miercuri, 19 august 2015

Inaugurarea magazinului second-hand «dinȘifonier»

Asociația Caritas Eparhial Oradea a inaugurat astăzi magazinul second-hand «dinȘifonier», situat în Oradea, str. Decebal, nr. 76, bl. C6 parter (vis-a-vis de fosta fabrică Înfrățirea). La deschidere au participat reprezentanți ai Asociației Caritas Eparhial Oradea, ai partenerului SC Public Euroconsulting SRL, potențiali clienți și reprezentanți ai presei.
„Asociația Caritas Eparhial Oradea, pe lângă toate intervențiile și serviciile sociale pe care le oferă, pe lângă faptul că îngrijește persoane vârstnice și hrănește persoane fără adăpost, se preocupă și de a produce schimbare socială în rândul grupurilor dezavantajate, prin crearea de locuri de muncă pentru aceștia”, a declarat părintele Olimpiu Todorean, președintele Asociației Caritas Eparhial Oradea. „Clienții «dinȘifonier» vor avea ocazia ca, prin achiziționarea produselor din cadrul magazinului, care vor fi comercializate la prețuri foarte bune, să beneficieze atât de produsul achiziționat, cât și să contribuie la o schimbare socială, având în vedere că profitul generat de magazin va fi utilizat exclusiv în scop social”, a declarat Monica Suciu, manager proiect.
„Magazinul «dinȘifonier» este un concept de magazin second-hand ce furnizează articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, mobilier, obiecte de uz casnic și accesorii de înaltă calitate prin personal calificat, având prețuri accesibile tuturor cumpărătorilor. Programul de funcționare a magazinului va fi de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-18.00″, a declarat Bianca Ghețe, administrator al magazinului. Magazinul «dinȘifonier» este un nume nou în rândul magazinelor second-hand din Oradea, acesta fiind o structură de economie socială, creată în cadrul proiectului „Implicare activă pentru dezvoltare comunitară”, finanțat prin Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Începând cu data de 5 ianuarie 2015, Asociația Caritas Eparhial Oradea, în parteneriat cu SC Public Euconsulting SRL, implementează proiectul „Implicare activă pentru dezvoltare comunitară”, finanțat prin Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Obiectivul general al proiectului îl constituie facilitarea accesului pe piața muncii a unui număr de 60 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile, motiv pentru care în cadrul proiectului au fost inițiate trei forme de economie socială, care au creat 16 locuri de muncă pentru persoane vulnerabile: firma de construcții SC CEO CONSTRUCT SRL, firma de comerț cu amănuntul SC CEO STORE SRL precum și un atelier de producție lumânări SC ARDDOR D-LUXE SRL.
Pr. Olimpiu Todorean
președinte Caritas Eparhia Oradea