miercuri, 25 septembrie 2013

Pericolele la care te expui dacă dormi prea mult

Numeroase studii au arătat efectele negative ale privării de somn, însă și dormitul în exces îți poate periclita sănătatea și chiar viața. Află la ce pericole te expui dacă obișnuiești să dormi prea mult.

Foto: psychcentral.comExperții recomandă adulților un interval de 7-9 ore de somn pe noapte, însă această perioadă ar putea varia în funcție de vârstă, de nivelul de activitate, de starea de sănătate sau chiar de stilul de viață, punctează Web MD.

În anumite cazuri, dormitul excesiv poate fi rezultatul unei tulburări medicale. Este cazul persoanelor care suferă de hipersomnie și care au tendința de a dormi mai mult pe parcursul nopții, dar experimentează o senzație puternică de somnolență și în timpul zilei. De asemenea, persoanele care se confruntă cu sindromul de apnee în somn, o afecțiune a sistemului respirator care poate întrerupe frecvent ciclul normal al somnului. Însă, pe lângă problemele de ordin medical, dormitul excesiv ar putea fi provocat de consumul de alcool sau de utilizarea anumitor medicamente, dar și de starea de depresie.

Somnul prelungit peste intervalul recomandat (dar și privarea de somn) ar putea conduce însă la îmbătrânirea prematură a creierului cu până la șapte ani, arată un studiu britanic citat de ziarul The Independent. Oamenii de știință de la University College London Medical School au inițiat un experiment de testare a memoriei, a capacității de raționament și a vocabularului, efectuat pe un eșantion de peste 5.400 de femei și bărbați între 35 și 55 de ani. Rezultatele au arătat că circa 8 procente dintre cei care au dormit mai mult de 6-8 ore au obținut punctaje mult mai slabe la toate probele, în raport cu participanții care au dormit mai puțin de șase ore pe noapte.

De asemenea, dormitul excesiv ar putea contribui la dezvoltarea problemelor cardiovasculare. Un studiu la care au participat aproximativ 72.000 de femei a arătat că somnul prelungit peste nouă ore poate crește riscul de dezvoltare a bolii coronariene cu 38 de procente, față de dormitul a opt ore pe noapte, relatează Times of India.

Un alt studiu efectuat pe un eșantion de 9.000 de persoane a arătat că dormitul a peste 9 ore pe noapte poate crește chiar și cu 50% riscul de dezvoltare a diabetului, în raport cu persoanele care dorm opt ore în fiecare noapte, arată aceeași sursă.

Obezitatea este o altă problemă pe care somnul prelungit o creează. Cei care dorm peste 9-10 ore pe noapte au cu 21% mai multe șanse ca în șase ani să dezvolte o astfel de problemă, spre deosebire de cei care nu depășesc 7-8 ore de somn, a arătat un studiu citat de Web MD.

Mai mult, circa 15 procente dintre persoanele care suferă de depresie au tendința de a dormi excesiv.

Este important să evaluezi câte ore obișnuiești să dormi pe noapte, iar dacă observi că acestea sunt insuficiente, ori excesive, să identifici acei factori care ar putea explica acest lucru. Dacă nu consumi alcool sau diverse medicamente care ar putea să îți influențeze durata somnului, este vital să consulți un medic. În plus, poți aplica câteva sfaturi utile care să îți asigure un somn odihnitor

Cum îți protejezi sănătatea emoțională

Sentimentele față de propria-ți persoană, puterea și modul în care înfrunți evenimentele delicate și problematice ale vieții, dar și calitatea relațiilor cu cei din jur depind de sănătatea ta mentală, punctează organizația Help Guide. Protejarea acesteia este unul dintre cei mai importanți pași spre a-ți construi o viață după propriile tale obiective și valori, respectându-te pe tine, dar și pe ceilalți, adaugă Live Strong. Gândirea pozitivă, sinceritatea față de tine însuți, deschiderea față de nou și dorința de a cunoaște și a experimenta sunt câteva din acele elemente care îți protejează sănătatea emoțională.

