vineri, 6 decembrie 2013

Biblii şi manuscrise rare de la Vatican şi Oxford, disponibile online în premieră

Accesul la Biblia Gutenberg şi la alte manuscrise foarte vechi a devenit mult mai uşor după ce Biblioteca Vaticanului şi Biblioteca Bodleian, a Universităţii Oxford, au oferit acces online la primele aproximativ 1,5 milioane de pagini de scrieri vechi, potrivit Associated Press.

bibliotecavatican (Foto: telegraph.co.uk)Cele două instituţii anunţaseră încă din 2012 că au demarat un proiect care se derulează pe parcursul a patru ani, în care urmăresc să ofere acces gratuit la cele mai importante manuscrise evreieşti, greceşti şi cele mai vechi cărţi religioase apărute. Primele volume care au apărut marţi pe site-ul oficial sunt două Biblii Guttenberg şi o Biblie în limba germană, pictată de mână şi decorată cu bucăţele de lemn.

„Ne-am propus să oferim oricui și-ar dori accesul la aceste extraordinare opere care aparţin întregii umanităţi. În plus, prin această metodă (de digitalizare) asigurăm conservarea conţinutului acestor manuscrise", a comentat Monseniorul Cesare Pasini, prefectul Bibliotecii Vaticanului.

si aici