joi, 18 decembrie 2014

TIBERIU cel ALBU la suflet

Tiberiu Albu, concurentul ajuns în finala emisiunii-competiție Vocea României, va concura pentru ultima dată vineri, 19 decembrie, după 20:30, iar noi bloggeri, la invitația domnului Cristian China-Birta, căutăm motive pentru care să-l votăm pe cel antrenat de magnificul Tudor Chirilă. Deci iată motivele mele:

1. Este ca o flacără ce topește suflete!
2. A demonstrat că poate fii flexibil în voce și că poate cânta și altfel de muzică.
3. Este tânăr, deci poate promite multe.
4. Are un vis pentru care trebuie susținut!
5. Continuă o tradiție ce părea pierdută de pe partitura istorică românească.
6. Poate fi un serios concurent în lumea muzicală rock pe viitor.
7. Avem așteptări de la el fiindcă este foarte tânăr.

Nu uita să urmărești emisiunea Vocea României, mâine începând cu ora 20:30 pentru a-l susține și vota pe Tiberiu Albu!

Cel uitat


La porţile marelui oraş, plângea un copil. Era iarnă, iar el era mic. Nu, nu-i era frig, fiindcă avea cea mai frumoasă şi călduroasă hăinuţă din câte se văzuseră. Nici foame nu-i era, fiindcă lângă el erau punguliţe nenumărate cu biscuiţi şi bomboane de toate soiurile, ba chiar şi un maldăr de cutii de pizza. Nici sete nu-i era - mai multe sticle de sucuri aşa de frumos colorate, cum nici un fruct nu poate da, erau alături. Atunci? Poate se plictisea - dar luminile multicolore ale oraşului, clipind năucitor, brazii de toate culorile (oare de ce nu erau verzi, cine a mai văzut brad portocaliu sau roşu, sau... în toate culorile curcubeului?!), dar oricum erau brazi - grei de podoabe lucitoare la ferestre şi în pieţe, şi oamenii care alergau de colo-colo încărcaţi de pachete, când râzând, când strigând, când tăcuţi şi preocupaţi, şi muzica asurzitoare revărsându-se si amestecându-se de pretutindeni, că până la urmă, din melodii rămânea numai un zornăit ameţitor, ca de bani - ce mai, un spectacol întreg - toate acestea puteau să-i alunge plictiseala.

Deodată, un puşti cam ponosit îmbrăcat, se opri lângă el, îl privi cu luare aminte şi cuprinzându-i cu amândouă mâinile obrăjorii, încercă să-i şteargă lacrimile:

- Ce ai? îl întrebă. De ce plângi, e Crăciun, nu vezi, e sărbătoare, toţi oamenii sunt veseli, iar ţie nu-ţi lipseşte chiar nimic!

- Ba da, răspunse suspinând copilul. Bucuria. Îmi lipseşte bucuria.

- Cum aşa? Doar ai de toate şi încă îţi şi prisosesc bunătăţile - zise puştiul, înfigându-se pofticios într-o felie de pizza.

- Dar tu nu vezi, continuă celălalt, în jurul meu nu e nimeni. Pur şi simplu, m-au uitat.

- Păi, poate că părinţii tăi sunt la cumpărături şi se întorc şi...

- Părinţii mei sunt acolo - zise copilul arătând cumva în jur, dar nu ei m-au uitat, ci aceia la care am venit.

- Aaaa, eşti musafir?! Cum adică te-au uitat, când văd că te-au copleşit cu daruri...

- Nu, astea sunt doar darurile lor, luate de ei pentru ei şi numai pentru ei- n-au nici gust, nici culoare, nici lumină şi nici bucurie. Veselia nu e bucurie. Eu sunt cel care le-am adus un dar şi uite ce au făcut cu el: l-au întunecat de abia-abia se mai vede. Şi copilul îi arătă ceva, aşa ca o inimă, care licărea înecat în fumul de mititei şi ţigări, în aburii şi mirosul de băutură, în artificiile, strigătele şi hărmălaia de bâlci a mulţimii.

- Dar atunci e simplu - zise puştiul. Scrie-ţi numele pe darul tău şi or să-l vadă! Şi gata! Uite, nu mai plânge, îl scriu eu pentru tine. Cum ai spus că te cheamă?

- Isus.



de Dr. Ecaterina Hanganu 

Sursa:www.ercis.ro