luni, 25 noiembrie 2013

Lacrimile de tristețe arată altfel decât cele de fericire

Emoții precum tristețea sau bucuria, dar chiar și tăiatul cepei ne provoacă lacrimi, însă acestea arată diferit, în funcție de motivul pentru care plângi. Fotograful Rose-Lyn Fisher a pus lacrimile sub microscop și a observat cum influențează sentimentele și emoțiile trăite forma lacrimilor noastre. Vezi ce a descoperit.

FOTO: topnews.inProiectul The Topography of Tears însumează imagini cu 100 de lacrimi care ascund fiecare câte o poveste, de la naștere și bucurie, până la durere, respingere, frustrare. Totodată, o parte dintre acestea au provenit în urma căscatului sau tăierii cepei.

Analiza la microscop a picăturilor de apă, amestecate cu sare, hormoni, proteine, anticorpi și enzime, i-a permis lui Fisher să observe cât de diferite sunt lacrimile provenind de la aceeași persoană, însă ca rezultat al unor emoții distincte.

„Lacrimile sunt mediul limbajului nostru primar în momentele nemiloase ca moartea, fundamentale ca foamea sau complexe ca un rit de trecere", scrie artista. Fotografiile realizate arată cum emoțiile trăite își lasă amprenta prin picăturile ce se preling pe obraz. „E ca și cum fiecare lacrimă a noastră poartă un microcosmos al experienței umane colective, ca o picătură din apa unui ocean", conchide Fisher.