luni, 26 mai 2014

Cu ochii în ecrane

filmar_67214_1_1387282509
Titlu: Filmar
Autor: 
Rating: 
Editura: 
Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 248
ISBN: 978-973-46-4148-2
Unde ne refugiem din fața excesului de realitate? De dedublare, de virtualizare? Cum ne redobândim simţul justei aprecieri a realului? Răspunsul vine de la sine prin volumul comentat minimal de mine în cele ce urmează. ,,Filmele m-au făcut întotdeauna să trăiesc mai intens decât viaţa.’’(p. 126) (A nu se înţelege cumva că ,,toate filmele.’’) Cinefil şi filmolog împătimit, jurnalistul Cristian Tudor Popescu mărturiseşte că a deprins ,,viciul’’ consumului de filmografie în anii şaptezeci-optzeci pe când filmele bune reprezentau singura gură de oxigen în mediul comunist claustrofobic. Vizionarea unor filme de colecţie în anii tinereţii i-a cultivat deopotrivă nu doar exigenţa, ci şi echilibrul interior într-o lume altminteri schizoidă.
În colecţia, ca un ierbar, de tablete jurnalistice şi de mici dări de seamă post-festivaluri, devenită ,,Filmar”, autorul ne face părtaşi la puţinele sale veleităţi şi pasiuni, dar şi la numeroasele–i insatisfacţii culese din evenimente de gen şi din vizionări. Aş putea spune că doar câţiva cineaşti europeni din anii ’70, printre care Tarkovski, Lars Von Trier şi Koncealovski mai cu seamă, sunt pare-se singurii care se legitimează creativ în faţa spectatorului foarte exigent care este Cristian Tudor Popescu.
Să nu credeţi că palmaresul tot mai mondial al filmelor recente româneşti scapă de vigilenţa de cerber a cinefilului autor. Nume mari de regizori şi titluri de afiş fulminante sunt privite cu cea mai chirurgicală acurateţe şi sfârşesc demitizate. Nu de puţine ori, Cristian Tudor Popescu pune în discuţie gratuităţi precum nuditatea ori sexualitatea nemotivate estetic şi procedează aşa în numele unei pierdute moralităţi. Or, nu-i aşa, ,,În România, moralitatea poate fi definită ca o boală psihică.’’ Chestiunea până unde se poate uza de sexualitate ar putea fi explicată şi de următoarea ipoteză: ,,Diferenţa dintre un film porno şi un film de artă e golul interior creat de primul în spectator. Pe cât de intens pe loc, pe atât de volatil se dovedeşte efectul porno imediat ce s-a terminat filmul dispărând fără urmă. Arta lasă în tine o urmă care poate să nu dispară niciodată. Pe urmele artei vrei să te întorci în răstimpuri, un film de consum nu te mai interesează odată ce l-ai consumat, vrei altul. Marea artă nu poate fi comentată la ieşirea din sala de cinema.(p. 113)’’(Andrei Koncealovski)
Nici dorinţa de celebrizare a unor cineaşti tineri nu este ocolită, precum nici maşinăria de filme tot mai clişeice care a devenit Hollywoodul, uzina de producţii stereotipe de peste Atlantic. Consacrat prin ironia corozivă ce îi este specifică, autorul face uz de surprinzătoare jocuri de cuvinte ce amuză la modul inteligent şi nu o dată se protejează de ,,filmele proaste făcute de regizorii buni’’ prin serioase doze de umor negru. Cu apetenţa sa pentru ironizarea absurdului vieţii contemporane aglomerate şi pline de ambalaje redundante, autorul îşi ocroteşte sensibilitatea întotdeauna bine disimulată prin exerciţii de cinism în stil ,,très d'esprit’’ şi care fac deliciul intelectualilor şi nu numai al lor.
  • PLUSURI

    Culegerea de eseuri poate servi drept excelent ghid de filmografie contemporană.
  • RECOMANDARI

    Împătimiţilor de vizual, iar aceştia nu sunt puţini după ştirea mea.