De la 1 decembrie am început un nou roman. Astăzi l-am completat. Iată și fragmetul de început... :)
„6
decembrie, peste oraș cade prima ninsoare. Lină precum o perdea de catifea
acoperă pământul cu o plapumă pufoasă.
Printre
fulgi Soarele apune și-l privesc prin geam de la înălțime cum se stinge ușor în
zare. Uneori astfel se sting și visele noastre pentru a răsări altele, multe,
luminoase precum stelele ce încep acum să clipească. Parcă ar fi mii de ochi ce
ne privesc și încearcă să ne înțeleagă; de acolo din depărtări, ne privesc de
miliarde de ani și totuși le suntem străini.
Viața
mea nu are sens, nu-i găsesc scopul. Citesc sute de cărți, îmi iau notițe
pagini întregi și încerc să compun din ele o nouă carte care să mă
caracterizeze, să fie o prelungire a mea, o carte de identitate. Un scop, dați-mi
un scop de sprijin și voi muta Pământul din
loc.
Toți căutăm ceva pentru care
să trăim, un cineva, un scop, ceva; numai eu simt că fac umbră pământului în
van.
În
blocul în care locuiesc, înalt de 17 etaje, trăiesc 577 de persoane minus una.
Minus
vecina de la șapte care a împlinit zilele trecute șaptesprezece ani și despre
care caut acum să citesc mai multe prin ziare. Îi privesc chipul luminos, zâmbitor,
dornic de aventură. Era o elevă eminentă, carnetul ei era o comoară, oricine o
invidia. Eu nici măcar nu știam că îmi este vecină, nu mergeam la aceiași
școală și ne despărțeau zece etaje”.
Cum îți imaginezi că va continua?
PAX!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu