vineri, 25 mai 2012

Cuvântul sculptează!

25 MAI

Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse.

Psalmul 90.8

Acest Psalm este o rugăciune a lui Moise, omul după inima lui Dumnezeu. Pe calea pustiei a putut să cunoască poporul în diferite şi multiple lucrări, dar L-a cunoscut şi pe Dumnezeu în slava, dreptatea şi harul Său. A fost o cumpănă serioasă la Cades-Barnea când poporul întreg a ascultat iscoadele necredincioase. Numai Iosua şi Caleb s-au bizuit pe Dumnezeu şi pe promisiunile Lui. Poporul a vrut să-l ucidă pe Moise cu pietre şi apoi să se întoarcă în Egipt. Moise, slujitorul credincios a îngenunchiat cu faţa la pământ mijlocind pentru popor şi Dumnezeu l-a auzit. Dar în temeiul conducerii drepte a lui Dumnezeu trebuia să fie distruşi toţi care au fost necredincioşi faţă de El. Pe baza aceasta Moise spune în Psalmul 90.11 despre această judecată astfel: „Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine, să se teamă de Tine?"

Moise nu se înfricoşa. El cunoştea pe Dumnezeu în mila Sa, şi se ocupa neobosit de popor.

La fel şi Domnul nostru mijloceşte în faţa tronului de har pentru noi. Ca Mare Preot împlineşte slujba în Locul Prea Sfânt pentru noi, pentru a găsi har Ia vreme de nevoie şi să fim păziţi de cel rău. Ca Mijlocitor îşi arată activitatea atunci când din neatenţie am greşit, El ne iartă ca din nou să fim aduşi în părtăşie cu Tatăl. El ne cunoaşte prea bine şi chiar şi intenţiile noastre şi lucrurile ascunse îi sunt cunoscute şi El este interesat să ne aducă în lumina Sa, ca să ne abatem de la rău şi să nu cădem într-o stare de mulţumire de noi înşine. El doreşte ca să ne vedem starea noastră în lumina Sa şi să ne judecăm aşa cum ne judecă El. Ce mare este dragostea Sa care nu cunoaşte odihna până când noi nu ne-am predat în totul şi pe deplin!

Religia neadevărată a căutat totdeauna să fie bine văzută în lume. Când adevărul a strălucit, lumea l-a dispreţuit.


Sursa AICI