Credinţa face totul
posibil;
dragostea face totul
uşor.
|
„Ş
|
i a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul
singur; să‑i facem ajutor potrivit pentru el“. Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse
din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le‑a adus la Adam,
ca să vadă cum le va numi; aşa că toate fiinţele vii să se numească precum le
va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor
cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru el nu s‑a găsit un ajutor
potrivit. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui somn greu; şi, dacă a
adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar
coasta luată din Adam a făcut‑o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus‑o la el. Şi a
zis Adam: „Iată aceasta‑i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va
numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe
tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup“[1].
Dumnezeu, după cum vedem din
versetele de mai sus, a creat bărbatul şi femeia, de aceea prieteniile cu
persoane de sex opus[2],
nu sunt rele atâta timp cât se află în concordanţă cu legile divine şi nu se
caută plăcerile trupeşti; devin periculoase când sunt bazate pe calităţi
externe: frumuseţe, voce, surâs, eleganţă etc., şi nu pe calităţi spirituale,
care dăinuiesc pentru eternitate, deoarece adevărata frumuseţe stă în curăţia
inimii! Frumuseţea sufletească se răspândeşte ca o lumină misterioasă asupra
frumuseţii fizice[3].
Farmecul este înşelător şi
frumuseţea este deşartă[4].
Totul trece, frumuseţea trupească este o floare trecătoare dar sufletul dacă
este curat, devine un crin veşnic de care Dumnezeu se bucură şi‑l ocroteşte. El
vrea pe pământ o grădină plină cu crini. Nu ai vrea şi tu să creşti în grădina
Lui?
Iubirea este ceva firesc, dacă te
îndrăgosteşti de cineva devii altfel, depinzi într‑un anume fel de acea
persoană, fără ea te simţi neputincios/ă. Atenţie, în astfel de cazuri nu numai
că îţi poţi face rău, dar poţi deveni „marionetă“, adică persoana iubită se
poate folosi de tine în scopuri proprii. Însă ca suflete căutătoare şi
iubitoare de Dumnezeu, va trebui să ne controlăm simţurile şi gândurile ca nu
cumva din neatenţie, mai ales a trupului, care este înclinat spre deşertăciune,
să cădem în păcat. Fii stăpân pe pasiunile tale, ca să nu ajungă ele stăpâne pe
tine![5]
A iubi înseamnă să ieşi din tine
şi să trăieşti în celălalt ca şi cum ai trăi în tine! Iubirea, după Sfântul
Ioan Gură de Aur, „este bucuria de a face altora bucurie“, adică, este „o
adevărată slujbă pentru Dumnezeu“[6].
Sau dacă l‑am cita pe Dostoevski, am spune că „dragostea îi face pe oameni să
se simtă egali“. Aşadar, iubirea este un fragment de infinit căzut pe pământ,
deoarece viaţa fără dragoste este o umbră a lucrurilor care ar putea fi.
Și oare în ce piesă iubirea încearcă să treacă granițele dacă nu în Romeo și Julieta: www.masca.ro/teatru/romeo-si-julieta/ și www.facebook.com/masca.teatru
[1] Geneză 2, 18‑24.
[2] Aici am vrea să precizăm că dacă se caută un partener de viaţă, legea
divină să fie temelia acelei relaţii cu gândul mereu la căsătorie. Credem că
acest fapt îi va ajuta pe cei doi să nu profite unul de celălalt. Adică, exact
ca într‑o căsnicie, nici unul nu profită de celălalt, ci se corectează,
completează şi edifică, conştienţi fiind că Domnul le va fi judecător. „O
căsnicie bună este aceea în care fiecare îi încredinţează celuilalt rolul de
paznic al solitudinii sale.” (Rainer Maria Rilke).
[3] Victor Hugo (1802‑1885), reprezentant al romantismului.
[4] Proverbe 31, 30.
[5] Epictet (cca. 50 – cca. 138), Manual.
[6] Sfântul Ciprian (210‑258).
