sâmbătă, 17 mai 2014

Cult = muzică live!

Nu poți să te numești cult dacă nu ai căutat măcar o dată să asculți muzică clasică live. Este cu totul diferit față de ceea ce ți-ar putea oferi un aparat. Așa că, dacă nu ai făcut acest pas până acum, nu te descuraja (!) iată că a venit momentul să te mobilizezi. În curând începe turneul „In the mood for Prokofiev" în care pleacă faimoasa vioară Stradivarius la inițiativa domnului Alexandru Tomescu, câștigător al prestigiosului concurs italian de vioară Paganini acompaniat fiind de renumitul pianist Eduard Kunz. Cei doi virtuozi vor interpreta muzică de Serghei Prokofiev, o „muzică plină de magnetism"!
Bănuții adunați din această campanie vor fi donați Fundației Hope and Homes for Children România. Iată cum putem face o faptă bună... 


Lista oraşelor în care va putea fi întâlnit acest duo magnific "In the mood for Prokofiev" este următoarea:

Târgu Mureş – 18 mai – Palatul Culturii
Bistriţa – 20 mai – Sinagoga
Cluj-Napoca – 21 mai – Casa Studenţilor
Timişoara – 25 mai – Filarmonica „Banatul”
Oradea – 27 mai – Filarmonica Oradea
Hunedoara – 29 mai – Castelul Corvinilor
Sibiu – 30 mai – Filarmonica Sibiu
Piteşti – 2 iunie – Casa de Cultură a Sindicatelor
Craiova – 4 iunie – Filarmonica „Oltenia”
Bacău – 7 iunie – Filarmonica Bacău
Iaşi – 9 iunie – Universitatea de Muzică
Bucureşti – 11 iunie – Sala Radio

Vezi și comunicatul de presă: „Turneul National Stradivarius 2014”

 

Mai vezi și http://www.turneulstradivarius.ro/ şi paginile de Facebook ale artiştilor: https://www.facebook.com/AlexandruTomescuOficial şihttps://www.facebook.com/eduardkunzpianist.


Sursa foto: bewhere.ro

Se întâmplă în curând...

Toată lumea este-n așteptare
Și nimeni nu mai are răbdare
Toți se înghesuiesc să știe
Când se va dezlipi de pe hârtie.
Se vorbește de un timp încoace
De ceva ce la Sibiu se coace
Vor să știe mari și mici
Dacă vor fi și arici...
Și acum, așteptatul răspuns
Căci cred că v-a ajuns
La Sibiu în zilele următoare
Va fi mare sărbătoare.
Mai precis, în luna iunie-ncepe
Un festival de poveste
Din lumea-ntreagă vin actori renumiți
Să vă bucure și să lase uimiți
Cu talentul lor teatral
La acest festival. 
Sub genericul plin de simplitate
Unitate în Diversitate
Suntem chemați să admirăm
66 de locații să vizităm
Artiști de circ sau muzică să ascultăm
Dans frumos în imagini foto să-ncadrăm
Expoziții de pictură sau fotografie
Toate spre a noastră bucurie
Și dacă suntem curioși tare
Putem vedea atelierele-n care
Se crează mereu ceva misterios
Pentru omul căutător de frumos.
Dar și lansări de carte
Să avem de toate parte...
Așa că hai cu mic, cu mare
La marea sărbătoare
La Sibiu să-neadunăm
Și de arte să ne bucurăm!

Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura în perioada 6 – 15 iunie, sub genericul „Unicitate în Diversitate”.


Intră și pe paginile web:

:)

 DAVID BELL

ZENISME

SA RADEM PE CALEA CATRE ILUMINARE



Nu are nici un rost sa te uiti catre sud, daca gandurile tale sunt orientate catre nord.

Viitorul care abia a sosit a avut o scurta intalnire cu trecutul din care a rezultat un moment prezent efemer.

