vineri, 14 iunie 2013

După mini-seria Biblia, Mark Burnett are gata un film despre viaţa lui Iisus


film_despre_viata_lui_iisus (Foto: fastcocreate.com)Mark Burnett, regizorul mini-seriei „Biblia", care s-a bucurat de un succes foarte mare în primăvara acestui an, când a fost difuzat pe History Channel, a anunţat recent că a finalizat editarea unui film care are în centru viaţa lui Iisus Christos.

Filmul de 135 de minute spune „cea mai importantă poveste din lume", potrivit declaraţiilor lui Burnett. Deocamdată nu a fost anunţată data lansării acestei noi producţii, dar se estimează că va apărea în toamna acestui an.

Decizia regizorului de a realiza o continuare a seriei a fost determinată de foamea pe care o are publicul pentru asemenea producţii. „Cred că în următorii 15 ani, pe Pământ vor exista mai mulţi oameni care au văzut „Biblia" decât care nu au văzut miniseria".

Documentarul „Biblia" a debutat pe 3 martie, fiind vizionat de 13, 1 milioane de telespectatori, reprezentând un record de audienţă pentru acest an. În duminica Paştelui, ziua când s-a difuzat ultimul episod, audienţa a fost de aproape 12 milioane de telespectatori.