miercuri, 12 februarie 2014

Abilitățile bizare ale crocodililor

Atunci cei mai mulți dintre noi se gândesc la crocodili, ni-i imaginăm în cele mai multe dintre cazuri în apele puțin adânci sau în zone mlăștinoase, vânând sau făcându-și siesta,în niciun caz cățărându-se în copaci. Și totuși, pentru Vladimir Dinets, zoolog în cadrul Universității din Tennessee, crocodilii sunt unii dintre cei mai buni cățărători din lumea animală.
Dinets și colegii săi au observat tiparele comportamentele ale crocodililor de pe trei continente (Australia, Africa și America de Nord), descoperind că nu mai puțin de patru specii prezintă acest tip de comportament. Ei au dezvăluit faptul că, în funcție de mărime, crocodilii se pot cățăra cu ușurință chiar și la înălțimi de 4-5 metri și că pot merge în echilibru pe ramuri lungi de cel puțin 5 metri. În schimb, absolut toți crocodilii observați, plonjau în apă atunci când cineva se apropia la mai mult de 10 metri de ei. Concluzia specialiștilor este aceea că un astfel de comportament este generat de două motive: reglarea temperaturii corporale și observarea propriului habitat.
Este un comportament bizar, iar concluziile studiului sunt cu atât mai neașteptate cu cât crocodilii nu par să prezinte nicio adaptare morfologică tipică unor cățărători.
Mai mult, Dinets a publicat în 2013 un studiu surprinzător, în care dovedește faptul că anumiți crocodili pot folosi momeli, de obicei din crengi sau bețe căzute în apă, pentru a atrage peștii, comportament ce indică o inteligență mai mare a acestor reptile decât intuiseră cercetătorii. Toate aceste observații au fost publicate în volumul Dragon Songs al aceluiași cercetător.