Un tanar calugar se plimba in sus si in jos pe malul unui rau linistit, incercand sa se decida pe unde sa-l treaca. La un moment dat, el a observat pe malul celalalt al raului un mare maestru zen. Convins ca problemele sale s-au rezolvat, el i-a strigat inteleptului maestru : „Invatatorule, cum pot sa trec pe malul celalalt al raului ?”
Maestrul i-a raspuns prompt : „Te afli deja pe malul celalalt al raului !”

Ridica-ti mana si ciocaneste usor in cerul noptii. Apoi asculta.

A nu actiona inseamna a actiona.

Calul cel iute al unui taran a fugit de acasa. Vecinii lui au exclamat : „O, ce ghinion !”
„Poate ca da, poate ca nu !”, a spus taranul.
O saptamana mai tarziu, calul s-a intors acasa, aducand cu el alti 10 cai salbatici. „Ce noroc !”, au exclamat vecinii.
„Poate ca da, poate ca nu !”, a spus taranul.
Pe cand imblanzea caii, fiul taranului a fost lovit la un genunchi si a ramas schilod. „Ce ghinion ingrozitor !, au exclamat vecinii.
„Poate ca da, poate ca nu !”, a spus taranul.
O saptamana mai tarziu, trimisii domnitorului au venit sa recruteze oameni pentru armata acestuia. Din cauza genunchiului ranit, fiul taranului a fost scutit de armata. Vecinii, ai caror fii au fost luati cu arcanul, au exclamat : „Ce norocos esti !”
„Poate ca da, poate ca nu !”, a spus taranul.

Cine rade de propria sa prostie are o sursa constanta si vesnic noua de amuzament.

Am cautat toata ziua, dar nu am gasit nici o dovada ca va exista o zi de maine.

ACUM pare sa fie o perioada la fel de buna ca si oricare alta.

Un ceai cald, Un pat moale, Ce mi-as putea dori mai mult ?

O vaca zen explica conceptul de vid : (mu).

A fost odata o manastire zen in care calugarii traiau intr-o tacere desavarsita. Exista o singura exceptie de la aceasta regula : fiecarui calugar i se permitea sa spuna doua cuvinte la fiecare 5 ani. Dupa ce unul dintre ei a tacut timp de 5 ani, staretul i-a cerut sa spuna cele doua cuvinte pe care le doreste.
„Camera rece”, a spus calugarul.
5 ani mai tarziu, calugarului i s-a permis sa vorbeasca din nou.
„Mancare proasta”, a spus el.
Dupa alti 5 ani, staretul i-a cerut din nou sa spuna cele doua cuvinte la care avea dreptul.
„Parasesc manastirea”, a spus calugarul.
„Nu ma mira, i-a raspuns staretul. Nu faci decat sa te plangi tot timpul !”

Inainte de iluminare : Gateste mancare, spala vasele.
Dupa iluminare : Gateste mancare, spala vasele.

Jocul bautului (se practica intre adeptii zen) : nu beti decat atunci cand va este sete.

Cum suna o bataie din palme produsa de o singura mana ? Ce facea in acest timp cealalta mana ?

Un singur lucru este cert : totul trece. Un singur lucru este constant : schimbarea.
Un singur lucru exista : clipa de fata.

Un miriapod trecea pe carare, cu cele 100 de picioare ale sale miscandu-se intr-o sincronicitate perfecta. O broasca raioasa l-a privit minunandu-se : „Cum reusesti sa-ti coordonezi atat de bine picioarele ? Pe care dintre ele il misti primul ?”
Miriapodul s-a oprit sa se gandeasca, si de atunci nu mai stie cum sa mearga.

Statuia lui Buddha are tot atat de mult natura lui Buddha cat are ambalajul in care a fost adusa.

Oare eu respir aerul, sau el ma respira pe mine ?

In continuare nu va mai fi nimic, totul se petrece acum.

O cale sigura de a strica farmecul unui moment este sa-l lasi sa-ti reaminteasca de un moment de altadata.

