sâmbătă, 7 iunie 2014

Cel mai liniștit roman agitat

Titlu: Blândețea nopții
Rating: 
Anul aparitiei: 2013
Traducere: 
Numar pagini: 384
ISBN: 978-973-689-582-1
„- Când surâzi… el își reluase atitudinea paternă, poate din cauza proximității tăcute a lui Nicole – mă gândesc mereu că am să văd un gol în dantura dumitale, pe unde ți-a căzut vreun dinte de lapte.
Însă era prea târziu – ea se apropiase iarăși cu o șoaptă deznădăjduită.
- Ia-mă!”
Unul dintre cele mai bune 100 de romane în limba engleză din secolul XX – romanului Blândețea nopții i-a fost atribuită această titulatură și nu este deloc exagerată. Personaje precum Dick Diver sau Rosemary au o forță surprinzătoare de a prinde viață în imaginația cititorului. Complexitatea subiectului, răbdarea scriitorului – și implicit a cititorului – de a străbate ani și ani din viața personajelor, realismul cu care sunt intuite schimbările de personalitate, îi dau romanului valoarea pe care o are. Subiectul nu foarte complex, dar destul de amplu, aduce la lumină personaje extrem de puternic conturate, a căror interacțiune este naturală, lipsită de artificii literare.
Un cuplu format dintr-un medic psihiatru și o fostă pacientă a acestuia este perceput în prima parte a romanului din perspectiva tinerei Rosemary, o actriță de succes abia ieșită din pubertate, iar în cea de-a doua parte, din perspectiva aceleiași Rosemary, acum o femeie independentă, matură. Personajele nu încetează să se dezvolte pe parcursul întregului roman, iar asta presupune că ele vor fi în permanență descrise. Evoluția lor este extraordinar de realist intuită. Precum spuneam, avem de-a face, în partea întâi a romanului, cu o Rosemary căreia pare că abia ce i-a căzut un dinte de lapte, iar în a doua parte, cu o Rosemary maturizată, încrezătoare în propria ei persoană. Ea însăși remarcă acest lucru: „Eram o fetiță când te-am întâlnit, Dick. Acum sunt femeie în toată firea.” Și nimic din ce face, zice sau gândește nu o contrazice. La rândul său, Dick este un dandy încrezut în prima parte a romanului, care însă devine un doctor manierat și extrem de responsabil înspre final. Nicole, soția lui, este prin însăși esența firii ei, definiția schimbării de personalitate. Evoluție și involuție – acesta pare să fie leitmotivul acestui personaj.
Dincolo de intrigă, de jocul de scenă al personajelor, poetica exprimării este deosebită. Naturalețea cu care curg frazele creează imagini direct pe retină. Nimic forțat în scriitura fără cusur, fie că este vorba despre descrierea unui personaj, a unui eveniment deosebit sau a unei stări de suflet: „Rosemary deschise ușa camerei, străbătută de niște emoții pe care nimeni în afară de ea nu le-ar fi putut înțelege. Era ceea ce se numește uneori ’o făptură micuță, sălbatică’; de exact douăzeci și patru de ore nu mai reușea să-și găsească unitatea lăuntrică și era cu totul absorbită de înfruntarea cu haosul, ca și cum destinul ar fi fost un joc de potrivit imagini – socotind beneficiile, socotind speranțele, punându-i la socoteală pe Dick, pe Nicole, pe maică-sa, pe regizorul cu care se întâlnise în ajun, asemenea boabelor dintr-un șirag de mătănii.”
Prin fraze bine plasate, autorul reușește să transfere dinspre personaj înspre cititor stări de bine, de tensiune, de spaimă sau de emoție: „… Rochie, stai acum înfoiată pentru el, nasture, stai încheiat, înflorește, narcisă – văzduhule, rămâi tăcut și blând.” Pentru cine a fost îndrăgostit, prin astfel de fraze Scott F. Fitzgerald reînvie acea senzație, acel tremur de fluturași din stomac.
Romanul Blândețea nopții a fost comentat, criticat (mai puțin), recenzat și povestit, ecranizat și dramatizat de mai multe ori. Fiind un clasic, mă voi opri aici cu părerile mele despre el. Adaug doar că este, în opinia mea, cel mai liniștit roman agitat din câte am citit. Agitat prin acțiune, dar liniștit prin scriitură. O adevărată operă de artă literară. În plus, datorită multitudinii de interpretări pe care le-a născut (că ar fi un episod autobiografic al autorului, din cauza similitudinii dintre caracterul lui Dick Divers cu al său, și al soției personajului, Nicole, cu propria sa soție, Zelda, că ar fi pur și simplu o frescă a societății nebune americane din perioada interbelică sau că ar fi parcursul maturizării unei fete inocente și devenirea ei într-o „femeie în toată firea”, valențele acestui roman nu se opresc din a se releva), probabil că orice aș scrie ar fi de fapt o rescriere a unei idei deja exprimate.
Având însă ocazia să citesc ultima reeditare de la Editura Humanitas a acestui roman, aș vrea să mă refer un pic și la volumul în sine. În privința traducerii, nu am decât cuvinte de laudă. Mircea Ivănescu a reușit să facă o treabă excelentă, imprimând traducerii același ritm calm pe care îl are și textul original. Nu există, pe întreg parcursul romanului, nicio forțare de exprimare, niciun clișeu tradus mot-a-mot. Este o adevărată reinterpretare a textului, dar spunând acest lucru nu vreau, în nici un caz, să acuz traducătorul de modificare a sensului pe care l-a intenționat autorul.
Blândețea nopții este un roman cu o desfășurare mai mult în plan psihologic, acțiunea fiind doar vehiculul pentru analiza profundă a societății în care F. Scott Fitzgerald a trăit, ca și a relațiilor care se nășteau la începutul secolului XX, când lumea își lua o față nouă.
  • PLUSURI

    Romanul – care nu necesită prea multe prezentări – în ediția de față, beneficiind de traducerea de o deosebită calitate, se desprinde din noianul de cărți care inundă librăriile în ultima vreme. Este o carte pe care, când o veți vedea, o veți dori pentru bibliotecă.
  • RECOMANDARI

    Recomand Blândețea nopții în special celor care apreciază cărțile de literatură clasică, dar și celor care colecționează ediții de lux ale acestor cărți.