Ghid practic pentru a deveni mai sănătos emoțional

Foto: pickthebrain.com 1. Nu fugi de trăirile tale interioare! Din păcate, eșecurile și evenimentele negative care pot naște stări de depresie, tulburare sau stres, nu ocolesc pe nimeni. Dar atunci când păstrezi în interiorul tău toate aceste trăiri, nu faci decât să le accentuezi, subliniază Tal Ben-Shahar, autorul cărții În căutarea perfecțiunii (The Pursuit of Perfect). Recunoscându-le, fie în scris, în fața unui prieten de nădejde sau doar față de tine, vei putea diminua din puterea lor asupra ta și te vei putea elibera din „ghearele" lor.

2. Acceptă-te așa cum ești! Acest lucru nu înseamnă să trăiești în mediocritate, ci să îți îmbrățișezi" atât calitățile, cât și defectele, pentru a putea deveni conștient de acele zone unde ai de făcut schimbări și la care mai ai de lucrat cu tine însuți. Atunci când nu te accepți, nu faci altceva decât să îți conturezi o imagine negativă despre propria-ți persoană, lucru care poate conduce la acumularea de sentimente de acelaşi fel.

3. Fii flexibil! Privind partea plină a paharului, învățând din greșeli și privind experiențele ca pe o lecție de învățat, cu siguranță vei adopta o atitudine mult mai productivă decât dacă te-ai lăsa doborât de acestea. O astfel de strategie se poate dovedi extrem de benefică sănătății tale emoționale.

4. Alege calea de mijloc! Existența noastră nu este albă sau neagră, ea cuprinde tot felul de nuanțe de gri, iar uneori principiul „totul sau nimic" ne poate face foarte mult rău. În anumite circumstanțe, de vină pentru starea precară a sănătății noastre emoționale este excesul. Exact ca și în cazul protejării sănătății fizice, moderația este cheia succesului, sugerează The Daily Mind.

5. Visează tot mai îndrăzneț! Perspectivele pe care visurile ni le conturează au puterea de a ne inspira, dar și de a ne ajuta să trecem peste etapele dificile cu care ne confruntăm, precizează Jack Canfield, expert și lider în consilierea pentru performanță a antreprenorilor, manaferilor sau specialiștilor în vânzări, într-un articol pentru Huffington Post. Imaginează-ți zilnic visul tău și fă tot ce îți stă în putință pentru a-l transforma în realitate. Vei vedea cum pe parcurs mintea ta va genera tot mai multe soluții creative pentru a-l realiza.

6. Fii propriul tău susținător! Poți folosi citate motivaționale și încurajări pe care să ți le repeți atunci când te trezești și ori de câte ori simți nevoia pe parcursul zilei.

7. Fii recunoscător pentru ceea ce ai!
Ai o mulțime de lucruri în viață care îți aduc bucurie zilnic și pentru care ar trebui să fii recunoscător! Adu-ți aminte de acestea în fiecare zi, pentru a nu lăsa gândurile negative să îți „fure" atenția de la ceea ce te face fericit și astfel să îți pună în pericol sănătatea emoțională!

8. Vindecă-te prin rugăciune! Confesează-te Divinității și lasă-te ghidat de puterea Sa pentru a depăși acele situații dificile care îți alimentează starea interioară negativă. Fă-ți timp pentru a citi câteva pasaje biblice care să îți servească drept inspirație și în același timp să te vindece spiritual.

