sâmbătă, 17 martie 2012

Cuvântul sculptează

17 Martie – Preotul şi şoferul

Un preot, având bine-meritata faimă de plictisitor în predicile sale interminabile, călătorea într-un autobuz plin de călători. Şoferul conducea nebuneşte, tăind curbele şi depăşind în pante fără vizibilitate când, deodată, apare un camion în faţă. În urma manevrei bruşte pe care a făcut-o pentru ca să evite impactul, vehiculul cade într-o prăpastie şi mor şoferul şi preotul. Ajungând amândoi în Cer îi întâmpină sfântul Petru:
-Tu conduceai autobuzul? – întreabă el.
-Da, îmi pare rău – răspunde mâhnit omul.
-Bine, poţi să treci şi să te desfeţi cu Slava Domnului – spune sfântul Petru. Apoi se îndreaptă către preot şi îl întreabă:
-Dar tu cine eşti?
-Sunt preotul de la parohia Sfântul Pancraţiu de Matorroso.
-Hm… Ia-ţi lucrurile şi du-te în Purgatoriu.
-În Purgatoriu…?
-Da, şi mulţumeşte-te că nu te trimit direct în iad – îl apostrofează portarul ceresc.
-Bine, dar de ce îl primeşti în cer pe acest şofer iresponsabil şi mă trimiţi în Purgatoriu pe mine, care am fost un slujitor al lui Dumnezeu?
-Pentru că atunci când predicai tu, credincioşii dormeau, însă atunci când conducea el, călătorii îşi petreceau tot timpul rugându-se.

Nimeni nu are ca îndatorire din partea lui Dumnezeu să-i supere pe ceilalţi: nici plictisindu-i nici făcându-i să se teamă.
Cârpăceala e posibil să ajute la ceva. Normal e să dăuneze şi, desigur, nu va primi răsplată în Cer.
Nu este suficient să faci binele. Trebuie să înveţi să-l faci bine.

Sursa: A vorbi cu Isus de pe www.pastoratie.ro

Anunț: 18.03.2012 – Prima Sfântă Liturghie publică a Preafericirii Sale Cardinal Lucian, în Catedrala Blajului

Duminică, 18. 03. 2012, Duminica a treia din Post, a Sfintei Cruci, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian Cardinal Mureșan va prezida celebrarea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de la ora 10,00, din Catedrala Sfânta Treime din Blaj.Este prima Sfântă Liturghie celebrată public de Preafericirea Sa Lucian în noua demnitate de Cardinal al Bisericii Catolice. Evenimentul va fi transmis în direct de Televiziunea Română.
Biroul de presă al Mitropoliei Blaj