Iubirea trecuta : doar amintiri. Iubirea viitoare : doar fantezii.
Iubirea adevarata : doar acum.

Arunc o piatra in lac, aur sau granit, pleosc !

O critica zen : „As prefera sa ai mintea putin mai goala !”

Daca iti doresti reintoarcerea aceluiasi vis, nu mai lasi loc pentru un alt vis.

Un scorpion si o vulpe s-au intalnit pe malul unui rau. Scorpionul a intrebat-o pe vulpe :
-       Vrei sa ma duci in spate pe malul celalalt ? Eu nu stiu sa inot.
Vulpea i-a raspuns :
-       Nu, tu esti un scorpion si o sa ma intepi.
-       De ce te-as intepa ? ar insemna sa ne inecam amandoi ! a argumentat scorpionul.
Dupa ce s-a gandit o vreme, vulpea a acceptat ca scorpionul sa i se urce pe spate si a inceput sa inoate. Pe la mijlocul raului, scorpionul si-a ridicat coada si a intepat-o pe vulpe. Pe punctul de a se ineca, vulpea a mai apucat sa strige :
-       De ce ai facut acest lucru ?
-       Asta e natura mea, i-a raspuns scorpionul.

E normal. Asta e doar o opinie.

Iti voi indica unde se afla luna, dar pentru a o vedea, trebuie sa nu te mai uiti la degetul meu.

Cuvantul „apa” nu potoleste setea.

Zenbal : aruncati mingea fara a-i da drumul din mana. (Ore de ras !)

Fii foarte, foarte linistit, si ai putea auzi sunetul vidului.

A explica ce este in realitate zenul este ca si cum ai explica unde se gaseste tigrul in timp ce acesta te mananca.

Poate ca lucrurile nu sunt ceea ce par, daa probabil ca nu sunt nici altceva.

Un maestru zen zacea pe patul de moarte. La capataiul lui s-au adunat toti calugarii din ordinul sau. Cel mai batran dintre ei s-a aplecat deasupra buzelor maestrului si i-a cerut sa-i spuna ultimele invataturi ale intelepciunii, pentru a le transmite celorlalti calugari :
-       Spune-le ca intelepciunea este precum un rau, a spus maestrul.
Batranul le-a repetat calugarilor cuvintele maestrului. Un tanar din grup a intrebat :
-       Ce vrea sa spuna prin aceste cuvinte : „Intelepciunea este precum un rau” ?
Calugarul mai varstnic a repetat in soapta intrebarea tanarului la urechea maestrului.
-       Bine, intelepciunea nu este precum un rau, a fost de acord maestrul.

Acest moment include toata durata vietii tale.

Aproape pentru orice „de ce”, vei gasi un „de ce nu”.

ATENTIE : Tocmai ai respirat fara sa te gandesti la ce faci.
Tocmai ai respirat din nou, gandindu-te la ceea ce ai facut.

NU TE MAI GANDI. Actiunea eficienta este acea actiune in care mintea si corpul sunt la unison, actionand plenar in momentul prezent, fara sa gandeasca. Acesta este locul in care pot fi gasite geniul, intelepciunea si sinceritatea, dar din pacate, ele isi schimba tot timpul adresa.

O actiune zen buna : vezi o buruiana si o culegi.
O actiune zen care nu este buna : vezi o buruiana si te gandesti : „Iata o buruiana, ar trebui sa o culeg”, dupa care o culegi.
O actiune care nu are nimic de-a face cu zenul : nu vezi buruiana, desi aceasta iti sare literalmente in ochi.
Inactiune de tip zen : iti dai seama ca singura diferenta intre o buruiana si o floare exista numai in mintea ta.
O actiune golita de zen : examinarea tuturor posibilitatilor de mai sus, in loc sa culegi pur si simplu buruiana.
O actiune zen buna : vezi o buruiana si o culegi.

Tot ce nu esti tu este acela. Inclusiv tu esti acela. De aceea, fii bun cu acela.

