sâmbătă, 21 decembrie 2013

Patru lecţii vitale pe care trebuie să le înveţe băieţii

Într-o lume cu prea multe modele, dar nu întotdeauna din cele bune, şi în care statutul este mai preţuit decât caracterul, băieţii şi tinerii nu ştiu întotdeauna cum să fie autentici şi să aibă o identitate masculină corectă. Dar profesorul de istorie Brendan Malone, un fin observator al tinerilor şi al psihologiei acestora, a realizat un seminar care detaliază patru lecţii vitale pe care băieţii trebuie să le înveţe.

barbatdecaracter (Foto: caffeinatedthoughts.com)În primul rând, băieţii care vor să devină bărbaţi autentici trebuie să aibă şi să urmeze un cod moral. Bărbaţii adevăraţi sunt bărbaţi cu principii, care au un caracter integru şi a căror reputaţie se bazează pe angajamentul de a fi bun şi onest, explică Malone.

Când vorbeşte despre principii, profesorul dă câteva exemple: să fii un bărbat care protejează femeile şi pe membrii vulnerabili din comunitatea în care trăieşti, să manifeşti compasiune, să fii onest în afacerile tale, atât cu partenerii, cât şi cu competitorii.

Această trăsătură de caracter poate fi cu uşurinţă testată atunci când lucrurile nu merg aşa cum trebuie sau când sorţii sunt împotriva noastră. Abia atunci când un bărbat stă faţă în faţă cu compromisul şi decide să aleagă drumul corect, poate să fie sigur că are un caracter integru şi că principiile pe care le urmează sunt puternice.

În al doilea rând, băieţii care vor să devină bărbaţi autentici trebuie să înveţe să slujească. Astfel, puterea şi energia sunt consumate fiind de ajutor celor din jur şi nu irosite pe plăceri egoiste şi dorinţe ale apetitului.

Chiar dacă a avea libertatea de a face orice este un privilegiu, consumarea energiei şi pasiunii personale în acţiuni egoiste ne transformă din oameni liberi în sclavi ai propriilor dorinţe, arată profesorul.

În al treilea rând, băieţii care vor să devină bărbaţi adevăraţi trebuie să trăiască o viaţă care are un scop şi care este înregistrează progrese. Investiţia emoţională într-un proiect care concentrează pasiunea şi talentele pentru un anumit domeniu este un alt mijloc de canalizare a energiei unui tânăr. Orice are o direcţie şi conduce spre creşterea mentală sau spirituală a unui băiat, fie că este vorba despre şah sau istorie universală, este benefic şi conduce la clădirea unui caracter puternic.

În al patrulea rând, băieţii care vor să devină bărbaţi adevăraţi trebuie să înveţe cum să iubească. Iubirea la care face referire profesorul este iubirea care doreşte binele celuilalt, acea iubire care te poate costa sau care poate necesita renunţarea la ceva personal pentru binele altuia, acea iubire agape, dezinteresată, pe care o trăiesc creştinii.