui umbra


José Luis Martín Descalzo, într-un articol despre Sfântul Camil de Lelis, povesteşte următoarea întâmplare:
„Printre lucrurile formidabile pe care le povestesc despre el biografii săi, se afla unul care pe mine mă impresionează în mod particular. Natura l-a înzestrat pe Camilo cu un trup de gigant. S-a întâmplat ca, mergând într-o zi împreună cu un tânăr novice, în timp ce soarele ardea puternic, Camilo îşi puse în funcţiune fantezia sa – pentru că este nevoie de fantezie chiar şi pentru a face caritate – şi-i spuse tovarăşului său:
-Frate, eu sunt foarte înalt. Mergi în spatele meu. Astfel iţi voi ţine umbră şi te vei adăposti de soare.
În felul acesta au continuat să meargă, Camilo trebuind să-şi potrivească mersul după soare pentru ca razele lui să nu-l afecteze pe tovarăşul său”.

Atunci când ne gândim la ceilalţi mai mult decât la noi înşine, întotdeauna găsim ceva de dat, chiar dacă şi numai propria umbră.
Primul lucru pe care îl cere caritatea este a se dărui pe sine: a se gândi la ceilalţi înainte de a se gândi la sine. Atunci când se obţine lucrul acesta, acţiunea caritativă curge de la sine.
„Nu am nimic ce să dau”. Dă-te pe tine: timpul tău, auzul tău, zâmbetul tău, compasiunea ta... „Las Hermanitas de los pobres” (Surioarele săracilor) au o lemă foarte frumoasă: „Flori, înainte de pâine”. Ştiu că bătrânii de care se îngrijesc au nevoie mai mult de afecţiune decât de mâncare, mai mult de respect şi demnitate decât de ajutoare materiale.
Există atâta foame de aceste flori!

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 29 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


29 Octombrie – Pentru a sluji


O femeie, profund pioasă, mamă a nouă copii, a trăit întreaga sa viaţă pentru a-i sluji pe ceilalţi.
Casa ei se afla la un kilometru distanţă de biserică şi de cimitir. Când se afla pe patul de moarte, ceru copiilor săi ca, la înmormântarea sa, nepoţii să-i poarte sicriul pe umeri, de acasă până la biserica „dacă nu plouă. Dacă plouă, să mă duceţi cu maşina funerară. Nu vreau să se ude din cauza mea”.

Era pe moarte şi nu se gândea la ea, se gândea la ceilalţi, la nepoţii săi. Această atitudine nu se improvizează. Atitudinea din acest moment era atitudinea care a călăuzit-o întreaga viaţă: a trăi pentru ceilalţi.
„Fiul omului nu a venit pentru ca să fie slujit, ci pentru ca să slujească”. Suntem urmaşii şi continuatorii lui Cristos.
Ne gândim la ceilalţi sau ne gândim la noi înşine? Căutăm să-i slujim sau să fim slujiţi?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 28 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


28 Octombrie – Deformare profesională

Un bancher obişnuia să participe la liturghie aproape zilnic. Întotdeauna întâlnea la uşa bisericii o cerşetoare. Văzându-l că se apropie aceasta ridica glasul spunând:
-Vă rog, daţi-mi un ban.
El trecea mai departe, fără a o băga în seamă.
-Pentru Dumnezeu, daţi-mi un ban.
Nimic.
-Daţi-mi un ban, pentru Dumnezeu.
Tăcere.
Până când într-o zi strigă:
-Pentru Dumnezeu şi Maica Domnului, daţi-mi un ban.
Acesta se opri îndată, scoase portmoneul şi-i dădu zece euro.
Săraca, descumpănita, îl întrebă:
-V-am cerut de multe ori şi niciodată nu mi-aţi dat nimic. Astăzi îmi daţi, ba chiar îmi daţi mult. De ce?
-Astazi este altceva – spuse bancherul. Astăzi cererea ta a fost însoţită de două semnături.

Profesia marchează şi creează în noi un fel de „psihoza profesionala”, tendinţa de a vedea lucrurile influenţaţi de obiceiurile propriei profesii.
A fi creştin trebuie să ne poarte spre a vedea, în cei care ne înconjoară, suflete. Suflete cu care trebuie să convieţuieşti, pe care trebuie să le iubeşti. Suflete pe care trebuie să le ajuţi să se apropie de Dumnezeu şi pe care trebuie să le salvezi.
Suflete care sunt comori: fiecare valorează Sângele lui Cristos.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


27 Octombrie – A crea un obicei


Sfântul Paroh de Ars a recomandat o dată unei tinere care s-a spovedit la el să se împărtăşească mai des: o dată la două săptămâni, ceea ce, la vremea respectivă, se considera a fi foarte des. Fata, însă, spuse:
-Părinte, în satul meu nu este obiceiul acesta.
Sfântul nu văzu nici o problemă şi spuse:
-Nu contează; dacă nu este, îl introduci.
La puţin timp după aceea fata reveni:
-Parinte, tot satul mă arată cu degetul pentru că mă împărtăşesc o dată la două săptămâni.
-Nu ai prietene? – întrebă parohul. Sunt bune? Atunci du-le să se împărtăşească cu tine şi deja nu vei mai fi singura.
Tânăra reveni în curând cu alte două prietene care se angajaseră să o imite. Şase luni după aceea erau deja o duzină.
Puţin mai târziu, se prezentă parohul acelui sat pentru a-i mulţumi celui de Ars pentru binele pe care l-a făcut pentru parohia sa.

