12 Octombrie – Greutate şi volum
Într-o zi, mă plimbam
cu tatăl meu când, deodată, se opri într-o curbă şi, după o scurtă tăcere, mă întrebă:
-Pe lângă cântecul păsărilor,
auzi altceva?
Mi-am ascuţit auzul şi
câteva secunde după aceea i-am răspuns:
-Aud zgomotul unei căruţe.
-Asta-i – îmi spuse tatăl
meu. Se aude o căruţă goală.
-Cum ştii că este o căruţă
goală, dacă nu o vedem încă? – l-am întrebat eu.
-Este foarte uşor să ştii
dacă este goală căruţa sau plină, după zgomot. Cu cât este mai goală, cu atât
face mai mare zgomot.
Într-o discuţie,
greutatea şi volumul de obicei sunt opuse. După volumul glasului celui care
discută se poate vedea greutatea motivelor pe care le aduce. Cu cât mai săraci
sunt motivele, cu atât se ridică mai mult vocea şi se foloseşte mai multă pălăvrăgeală.
„Cu cât mai goală merge căruţa,
cu atât mai mare este zgomotul pe care-l face”. Este o cale greşită a încerca
să convingi pe cineva pe bază de zgomot.