Poti cumpara orice lucru, dar numai cu sine insusi.

                                         acum
                                         c
                                         u
                                   acum
                                   c
                                   u
                             acum
                             c
                             u
                       acum
                       c
                       u
Ai grija de acum, de fiecare clipa, iar restul timpului va avea singur grija de sine.

Aceasta fraza nu este adevarata. Nici aceasta.

MINTEA PRIMORDIALA. Gandeste-te la cel care ai fost inainte sa-ti fi trecut primul gand prin minte.

Imi pare teribil de rau, dar karma mea tocmai a incalcat dogma ta.

INDRAZNESTE SA-TI ASUMI IDENTITATEA. Nu fi nimic.

ZENUL SUPREM. Realizeaza cine citeste aceste randuri (dar nu da nume, te rog).

Adevarata ta natura nu poate fi descoperita decat in locul in care te afli acum.
Acesta este cel mai bun loc din lume pentru a gasi iluminarea.

O broasca ce traieste pe fundul unui put poate crede cu toata sinceritatea ca a vazut intreaga lume.

Daca iti strangi degetele intr-un pumn, apoi le deschizi, unde a disparut pumnul ?

Atunci cand iti faci o cana de ceai, nu te gandi decat la cana ta de ceai.

„Mintea primordiala” este starea de conceptie pura de dinainte de preconceptie. Ea seamana cu ceea ce a fost aceasta fraza inainte de a avea cuvinte.

O frunza insignifianta iti poate umple mintea de ganduri, in timp ce restul universului ramane neobservat. Nici mai mult, nici mai putin.

Spatiul gol din interiorul vasului este cel care ii da utilitate acestuia.

Putine lucruri sunt la fel de simple ca pacea.

 

Carte cu revista Capital din 19 mai 2014

Revista Capital din 19 mai 2014  poate fi cumparata impreuna cu cartea “Networking de la A la Z” de Thom Singer.
Pret ziar + carte : 14.9 lei
Online, cartea poate fi cumparata cu 10.80 lei.

Reamintire!

Lansarea volumului „Speranţe pe cartelă” va avea loc la Casa Gazelor Naturale din Mediaş, în data de 17 mai 2014, la orele 12:00.

Mai jos, de pe pagina web a autorului

Aseara am fost invitatul Tatianei Albu la Radio Medias 725. Ne-am revazut in studioul 2, pentru o discutie referitoare la lansarea de maine, a volumului “Sperante pe cartela”. In cadrul emisiunii am difuzat declaratii ale lui Ladislau Brandsch, Radu Cocos si George Sava, cu care am colaborat la carte.
Mircea
Inregistrarea emisiunii este mai jos.

Cinefili fericiți!

Pentru cei pasionați de film, cinefilii, vor fi bucuroși să știe că cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Filmului European a debutat cu data de 16 mai la Târgu Mureș pentru a reuni 25 de țări cu 42 de filme interesante, captivante, cu iz de sobrietate și uneori dureroase, care te duc într-o lume virtuală dar care se petrece mereu fără să ne dăm seama, ca un joc de flacără ce te surprinde ba încălzindu-te, ba arzându-te...

Institutul Cultural Român (ICR) sub egida căruia se petrece acest eveniment, dimpreună cu EUNIC, au spijinul ambasadelor și centrelor culturale europene ca astfel să aducă în cinematograful Arta din Târgu-Mureș bucuria imaginii!




Capitala artiștilor!


Mereu mă surprinde Sibiul, mai mult decât orice alt oraș din apropiere, cu multitudinea sa de evenimente culturale și cu viața animată ce o dăruiește locuitorilor săi și nu numai.
Acum, pentru că vara se apropie și căldura trebuie să scoată afară din case oamenii pentru a se bucura de natură și frumos, Sibiul a pregătit o surpriză tuturor: Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este pe cale să se desfăşoare în perioada 6 – 15 iunie, sub genericul „Unicitate în Diversitate”. 
Cred că se înțelege că plecând de la un slogan european, acest festival se dorește ca fiind unul al tuturor artiștilor de toate felurile, așa că este pe gustul tuturor. Eu nu am participat la astfel de manifestări, dar prieteni de ai mei da și mi-au spus că s-a meritat. Ca și în fiecare an, și în acesta sibienii și toți cei care vor avea prilejul să fie în această localitate frumoasă, vor avea oportunitatea să viziteze, pe rând, cele peste 66 de locații ce constă în scene în aer liber unde se va putea audia muzică, se vor putea urmări spectacole de circ, dans sau vizita expozițiile de pictură, fotografie, atelierele de muncă sau participa chiar la multe lansări de carte. În Piața Mare și pe străzile Sibiului vor fi organizate spectacole stradale cu participarea artiștilor așa că ar fi păcat să ratezi acest oraș în perioada 6-15 iunie. Fosta capitală a culturii europene nu se lasă mai prejos de celelalte! Anul acesta FITS strânge artiști din peste 70 de țări! Iată diversitatea...

 

Intră și pe paginile web:

Uraganul bucuriei: Stradivarius

Lumea s-a îndepărtat de ce este frumos și înalt în sens spiritual și mental. Căutările bucuriei inimii se fac în locuri nepotrivite și asta datorită unei culturi eronate. Dar în tot haosul ce ne înconjoară, apare o sclipire auditivă purtată în aer de pe corzile prestigioasei vioare Stradivarius care a supraviețuit până azi. Se știe că numărul lor în lume este destul de mic și mai ales că acestea sunt în mâinile celor mai talentați și străluciți violoniști. Unul dintre ei, cel mai dăruit acestui instrument, este domnul Alexandru Tomescu, care a reușit să (a)ducă acordurile acestei frumoase viori în toate colțurile țării. A fost o inițiativă nemaipomenită atunci când a început cu dorința de a merge și încânta românii mai puțin fericiți să vadă astfel de spectacole. A fost o minune că un om atât de talentat a lăsat multe în urmă sacrificându-se pentru a se dărui total muzicii. Oameni de acest gen nu pot fi trecuți cu vederea! Un câștigător al prestigiosului concurs „Paganini” nu poate rămâne în urmă. Dumnezeu ne-a dat încă un român talentat dar din păcate puțin cunoscut, și spun aceasta deoarece puțini tineri îl cunosc cât este de valoros și mai ales că este foarte apropiat vârstei lui. Însă, pentru cei dornici de a cunoaște un astfel de fenomen, a venit vremea... pentru că începând cu data de 18 mai, va demara o serie de concerte alături de renumitul pianist Eduard Kunz din dorința de a ajuta Fundația Hope and Homes for Children România. Și noi putem contribui la frumoasa lor faptă tocmai participând la aceste întâlniri magnifice!

Lista oraşelor în care va putea fi întâlnit acest duo magnific "In the mood for Prokofiev" este următoarea:

Târgu Mureş – 18 mai – Palatul Culturii
Bistriţa – 20 mai – Sinagoga
Cluj-Napoca – 21 mai – Casa Studenţilor
Timişoara – 25 mai – Filarmonica „Banatul”
Oradea – 27 mai – Filarmonica Oradea
Hunedoara – 29 mai – Castelul Corvinilor
Sibiu – 30 mai – Filarmonica Sibiu
Piteşti – 2 iunie – Casa de Cultură a Sindicatelor
Craiova – 4 iunie – Filarmonica „Oltenia”
Bacău – 7 iunie – Filarmonica Bacău
Iaşi – 9 iunie – Universitatea de Muzică
Bucureşti – 11 iunie – Sala Radio

Vezi și comunicatul de presă: „Turneul National Stradivarius 2014”



 

Mai vezi și http://www.turneulstradivarius.ro/ şi paginile de Facebook ale artiştilor: https://www.facebook.com/AlexandruTomescuOficial şihttps://www.facebook.com/eduardkunzpianist.

