miercuri, 10 iunie 2015

Cele mai interesante lucruri pe care le poți face cu ajutorul Google


Google a ajuns mult mai mult decât un motor de căutare, fiind capabil să îndeplinească numeroase sarcini complexe.
Oricine poate efectua o căutare simplă pe Google, însă uneori primele rezultate nu sunt exact cele de care avem nevoie. Pentru mulți utilizatori, asta implică vizualizarea mai multor pagini cu rezultate sau numeroase alte căutări. Pentru a nu mai pierde timpul în astfel de cazuri, puteți apela la câteva metode eficiente prezentate de cei de la Distractify. Trebuie menționat că acestea sunt doar câteva dintre cele mai interesante lucruri pe care le poate face Google, iar unele dintre elenecesită folosirea Google.com, și nu Google.ro.

Excluderea anumitor cuvinte din rezultate

Când efectuați o căutare pe Google, puteți opta ca anumite cuvinte să fie excluse din rezultatele care vi se vor afișa. Pentru a face acest lucru, nu trebuie decât să scrieți cuvintele care vă interesează, iar apoi să adăugați un minus urmat de cuvântul pe care vreți să-l excludeți.
excluderea cuvintelor google

Filtrarea rețetelor pe baza ingredientelor

Pe Google.com puteți căuta denumiri de mâncăruri, iar acesta vă va afișa, printre altele, diverse rețete pentru prepararea acestora. Dacă apăsați pe ”Search Tools”, veți vedea că rezultatele pot fi filtrate în funcție de ingrediente, perioada de preparare și calorii.
google filtrare rețete

Căutarea într-un site anume

Puteți căuta anumiți termeni direct într-un site anume. Pentru a face acest lucru nu trebuie decât să scrieți ”site:”, urmat imediat de domeniul care vă interesează și termenii respectivi.
playtech google căutare site

Operații matematice

Google poate funcționa și ca un calculator, dar trebuie să aveți grijă la semnele ce marchează diversele operații matematice. Din această cauză, este indicat să folosiți Numpad-ul din dreapta tastaturii.
google caluclator

Căutări cu anumite cuvinte în titlu

Dacă vreți ca termenii pe care îi căutați să se regăsească în titlu, nu trebuie decât să includeți ”intitle:” în căutare înaintea acestora.
google căutare cuvinte titlu

Două căutări în același timp

Pentru a efectua două căutări în același timp, trebuie să includeți ”or” între termenii care vă interesează.
samsung galaxy s6 or playtech

Sortarea GIF-urilor

Pentru a nu apela la căutarea avansată, puteți separa GIF-urile de restul imaginilor foarte simplu printr-un click pe ”Search Tools”. Apoi nu trebuie decât să selectați ”Type” și ”Animated”.
neil degrasse tyson animații

Traduceri

De ce să pierdeți timpul cu alte site-uri când puteți căuta direct pe Google anumiți termeni și traducere lor într-o anumită limbă.
google translate

Evenimente istorice

După cum probabil știți deja, puteți căuta datele unor evenimente istorice în Google scriind ”date” alături de termeni.
google evenimente

Căutarea link-urilor către un website

Puteți tasta ”link:” urmat de orice domeniu pentru a vedea toate link-urile către site-ul respectiv.
google playtech link

Căutarea datelor sărbătorilor

Datele sărbătorilor pot fi foarte greu de ținut minte, iar Google se poate dovedi foarte util în astfel de situații.
google sarbatori

Conversii

Pentru a nu apela la diverse site-uri de conversie valutară sau a unităților de măsură, puteți face acest lucru direct pe Google printr-o simplă căutare.
google convertor

Căutări în funcție de format

Încă o dată, Google vă oferă o alternativă rapidă la utilizarea ”Advanced Search”. Pentru a găsi fișiere cu un anumite format, nu trebuie decât să adăugați în căutarea respectivă ”filetype:” urmat de formatul dorit.
google filetype

Căutarea cuvintelor într-o ordine anume

Dacă includeți termenii căutării între ghilimele, Google vă va afișa doar rezultate în care acestea se găsesc în ordinea respectivă.
google cuvinte ordine

Explicarea unor noțiuni

Google vă poate explica anumite noțiuni dacă introduceți cuvântul ”define” în căutare.
google definitii

Programarea alarmelor

Dacă orice altă alarmă v-a dezamăgit, Google vă poate ajuta. Nu trebuie decât să tastați ”set timer for” urmat de o durată.
google alarma

Creații ale anumitor persoane

Picturi, filme, melodii ale oricăror artiști; Google le știe pe toate.
michael bay

Google poate afișa zboruri

Google vă poate afișa o listă a zborurilor voastre precedente, sau parcursul altora dacă introduceți numărul zborului.
google zboruri

Aflarea orelor la care răsare și apune soarele

Căutările ”sunrise”, sau ”sunset”, vă vor afișa, printre altele, datele la care soarele răsare și apune în locul unde vă aflați.
google soare rasarit apus

Jocuri

Dacă tastați ”Zerg Rush”. O-urile din Google vă vor invada pagina cu rezultate și va trebuie să vă apărați de ele. Jocul ”Atari Breakout” este și el disponibil dacă îi tastați numele și apoi selectați imaginile.