vineri, 30 octombrie 2015

Frumusețile județului Alba: Dealul cu melci – unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania

Una dintre minunile naturii în județul Alba este Dealul cu melci, din Munții Apuseni, o rezervaţie paleontologică, care atrage prin aspectul său ciudat. Este vorba despre o puzderie de formaţiuni sub formă de melci, încrustate în piatră în urmă cu mai bine de 65 de milioane de ani. Peste 30 de specii de moluşte şi-au lăsat aici amprenta pe o suprafaţă de 4,30 ha, alcătuind acest recif senonian, bizar în ochii oricărui călător.
Rezervația naturală de tip paleontologic Dealul cu melci este un unicat geologic, fiind, totodată, unul dintre cele mai spectaculoase puncte fosilifere din Transilvania. Rezervația a fost înființată în anul 1954 și declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate).
Dealul cu melci, din punct de vedere geologic, reprezintă un conglomerat de gresii și marne în care au fost încrustate zeci de specii de moluște. Gasteropodul dominant în aceste straturi de gresii fosilifere este „Acteonella giganteea”, o scoică cu cochilie în forma de melc, potrivit www.welcometoromania.ro.
dealul-cu-melci-01Zona a fost declarată rezervație naturală datorită valorii sale științifice reprezentată de sedimentele Cretacicului superior, formate în fundul stâncos al unei mări. Din cauza presiunii și a acțiunii timpului, în milioane de ani, bancuri imense de melci s-au pietrificat, rezultând rezervația din prezent.
Cu ușurință se pot observa formele și mărimile diferite de melci cimentați în stâncă, în straturi ce variază între 8 și 10 m grosime. Rezervația se întinde pe 0,67 hectare, iar aria protejată științifică ajunge la 4,30 hectare.
Rezervația paleontologică Dealul cu melci este situată la o altitudine de 650 m, în județul Alba, comuna Vidra — sat Nemeși — pe stânga văii Arieșului Mic — la 15 kilometri de orașul Câmpeni și aproximativ 2 kilometri de centrul comunei Vidra.
În apropiere spisoaiae află o altă minune a naturii, Cascada Pişoaia, cunoscută şi sub numele de Cascada Miresii. Este declarată rezervaţie peisagistică şi se întinde pe o suprafaţă destul de mare, respectiv de 2,5 hectare. Rezervaţia peisagistică Cascada Pişoaia se află pe un prag stâncos de calcare cristaline de vârstă paleozoică, încadrată într-o pădure de fag şi arbori izolaţi de răşinoase. Căderea de apă se realizează de la aproximativ 18 m înălţime, cu un front de despletire a firului apei de 25 metri pe abruptul stâncos pe care se scurge. Formaţiunile calcaroase de tip travertinic depuse dea lungul timpului măresc spectaculozitatea zona.
Apele din zonă sunt bogate în calcar, acoperă totul cu depuneri, şi dau naştere la numeroase formaţiuni calcaroase, unele chiar spectaculoase. Din aceste tufe calcaroase localnicii confecţionează cruci care pot fi văzute lângă biserici sau dea lungul drumurilor, sau taie cărămizi cu ajutorul cărora îşi împrejmuiesc casele.
Rezervațiile Dealul cu melci și cascada Pișoaia fac parte dintr-un traseu turistic ce include mai multe obiective turistice importante din această regiune.
Traseul începe în Arieșeni și continuă cu Barajul Mihoiești — Cheile Văii Morii — Cascada Pișoaia (Vidra) — Dealul cu melci — Casa Memorială ”Avram Iancu”, unde sunt expuse artefacte istorice, de port popular, unelte agricole și creații meșteșugărești — Muntele Găina cu faimosul său Târg de Fete. Biserica veche din Vidra, ridicată în anul 1712, reprezintă, de asemenea, o altă atracție turistică a acestei zone. (C.M.)
sursa: ”Județul Alba. Ghid Turistic”, Consiliul Județean Alba, agerpres