Paul al VI-lea, apărătorul vieții umane și omul dialogului, va fi proclamat Fericit


Papa Francisc l-a primit în audiență privată pe cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților și a autorizat Congregația la promulgarea decretului privind beatificarea papei Paul al VI-lea. Ceremonia va avea loc pe 19 octombrie 2014 în Piața Sf. Petru.

Minunea care a avut loc prin mijlocirea rugăciunilor papei Paul al VI-lea are în vedere vindecarea inexplicabilă a unui copil încă nenăscut care era în pericol de moarte sau de a rămâne cu malformații grave. Faptul ieșit din comun aduce aminte de efortul papei Paul al VI-lea depus în favoarea vieții și împotriva avortului și a contracepției, eforturi concretizate în mod special în enciclica ”Humanae Vitae”. Poziția doctrinară a Sfântului Părinte a trezit nenumărate critici la vremea respectivă.

Pr. Antonio Marrazzo, postulatorul cauzei de beatificare a papei Paul al VI-lea a declarat pentru Radio Vatican:

 ”Până la sfârșitul vieții el obișnuia să spună: «Nu-mi pare rău niciodată de ceea ce am făcut, de ceea ce am scris». Enciclica sa a fost citită în mod reductiv. El dorea să fie enciclica despre iubirea conjugală, drept care discursul este mult mai amplu, numai că mai târziu, din partea unora, a fost citită în mod unilateral. Eu sunt convins că intenția sa era ca, pe de o parte, să păstreze continuitatea patrimoniului doctrinal al Bisericii, iar pe de alta, să vină în întâmpinarea a ceea ce constituie valoarea realității conjugale a familiei, a urgențelor care se prezentau în lumea modernă. Evident, în fața anumitor lucruri vor fi mereu unii care sunt de acord și alții care nu sunt de acord. Paul al VI-lea era îndurerat mai mult din cauza violenței cu care unii au răspuns la enciclica sa. Dar nu a fost tulburat mai mult decât era cazul: el știa că urmează voința lui Dumnezeu în respectivul moment istoric și a mers până la capăt”.

Paul al VI-lea a avut îndatorirea grea de a conduce Biserica într-o vreme foarte complexă, în care se manifestau contestații din interiorul și din afara Bisericii. 

”El a trăit acest context și a încercat să gestioneze situația cu un mare echilibru. El nu a trădat patrimoniul Bisericii, nici în domeniul dogmatic, nici moral sau pastoral. Uneori, în opinia unor observatori, a lăsat impresia unui papă afectat, marcat de îndoieli, conflictual în interiorul său. Nu este adevărat. Din documentația pe care am analizat-o iese la iveală, în schimb, o persoană care trăia toate acestea cu speranță. El a căutat mereu un echilibru între lucruri, a dorit să fie un punct ferm, să aibă acel cuvânt clar care aducea aminte de valorile absolute, de Dumnezeu și de om, de adevărul despre Dumnezeu și despre om”.

Paul al VI-lea încheia Conciliul Ecumenic Vatican II în 1965 cu expresia unei simpatii imense față de lumea modernă. A fost definit ”omul dialogului”. Observă, mai departe, postulatorul cauzei de beatificare:

”Cred că din scrierile lui este evident acest lucru. Punctul culminant al acestei realități îl avem în enciclica sa Populorum Progressio. El ținea nespus de mult la progresul omului, al unui om care a exploatat din plin, a folosit inteligența sa ca posibilitate și a împărtășit cu ceilalți darurile pe care le-a avut. Din acest punct de vedere trebuie să citim discursul său în privința modernității. Nu este ceva care trădează trecutul. Eu cred că în această privință rămâne mereu în picioare întreaga activitate a papei Paul al VI-lea, bazată pe aspirația de a aduce mereu aminte că există un principiu fundamental, și anume, că omul este o valoare”.