Idealurile de azi ale românilor




         De mirare că românii zilelor noastre, cu destinul lor atroce și cu istoria lor pusă pe șotii nimicitoare, încă mai au idealuri! Căci nu-i de ici-de colo să străbați lungul și întortocheatul tunel al atâtor veacuri întunecoase, ca mai la urmă (într-o mână cu crucea răbdării și resemnării, iar în cealaltă cu candela plăpândă, dar mereu vie, a speranței de mai bine) să mănânci coliva tuturor celor trei imperii megieșe, care de care mai hapsân și mai al dracului cu aceste meleaguri și cu tot ce mișca pe ele.
            Dar un popor fără idealuri, chiar și atunci când acestea au chipul neeroic al supunerii și îmbracă veșmintele nearătoase ale răbdării, este un popor muribund, care deja s-a împăcat cu gândul ieșirii sale silite de pe scena lumii. Istoria universală, cu precădere istoria antică, ne oferă exemple semnificative în acest sens: sumerienii, babilonienii, hitiții, etruscii, vechii egipteni etc. Cu precizarea că toate aceste popoare rămase în memoria colectivă a omenirii, au avut un cuvânt greu de spus la vremea lor și că au lăsat urme de referință în cultura universală...
            Desigur, atât oamenii ca indivizi, cât și popoarele ca entități istorice, nu doar că modelează timpul ce-l trăiesc după chipul și spiritul lor (prin fapte memorabile de cultură și civilizație), ci la rândul lui timpul și factorii săi de presiune externă acționează neîntrerupt asupra oamenilor și popoarelor pe direcția adaptării lor la noi împrejurări, doar astfel izbutind să-și împlinească rostul trecerii pe Pământ.
            De prisos să mai adaug că unii, cei puțini, o fac în sens ofensiv (prin agresiuni și expansiuni militare, strategice, politice, financiare, economice, lingvistice), ei devenind adevărații stăpâni ai planetei, și că grosul popoarelor se zbat să supraviețuiască sub umbrela aliaților (sic!) atotputernici prin compromisuri politico-economice care tind statornic înspre jaf generalizat și prin cedări succesive de suveranitate din partea bieților sateliți, care vizează neabătut asimilarea și globalizarea, respectiv pierderea identității naționale de către cei mulți...
            Nici vorbă că în aceste condiții, până și idealurile celor din urmă (care se îmbată în continuare cu apa rece a drepturilor stabilite în altă parte), suferă ajustări în consecință. Căci, vorba lui George Orwell în cuceritorul lui roman Ferma animalelor: „Toate animalele sunt egale între ele. Doar că unele sunt mai egale ca altele...” Adică, or fi toți oamenii egali în fața lui Dumnezeu, dar este de râsul curcilor să crezi că românul de azi este egalul americanului, când știe o lume întreagă că majoritatea românilor de-abia au cu ce să-și ducă zilele, pe când americanii, cu toate că nu reprezintă nici măcar 5 % din populația globului, an de an și zi de zi consumă circa un sfert din resursele omenirii!
            De aceea, parcă nici nu-i de mirare că preaschimbatul român de-acum (vremuri cu exemplară democrație, prosperitate și libertate doar în aparență și pe hârtie!), nu-i de mirare, deci, că românul zilelor noastre a renunțat aproape în totalitate la marafeturi precum cinstea, omenia sau respectul, străduindu-se din răsputeri prin minciună, necinste și nerușinare să-și apere unicul și adevăratul lui ideal național – acela de-a supraviețui cu orice chip și prin orice mijloace, indiferent cât sunt acestea de certate cu morala și legile conviețuirii umane.
            Cine mai are timp de patriotism, naționalism, cultură și românism, când a supraviețui demn și cinstit în România postdecembristă se cheamă un act de mare curaj și când tot mai mulți români sunt gata-gata să-i admire pe megarăufăcătorii descurcăreți ai acestei țări, respectiv – mai în glumă, mai în serios – înclină să le justifice potlogăriile prin memorabile spuse de felul: „Hoțul neprins e om cinstit” sau „Cine muncește n-are timp să facă bani”?!
