joi, 28 noiembrie 2013

Autopublicarea – tot mai apreciată de scriitori


Studiul comandat de platforma BoD (Books on Demand), prezentată ca lider al autopublicării în Europa, a fost realizat în luna august, în Franţa, Germania, Finlanda, Suedia, Austria, Elveţia şi Danemarca, pe un eşantion de 1.748 de scriitori, cu vârste cuprinse între 12 şi 88 ani, iar concluziile acestuia au fost că „Implantarea şi profesionalizarea autopublicării nu încetează să se dezvolte în Europa".
BoD numără în prezent 25.000 de autori în Europa şi 45.000 de lucrări publicate, în condițiile în care în anul 2003 BoD avea doar 3.000 de autori şi 6.600 de romane publicate. Potrivit acestui studiu, 12,5% dintre autorii chestionaţi consideră scrisul şi publicarea cărţilor pe platforma BoD drept o sursă de venituri.
De ce este privilegiată autopublicarea? - 68,2% dintre autori invocă „deplinul control asupra conţinutului", 64,8% invocă „simplitatea" şi 51,6% invocă posibilitatea „de conservare a deplinului control asupra drepturilor". 48,1% dintre ei recunosc că nu aveau altă posibilitate de a-şi publica romanele.
Autopublicarea se distinge de „publicarea pe cheltuiala autorului", care îl obligă pe scriitor să plătească - uneori foarte scump - o editură pentru a-şi publica lucrarea. Aceasta din urmă asigură partea tehnică, însă toate costurile revin autorului, fără obligaţia unui rezultat. În sistemul autopublicării, autorul se ocupă el însuşi de toate etapele publicării operei sale.
În pofida unor decepţii inevitabile - chiar Stephen King a suferit un eşec răsunător cu romanul său autopublicat „The Plant" -, câteva poveşti frumoase s-au născut din autopublicare: E.L. James, desigur, cu succesul planetar al trilogiei „Fifty Shades", dar şi „Crossfire", de Sylvia Day, şi „Silo", de Hugh Howey.
Genurile cele mai apreciate de autorii autopublicaţi europeni sunt ghidurile practice (32%), literatura (30,8%) şi lucrările specializate (27,3%).
Sursa

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. hary spune:

    editura datagroup, ofera o forma si mai avantajoasa de publicare autorilor necunoscuti (tineri pana-n varsta de 90 de ani, debuntanti, fara posibilitati financiare) din Romania:
    editura preia toate costurile de publicare (print si epub) si ofera suplimentar un onorariu de autor in cuantum de 10%, platibil in avans (nerambursabil) pentru un tiraj de 1000 exemplare.
    singura conditie: manuscrisul trebuie sa aibe putere de convingere…
    detalii aici: http://www.edituradatagroup.ro/?page_id=68