Meditație pentru Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda semănătorului) Ev Lc 8,5-15.
Pământ şi viaţă. Viaţă şi pământ. De multe ori nici noi nu ştim cu adevărat ce suntem: pământ ce în pământ se va întoarce sau sămânţă de viaţă veşnică, menită să rodească eternitate...
Evanghelia ne vorbeşte de Cuvântul lui Dumnezeu răspândit din abundenţă pe pământ, risipit chiar, deoarece este aruncat în toate părţile şi-n toate tipurile de sol. Ce semănător dintre noi nu şi-ar alege cu atenţie solul cel mai bun pentru a semăna? Însă evanghelia de duminica trecută ne avertiza deja: “Dacă iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce merit puteţi avea?” Dumnezeu aruncă sămânţa lui tuturor, celor buni ca şi celor răi, celor vrednici ca şi celor nevrednici. La fel ca soarele şi ploaia ce cad peste noi încontinuu, precum iubirea şi binecuvântarea nesfârşită a Cerului.
Ceea ce ţine de noi e modul în care îl primim pe Dumnezeu. Modul în care inima noastră se deschide sau nu în faţa Lui. Însă şi aici, felul în care suntem, fiecare dintre noi, nu ne blochează într-un determinism orb şi nemilos. Nici unul dintre noi nu ne putem ascunde spunând: “asta sunt eu, aşa am fost făcut!”. De ne simţim pe marginea drumului vieţii, Isus a venit în lume pentru a fi Calea noastră, a fiecăruia dintre noi, călcată, bătută, cu semnele paşilor şi a Crucii Sale. Dacă în schimb inima noastră este pietroasă, Dumnezeu poate schimba inimile noastre în inimi de carne. Poate să transforme pietre în fii ai lui Adam. Sau poate să facă să iasă apă din stâncă. Depinde tot de noi dacă vrem această schimbare. Ca să nu mai spunem că dacă ne regăsim cu un teren plin de spini, ajunge doar să ridicăm ochii înspre o cruce, pentru a vedea felul în care Fiul lui Dumnezeu a luat deja asupra Lui neputinţele noastre, făcându-şi cununa de Împărat din ele.
De aceea evanghelia nu vrea să fie o mustrare, ci o oglindă. Să ne vedem şi să înţelegem unde avem nevoie de ajutor pentru o adevărată schimbare şi pentru o adevărată convertire. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Fiindcă dacă 7 la 1 ar reprezenta un adevărat succes pentru o recoltă, 100 este măsura adevăratei minuni a lui Dumnezeu, menită să ne arate înălţimea chemării noastre: “De vor fi păcatele voastre cum e purpura, ca lâna albă le voi face.” Avem mulţime de haruri pregătite de către Tatăl, ce poate o viaţă întreagă aşteaptă, fără să fie vreodată folosite. O, dacă am putea vedea înainte să fie prea târziu, minunăţiile de 30, 60 sau 100 la care, prin bogăţia rodniciei Dumnezeu ne cheamă. O cămară plină de nestemate ne aşteaptă, iar noi avem mâinile ocupate cu imitaţii de pietre preţioase. Lucesc, ce-i drept, sunt frumos colorate, e adevărat, dar sunt doar imitaţii menite să ne fure privirea. Maica Sfântă îi spunea sfintei Cathrine Laboure despre nestematele ce pe mâinile Ei erau lipsite de strălucire: “Acestea sunt harurile pe care oamenii nu le cer”. Cereţi deci şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide. Credeţi iubirii lui Dumnezeu şi aceasta vă va umple viaţa!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 8,5-15
Adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi, zis-a Isus lor în pildă: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.
Pământ şi viaţă. Viaţă şi pământ. De multe ori nici noi nu ştim cu adevărat ce suntem: pământ ce în pământ se va întoarce sau sămânţă de viaţă veşnică, menită să rodească eternitate...
Evanghelia ne vorbeşte de Cuvântul lui Dumnezeu răspândit din abundenţă pe pământ, risipit chiar, deoarece este aruncat în toate părţile şi-n toate tipurile de sol. Ce semănător dintre noi nu şi-ar alege cu atenţie solul cel mai bun pentru a semăna? Însă evanghelia de duminica trecută ne avertiza deja: “Dacă iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce merit puteţi avea?” Dumnezeu aruncă sămânţa lui tuturor, celor buni ca şi celor răi, celor vrednici ca şi celor nevrednici. La fel ca soarele şi ploaia ce cad peste noi încontinuu, precum iubirea şi binecuvântarea nesfârşită a Cerului.
Ceea ce ţine de noi e modul în care îl primim pe Dumnezeu. Modul în care inima noastră se deschide sau nu în faţa Lui. Însă şi aici, felul în care suntem, fiecare dintre noi, nu ne blochează într-un determinism orb şi nemilos. Nici unul dintre noi nu ne putem ascunde spunând: “asta sunt eu, aşa am fost făcut!”. De ne simţim pe marginea drumului vieţii, Isus a venit în lume pentru a fi Calea noastră, a fiecăruia dintre noi, călcată, bătută, cu semnele paşilor şi a Crucii Sale. Dacă în schimb inima noastră este pietroasă, Dumnezeu poate schimba inimile noastre în inimi de carne. Poate să transforme pietre în fii ai lui Adam. Sau poate să facă să iasă apă din stâncă. Depinde tot de noi dacă vrem această schimbare. Ca să nu mai spunem că dacă ne regăsim cu un teren plin de spini, ajunge doar să ridicăm ochii înspre o cruce, pentru a vedea felul în care Fiul lui Dumnezeu a luat deja asupra Lui neputinţele noastre, făcându-şi cununa de Împărat din ele.
De aceea evanghelia nu vrea să fie o mustrare, ci o oglindă. Să ne vedem şi să înţelegem unde avem nevoie de ajutor pentru o adevărată schimbare şi pentru o adevărată convertire. La Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Fiindcă dacă 7 la 1 ar reprezenta un adevărat succes pentru o recoltă, 100 este măsura adevăratei minuni a lui Dumnezeu, menită să ne arate înălţimea chemării noastre: “De vor fi păcatele voastre cum e purpura, ca lâna albă le voi face.” Avem mulţime de haruri pregătite de către Tatăl, ce poate o viaţă întreagă aşteaptă, fără să fie vreodată folosite. O, dacă am putea vedea înainte să fie prea târziu, minunăţiile de 30, 60 sau 100 la care, prin bogăţia rodniciei Dumnezeu ne cheamă. O cămară plină de nestemate ne aşteaptă, iar noi avem mâinile ocupate cu imitaţii de pietre preţioase. Lucesc, ce-i drept, sunt frumos colorate, e adevărat, dar sunt doar imitaţii menite să ne fure privirea. Maica Sfântă îi spunea sfintei Cathrine Laboure despre nestematele ce pe mâinile Ei erau lipsite de strălucire: “Acestea sunt harurile pe care oamenii nu le cer”. Cereţi deci şi vi se va da, bateţi şi vi se va deschide. Credeţi iubirii lui Dumnezeu şi aceasta vă va umple viaţa!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Lc 8,5-15
Adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi, zis-a Isus lor în pildă: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.