Deseori se spune ca un obicei se schimbă cu un alt obicei contrar. Noi, creştinii, avem obligaţia de a lupta pentru a schimba obiceiurile care nu sunt bune. Am făcut-o de-a lungul întregii istorii şi trebuie şi putem să o facem şi astăzi.
Pentru a face binele – ceea ce credem a fi bun – obiceiurile care există contează cel mai puţin. Nu curentul ci capul, luminat de credinţă, este cel care trebuie să-l călăuzească pe creştin.
Într-un râu, curentul duce la vale după el lucrurile moarte pe care le întâlneşte în cursul său. Fiinţele vii se apără şi caută să evite a fi duse de curent. În râul vieţii, mulţi creştini se lasă târâţi, precum lucrurile moarte.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 26 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


26 Octombrie – Dinţii Sultanului

Un sultan, foarte bogat, temperamental şi, pe lângă aceasta, superstiţios, visă într-o noapte că şi-a pierdut toţi dinţii. Trezindu-se a trimis să fie chemat unul dintre înţelepţii de la curtea sa pentru a-i cere urgent să-i interpreteze visul.
-Ce necaz, domnul meu – spuse înţeleptul. Maiestate, fiecare dinte căzut reprezintă o rudă pe care o vei pierde.
Sultanul, indignat, porunci să fie pedepsit cu o sută de lovituri de bici pentru insolenţa sa şi să fie adus imediat un alt înţelept. Acesta, după ce l-a ascultat pe sultan cu atenţie, spuse:
-Excelent, maiestate! Aceasta înseamnă că veţi supravieţui tuturor rudelor pe care le aveţi.
Sultanul porunci să fie răsplătit cu o sută de monede.
Când înţeleptul ieşi din palat, unul dintre consilierii regali, care fusese de faţă, îi spuse cu admiraţie:
-Nu este posibil. Interpretarea pe care ai dat-o viselor este aceeaşi pe care a dat-o şi celălalt înţelept. Pe el a poruncit să-l biciuiască iar pe tine să te răsplătească.
-Aminteşte-ţi prietene – reluă înţeleptul – că totul depinde de felul în care se spun lucrurile... Adevărul este ca o piatră preţioasă: dacă este aruncată în faţa cuiva poate să rănească şi să reprezinte o ofensă; însă dacă este învelită cu delicateţe şi este oferită cu blândeţe, reprezintă un cadou şi este primit cu plăcere (P. Charly).

Adevărul trebuie spus întotdeauna. Însă întotdeauna trebuie să ai grijă de forma în care îl spui.
Multe conflicte familiale s-ar fi evitat doar dacă se avea grijă de forma în care se spun lucrurile. Cel care se simte atacat, răspunde atacând. Este fundamental faptul de a şti să stimulezi în loc să enervezi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 25 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


25 Octombrie – Nu pentru mult timp

O văduvă ceru să fie scris pe mormântul răposatului său soţ următorul epitaf:
-„Odihneşte-te în pace, dragule, până când voi veni, din nou, să mă reunesc cu tine.”

Dorinţa văduvei era bună însă exprimarea nu era prea fericită.
Una dintre marile bucurii din Cer trebuie să fie aceea de a-i vedea sosind pe cei pe care i-am iubit pe pământ.
A-i forma şi a-i pregăti pe cei care convieţuiesc cu noi pentru ca să se mântuiască înseamnă, în acelaşi timp, a ne asigura noi bucurii în slava viitoare.
Şi se merită, fie chiar şi din egoism.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 24 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


24 Octombrie – Pompier

Un pompier, după câţiva ani de serviciu, se afla în stare gravă în urma unui accident de muncă. În aceste circumstanţe îi spune soţiei sale:
-Cand voi muri, să nu cumva să mă îmbraci în pompier nici să-mi pui vreo insignă sau alt semn distinctiv.
-Dar de ce? Nu eşti mulţumit de profesia ta?
-Sunt încântat că am fost pompier. Însă nu vreau să ajung în rai cu vreun semn distinctiv. Mă tem ca nu cumva Sfântul Petru să mă trimită în iad să sting focul.

A stinge focul din iad nu este treabă de pompieri, ci de sfinţi şi nu trebuie să aştepţi până după moarte. Fiecare dintre noi trebuie să-l stingem câtă vreme suntem în această lume, câtă vreme trăim.
Este o modalitate bună de a folosi timpul căutând să eviţi acest foc şi să-i ajuţi pe alţii să se elibereze de el. Acesta este cel mai bun serviciu pe care îl putem face aproapelui nostru.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 23 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


23 Octombrie – Un ceas special


Un preot veteran, liniştit şi flegmatic, pe care ceasul se pare că nu îl îngrijora deloc, se afla de multă vreme ca paroh într-un sat. Într-o duminică, la predică, îi anunţă pe credincioşi:
-După cum ştiţi, joia viitoare celebrăm sărbătoarea Sfântului Sebastian. Vom avea, ca de obicei, liturghie solemnă.
Din fundul bisericii se auzi vocea unuia care întrebă:
-La ce ora?
Pe preot se vede că nu-i plăcu deloc întrebarea şi răspunse, în mod vizibil enervat:
-La ce ora? Halal întrebare! Ăsta ar trebui să stea la Socola. Va fi, ca de obicei, la ora corespunzătoare.