            Tocmai de-aceea, adepți înfocați ai dictonului „Trăiește-ți clipa!” și al ultrapragmaticului principiu filosofic de sorginte autohtonă „Ce-i în mână nu-i minciună”, atâția românii și-au luat lumea în cap (unii cu truditul, alții cu șutitul) și, mai mult, își încurajează odraslele să facă la fel, încât actualul ideal național românesc este aidoma unui balaur bicefal: Unul din capete reprezintă scopul declarat al românilor de vârsta a doua – acela de-a dobândi chiar și pe căi necinstite o pensie cât mai consistentă, de regulă de la stat, pe care să o folosească un timp cât mai îndelungat, celălalt cap al balaurului întruchipează țelul atât de păgubitor pentru țară al tinerilor valoroși – acela ca după absolvirea studiilor din țară să se stabilească într-un bogat stat occidental, astfel contribuind la îmbogățirea celor bogați și la o tot mai accentuată sărăcire a României.
            Nota 1: Cu ceva timp în urmă eram la o masă într-un restaurant, unde se discuta despre istoria României, despre cultura și viitorul ei. Printre comeseni se aflau vreo doi consilieri județeni și, dacă nu mă înșel, un avocat și un medic. Ei bine, argumentele mele privind străduința străbunilor, ba chiar și jertfa multora dintre ei pentru constituirea și afirmarea României moderne, nu numai că i-au făcut să zâmbească, dar mai la urmă au fost cu toții de-acord cu spusele halucinante ale unuia dintre ei: „Puțin îmi pasă de toți și toate! Mie să-mi fie bine...” Actualmente, unul dintre acei comeseni, chiar acela cu afirmația, este parlamentar...
            Nota 2: În felul lui odios, torționarul Alexandru Vișinescu (precum și ceilalți 35 deja identificați) contribuie la consolidarea actualului nostru monstruos ideal național de care scriam mai sus. Adică, într-un sinistru mod ridicol, timp de 24 de ani după Decembriadă nu te atingi de acești torționari, ci continui să le dai pensii de ofițeri superiori (sinistrul Nikolski a primit pensie de general până în 1992 când a pierit, Vișinescu primește și acum pensie de colonel!), în felul acesta tâlharul de stat român recunoscându-le și răsplătindu-le fărădelegile comise, iar acuma hodoronc-tronc la peste 80 de ani ai bestiilor, vrei să-i faci răspunzători pentru crime pe care nici unul dintre ei n-a avut și nu va avea curajul să le recunoască.
            Sigur, alta era situația României dacă se punea în practică Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara (îndepărtarea din viața publică a foștilor activiști și securiști) și dacă, așa cum cer normele elementare ale dreptății, foștii torționari erau de îndată judecați cu asprime pentru ticăloșiile comise. Dar nu, la vremea respectivă, Ion Iliescu și gașca lui de politruci de mâna a doua, au făcut tot posibilul să-i scape, căci regimul lui se sprijinea tocmai pe unii ca aceștia. De altminteri, mineriadele au demonstrat cu prisosință că toți sunt o apă și-un pământ...
            Mai mult. Legea lustrației nu–i agreată pe la noi nici după circa un sfert de veac de la Decembriadă, deși se știe că procesul de modernizare al Turciei sub Mustafa Kemal Atatürk cu ea a început (îndepărtarea din viața publică a foștilor demnitari otomani). Dimpotrivă, foștii activiști sunt nelipsiți din viața publică, unii dintre ei (ex. politrucul Mircea Dușa) ajungând chiar miniștri. Firește că pentru asta e nevoie de tupeu nu glumă. Și mai e nevoie, așa cum a dovedit ipochimenul Dușa, să-ți falsifici biografia, că doar nu poți ieși în față cu Academia „Ștefan Gheorghiu”, și acea făcută târziu (cu ceva înainte de căderea comunismului) și la fără frecvență.
             Dar ăsta-i cel mai cinstit guvern de după 22 Decembrie 1989 și de el românii trebuie să fie mândri. Cum îmi răspundea cu indignare cineva la unul din textele mele critice la adresa tuturor acestor tâlhari și mincinoși care, chipurile, ne conduc: „Nu noi i-am ales?..”
             Eu, stimate domn, în nici un caz nu i-am ales nici pe ei, nici pe cei dinainte și nici pe următorii asemeni lor nu-i voi alege...

            Sighetu Marmației,                                                              George PETROVAI
               

Top 5 cărți de citit toamna


books___autumn__by_m0thyyku Probabil că e un obicei rămas din vremea școlii, dar toamna ne punem cu burta pe carte. Și dacă și la voi frigul a venit la fel de repede cum a venit la mine, atunci aveți nevoie de ceva provizii de cărți pentru citit înfofoliți în pătură.
Acestea sunt titlurile la care m-a făcut să mă gândesc vremea de toamnă. Cărți pe care nu vrei să le lași din mână cu orele, cu povești captivante fie că sunt ficțiune sau memorii.

1 Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu
2 Memoriile unei fete cuminți de Simone de Beauvoir
3 Ali și Nino de Kurban Said
4 Fata tatei și mama fetei de Sanda Budiș
5 Adevărul despre cazul Harry Quebert de Joel Dicker

Când scrii despre fericire, trebuie să fii fericit!








            Dragii mei, deși nu aș vrea să vă dezvălui noul proiect la care lucrez deja de câteva luni (fiindcă doream să fie o surpriză!), acum mă simt puțin obligat din cauza unui eveniment ce va avea loc în curând.
            Este de proporții (!) și mi-a atras imediat atenția, adică pe cine nu ar înteresa un astfel de subiect?!
            Ești curios să știi despre ce este vorba?
            Ei bine, trebuie să-ți spun că este vorba de Conferința despre Fericire. AI AUZIT BINE!
            Și este prima Conferință despre Fericire din Estul Europei și are loc la noi în țară!
            Așa cum spuneam mai sus, lucrez la o carte care va încerca să pătrundă în misterele acestei teme. Dar cum nimic bun nu iasă decât dacă te sacrifici mult și te investești, până acum am meditat adânc la această temă (cam de pe când am rațiune!), am înghițit multe cărți și am călătorit destul în lumea virtuală pentru a descoperi păreri și gânduri de ale internauților, dar acum s-ar pune cireașa de pe tort dacă aș putea participa și la acest eveniment.
            Multe vise are omul, dar câte i se împlinesc?
            Eu îmi doresc ca acesta să se împlinească, ar fi o experiență deosebită care ar contribui major la finisarea și finalizarea materialului propus.
            Și uite și reclama care m-a atras!!!
            Asociatia Inițiativa pentru fericire, prin intermediul Conferinței despre Fericire, dorește să vă aducă în vedere care sunt adevăratele realități ale fericirii și ce puteți face pentru a deveni în fiecare zi tot mai încântați de voi înșivă și de viață.
            Conferința despre Fericire este una practică, în care atelierele de lucru se întind în peste 70% din timp. La conferință vor vorbi experți din Anglia, USA, Japonia și Chile (Mai multe detalii despre program, vorbitori, găsiți aici). Conferință la care puteți participa și voi!
            Ar fi chiar indicat să vă procurați bilete și asta într-un timp cât se poate de scurt, se zvonește că au mai rămas foarte puține!!!
            Cum să nu fii atras de așa ceva???
            Conferința va avea loc în zilele de 5 și 6 Octombrie 2013 în Micul Paris, București, dar mai multe info ia de aici: conferinta.ipf.ro

            Vreau, se poate, voi reuși!

            Vreau să particip la acest eveniment și dacă aș putea, v-aș lua pe toți cu mine pentru a învăța împreună cum să fim fericiți, însă nu se poate, așa că rugați-vă pentru mine să pot participa ca astfel să pot îmbogăți cartea cu cele mai recente descoperiri!

            Apropos. Acum ca să fim toți fericiți și să ieșim câștigători din asta, să știi că poți ajuta și tu la realizarea acestei cărți aducând aportul tău răspunzând la următoarea întrebare: „Pe tine ce te face fericit/ă și de ce?”
            Cele mai interesante răspunsuri pe care le postați aici vor fi răsplătite cu un exemplar din viitorul material.
            Succes!

Don't Worry, Be Happy