Paul al VI-lea avea un caracter diferit față de predecesorul său Sf. Ioan al XXIII-lea și de succesorul său, Sf. Ioan Paul al II-lea. Credeți că poporul creștin îl cunoaște și îl iubește îndeajuns sau că trebuie să se apropie mai mult? Încheie pr. Antonio Marrazzo, postulatorul cauzei de beatificare a papei Paul al VI-lea: ”Mai mult decât de o apropiere, aș vorbi mai degrabă de necesitatea de a-l redescoperi dintr-o perspectivă justă. Se vorbește mai puțin despre el, dar din ceea ce am văzut, amintirea lui e vie și chiar destul de evidentă. În cei șapte ani în care am fost postulatorul cauzei sale de beatificare, mulți dintre cei pe care i-am întâlnit îmi spuneau deseori: «Fă în așa fel încât să fie proclamat Fericit!», ca și cum totul depindea numai de mine... Avem nevoie să-l redescoperim pe Paul al VI-lea: avem nevoie să redescoperim acea perioadă istorică în care el a trăit și, mai mult decât altele, să înțelegem mai bine și pe deplin astăzi, după atâta timp - deci cu o mai mare luciditate - valoarea pontificatului său. În această privință pot să spun că este deseori invocat în rugăciune pentru a primi haruri speciale, pentru rezolvarea problemelor, etc. Am putea spune că are o faimă de sfințenie mai liniștită, dar nicidecum uitată. Paul al VI-lea nu a fost uitat, el este încă un reper foarte puternic”.

Cu ocazia aceleiași audiențe, Papa Francisc a autorizat Congregația pentru Cauzele Sfinților la promulgarea decretului relativ la beatificarea venerabilului Alois Caburlotto, preot diecezan, fondatorul Institutului «Fiicele Sfântului Iosif». Născut la Venezia pe 7 iunie 1817, a murit în același oraș italian la 9 iulie 1897.

De asemenea, au fost recunoscute virtuțile eroice ale următorilor Slujitori ai lui Dumnezeu, drept care de acum vor fi cinstiți cu titlul de Venerabili, Giacomo Abbondo, preot diecezan (Italia, 1720-1788), Jacinto Alegre Pujals, preot din Societatea lui Isus (Spania, 1874-1930) și Caroline Barbara Colchen Carré de Malberg, mamă de familie (Franța, 1829-1891).

Sursa:ro.radiovaticana.va

WAW CE BAU BAU

Astăzi la MEDIAȘ!!!

Cel mai nou volum pe care l-am coordonat este gata de lansare, ne spune coordonatorul acestui proiwct, Mircea Hodârnău. Cartea se numeste “Sperante pe cartela” si prezinta povestea a patru tineri din Medias care au avut curajul sa se ridice impotriva regimului condus de Nicolae Ceausescu. Curaj care i-a dus direct in atentia Securitatii, fiind anchetati sub acuzatia de propaganda si actiuni impotriva oranduirii socialiste, riscand o condamnare intre 5 si 15 ani.   
Dupa mai multi ani de la evenimente am avut placerea sa ii cunosc personal pe o parte din participantii la acest act de curaj. Cu Radu, Horatiu si Dan m-am intalnit in studiourile celor doua posturi de radio locale, Radio Medias 725 si Radio Ring, unde cei trei au realizat emisiuni de popularizare a muzicii rock si jazz, iar pe Laci l-am cunoscut prin intermediul fratelui meu, care i-a fost coleg de munca si prieten. 

Lansarea volumului „Speranţe pe cartelă” va avea 
loc la Casa Gazelor Naturale din Mediaş, în data de
 17 mai 2014, la orele 12:00.

Coperta-Sperante pe cartela-2014
Coperta volumului tiparit la Editura Samuel, a fost realizata de Ionut Anisca si fratele meu Stefan a dat o mana de ajutor la tehnoredactare. O sa revin cu detalii despre ziua lansarii si campania de promovare.