Punctualitatea este o virtute umană măruntă, însă care contribuie foarte mult la a face viaţa celorlalţi mai agreabilă.
Este necesar să te gândeşti la ceilalţi, pentru ca să le îmbucuri viaţa şi să nu-i faci să piardă timpul. Mai mult, în felul acesta se evită faptul ca ceilalţi să se gândească la noi şi, inclusiv, să vorbească despre noi – şi nu de bine – în timp ce ne aşteaptă.
Însă pe cine îl facem să aştepte mai mult, cui îi dăm mai multe plantoane de făcut, este Dumnezeu. Tocmai cel care merită mai puţin lucrul acesta.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 22 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


22 Octombrie – „Sfântul” rubin de ceas


Într-o zi când ceasornicarul demontase un ceas şi cu penseta lui foarte fină urma să apuce rubinul minuscul care primeşte mişcarea de la arc, observă că rubinul era în perfectă stare şi foarte strălucitor. Îl privea cu atenţie, când rubinul îi spuse:
-Eu sunt un sfânt rubin de ceas, nu sunt ca celelalte rubine de care se prinde tot praful care intră în cutie. Mă păstrez curat, ştiu să mă îngrijesc; nu îngrijorez pe nimeni. Sunt un rubin, cu siguranţa aşa cum trebuie să fie. Te rog să nu mă laşi să fiu atins de nici unul dintre angrenajele acestea. Îmi ajunge că mă îngrijesc bine de mine însumi. Fiecare să se ocupe de sine însuşi.
-Însă dacă fiecare se îngrijeşte doar de sine însuşi, cum va mai funcţiona ceasul?... – spuse indignat ceasornicarul.
Scutură cu delicateţe penseta şi micuţul rubin căzu printre vechiturile inutile. Luă un rubin nou, mai puţin strălucitor, însă care să accepte să trăiască în companie şi-l montă în angrenajul ceasului.

Dumnezeu ne-a pus împreună pentru ca să ne iubim şi să ne ajutăm. O parte, importantă, din sfinţirea noastră constă în a-i ajuta pe ceilalţi să fie fideli lui Dumnezeu.
„Nu poţi să trăieşti cu spatele la mulţime: trebuie să ai dorinţa de a o face fericită”. (Camino 32)

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 21 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


21 Octombrie – Vizita lui Dumnezeu


Un om bun şi pios – în felul său – crezu că a auzit într-o noapte, în vis, glasul lui Dumnezeu care-i spunea: „Mâine voi veni în casa ta ca să te vizitez”.
Rămase impresionat şi plin de speranţă şi de siguranţă în promisiunea divină.
De foarte dimineaţă s-a pus să gătească şi să împodobească casa. Totul i se părea prea puţin pentru oaspetele pe care-l aştepta.
Într-un moment al zilei, foarte devreme, auzi că bate cineva la uşă. Inima începu să-i bată puternic. „A ajuns”, se gândi. Însă nu. Era un cerşetor. Îi cerea să-l lase să între puţin pentru ca să se încălzească la foc.
-Îmi pare rău – spuse bunul om. Astăzi aştept o vizită foarte importantă şi sunt foarte ocupat.
Mai apoi veni un cumnat de-al său, îngrijorat pentru nişte probleme familiale. Avea nevoie de cineva care să-l asculte. Mai târziu, un prieten care avea nevoie de sfatul său; apoi un vânzător ambulant oferindu-i marfa lui; apoi un bolnav care căuta o mângâiere în durerile sale...
Toţi au auzit de pe buzele sale acelaşi răspuns:
-Uite, îmi pare foarte rău. Însă astăzi aştept o vizită foarte importantă. Nu pot să stau nici un minut. O să vorbim cu altă ocazie.
Seara, se culcă obosit şi decepţionat. Şi, din nou în vis, plângând se lamentă în faţă Domnului pentru că nu a venit în casa lui, pregătită cu atâta grijă. Şi din nou auzi vocea lui Dumnezeu care îi spunea:
-„Astăzi am fost de zece ori la casa ta: mai întâi în cerşetorul căruia îi era frig, apoi în cumnatul tău, apoi în prietenul tău... Însă tu erai prea ocupat pentru ca să mă primeşti”.

„Pe acest Dumnezeu invizibil îl întâlnim în lucrurile cel mai vizibile şi materiale” (Conversaţii cu Mons. Escriva, 114).
Dacă am şti să-l vedem pe Dumnezeu în oamenii care se apropie de noi, tratarea ar fi mult mai umană.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


20 Octombrie – Nada


Cineva îi reproşă o dată comediantului argentinian Julio Escobar faptul că, în ciuda marelui său talent şi bun gust, uneori prezenta opere destul de mediocre, fără altă pretenţie decât de a satisface prostul gust al majorităţii.
-Ascultă – răspunse Escobar – atunci când mergi la pescuit, ce pui în cârlig? Ceea ce-ţi place ţie sau ceea ce-i place peştelui?

Este logic şi normal să ne placă mai mult să auzim lucruri agreabile decât reproşuri, laude decât observaţii. Însă ambele lucruri sunt utile şi necesare. Este bine ca să fim lăudaţi pentru ceea ce facem bine. Este de asemenea foarte folositor să fim corectaţi atunci când facem rău.
Să nu ai încredere în cel care-ţi spune doar ceea ce-ţi place să auzi. Este foarte probabil ca el să caute nu să te ajute, ci să te „pescuiască”. Cel care este prieten corectează fără teamă, pentru că o face de drag şi cu drag.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

vineri, 19 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


19 Octombrie – A-l învăţa pe cel care nu ştie


Carlitos, de cinci ani, are o surioară mai mică, Carlota, de trei ani şi jumătate. Într-o zi merge la mama plângând.
-Ce ai? – întreabă mama.
-Carlota m-a tras de păr.
Mama, căutând să impună pacea, îi spune:
-Nu te supăra Carlitos. Surioara ta, cum este mică, nu ştie că a trage de păr doare. Ţi-a făcut-o pentru că nu stie că doare.
Copilul pleacă, împăcat, să se joace cu sora lui. La câteva minute după aceea se aud strigate şi plâns. Mama merge în grabă în camera şi vede că acum, cine plânge, este fetiţa. Carlitos, foarte serior, o asigură:
-Acum deja ştie că doare.

