luni, 15 septembrie 2014

Copacul din Eden este transplantat pe Golgota


Roman Melodul pentru Înălţarea Sfintei Cruci

De Manuel Nin

În imnul lui Roman Melodul pentru sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, poetul teolog (490-555) dă glas tâlharului bun, răstignit cu Isus pe Golgota, şi apoi pune pe buzele diavolului amărăciunea în faţa răscumpărării pe care Cristos o aduce în lume. Roman introduce imediat firul conducător al întregului poem: centralitatea crucii ca unic copac, prezent în Eden şi prezent pe Golgota, ignorat de Adam, dar recunoscut şi mărturisit de tâlhar: "Lemnul de trei ori fericit, dar de viaţă, a fost plantat de Cel Preaînalt în mijlocul paradisului pentru ca Adam să poată obţine viaţa veşnică şi nemuritoare. Dar el n-a recunoscut viaţa, a pierdut-o şi a descoperit moartea. În schimb tâlharul, care a văzut cu acest copac din Eden era transplantat pe Golgota, a recunoscut în el viaţa".

Roman subliniază cum crucea devine locul de unde tâlharul vede deja paradisul: "Când a fost înălţat pe lemn ochii inimii sale s-au deschis şi el a contemplat bucuriile Edenului. Atârnat pe cruce curgea viaţa pe lemn, dar simţea durere pentru Adam suferind". Imnograful introduce apoi pe Cristos însuşi pentru a formula tema paulină a vechiului şi a noului Adam: "Cristos a spus tâlharului: Nu-l regreta pe Adam strămoşul tău, pentru că eu sunt al doilea şi adevăratul Adam şi prin voinţa mea am venit să-l salvez pe Adam care-mi aparţine".

Este dezvoltată apoi tema răscumpărării neamului omenesc realizată de Cristos însuşi prin intermediul întrupării sale şi crucii sale: "În iubirea mea faţă de neamul omenesc am coborât pentru el din înaltul cerurilor şi am devenit blestem pentru că de el vreau să-l eliberez pe Adam. Printr-un lemn încălcarea a pătruns în strămoşul tău, dar el va intra din nou în paradis prin lemnul vieţii". Crucea devine deci cheia care redeschide Edenul, temă comună în literatura creştină orientală: "Când primul creat a fost alungat din paradis, heruvimii au blocat drumul, dar tu ia crucea mea pe umeri şi mergi în grabă la Eden".

Astfel tâlharul îndreptat spre paradis cântă crucii lui Cristos: "Tâlharul a luat pe umeri emblema harului, aşa cum spusese cel care este în întregime milostiv, şi a pornit la drum binecuvântând darul crucii şi cântând un cântec nou: Tu eşti altoiul pentru sufletele sterile, tu eşti plugul, tu eşti rădăcina bună a vieţii înviate, eşti varga pedepsei". Sunt foarte frumoase imaginile folosite pentru a descrie crucea: "Tu eşti bastonul care însoţeşte spre viaţă pe păcătoşii care speră în tine, tu eşti ciurul care pe mirişte separă paiele de recoltă. Tu eşti timona divină a bărcii Bisericii lui Cristos pentru a-i conduce pe cei drepţi şi pe cei care cred spre paradis".

La sosirea în paradis, cântecul tâlharului face aluzie şi la tema paulină a participării creştinului la crucea şi la suferinţele lui Cristos: "Văd ţara sfântă a părinţilor, care aparţinea strămoşului meu, şi dacă exteriorul este plin de lumină, mari vor fi cu adevărat comorile în interior. Ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici inima n-a cunoscut ceea ce Domnul a pregătit pentru prietenii săi, răstigniţi cu el". Deci paradisul, graţie crucii, este restituit tâlharului, pentru că după Golgota, Adam redevine stăpân: "Şi heruvimii au spus: Vino, tâlharule, ia din nou în stăpânire drepturile tatălui tău; nouă paradisul nu ne-a fost dat ca şi cum am fi stăpâni: el este încredinţat de Dumnezeu primului om. Tu, o, tâlharule, ne-ai revelat că Adam a fost rechemat din exil".

În partea a doua a poemului, Roman pune pe buzele diavolului amărăciunea pentru înfrângerea sa. Cu imagini puternic contrastante, imnograful pune în paralel cele două "furturi" care-l amărăsc pe ispititor: "Şi diavolul, văzându-l pe tâlhar în Eden, a exclamat plângând: Este teribil ceea ce mi s-a întâmplat! Un tâlhar îndreptăţit care a deschis paradisul! În timp ce îmi bat joc de discipolul înnebunit, de trădătorul lui Cristos, am fost jucat de tâlharul care prin credinţa sa a alergat în paradis".

Diavolul, care încearcă să-i fure lui Cristos discipoli, este astfel furat de tâlharul care fusese un instrument al său, şi încheie plângerea sa: "Dacă l-aş fi văzut pe Iuda câştigând paradisul, n-aş fi suferit prea mult din cauza sa, pentru că nu era discipolul meu ci al lui Cristos. În schimb tâlharul era discipolul meu fidel, şi totuşi m-a abandonat pentru a alerga la Isus, m-a urât şi, ceea ce e mai rău, din cauza lemnului a devenit şi păzitor al paradisului". Şi la sfârşit Roman îl invocă pe Cristos: "Împreună cu tâlharul strigăm către tine, ca şi cum am fi pe cruce: Aminteşte-ţi de noi în împărăţia ta, de noi care am primit sigiliul crucii tale care ne face una în paradis".

(După L`Osservatore Romano, 14 septembrie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu


Sursa:www.ercis.ro