Zile multe am muncit
Așa că astfel m-am gândit
Să-mi iau o întreagă săptămână
Și să plec în vârf la stână
Sus unde nori-s curați
Și de nimic poluați
Unde ai priviri să rătăcești
Amintiri să întocmești
Pentru zilele cele înnorate
Când toate parcă-ți sunt stricate
Așa că iată-mă pornit
De mașină despărțit
În urcuș spre bucurie
Să scap de-a lumii nebunie.
Numai că atunci când să zâmbesc
Simt ceva diavolesc
Se zvârcolește cu amar
Chiar la mine-n buzunar
Uite c-am uitat de el
Deși e simplu și mititel
Mobilul îți poate lua
Dintr-un apel
Toată bucuria.
N-am răspuns, am dat respins
Și am respirat aerul încins
Dar nu trecu nici un minut
Că iar s-a apucat de petrecut
Din buzunar să mă invite
La tacla pe neprivite.
L-am luat din buzunar nițel
Și-am scos inima din el
Să văd dacă fără baterie
Mai vrea să-mi taie din bucurie.
Am ajuns și la cabană sus
Și-am rămas ca un afiș pe ușă pus
Scria cu cerneală, vedeam și eu
Că trebuie să-l apelez pe cabanier.
Scoate mobilul, montează bateria
Să vezi de merge-acum jucăria
Dau să apelez, dar în gol sună
De parcă aș suna pe Lună
Mă uit repede-n agendă
Și văd că tocmai cabanierul
M-a sunat
Și-apoi primesc un sms
Că în oraș azi a plecat.
Mă apuc să apelez cu disperare
Dar el nu aude, mi se pare
Și se mai pornește
Fără de veste
Așa din senin o ploaie
Și să vezi cu ce picuroaie.
Iar apel, dar el îmi tace
Nervi toți ca să mi toace
Și apoi aud eu piu-piu-piu
Bateria-mi cere un sicriu
Că nu mai poate să m-ajute
Și spre paradisul ei se duce.
Dar chiar înainte ca să-mi moară
Cabanierul îmi spune într-o doară
„Stai omule că pân deseară am să vin
Nu te mai agita și trăiește-ți viața din plin!”
Și așa s-a terminat, cu toată tehnologia
Că nu scapi de ea deși ai vrea
Și uneori te doboară și furia
Când vezi că ți se stinge... jucăria.
Hai că le-am scris o poezie și celor de la www.digipedia.ro
