Scurtă prezentare a CMD
Congregaţia Surorilor Maicii Domnului a fost înfiinţată în anul 1921, de către Arhiepiscopul Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice Române, Vasile Suciu.
Sărbătoarea de azi, a Prezentării lui Isus în templu, este de fapt, comemorativă pentru Congregaţie, ea fiind decretată de Fondator la 2 februarie 1921.
Este prima Congregaţie de surori înfiinţată în Biserica noastră şi printre puţinele congregaţii de surori care există în Biserica Greco-Catolică din ţară.
Care este motivul şi scopul pentru care Mitropolitul Vasile Suciu a întemeiat această Congregaţie?
Unul dintre gândurile care l-au preocupat pe marele ierarh al Bisericii, Vasile Suciu, şi fondator de şcoli pentru neamul său, a fost renaşterea morală şi spirituală a poporului român.
Era perioada de după război, în urma căruia mulţi copii au rămas orfani, când existau mulţi săraci, neînvăţaţi, bolnavi, care aveau nevoie de ajutor. Mitropolitul Vasile Suciu era convins că „reîncreştinarea şi regenerarea sufletească a neamului nostru”, percepută ca o nevoie acută, nu se putea face decât prin Biserică.
La întrebarea pe care şi-o pune: „ce voi face pentru neamul acesta?” răspunde, primind un har special de la Spiritul Sfânt, prin înfiinţarea unei Congregaţii de surori în Biserica Greco-Catolică, Congregaţie pe care o pune „sub scutul de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioare Maria” (cf. primelor Constituţii ale Congregaţiei, art. 1) şi căreia îi încredinţează tocmai această misiune: educarea cât mai aleasă şi instruirea tinerelor fete, pentru a deveni apoi soţii şi mame creştine.
Şi aceasta pentru a urma „principiul fundamental” care l-a călăuzit întotdeauna, după cum afirma el însuşi: „întărirea Bisericii al cărei slujitor sunt şi fericirea nemului din care fac parte” (Ion Moldovan, Vlădicii Blajului, Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, Buna Vestire, Blaj 2002, p. 61).
Ca şi Biserica în care s-a născut, Congregaţia de surori a avut de la început un „trup bizantin” şi un „suflet latin”, o formă orientală a rugăciunii şi a celebrărilor liturgice, şi o aspiraţie spre cultura şi civilizaţia pe care putea să le ofere Roma. De fapt, Mitropolitul Vasile Suciu a înfiinţat o Cngregaţie de surori în Biserica de rit bizantin, dar după modelul Institutelor religioase din Occident, adică cu activitate apostolică.
Prima superioară a Congregaţiei a fost Sora Febronia, care aparţinea ordinului franciscan al Mănăstirii din Mallesedorf. Ea s-a îngrijit, împreună cu Fondatorul, de formarea primelor surori.
Prin consacrare, carisma Fondatorului se transmite tuturor surorilor din Congregaţie.
Carisma este darul special prin care Spiritul Sfânt indică unei persoane un mod particular de a-L întâlni pe Cristos, de a vedea lumea, de a citi realitatea şi semnele timpului, de a servi Biserica şi pe aproapele. Această carismă, pe care am definit-o ca „maternitate spirituală”, se concretizează în operele de apostolat ale Institutului: grija pentru creşterea şi educarea copiilor şi a tinerilor în spirit creştin, pentru cei bolnavi, ajutorarea săracilor, cu scopul, exprimat chiar de Fondator, „de a apropia neamul nostru cât mai mult de Dumnezeu prin credinţă vie” (cf. Scrisoarea PS Vasile către Consistoriul Arhiepiscopal din 15 august 1934).
Primele tinere consacrate au format o comunitate la Obreja, unde s-au îngrijit de copiii orfani încredinţaţi lor.
În 1924, la 170 de ani de la deschiderea primelor şcoli româneşti la Blaj, Mitropolitul Vasile Suciu a pus piatra de temelie a «Institutului Recunoştinţei», „menit să servească drept liceu, şcoală practică, cu internat pentru educaţia în spirit moral religios şi naţional a fetelor”, şi care a fost încredinţat conducerii «Congregaţiei arhidiecezane greco-catolice române de surori a Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioare Maria»” (I, Moldovan, o.c., p. 55).
Congregaţia s-a dezvoltat repede. Între anii 1925-1940 s-au înfiinţat 15 filiale, dintre care 10 s-au deschis pe lângă spitale sau sanatorii: la Aiud, Arad, Craiova, Geoagiu, Mediaş, Ploieşti, Reghin, Sebeş, Timişoara, Turda. În 1940, în urma cedării Ardealului de Nord, Clinicile Universitare din Cluj s-au refugiat la Sibiu, împreună cu un mare număr de surori care îşi desfăşurau apostolatul îngrijind bolnavii.
În ce priveşte apostolatul în domeniul educativ: între anii 1932-1948 multe surori lucrau în învăţământ, îngrijindu-se de educaţia copiilor şi a elevilor din liceele, şcolile şi grădiniţele proprii de la Cluj, Jucu de Jos şi Bucureşti.
În perioada comunistă surorile au avut aceeaşi soartă cu Biserica Greo-Catolică. Ele au fost dispersate dar au continuat să-şi trăiască consacrarea în clandestinitate şi să-şi desfăşoare apostolatul prin catehizarea copiilor în secret, sau lucrând în domeniu sanitar.
Abia prin anii 80 s-au primit tinere în Congregaţie.
După libertatea din 1989 surorile au început să se reorganizeze: s-a construit Mănăstirea de la Cluj, s-a constituit Casa de Noviciat, s-au format comunităţi.
Azi, CMD are comunităţi de surori în Cluj, unde se află Mănăstirea şi Casa Generală, precum şi Casa de copii de tip familial; la Sighet, unde s-a construit Mănăstirea pentru surori, un cămin (internat) pentru eleve şi un Centru de formare spirituală pentru tineri; la Carei, unde există un Centru de zi pentru elevi şi la Blaj. Surorile activează în învăţământ pentru educarea şi instruirea copiilor la grădiniţă şi în şcoli, a tinerilor la Universitate şi în Parohii.
Putem spune şi noi, „secerişul este bogat şi lucrătorii sunt puţini”. Multe surori sunt în vârstă, dar le susţin cu rugăciunea pe cele mai tinere şi active.
Îi mulţumim Domnului pentru darul chemării la viaţa consacrată lui Dumnezeu şi cerem harul de a corespunde întru totul planului Său de mântuire pe care îl are pentru întrega lume.
Sr. Cecilia Flueraș
Congregaţia Surorilor Maicii Domnului a fost înfiinţată în anul 1921, de către Arhiepiscopul Mitropolit al Bisericii Greco-Catolice Române, Vasile Suciu.
Sărbătoarea de azi, a Prezentării lui Isus în templu, este de fapt, comemorativă pentru Congregaţie, ea fiind decretată de Fondator la 2 februarie 1921.
Este prima Congregaţie de surori înfiinţată în Biserica noastră şi printre puţinele congregaţii de surori care există în Biserica Greco-Catolică din ţară.
Care este motivul şi scopul pentru care Mitropolitul Vasile Suciu a întemeiat această Congregaţie?
Unul dintre gândurile care l-au preocupat pe marele ierarh al Bisericii, Vasile Suciu, şi fondator de şcoli pentru neamul său, a fost renaşterea morală şi spirituală a poporului român.
Era perioada de după război, în urma căruia mulţi copii au rămas orfani, când existau mulţi săraci, neînvăţaţi, bolnavi, care aveau nevoie de ajutor. Mitropolitul Vasile Suciu era convins că „reîncreştinarea şi regenerarea sufletească a neamului nostru”, percepută ca o nevoie acută, nu se putea face decât prin Biserică.
La întrebarea pe care şi-o pune: „ce voi face pentru neamul acesta?” răspunde, primind un har special de la Spiritul Sfânt, prin înfiinţarea unei Congregaţii de surori în Biserica Greco-Catolică, Congregaţie pe care o pune „sub scutul de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioare Maria” (cf. primelor Constituţii ale Congregaţiei, art. 1) şi căreia îi încredinţează tocmai această misiune: educarea cât mai aleasă şi instruirea tinerelor fete, pentru a deveni apoi soţii şi mame creştine.
Şi aceasta pentru a urma „principiul fundamental” care l-a călăuzit întotdeauna, după cum afirma el însuşi: „întărirea Bisericii al cărei slujitor sunt şi fericirea nemului din care fac parte” (Ion Moldovan, Vlădicii Blajului, Mitropolitul Dr. Vasile Suciu, Buna Vestire, Blaj 2002, p. 61).
Ca şi Biserica în care s-a născut, Congregaţia de surori a avut de la început un „trup bizantin” şi un „suflet latin”, o formă orientală a rugăciunii şi a celebrărilor liturgice, şi o aspiraţie spre cultura şi civilizaţia pe care putea să le ofere Roma. De fapt, Mitropolitul Vasile Suciu a înfiinţat o Cngregaţie de surori în Biserica de rit bizantin, dar după modelul Institutelor religioase din Occident, adică cu activitate apostolică.
Prima superioară a Congregaţiei a fost Sora Febronia, care aparţinea ordinului franciscan al Mănăstirii din Mallesedorf. Ea s-a îngrijit, împreună cu Fondatorul, de formarea primelor surori.
Prin consacrare, carisma Fondatorului se transmite tuturor surorilor din Congregaţie.
Carisma este darul special prin care Spiritul Sfânt indică unei persoane un mod particular de a-L întâlni pe Cristos, de a vedea lumea, de a citi realitatea şi semnele timpului, de a servi Biserica şi pe aproapele. Această carismă, pe care am definit-o ca „maternitate spirituală”, se concretizează în operele de apostolat ale Institutului: grija pentru creşterea şi educarea copiilor şi a tinerilor în spirit creştin, pentru cei bolnavi, ajutorarea săracilor, cu scopul, exprimat chiar de Fondator, „de a apropia neamul nostru cât mai mult de Dumnezeu prin credinţă vie” (cf. Scrisoarea PS Vasile către Consistoriul Arhiepiscopal din 15 august 1934).
Primele tinere consacrate au format o comunitate la Obreja, unde s-au îngrijit de copiii orfani încredinţaţi lor.
În 1924, la 170 de ani de la deschiderea primelor şcoli româneşti la Blaj, Mitropolitul Vasile Suciu a pus piatra de temelie a «Institutului Recunoştinţei», „menit să servească drept liceu, şcoală practică, cu internat pentru educaţia în spirit moral religios şi naţional a fetelor”, şi care a fost încredinţat conducerii «Congregaţiei arhidiecezane greco-catolice române de surori a Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioare Maria»” (I, Moldovan, o.c., p. 55).
Congregaţia s-a dezvoltat repede. Între anii 1925-1940 s-au înfiinţat 15 filiale, dintre care 10 s-au deschis pe lângă spitale sau sanatorii: la Aiud, Arad, Craiova, Geoagiu, Mediaş, Ploieşti, Reghin, Sebeş, Timişoara, Turda. În 1940, în urma cedării Ardealului de Nord, Clinicile Universitare din Cluj s-au refugiat la Sibiu, împreună cu un mare număr de surori care îşi desfăşurau apostolatul îngrijind bolnavii.
În ce priveşte apostolatul în domeniul educativ: între anii 1932-1948 multe surori lucrau în învăţământ, îngrijindu-se de educaţia copiilor şi a elevilor din liceele, şcolile şi grădiniţele proprii de la Cluj, Jucu de Jos şi Bucureşti.
În perioada comunistă surorile au avut aceeaşi soartă cu Biserica Greo-Catolică. Ele au fost dispersate dar au continuat să-şi trăiască consacrarea în clandestinitate şi să-şi desfăşoare apostolatul prin catehizarea copiilor în secret, sau lucrând în domeniu sanitar.
Abia prin anii 80 s-au primit tinere în Congregaţie.
După libertatea din 1989 surorile au început să se reorganizeze: s-a construit Mănăstirea de la Cluj, s-a constituit Casa de Noviciat, s-au format comunităţi.
Azi, CMD are comunităţi de surori în Cluj, unde se află Mănăstirea şi Casa Generală, precum şi Casa de copii de tip familial; la Sighet, unde s-a construit Mănăstirea pentru surori, un cămin (internat) pentru eleve şi un Centru de formare spirituală pentru tineri; la Carei, unde există un Centru de zi pentru elevi şi la Blaj. Surorile activează în învăţământ pentru educarea şi instruirea copiilor la grădiniţă şi în şcoli, a tinerilor la Universitate şi în Parohii.
Putem spune şi noi, „secerişul este bogat şi lucrătorii sunt puţini”. Multe surori sunt în vârstă, dar le susţin cu rugăciunea pe cele mai tinere şi active.
Îi mulţumim Domnului pentru darul chemării la viaţa consacrată lui Dumnezeu şi cerem harul de a corespunde întru totul planului Său de mântuire pe care îl are pentru întrega lume.
Sr. Cecilia Flueraș