A-l învăţa pe cel care nu ştie este o faptă de caritate şi o faptă de caritate, poate, dintre cele mai importante. Desigur, cunoaşterea, pur şi simplu, nu vindecă nici nu salvează. Trebuie să fii consecvent şi să trăieşti de acord cu ceea ce cunoşti. Însă fără a cunoaşte adevărul este, practic, imposibil să trăieşti de acord cu el.
Trebuie să înveţi adevărul cu caritate, cu iubire. Motivul acestei învăţări nu poate să fie răzbunarea nici amorul propriu.
Noi creştinii, suntem chemaţi, şi obligaţi, să cunoaştem adevărul, să-l trăim şi să-l transmitem.
Ar fi foarte grav să ni se poată spune ceea ce Paul Claudel le reproşa creştinilor cu care convieţuise: „Voi, cei care aveţi lumina, ce aţi făcut cu ea?”.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 18 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


18 Octombrie – A schia


Papa Ioan Paul al II-lea, fiind cardinal arhiepiscop de Cracovia, s-a întâlnit cu parohul de Ketty în telecabina care duce până la staţia invernală. Parohul mergea fără echipaj de munte.
-Schiurile tale? – îl întrebă viitorul Papă.
-Nu ştiu să schiez, Eminenţă...
-Nu mai spune – răspunse cardinalul, după ce-l privi de sus până jos şi începu să râdă cu simpatie. Nu ştiam că am parohi atât de incompetenţi în dieceza mea.

Toţi avem în interior tendinţa de a ne gândi că ceea ce ne place trebuie să placă tuturor. Cardinalul de Cracovia, mai apoi Ioan Paul al II-lea, glumea cu parohul, făcând haz de el. Partea rea e că de foarte multe ori, gândim aceasta şi nu în glumă, ci în serios: dacă celălalt nu ştie despre ceea ce mie îmi place, deja mi se pare incompetent.
Trebuie să începem prin a respecta gusturile celorlalţi, dacă vrem ca ceilalţi să le respecte pe ale noastre. În problemele de gust, în ceea ce este opinabil, se impune libertate. Să nu fabricăm dogme.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 17 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


17 Octombrie – Simţ comun

Francisco Molnar a fost un dramaturg ungur care a trăit între 1878 şi 1952. Se povesteşte că, odată, doi dintre prietenii săi i-au cerut să facă de arbitru într-o dispută iscată între ei. Refuză să-i servească, spunând:

-Ce vreţi?... eu urmez doctrina Sfântului Augustin.: „Să nu vrei să arbitrezi o ceartă între doi prieteni de-ai tăi. Dacă o faci vei pierde un prieten. Dacă e vorba de doi duşmani de-ai tăi, arbitrează. Astfel, cu siguranţă vei câştiga un prieten”.

Oamenii nu sunt îngeri. Oricine se cunoaşte puţin pe sine însuşi – asemeni Sfântului Augustin – nu cade în angelism.
Atunci când cuiva i se cere să-şi dea cu părerea, să judece sau să arbitreze, în fond nu se caută să se asculte adevărul; se vrea să se audă ceea ce place să se audă.
A emite o judecată imparţială, nu este uşor. Însă a vedea ca imparţială judecata emisă de un altul, este şi mai greu. Pentru ambele lucruri e nevoie de multă sinceritate.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 16 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


16 Octombrie – Ochiul de sticlă


Un acreditar avea un ochi de sticlă. Era o adevărată operă de artă, de care se simţea de-a dreptul orgolios: era atât de bine făcut încât era foarte greu să-l distingi de ochiul natural.
Într-o zi, veni la dânsul un biet muncitor care trecea printr-o situaţie dificilă. Bancherul avar nu-i împrumută nici un cent măcar.
Muncitorul insistă, insă. În cele din urmă, acreditarul îi spuse:
-Bine, iţi voi oferi ceea ce-mi ceri dacă îmi răspunzi la o întrebare. Eu am un ochi natural şi unul artificial. Dacă ghiceşti din prima care este ochiul de sticlă, iţi dau împrumutul.
-Dreptul – răspunse fără a şovăi muncitorul.
-Într-adevar – spuse avarul, uimit. Însă, spune-mi, cum ai ghicit aşa de repede?
-Foarte uşor. Am văzut că ochiul drept mă privea mai amabil decât stângul. Şi mi-am spus: dreptul trebuie să fie cel artificial.

A privi amabil, a privi cu drag. Această calitate umană, nu de sticlă, îl umanizează pe cel care-l posedă şi-l îmbucură pe cel care astfel se simte privit.
Nu ne-ar fi greu să-i privim cu drag pe ceilalţi, dacă am vedea îi ei fii ai lui Dumnezeu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Recensamant 2011. Populatia Romaniei: 20 de milioane de locuitori. Harta interactiva pe judete

