miercuri, 16 iulie 2014

Cine sunt îngerii?



Vorbind despre îngeri, chiar și în biserică, de multe ori acest lucru a devenit aproape un subiect tabu, iar pentru a evita un sens greșit în cadrul discutilor ecumenice se preferă evitarea acestui  argument care i-ar putea “supăra” pe protestanți, ștergând astfel rolul și importanta acestor spirite cerești atât de prezente în viață noastră.

Îngerii sunt astăzi un subiect de interes mai mult pentru copii, iar în ceea ce-i privește pe adulți se poate spune că pentru aceștia reprezintă doar  un simplu simbol.

În acest context îngerii sunt uitați?

Cu siguranță nu, dar poate că uitarea lor nu e atât de departe și asta pentru că trăim într-o lume nouă -New Age- care prin mijloacele caracteristice promovează un alt model angelic complet distorsionat. Din fericire, părintele Marcello Stanzione nu se numără printre acei preoți care sunt rușinați de credința care are la bază și angeologia. Lupta sa de zeci de ani prin predici, eseuri și manuale, cărți de rugăciuni sau întâlniri, a avut întotdeauna ca și nucleu modul corect evaluat al îngerilor în viață de zi cu zi.

De această dată prin efortul său și prin colaborarea cu unul dintre cei mai renumiți jurnaliști italieni, Saverio Gaeta, a fost premiat de către una dintre cele mai prestigioase edituri pentru minunata carte în care reușește să împletească atât de armonios cunoașterea sa profundă cu inteligența co-autorului. Rezultatul este o carte care variază între problemele strict teologice și analiza istorică, care să permită o abordare a angeologiei într-un mod complet diferit.

Se pornește de la un tratat asupra îngerului păzitor, apoi cercetarea continuă prin analiza anumitor pasaje din Biblie unde îngerii apar nu doar ca un simbol al puterii divine dar și ca spirite reale și independente.

Noi cunoaștem desigur doar trei numele: Mihail, Gabriel și Rafael. Dar există de asemenea și numele Uriel, al cărui cult a fost viu până în secolul al optulea.

Trebuie menționat faptul că tratatul amintește și de îngerii căzuți, cei care au căutat să devină ca Dumnezeu și care au fost condamnați pentru eternitate. Părintele Marcello Sanzione abordează această problemă din punct de vedere al istoriei, iar mai apoi se aventurează alături de Saverio Gaeta în calea alunecoasă New Age care prezintă într-un mod extrem de periculoas și fluid realitatea și care se poate infiltra foarte ușor chiar și în mintea creștinilor.

În încheiere volumul conține un ansamblu de rugăciuni dedicate îngerilor dar și un mic dicționar.

Este un volum foarte elegant care se pretează bine ca și un mic cadou și asta pentru că angeologia este un instrument foarte eficient pentru a întări credința și de ce nu și pentru a o recâștiga.

Traducere: Orian Remus-Anghel


Sursa:www.totustuus.it