marți, 18 martie 2014

„Africa 2013 – 10 seconds of totality” – vezi un astroclip spectaculos!

Astronomul amator Cătălin Beldea, editorul rubricii de astronomie din revista Știință&Tehnică și cel mai mare vânător de eclipse român, a luat parte, în luna noiembrie a anului trecut, într-o expediție inedită în Africa, în Kenia, pentru a documenta eclipsa totală de Soare din 3 noiembrie.
Considerată de astronomii de pretutindeni drept cel mai interesant și spectaculost eveniment celest al anului 2013, eclipsa din 3 noiembrie a fost o eclipsă totală de Soare extrem de rară: o eclipsă hibridă cu o geometrie neobișnuită. Raritatea eclipsei a venit din faptul că a început ca o eclipsă inelară – adică o eclipsă în care Luna nu a acoperit în totalitate suprafața Soarelui, apoi a continuat și s-a terminat sub forma unei eclipse totale de Soare.
Cătălin Beldea a observat cele 10 secunde de totalitate în condiții dramatice: o furtună de nisip determinându-i pe cei mai înverșunați vânători de eclipse, printre care și colaboratorul nostru, să „fugă” de nori și de nisip cu ajutorul unui avion de mici dimensiuni. Una dintre fotografiile lui Cătălin, realizată din avion, în timpul totalității, a fost publicată de celebra revistă de astronomie Sky&Telescope din SUA – întreaga poveste a expediției și foto spectaculoase au fost, de asemenea, publicate, în ediția de noiembrie a revistei Știință&Tehnică. Mai jos, vă invităm să urmăriți un videoclip care prezintă cele mai importante momente ale vânătorii de eclipse!



Papa Francisc şi Patriarhul Bartolomeu şi-au dat întâlnire în bazilica Sfântului Mormânt din Ierusalim



Ut unum sint ("ca să fie una") este motoul ales pentru apropiata călătorie a papei Francisc în Ţara Sfântă. Acest lucru a fost anunţat de situl Terrasanta.net care vorbeşte despre lucrările ultimei adunări ale Ordinariilor catolici din Ţara Sfântă, care s-a desfăşurat la 11 şi 12 martie 2014, la Tiberiada. Chiar în cursul acestei reuniuni responsabilii comunităţilor catolice din Israel, Palestina, Iordania şi Cipru au prezentat logoul şi motoul pentru pelerinajul Pontifului, prevăzut din 24 în 26 mai.

Motoul pelerinajului - subliniază acelaşi sit - "face trimitere la ceea ce Papa Bergoglio consideră inima călătoriei sale, adică întâlnirea cu patriarhul ecumenic Bartolomeu şi cu responsabilii Bisericilor din Ierusalim". Aşa cum se ştie, Francisc şi Bartolomeu şi-au dat întâlnire în bazilica Sfântului Mormânt pentru a comemora şi a reînnoi dorinţa şi nostalgia de unitate dintre creştini exprimată de Papa Paul al VI-lea şi de patriarhul ortodox Atenagora în urmă cu cincizeci de ani la Ierusalim.

Tot pe această linie este logoul călătoriei, care propune îmbrăţişarea dintre cei doi fraţi sfinţi, apostolii Petru şi Andrei, primii doi discipoli chemaţi de Isus în Galileea, patroni a Bisericii de Roma respectiv a celei de Constantinopol. În Biserica mamă din Ierusalim - este imaginea propusă de logo - cei doi se îmbrăţişează, la bordul unei bărci care reprezintă Biserica universală. Care are drept catarg crucea Domnului, în timp ce velele ambarcaţiunii sunt umflate de vânt, Duhul Sfânt care conduce barca în navigaţia sa pe apele din această lume. Este, aşadar, un mod de a da formă dorinţei exprimate de Domnul în timpul ultimei cine - "ca toţi să fie una" - conform relatării din Evanghelie (In 17,20-23).

Logoul şi motoul au fost prezentat şi pe situl internet deschis înadins de Bisericile locale în vederea călătoriei Papei Francisc: popefrancisholyland2014.lpj.org, o cutumă care pregăteşte şi însoţeşte de acum orice vizită papală. "Unitatea creştinilor - se citeşte pe situl on line - este un mesaj de unitate pentru toată omenirea. O chemare de a depăşi tuturor diviziunilor din trecut pentru a merge spre un viitor de dreptate, pace, reconciliere, iertare şi iubire fraternă". Un apel deosebit de semnificativ pentru Ţara Sfântă.

În timpul adunării Ordinariilor catolici din Ţara Sfântă, prezidată de patriarhul de Ierusalim al latinilor, Fouad Twal, au fost tratate numeroase alte probleme pe ordinea de zi. Între ele prezentarea, din partea vicarului patriarhal pentru Iordania, arhiepiscop Maroun Elias Lahham, a unei sinteze a răspunsurilor la chestionarul despre familie în vederea Sinodului Episcopilor din octombrie. Patriarhul emerit Michel Sabbah a prezentat două texte ale Comisiei "Dreptate şi Pace", unul despre situaţia creştinilor în Israel, celălalt referitor la raporturile în lumea arabă. Părintele Maroun Abi Nader, nou capelan al comunităţii maronite libaneze din nordul Israelului, a prezentat după aceea realitatea acestei comunităţi, constituite din circa şase sute cincizeci de familii fugite din Liban în urmă cu cincisprezece ani.

(După L`Osservatore romano, 16 martie 2014)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Sursa:www.ercis.ro