Comisia Centrala pentru Recensamantul Populatiei si Locuintelor 2011 a publicat pe data de 2 februarie 2012 rezultatele partiale ale recensamantului din 2011.
CLICK AICI CA SA VEZI HARTA INTERACTIVA PE JUDETE - evolutia demografica 1992 - 2002 - 2011
Rezultatele procesului complex de realizare a Recensamantului Populatiei si Locuintelor (RPL 2011), asa cum sunt prevazute si în Programul de desfasurare a activitatilor RPL 2011, sunt date statistice provizorii, preliminare si definitive.
Rezultatele provizorii ale Recensamantului Populatiei si Locuintelor din 20 Octombrie 2011 prezinta o prima estimare privind numarul populatiei, al gospodariilor populatiei si al fondului de locuinte.
Rezultatele obtinute si prelucrate pana la aceasta etapa au caracter provizoriu si pot suferi modificari pe parcursul etapelor ulterioare de prelucrare a datelor individuale din formularele de inregistrare a persoanelor din gospodarii si locuinte.
Rezultatele provizorii obtinute se prezinta astfel:
Populatia inregistrata la referendum: 20.254.866 locuitori, din care:
-19.042.936 populatie stabila,
-910.264 persoane plecate pe perioada indelungata,
-301.666 persoane prezente temporar.
Gospodarii: 7,1 milioane (7.086.717) gospodarii
Locuinte (inclusiv alte unitati de locuit): 8,5 milioane locuinte (din care: 8.450.607 locuinte conventionale si 8.149 alte unitati de locuit)
Cladiri: 5,1 milioane cladiri (5.117.940 cladiri din care: 5.103.013 cladiri cu locuinte si 14.927 cladiri cu spatii colective de locuit)
Pentru stabilirea rezultatelor din aceasta etapa, de prelucrare a datelor, s-a facut o estimare provizorie a numarului de locuinte aflate în aceasta situatie.
O estimare mai corecta a acestuia se va putea realiza numai dupa prelucrarea informatiilor din formularele individuale, pe baza unor metode statistice stiintific elaborate în conformitate cu recomandarile si standardele ONU si UE.
Procentajul locuintelor in care nu s-a putut realiza recenzarea reprezinta 2,8% din totalul locuintelor, adica circa 1 million de persoane (cuprinzand populatia plecata in strainatate - intreaga familie - pentru care nu a avut cine sa ii declare în tara; populatia necontactata).
Ponderi mai ridicate s-au Inregistrat la nivelul oraselor mari: Bucuresti (6,0%), Timisoara (5,8%), Iasi (3,0%), Constanta (2,9%) etc.
Grupate dupa numarul populatiei stabile, 22 judete au inregistrat sub 400.000 locuitori insumand 35,6% din populatia tarii, 17 judete aveau o populatie cuprinsa intre 400 – 700.000 locuitori concentrand 47,9% si doar 2 judete au depasit 700.000 locuitori reprezintand 7,7%.
Din totalul de 19.043 mii persoane, 8,8% se regasesc in Municipiul Bucuresti (respectiv 1.678.000 persoane).
Judetele cu populatia cea mai numeroasa sunt:
Prahova: 735,9 mii locuitori
Iasi: 723,6 mii
Cluj: 659,4 mii
Timis: 649,8 mii
Constanta: 630,7 mii
Dolj: 618,3 mii
Suceava: 614,5 mii
Cel mai mic numar de populatie il au judetele Tulcea (201,5 mii), Covasna (206,3 mii), Salaj (217,9 mii), Mehedinti (254,6 mii), Ialomita (258,7 mii), Giurgiu (265,5 mii), Caras-Severin (274,3 mii) si Bistrita-Nasaud (277,9 mii).
Judetele cu un grad ridicat de urbanizare sunt: Hunedoara (cu 74,1%), Brasov (cu 71,2%), Constanta (cu 67,9%), Cluj (cu 65,9%), in timp ce judetele cu ponderile cele mai mici ale populatiei urbane sunt: Giurgiu (cu 27,9%), Dâmbovita (cu 28,3%), Teleorman (cu 31,3%), Neamt si Calarasi (cu 35,0%).
Pentru mai multe detalii, puteti accesa www.recensamantromania.ro
Citeste si
Sursa: http://ro.news.yahoo.com/recensamant-2011-primele-rezultate-populatia-romaniei-20-milioane-145300444.html

MAI MULT, vezi: http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2012/02/Comunicat_DATE_PROVIZORII_RPL_2011.pdf

luni, 15 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


15 Octombrie – Alegeri în atelierul de tâmplărie


Într-o noapte, Într-un atelier de tâmplărie sculele s-au hotărât să întemeieze o asociaţie şi să aleagă un preşedinte.
Ciocanul îşi prezentă candidatura. Însă toţi l-au refuzat spunând:
-Tu nu! Faci prea mult zgomot şi îi loveşti în permanenţă pe ceilalţi.
S-a prezentat după aceea hol-şurubul dar şi el a fost refuzat:
-Nici tu! Trebuie să te învârţi de multe ori pentru ca să fii de folos şi, pe lângă aceasta, mereu înţepi.
După aceasta s-a oferit pila. Însă nici ea nu avu noroc.
-Nu, tu nu! Eşti cam aspră şi mereu ai fricţiuni cu cine se apropie de tine.
Luă cuvântul metrul pentru a-şi expune programul său. Nici candidatura sa nu a fost acceptată. I-au reproşat:
-Nu! Tu mereu îi măsori pe ceilalţi cu propria-ţi măsură, ca şi cum ai fi singurul perfect.
Discuţia s-a prelungit. Sosi ziua şi, odată cu ea, tâmplarul. Apucă sculele, începu să lucreze cu ele şi, la capătul zilei de lucru termină de încheiat o mobilă frumoasă.
Sosind noaptea, sculele se întruniră din nou. Luă cuvântul fierăstrăul şi tăie discuţia spunând:
-Domnilor, e clar că toţi avem defecte. Însă tâmplarul ştie să se folosească de calităţile noastre şi face lucruri frumoase cu noi. Ciocanul este puternic, hol-şurubul uneşte şi dă rezistenţă, pila finisează şi îndepărtează asperităţile, metrul este precis şi exact... Putem să formăm o mare echipă, să facem lucruri utile şi să fim mândri de capacităţile noastre.

