joi, 26 iulie 2012

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale.
Psalmul 139.14



Inima noastră bate de aproximativ 100.000 de ori pe zi, sau de aproximativ 2,5 miliarde de ori în 70 de ani. Cantitatea pusă în circulaţie în acest timp ar fi suficientă pentru a umple cu sânge un „zgârie-nori“. Printr-o reţea foarte ramificată, cu o lungime de aproximativ 2.500 km de artere, vene şi capilare, sunt alimentate cu sânge toate părţile componente ale corpului. Aici avem pompa care nu necesită lucrări de întreţinere, pompă pe care tehnica o caută dintotdeauna. Inima este de asemenea foarte adaptabilă. Astfel, de exemplu, volumul de sânge de 5 litri pus în circulaţie pe minut de un ventricul se poate ridica la 20 litri în cazul unei munci fizice grele.

Viaţa noastră depinde de pulsul inimii. De aceea şi în limbajul figurat al Bibliei prin inimă se înţelege nu muşchiul, ci felul de a fi al persoanei omeneşti. Astfel, simţămintele şi deciziile voinţei noastre îşi au originea în inimă. Solomon spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoare-le vieţii“; „Cel ce încearcă inimile este Domnul“ (Proverbe 4.23; 17.3). Deci Dumnezeu Însuşi cunoaşte gândurile inimii noastre, pe care noi dorim să le ascundem de cei din jurul nostru. El judecă chiar şi motivele inimii. Toate acestea ar trebui să ne pună pe gânduri.

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-04-20?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-04

Cuvântul sculptează!

26 IULIE

Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. Căci atunci DOMNUL S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie.

Deuteronom 11.16-17

Ce pustiu ar fi pământul dacă cerul s-ar închide să nu plouă. Cât de des trebuia să simtă poporul Israel această judecată a lui Dumnezeu pentru neascultarea lor. „El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat, ţara roditoare în ţară săracă, din pricina răutăţii locuitorilor ei” (Ps. 107.33-34). Aceasta este o pildă plină de învăţăminte pentru un suflet care din pricina neascultării faţă de Domnul sau faţă de Cuvântul Său stă în afara părtăşiei cu El. Un astfel de creştin nu poate gusta binecuvântările cereşti care decurg din această părtăşie şi nu are nici o fărâmă din desfătarea închinării izvorâte dintr-un duh neîntristat. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru un astfel de suflet o carte pecetluită; totul este un pustiu, dezolat şi uscat. Nimeni să nu-şi plece urechea la şoapta vrăjmaşului, căci întâi ispiteşte inima apoi duce picioarele la cădere. Dacă nu mai avem astăzi de luptat cu închinarea la idoli aşa cum au avut cei din Israel, totuşi pericolul pentru noi nu este cu nimic mai prejos. Cât de uşor ne putem abate de la voia Domnului şi ne închinăm - de fapt în faţa unor lucruri din această lume. Nu poate fi scris în cuvinte câte neajunsuri vin peste un suflet care se hrăneşte cu lucruri lumeşti. Dar sufletul care stă în apropierea Domnului este pe deplin mulţumit: „Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adapi din şivoiul desfătărilor Tale” (Ps. 36.8).

Întocmai după cum în zilele lui Cain plăcutele sunete ale chitarei şi ale cimpoiului împiedecau să se audă strigătul sângelui lui Abel, tot aşa şi astăzi, alte sunete încântătoare înăbuşe glasul sângelui Golgotei; şi alte lucruri decât un Cristos răstignit atrag privirile omului.


Sursa AICI