Pe măsură ce portretul religiosului român se schimbă, iar statisticile indică o scădere a numărului de credincioși ortodocși practicanți,
devine limpede că tradiționalul „o să mor în religia în care am apucat"
nu mai este o realitate atât de răspândită precum a fost.
Caracterul
ereditar al credinței nu se mai manifestă la fel de puternic precum în
trecut. Tot mai mulți tineri renunță la credința pe care au
experimentat-o, în anii copilăriei, acasă. Unii în favoarea altor
religii, cei mai mulți însă, în favoarea niciuneia. Sociologii religiilor vorbesc, în acest context despre un „declin al familiei" și despre „eroziunea influenței parentale". Însă există și statistici care sugerează că educația primită în familie este, de departe, cel mai puternic factor determinant pentru viața religioasă a copiilor, chiar și la maturitatea acestora - ipoteză pe care Jana Riess o argumentează într-un material publicat de RNS.
Riess
face o recenzie a celor mai importante idei din cartea Families and
Faith: How Religion Is Passed Down across Generations, scrisă de Vern
Bengtson, pe care a editat-o pentru publicare la Oxford. „Vestea bună",
scrie ea, „este că, de fapt, copiii încă sunt mai predispuși să rămână
în religia părinților lor, decât să o părăsească". În carte, această
idee este susținută statistici care indică faptul că similaritatea
religioasă părinți-copii nu a scăzut deloc în utlimii 35 de ani
(1970-2005).
Bazându-se pe observații statistice privind
ce funcționează și ce nu funcționează în educația religioasă a copiilor,
Bengtson face în carte și o serie de recomandări pentru părinți:
1. Rămâneți căsătoriți, și căsătoriți-vă cu persoane de aceeași religie. „Un factor decisiv pentru educația religioasă a copiilor este căsătoria intrareligioasă", spune el.
2. Implicați bunicii. Odată cu creșterea speranței de viață, aceștia au început să fie mai mult timp prin preajma celor mici, iar influența lor are un impact semnificativ asupra transmiterii moștenirii religioase.
3. Fiți flexibili, iubitori și blânzi. „Căldura parentală este cheia unei transmiteri de succes," scrie Bengtson. Interesant, influența tatălui s-a dovedit a avea un impact chiar mai mare decât cea a mamei, în privința transmiterii sentimentelor religioase. „Când relația tată-copil era strânsă, afectuoasă și afirmantă, copilul păstra mai des religia părinților, decât atunci când tatăl era rece, distant sau autoritar, indiferent cât de evlavios ar fi fost, sau câte eforturi instructive ar fi făcut pentru a le preda copiilor religia. Relațiile sunt cruciale."
4. Fiți expliciți și exprimați-vă deschis intenția de a fi un model de credință pentru copiii voștri.
5. Nu îi forțați, însă, să fie religioși. Un studiu citat de Bengtson a arătat că de multe ori adulții convertiți la maturitate întâmpină dificultăți în a transmite religia lor copiilor lor, în comparație cu cei „ne-convertiți". Interpretarea lui Bengtson privind acest studiu este că, deseori, doar unul dintre părinți se convertește, generând un climat interreligios pentru copil, în care influența bunicilor este diferită de cea a părinților, iar părintele convertit face eforturi zeloase, adeea forțându-și copiii să asculte.
6. Acceptați că forțele generaționale sunt, în mare parte, în afara controlului vostru. Chiar și după ce „au făcut totul ca la carte" unii prinți pot observa că nu a fost îndeajuns pentru ca ai lor copii să rămână credincioși practicanți. Bengtson pune acest lucru pe seama particularităților milenialilor, între care una importantă este că deși au o relație cu Dumnezeu, nu pun un semn de egalitate între aceasta și calitatea de membru într-o instituție religioasă.
