luni, 20 octombrie 2014

Să iubim jazz-ul

Pe marea sunetului...
În viață, dacă nu înveți să iubești muzica de calitate, ai numai de pierdut. Mai nou, cercetătorii au descoperit că, pentru a avea o viață plină de satisfacții, este recomandat să ascultăm zilnic muzică de calitate. Și, se spune, că nu poate fi un om bun cel care nu ascultă cel puțin o jumătate de oră de muzică zilnic. Dar ce ar fi ca și completare să fie un concert? Da, chiar trei, de jazz! Un Jazz Night Out, concept apărut în 2012, și care aduce în România cei mai buni artiști de jazz din lume și care se va desfăşura în acest an în trei seri: 14 octombrie, cu Youn Sun Nah Duo și Paolo Fresu Devil Quartet, 23 octombrie – Victor Wooten Band și 6 noiembrie – Avishai Cohen Trio.
Pentru așa ceva, Bucureștiul nu poate fi departe niciodată!
Însă, că tot veni vorba de jazz, trebuie să vă mărturisesc că una dintre piesele mele preferate este What a wonderful world - LOUIS ARMSTRONG. iar asta se poate înțelege încă din titlu. Este o piesa ce te unge pe suflet, te întoarce în trecut și te întâlnește cu toate marile voci. Este o piesă ce va dăinui peste veacuri ca un imn al jazz-ului.