Când într-un grup de persoane (fabrică, şcoală, familie...) se căută defectele celorlalţi, situaţia devine tensionată, negativă şi sterilă. În schimb, când cu sinceritate căutăm să ne oprim la calităţile lor, convieţuirea devine agreabilă, reconfortantă şi fructuoasă.
Este foarte uşor să descoperi defectele. Pentru a găsi calităţile este nevoie de o inimă bună.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 14 octombrie 2012

Ebook Nemira

Eu sunt numarul patru - Pittacus Lore

0 DOWNLOAD GRATUIT Ebook Nemira - Eu sunt numarul patru - Pittacus Lore

Cuvântul sculptează


14 Octombrie – Stalin


Se spune că pe 5 martie 1953 unul dintre miniştrii guvernului sovietic a comunicat celorlalţi:
-Tovarăşul Stalin a murit.
Unul dintre cei prezenţi, spuse îngrozit:
-Şi acum, cine îndrăzneşte să-i dea vestea asta?

Există oameni cărora li se poate spune doar ceea ce le gâdilă auzul. Oameni cărora le provoacă panică faptul de a le comunica ceva care le poate fi dezagreabil. Oameni mereu dispuşi să asculte aplauzele şi absolut închişi faţă de tot ceea ce sună a reproş sau corectare.
Aceşti oameni fac imposibil ajutorul celorlalţi.
Accept şi vreau să mă corecteze alţii?

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

10 moduri în care catolicii pot trăi Anul Credinţei

Pentru a marca a 50-a aniversare a Conciliului Vatican II şi a 20-a aniversare a Catehismul Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea a anunţat un An al Credinţei, începând din 11 octombrie 2012 până pe 24 noiembrie 2013. Scopul este întărirea în credinţă a catolicilor şi atragerea lumii la credinţă prin exemplul lor. Episcopul David Ricken de Green Bay, Wisconsin, preşedintele Comitetului pentru Evanghelizare şi Cateheză din cadrul Conferinţei Episcopale Americane, oferă “10 moduri în care catolicii pot trăi Anul Credinţei”. Le redăm cu mici adaptări după materialul publicat de Conferinţa Episcopală Americană.
Pornind de la indicaţiile date de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a Vaticanului, unele dintre aceste sugestii sunt de fapt îndatoriri ale catolicilor; altele pot fi adoptate de catolici în orice perioadă, în special pe timpul Anului Credinţei.
1. Participaţi la Sfânta Liturghie. Anul Credinţei urmăreşte să promoveze o întâlnire personală cu Isus. Aceasta are loc cel mai direct în Euharistie. Participarea frecventă la Liturghie ne întăreşte credinţa prin Scripturi, prin Crez, prin celelalte rugăciuni, prin muzica sacră, prin predică, prin primirea Împărtăşaniei şi prin apartenenţa la o comunitate de credinţă.
2. Mergeţi la Spovadă. Pe lângă participarea la Liturghie, catolicii găsesc tărie şi cresc în profunzime în credinţa lor prin frecventarea Sacramentului Penitenţei şi Reconcilierii. Spovada îi îndeamnă pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu, să îşi exprime părerea de rău pentru căderile lor şi să îşi deschidă vieţile faţă de puterea harului vindecător al lui Dumnezeu. Spovada iartă rănile trecutului şi oferă tărie pentru viitor.
3. Citiţi vieţile sfinţilor. Sfinţii sunt exemple dincolo de timp de trăire a unei vieţi creştine, fiind o sursă inepuizabilă de speranţă. Ei nu doar au fost păcătoşi care au încercat să se apropie tot mai mult de Dumnezeu, ci ne şi învaţă modalităţi prin care o persoană îl poate sluji pe Dumnezeu: învăţând, prin activitate misionară, caritate, rugăciune sau pur şi simplu căutând să facă voia lui Dumnezeu în acţiunile şi deciziile din viaţa de zi cu zi.
4. Citiţi zilnic din Biblie. Scriptura oferă acces direct la Cuvântul lui Dumnezeu şi ne relatează istoria mântuirii neamului omenesc. Catolicii se pot ruga cu Scriptura (prin lectio divina sau alte metode) pentru a deveni mai acordaţi pe frecvenţa Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia este obligatorie pentru a creşte în Anul Credinţei.
5. Citiţi documentele Conciliului Vatican II. Conciliul Vatican II (1962-1965) a generat o deosebită înnoire a Bisericii. A avut impact asupra modului de celebrare a Liturghiei, asupra rolului laicilor, asupra înţelegerii Bisericii privitor la ea însăşi şi la relaţia ei cu alţi creştini şi ne-creştini. Pentru a continua această înnoire, catolicii trebuie să înţeleagă ceea ce a învăţat Conciliul şi cum poate el îmbogăţi vieţile credincioşilor.
6. Studiaţi Catehismul. Publicat exact la 30 de ani după începerea Conciliului Vatican II, Catehismul Bisericii Catolice acoperă teme privind credinţa, învăţătura morală, rugăciunea şi Sacramentele Bisericii Catolice într-un singur volum. Este o resursă pentru a creşte în înţelegerea credinţei. O altă resursă de ajutor este Compendiul Catehismului Bisericii Catolice şi celelalte catehisme apărute.
7. Faceţi voluntariat în parohie. Anul Credinţei nu se reduce doar la studiu şi reflecţie. Temelia solidă oferită de Scriptură, Conciliu şi Catehism trebuie să fie tradusă în practică. Parohia este un loc excelent de pornire, şi darurile fiecărei persoane pot să ajute la zidirea comunităţii. Cu toţii sunt bine veniţi să slujească ospitalitatea, să cânte la Liturghie, să citească lecturile, să se ocupe de cateheză şi în alte roluri în viaţa parohiei.
8. Ajutaţi-i pe cei nevoiaşi. Vaticanul îi îndeamnă pe catolici să doneze organizaţiilor caritabile şi să facă voluntariat în sprijinul celor săraci în Anul Credinţei. Aceasta înseamnă a-l întâlni personal pe Cristos în cei săraci, marginalizaţi şi vulnerabili. Ajutându-i pe alţii catolicii ajung faţă în faţă cu Cristos şi în plus se oferă un exemplu de urmat pentru restul lumii.
9. Invitaţi un prieten la Liturghie. Poate că Anul Credinţei este global în scopul lui, urmărind o înnoire a credinţei şi evanghelizării pentru întreaga Biserică, dar schimbarea începe de la nivelul local. O invitaţie personală poate să marcheze un moment de cotitură pentru cineva care s-a îndepărtat de credinţă sau se simte înstrăinat de Biserică. Cu toţii cunoaştem astfel de persoane, astfel că fiecare putem să adresăm o astfel de invitaţie la întoarcerea acasă.
10. Transpuneţi Fericirile în viaţa cotidiană. Fericirile (Matei 5,3-12) oferă un mod extraordinar de trăire creştină. Înţelepciunea lor îi poate ajuta pe toţi să fie mai umili, răbdători, drepţi, transparenţi, iubitori, iertători şi liberi. Tocmai de exemplul credinţei trăite este nevoie pentru a-i atrage pe oameni la Biserică în anul ce se aşterne înaintea noastră.

Sursa: http://www.catholica.ro/2012/09/26/10-moduri-in-care-catolicii-pot-trai-anul-credintei

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


13 Octombrie – A-l corecta pe cel care greşeşte


Socrate, în timpul unui prânz, îl certă foarte sever pe unul dintre servitorii săi din cauza unei greşeli pe care o făcuse. Platon, care se afla şi el la masă, îi spuse:
-Nu era mai bine să laşi asta pe după aceea şi sa-l cerţi deoparte?
-Şi nu era la fel de bine – replică Socrate – ca să-mi spui asta după aceea şi deoparte?

Isus ne-a învăţat să-l corectam pe cel care greşeşte. Însă trebuie să corectam fără a umili, în doi.
Trebuie să învăţăm să facem bine binele. Binele, dacă se face rău, nu mai este caritate, ci lipsă de caritate.
A corecta din iubire – din caritate – şi cu iubire. Fără iubire, oricât de bun ar fi ceea ce facem, vom aduce prejudicii.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro


vineri, 12 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


12 Octombrie – Greutate şi volum


Într-o zi, mă plimbam cu tatăl meu când, deodată, se opri într-o curbă şi, după o scurtă tăcere, mă întrebă:
-Pe lângă cântecul păsărilor, auzi altceva?
Mi-am ascuţit auzul şi câteva secunde după aceea i-am răspuns:
-Aud zgomotul unei căruţe.
-Asta-i – îmi spuse tatăl meu. Se aude o căruţă goală.
-Cum ştii că este o căruţă goală, dacă nu o vedem încă? – l-am întrebat eu.
-Este foarte uşor să ştii dacă este goală căruţa sau plină, după zgomot. Cu cât este mai goală, cu atât face mai mare zgomot.

Într-o discuţie, greutatea şi volumul de obicei sunt opuse. După volumul glasului celui care discută se poate vedea greutatea motivelor pe care le aduce. Cu cât mai săraci sunt motivele, cu atât se ridică mai mult vocea şi se foloseşte mai multă pălăvrăgeală.
„Cu cât mai goală merge căruţa, cu atât mai mare este zgomotul pe care-l face”. Este o cale greşită a încerca să convingi pe cineva pe bază de zgomot.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

joi, 11 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


11 Octombrie – Datorii şi datornici


Un prieten de-al lui John Davidson Rockefeller apelă la dânsul căutând un sfat pentru a-şi rezolva problema sa.
-Un individ îmi datorează 50.000 de dolari. Însă nu am nici un act doveditor. Ce pot să fac?
-Scrie-i – îl sfătui Rockefeller – o scrisoare în care îi ceri 100.000 de dolari. Cu siguranţă că iţi va răspunde spunând că greşeşti, că nu sunt 100.000 ci 50.000. Atunci ai să ai actul doveditor.

Există o dublă constantă în viaţa omului: greutatea de a vedea datoria pe care noi o avem faţă de ceilalţi şi tendinţa de a exagera în ceea ce priveşte datoria pe care alţii o au faţă de noi.
Legea fericirii merge pe altă cale: a fi foarte exigent faţă de tine însuţi şi să ceri mai degrabă puţin celorlalţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

miercuri, 10 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


10 Octombrie – Scrisoare pentru Bunul Dumnezeu


O bătrână locuia singura şi resursele sale erau destul de limitate. Datora la chiria apartamentului 500 de euro iar stăpânul casei o ameninţa că o va arunca în stradă.
Femeii îi trecu prin minte să scrie o scrisoare adresată chiar lui Dumnezeu. Ca destinatar, pe plic puse: „Bunului Dumnezeu. Direcţia Generală a Poştelor”.
Când funcţionarii de la oficiul poştal au dat peste curioasa scrisoare, s-au decis să o citească. Suna astfel:
„Bunule Dumnezeu, ştii deja că datorez 500 de euro la chirie şi că mă vor arunca în strada. Te rog, ajută-mă!”
Emoţionaţi, au făcut între toţi o chetă. Au strâns 450 de euro. Imediat postaşul i-a încredinţat bătrânii banii cu un virament din partea Bunului Dumnezeu.
Ziua următoare, la acelaşi oficiu poştal apăru o altă scrisoare cu aceeaşi adresă.
Au deschis-o şi au citit:
„Mulţumesc, Bunule Dumnezeu. Ştiam că îmi vei trimite cei 500 de euro pe care-i datoram. Însă şmecherii ăia de la Poştă şi-au păstrat 50 pentru ei.”

