La mulți ani de binecuvântări tuturor femeilor și mamelor!
Blog-ul lui Ciprian Vestemean cu gânduri, realizări, cărți, publicații... /./ Citiți ceea ce citesc și eu... /./ De prin lume adunate și la lume iarăși date! Urmăriți zilnic sau... cât voi mai trăi!
sâmbătă, 8 martie 2014
De la George Petrovai
Prea multă frumuseţe-i
suferinţă
(8 Martie, ziua frumuseţii atotcuprinzătoare)
Rugatu-m-am ‘naintea zilei tale
- zi-nfiorată de simbol –
ca de atâta frumuseţe
cu chipuri feminine
desprinse cu iubire şi ardoare
din
strâns-a timpului îmbrăţişare,
de moarte sau sminteală să n-am parte:
“Doamne,
şopteam
cu dulce-ngrijorare,
putea-va
inima-mi să facă faţă
la dubla încercare
a preasublimului Tău dar
- femeia-n zi de primăvară –,
când ştii că-i plină de icoana
aceleia ce-i mai presus
de necuprinsa Ta zidire?...
De-i cu putinţă, Te-aş ruga,
să-mi
iei paharul de la gură
până-n frumos nu-i suferinţă;
iar de
mi-i dat să-l beau întreg,
pe buze
mâna ei să-mi pui
să o sărut ca pe-o căinţă”.
O vocaţie pentru copilul meu?
Autor: Leon Suprenant
Traducere: Mariana Cristina
Sursa: Lay Witness Magazin, martie-iunie 2011
Traducere: Mariana Cristina
Sursa: Lay Witness Magazin, martie-iunie 2011
Vocaţiile cresc în familie
“Pentru vocaţii multe la preoţie şi călugărie, Domnului să ne rugăm…”
Sunt sigur că mulţi dintre noi au auzit această intenţie la Liturghie
şi am răspuns “Te rugăm, ascultă-ne!” Dar de unde va veni această
creştere a vocaţiilor? Se pare că această cerere nu face referire la
nişte simple numere. În timp ce avem mare nevoie de o creştere a
vocaţiilor în Biserica universală, această rugăminte ne implică în
proces. Trebuie să fim dispuşi să favorizăm vocaţiile în comunităţile,
parohiile şi familiile noastre ca parte a propriei noastre misiuni de a
aduce roade.
Când vine vorba de promovarea vocaţiilor în familiile noastre,
trebuie să ne străduim să găsim echilibrul corect între a încuraja
vocaţiile religioase fără a le interzice şi fără a le impune. Catehismul
Bisericii Catolice are o extraordinară secţiune despre rolul părinţilor
în formarea doctrinală şi spirituală a copiilor (nr. 2221-2231).
Această formare asigură bazele pentru ca fiecare copil să descopere şi
să aleagă în mod liber vocaţia sa în Cristos. Numărul 2230 rezumă foarte
bine: “Devenind adulţi, copiii au datoria şi dreptul să-şi aleagă
profesiunea şi starea de viaţă”. Însă acest lucru este mult mai profund.
CBC nr. 2232-2233 subliniază că legăturile de familie nu sunt
absolute. Dumnezeu cheamă fiecare persoană pe nume, inclusiv pe copiii
noştri. Ca părinţi, trebuie să respectăm acest fapt şi să îi încurajăm
să urmeze calea pe care îi conduce Dumnezeu. Aşa cum îi place soţiei
mele să spună, ei sunt într-adevăr copiii lui Dumnezeu; El ne-a lăsat
doar să îi avem pentru o perioadă. Acest adevăr are o relevanţă
particulară pentru vocaţiile religioase: “Părinţii vor primi şi vor
respecta cu bucurie şi aducere de mulţumire chemarea adresată de Domnul
unuia dintre copiii lor de a-l urma în feciorie pentru Împărăţia
cerurilor, în viaţa consacrată sau în slujirea preoţească” (nr. 2233).
În multe dintre familiile pe care le-am întâlnit, problema este că
vocaţiile religioase nu sunt apreciate în mod adecvat. Dorinţa naturală,
dar uneori exagerată, de a avea nepoţi, credinţa slabă, formarea
insuficientă şi valorile seculare sunt câţiva din factorii care
influenţează. Ca tată al unei tinere care a intrat de curând în viaţa
religioasă, sunt mai înţelegător ca înainte în ceea ce priveşte
îngrijorările pe care le au părinţii care nu şi-a dorit aceasta pentru
copilul lor, deoarece este foarte dificil să ne dăm copilul înapoi lui
Dumnezeu mai înainte de a fi pregătiţi. (Oare suntem vreodată
pregătiţi?)
Toţi dorim ceea ce este mai bine pentru copiii noştri. Dorim ca ei să
fie fericiţi. Ei bine, viaţa consacrată este o chemare foarte înaltă în
Biserică. Ce putem cere mai mult? Şi dacă copilul nostru este cu
adevărat chemat la această minunată viaţă, el sau ea va experimenta un
nivel de fericire pe care îl atingem foarte rar în această viaţă. Am
văzut deja acest lucru la draga mea sr. Mary Kate. La cealaltă extremă,
cu siguranţă, nu dorim să ne forţăm copiii, direct sau indirect,
împotriva voinţei lor. Este alegerea lor, este vocaţia lor.
Totuşi, am dorit o asigurare că fata mea alege o comunitate solidă
care să se potrivească cu personalitatea şi darurile sale. În această
privinţă, aproape toate comunităţile religioase solide din ţara noastră
sunt afiliate la Institutul pentru Viaţa Consacrată, care are un
directoriu foarte util. Pe lângă aceasta, cea mai bună încurajare este
să ne creştem copiii într-o familie, oricât de imperfectă ar fi ea, care
se străduieşte să pună lucrurile importante pe primul loc, să facă din
Euharistie centrul şi scopul vieţii zilnice. Dacă vom face aceasta, vom
putea foarte bine să vedem o creştere.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)