sâmbătă, 18 august 2012

Cuvântul sculptează!

18 AUGUST

Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea. Văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

1 Samuel 31.4-5

Pe vremea când Saul era mic în ochii lui, a devenit primul împărat al Israelului; Dumnezeu îşi îndrepta bunăvoinţa spre el şi-i dădea victorie asupra duşmanilor poporului lui Dumnezeu. Dar deşi avea multe ca om îi lipsea frica de Dumnezeu. Deja prima poruncă n-a respectat-o jertfind arderea de tot şi jertfa de mulţumire ceea ce nu-i aparţinea. De aceea Dumnezeu a trebuit să-i spună: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău” (1 Sam. 13.13). Dumnezeu i-a luat împărăţia şi a dat-o unui om care era plăcerea inimii lui. Totuşi Saul şi-a continuat drumul lui în neascultare şi a încălcat şi cealaltă poruncă a lui Dumnezeu, de a-i nimici pe amaleciţi cu tot ce aveau. Saul a cruţat o parte din vitele cele mai frumoase. Lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a făcut împărat. I-a vorbit prin Samuel aceste cuvinte: „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Sam. 15.22). De aici a pornit cu paşi uriaşi decăderea lui Saul pe calea lui proprie. Duhurile rele îl chinuiau, el îl prigonea pe David unsul lui Dumnezeu şi căuta să-l omoare. Intră şi în legătură cu chemarea morţilor, cu lucrurile necurate.

Iată unde ajunge un om care nu se opreşte din calea neascultării de Dumnezeu! A fost cu neputinţă oprirea judecăţii lui Dumnezeu; urmărit şi încleştat de filisteni, a murit. Aşa aruncă Satana pe omul care nu ascultă de glasul lui Dumnezeu. Cum putem rămâne ocrotiţi de o aşa mare primejdie? Prin pocăinţă şi ascultare de Dumnezeu, potrivit cu Cuvântul Său cel sfânt.

Cuvântul lui Dumnezeu este singura călăuză şi singura autoritate pentru creştini, în lucrurile cele mai mari şi cele mai mici. El dă omului, în toate stările, şi împrejurările, călăuzirea necesară.

Sursa AICI

Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.

Proverbe 18.12

Într-o fabulă se spune că un cerb venind la o apă şi-a văzut coarnele şi a început să le laude pentru mărimea şi frumuseţea lor. Părându-i-se că picioarele sunt prea subţiri, şi le-a defăimat.

Dar în acest timp de cugetare, văzu un vânător venind cu câinii spre el. În momentul următor se repezi spre câmp pentru a se îndepărta de pericol. Intrând în pădurea deasă, coarnele cele falnice i se prinseră între nişte crengi. Nu trecu mult timp şi câinii îl ajunseră. În ultimele clipe ale vieţii, cerbul îşi zise: Nenorocitul de mine! Cât de târziu recunosc că mai de folos mi-au fost picioarele decât coarnele.

Ceva asemănător se petrece în viaţa oamenilor. Mulţi se amăgesc preţuind lucrurile trecătoare şi lasă la o parte sufletul şi nevoile sale. Cu câtă uşurinţă omul admiră şi practică o tradiţie sau o datină! Credinţa, care este calea de apropiere de Dumnezeu, pare prea simplă, faţă de fastul unei religiozităţi care duce la mândrie.

Cititorule! Te rog lasă-te atenţionat de adevărul acestor cuvinte. Biblia spune: „Mândria (chiar religioasă) merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri“ (Proverbe 16.18,19).

Sursa: http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2012-03-24?mini=meditatii-zilnice%2Fsamanta-buna%2F2012-03