Isus ne-a învăţat să cerem chiar şi „pâinea cea de toate zilele”. Însă ne-a învăţat să ne gândim întotdeauna şi la ceilalţi. Când există un motiv clar pentru a nu te încrede, trebuie să ştim să-i iertăm: „Tată, iartă-i, pentru că nu ştiu ce fac” (Lc 23,34).

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

marți, 9 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


9 Octombrie – Pachetul de biscuiţi


Când ajunse în seara respectivă la gară, a fost informată ca trenul, cu care va călători, sosea cu aproape o oră de întârziere. Eleganta doamnă, puţin cam supărată, cumpără o revistă, un pachet de biscuiţi şi o sticlă cu apă, pentru a petrece timpul. Căută o bancă pe peronul central şi se aşeză dispusă să aştepte. În timp ce răsfoia revista, un tânăr se aşeză lângă dansa şi începu să citească un ziar.
La un moment dat, tânărul, fără să scoată nici un cuvânt, apucă pachetul de biscuiţi, îl desfăcu şi începu să mănânce, unul câte unul. Doamna, supărată, nu vru să fie grosolană, dar nici să treacă peste acea nesimţire fără a face sau spune nimic. Luă din pachet un alt biscuite şi, privind ostentativ la tânăr, începu şi ea să mănânce. Ca răspuns, tânărul, surâzând, luă alt biscuite şi continuă să mănânce.
Scena continuă: biscuite unul, biscuite celălalt, printre priviri şi zâmbete.
-Cum poate fi atât de nesimţit? – se gândea ea, privind când la tânăr când la pachetul de biscuiţi, în care se mai afla doar un biscuite.
Calm, tânărul întinse mâna, luă ultimul biscuite şi cu multă grijă îl împărţi exact în două. Cu delicateţe oferi jumătatea de biscuite tovarăşei sale de bancă.
-Mulţumesc – spuse femeia, în timp ce apucă cu furie acea jumătate.
-Pentru nimic – răspunse tânărul, în timp ce mâncă cealaltă jumătate.
În acel moment sosi trenul. Doamna se ridică furioasă şi urcă în tren. Când trenul se puse în mişcare, de la fereastră îl văzu pe acel tânăr în acelaşi loc şi se gândi:
-Ce insolent, ce prost educat, unde o să ajungem, ce viitor ne aşteaptă...!
Fără a înceta să-l privească cu resentiment pe tânăr, îşi simţi gura uscată de necaz şi de biscuiţii mâncaţi. Deschise sacoşa pentru ca să scoată sticla cu apă şi, spre surprinderea ei, dădu peste pachetul său de biscuiţi intact.
Nu mâncase tânărul din biscuiţii săi. Ea mâncase din biscuiţii tânărului.

Prejudecăţile întunecă inteligenţa şi nu ne permit să vedem adevărul.
Pentru a cunoaşte adevărul trebuie sa-l iubeşti mai mult decât pe tine însuţi.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

luni, 8 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


8 Octombrie – Discuţii şi bârfe


Conversaţie între doi prieteni:
-Care este diferenţa dintre discuţii şi bârfe?
-Foarte simplu! Când trei doamne se întâlnesc, discută. Când una pleacă, încep bârfele.

Uneori, întâlnirile se lungesc la nesfârşit din teamă. Nimeni nu îndrăzneşte să rupă rândurile. Teama că atunci când se pleacă, ceilalţi încep să critice, obligă să se rămână.
A vorbi rău despre cel care lipseşte, pe lângă nedreptate, este o laşitate.
Câtă bucurie provoacă faptul de a şti că ai nişte prieteni care iţi spun lucrurile pe faţă, cu dragoste, şi că, în lipsa ta, niciodată nu te vorbesc de rău.
Pentru a avea acest tip de prieteni trebuie ca tu să fii un astfel de prieten. Prietenii tăi vor fi de aceeaşi clasă de care eşti tu.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

duminică, 7 octombrie 2012

Cuvântul sculptează


7 Octombrie – Faptele vorbesc


„Cineva a căzut într-un puţ unde apa era destulă pentru ca să poată pluti fără să moară nici să se înece. La strigatele sale, cineva s-a apropiat şi, văzându-l, i-a spus cu uimire:
-Cum ai căzut acolo?
Iar celălalt îi răspunse:
-Te rog, vezi dacă poţi să mă scoţi de aici, nu-mi veni cu întrebări despre cum am căzut”. (Sf. Augustin, Epistola 167).

Riscăm să facem teoria carităţii. Caritatea lui Cristos nu a fost, nici nu este, teoretică, şi nici cea a creştinului nu poate fi. Domnul nu s-a limitat să ne studieze şi să lamenteze situaţia noastră de căzuţi. A venit ca să ne caute.
Dacă dragostea faţă de aproapele nu ne mişcă spre a căuta remedii la răul pe care-l suferă, nu este creştină, nici nu este dragoste.
Această dragoste – caritatea creştină – a mişcat şi continuă să mişte milioane de oameni, în toată lumea, să lase totul pentru a merge în ajutorul celor care au nevoie.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro