vineri, 21 februarie 2014

"De când nu v-aţi spovedit?": cateheza Papei Francisc despre Taina Spovezii

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 19 februarie 2014.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Prin sacramentele iniţierii creştine, Botezul, Mirul şi Euharistia, omul primeşte viaţa cea nouă în Cristos. Or, toţi ştim asta, noi purtăm această viaţă "în vase de lut" (2Cor 4,7), suntem încă supuşi ispitei, suferinţei, morţii şi, din cauza păcatului, chiar putem pierde viaţa cea nouă. Pentru aceasta Domnul Isus a voit ca Biserica să continue opera sa de mântuire şi faţă de propriile mădulare, îndeosebi cu sacramentul Reconcilierii şi cel al Ungerii Bolnavilor, care pot să fie unite sub numele de "sacramente de vindecare". Sacramentul Reconcilierii este un sacrament de vindecare. Când eu merg ca să mă spovedesc este pentru a mă vindeca, a-mi vindeca sufletul, a-mi vindeca inima şi ceva ce am făcut care nu merge. Icoana biblică ce le exprimă cel mai bine, în legătura lor profundă, este episodul iertării şi vindecării paraliticului, unde Domnul Isus se revelează în acelaşi timp medic al sufletelor şi al trupurilor (cf. Mc 2,1-12; Mt 9,1-8; Lc 5,17-26).

1. Sacramentul Pocăinţei şi al Reconcilierii provine direct din misterul pascal. De fapt, chiar în seara de Paşti, Domnul a apărut discipolilor, închişi în cenacol, şi, după ce le-a adresat salutul "Pace vouă!", a suflat asupra lor şi a spus: "Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (In 20,21-23). Acest pas ne dezvăluie cea mai profundă dinamică ce este conţinută în acest sacrament. Înainte de toate, faptul că iertarea păcatelor noastre nu este ceva ce ne putem da noi. Eu nu pot să spun: îmi iert păcatele. Iertarea se cere, se cere altuia şi la Spovadă cerem iertare lui Isus. Iertarea nu este rod al eforturilor noastre, ci este un cadou, este un dar al Duhului Sfânt, care ne umple de apa de milostivire şi de har care izvorăşte neîncetat din inima deschisă larg a lui Cristos răstignit şi înviat. În al doilea rând, ne aminteşte că numai dacă ne lăsăm reconciliaţi în Domnul Isus cu Tatăl şi cu fraţii putem să fim cu adevărat în pace. Şi acest lucru l-am simţit cu toţii în inimă atunci când mergem să ne spovedim, cu o greutate în suflet, un pic de tristeţe; şi atunci când primim iertarea lui Isus, suntem în pace, cu acea pace a sufletului atât de frumoasă pe care numai Isus ne-o poate da, numai el.

2. În timp, celebrarea acestui sacrament a trecut de la o formă publică - pentru că la început se făcea în mod public - la cea personală, la forma rezervată a Spovezii. Însă acest lucru nu trebuie să ne facă să pierdem matricea eclezială, care constituie contextul vital. De fapt, comunitatea creştină este locul în care se face prezent Duhul, care reînnoieşte inimile în iubirea lui Dumnezeu şi face din toţi fraţii un singur lucru, în Cristos Isus. Iată deci pentru ce nu este suficient a-i cere iertare Domnului în propria minte şi în propria inimă, dar este necesar să mărturisim cu umilinţă şi cu încredere propriile păcate slujitorului Bisericii. În celebrarea acestui sacrament, preotul nu-l reprezintă numai pe Dumnezeu, ci toată comunitatea, care se recunoaşte în fragilitatea fiecărui membru al său, care ascultă emoţionată căinţa sa, care se reconciliază cu el, care-l încurajează şi-l însoţeşte pe drumul de convertire şi de maturizare umană şi creştină. Unul poate să spună: eu mă spovedesc numai lui Dumnezeu. Da, tu poţi să-i spui lui Dumnezeu "iartă-mă" şi să spui păcatele tale, însă păcatele noastre sunt şi împotriva fraţilor, împotriva Bisericii. Pentru aceasta este necesar să se ceară iertare Bisericii, fraţilor, în persoana preotului. "Dar părinte, îmi este ruşine...". Şi ruşinea este bună, este sănătate a avea un pic de ruşine, pentru că ruşinarea este salutară. Atunci când unei persoane nu-i este ruşine, în ţara mea spunem că este un "neruşinat": un "sin verguenza". Dar şi ruşinea face bine, pentru că ne face mai umili, iar preotul primeşte cu iubire şi cu duioşie această mărturisire şi în numele lui Dumnezeu iartă. Şi din punct de vedere uman, pentru a se descărca, este bine de vorbit cu fratele şi de spus preotului aceste lucruri, care sunt atât de grele în inima mea. Şi unul simte că se descarcă în faţa lui Dumnezeu, cu privire la Biserică, la fratele. Să nu ne fie frică de Spovadă! Unul, când stă la rând pentru a se spovedi, simte toate aceste lucruri, chiar şi ruşinea, dar apoi când se termină Spovada iese liber, mare, frumos, iertat, alb, fericit. Acesta este frumuseţea Spovezii! Eu aş vrea să vă întreb - dar să nu spuneţi cu glas tare, fiecare să-şi răspundă în inima sa -: când te-ai spovedit ultima dată? Fiecare să se gândească... Sunt două zile, două săptămâni, doi ani, douăzeci de ani, patruzeci de ani? Fiecare să calculeze, dar fiecare să-şi spună: când m-am spovedit ultima dată? Şi dacă a trecut mult timp, nu mai pierde nici o zi, du-te, căci preotul va fi bun. Isus este acolo şi Isus este mai bun decât preoţii, Isus te primeşte, te primeşte cu atâta iubire. Fii curajos şi mergi la Spovadă!

3. Dragi prieteni, a celebra sacramentul Reconcilierii înseamnă a fi cuprinşi într-o îmbrăţişare călduroasă: este îmbrăţişarea milostivirii infinite a Tatălui. Ne amintim de acea frumoasă, frumoasă parabolă a fiului care a plecat de acasă cu banii de pe moştenire; a irosit toţi banii şi apoi, când nu mai avea nimic, a decis să se întoarcă acasă, nu ca fiu, ci ca servitor. Multă vină avea în inima sa şi multă ruşine. Surpriza a fost că atunci când a început să vorbească, să ceară iertare, tatăl nu l-a lăsat să vorbească, l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi a făcut sărbătoare. Dar eu vă spun: de fiecare dată când noi ne spovedim, Dumnezeu ne îmbrăţişează, Dumnezeu face sărbătoare! Să mergem înainte pe acest drum. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Francisc

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu