luni, 30 mai 2016


Monştrii de la Fukushima.

Flori şi fructe hidoase, rezultatul unor

 mutaţii genetice provocate de radiaţii

vineri, 27 mai 2016

Toate cărțile noi vin la Bookfest 2016

  • Personalități importante ale vieții culturale vor lansa la Bookfest, între 1 și 5 iunie, cele mai proaspete apariții editoriale
  • Gabriel Liiceanu, Andrei Oișteanu, Vladimir Tismăneanu, Andrei Pleșu, Adrian Cioroianu, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Ana Blandiana, Mircea Coșea, Ioan T. Morar, Ileana Vulpescu, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Alex Ștefănescu, sau ambasadorul SUA Hans Klemm sunt câteva dintre numele care au confirmat deja prezența la cea de-a XI-a ediție Bookfest
  • Copiii vor avea Bookfest-ul lor, Bookfest junior, unde se vor regăsi toate evenimentele dedicate lor
  • Programul complet al celor cinci zile de Bookfest, în curând, pe www.bookfest.ro

Mai sunt nouă zile până la o nouă ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 1-5 iunie 2016, la Romexpo. Alături de reprezentanții țării Invitat de Onoare, Israel, la Bookfest 2016 vor fi prezente peste 200 de edituri, programul celor cinci zile cuprinzând peste 300 de evenimente, de la lansări și dezbateri până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.
Copiii vor avea o ediție a lor, Bookfest Junior, cu peste 40 de evenimente și surprize care le vor fi dedicate. Chiar de ziua lor, copiii vor avea un program plin de lansări, ateliere pe diverse teme creative, proiecții de filme, sesiuni de teatru și alte acțiuni. Programul în curs de actualizare al Bookfest Junior poate fi consultat pe site-ul oficial www.bookfest.ro
Bookfest 2016 se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Cărți noi de Lucian Boia, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu
Joi, 2 iunie, la Editura Humanitas, va fi lansată cartea Islamul și violența, volum de interviuri realizate de poetul arab Adonis cu lectorul universitar și psihanalistul Houria Abdelouahed. Sâmbătă, 4 iunie, editura a pregătit evenimente cu cei mai cunoscuți autori ai săi: vor fi lansate Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe), de Lucian Boia, Nebunia de a gândi cu mintea ta, de Gabriel Liiceanu,Neliniști vechi și noi, de Andrei Pleșu și Cum gândesc politicienii? (Cum? Gândesc politicienii?), de Radu Paraschivescu.
În aceeași zi, vizitatorii Bookfest 2016 vor putea participa la prezentarea a trei volume semnate la Humanitas de Matei Călinescu – Un altfel de jurnal: Ieșirea din timp, Portretul lui M, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, eveniment la care sunt invitați, printre alții, Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite, Dan C. Mihăilescu și Lidia Bodea. Tot sâmbătă, va avea loc o sesiune de autografe cu scriitorul Mircea Cărtărescu, care își va prezenta ediția de colecție a volumului Solenoid.
Duminică, 5 iunie, va fi lansat volumul colectiv Bucureștiul meu, în prezența scriitorilor Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu Bran, Radu Paraschivescu și a arhitectului Gabriela Tabacu, precum și noul volum Orologiul fără ore, din seria de autor Ana Blandiana, autoare premiată în Polonia anul acesta cu marele premiu al competiției ”Poetul European al Libertăţii”.

Premiul UE pentru Literatură vine la Bookfest
 În programul de lansări al editurilor Polirom și Cartea Românească figurează printre altele, volumele Darul lui Serafim, de Simona Antonescu și Vineri seara, într-o vale cu lupi, de Nicolae Strîmbeanu, la care cititorii sunt așteptați chiar vineri, pe 3 iunie. În aceeași zi va fi lansat volumulȘapte manifeste dadaiste, de Tristan Tzara, pentru a marca aniversarea centenarului mișcării Dada.
A doua zi, sâmbătă, 4 iunie, cunoscutul antropolog și istoric al religiilor Andrei Oișteanu va lansa la Bookfest 2016 cel mai proaspăt titlu al său – Sexualitate și societate. Istorie, religie și literatură, o temă pe care autorul a abordat-o ”nu doar ca un omagiu adus sexualității, ci și în încercarea de a înțelege delicatele și misterioasele ei mecanisme și modul în care ele influențează (și sunt la rândul lor influențate de) mecanismele sociale, morale și culturale”.
În aceeași zi este programat un eveniment dedicat literaturii turce, având în prim plan volumele O ciudățenie a minții mele,  de Orhan Pamuk șiIstanbul, Istanbul, de Burhan Sonmez, la care vor participa, printre alții, Aurora Liiceanu și Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial al Polirom. De asemenea, vor fi lansate cărțile Sărbătoarea corturilor, de Ioan T. Morar și Vârstele jocului. Strada cetății, de Claudiu M. Florian, volum distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură 2016.
În ultima zi a Bookfest, duminică, Andreea Paul va lansa volumul Forța economică a femeilor, o continuare a volumului de acum cinci ani, care punea în discuție forța politică a femeilor.
Programul Editurii Corint va include vineri, 3 iunie, lansarea volumului JURNALUL SECRET. Serie nouă, de Alex. Ștefănescu, la care vor lua parte autorul, Mircea Dinescu și Ion Caramitru. Pentru a doua zi, editura Corint a pregătit o masă rotundă la care vor fi prezentate două volume ce analizează din perspective opuse pericolul terorismului: Jurnalul de la Guantánamo, de Mohamedou Ould Slahi și Islamul. Planul secret pentru crearea califatului de Glenn Beck. În continuare, standul Corint va găzdui lansarea cărții Poveștile Peleșului, de Carmen Sylva, la care vor participa Filip-Lucian Iorga, Georgeta Filitti, Silvia Zimmermann și un reprezentant al Casei Regale a României.

Polițistul Godină ia copiii în misiune
 Grupul editorial ALL va lansa sâmbătă, 4 iunie, volumul Sub acoperire. Povestea adevărată a poliției secrete din Marea Britanie, de Rob Evans și Paul Lewis. În aceeași zi, va fi lansat volumul Eminescu, poem cu poem, coordonat de Alex. Ștefănescu. Volumul face parte dintr-o serie dedicată lui Mihai Eminescu, revăzut în scurte comentarii accesibile pentru tinerii de astăzi.
Editura RAO a pregătit cel puțin două lansări dedicate celor pasionați de viața trăită cu gust. Astfel, la standul RAO vor fi lansate Cartea vinurilor, de Marinela Vasilica Ardelean, primul ghid despre cele mai bune vinuri din România și Republica Moldova, dar și În bucătăria lui Joseph,una dintre cărţile de vizită ale lui Chef Joseph Hadad, pe lângă restaurantul care-i poartă numele, prestaţia de jurat în emisiunea Top Chef sau zecile de reteţe create de-a lungul anilor. În portofoliul de apariții noi cu care Editura Rao va fi prezentă la Bookfest se vor afla cartea Capătul veșniciei (al treilea volum al Trilogiei secolului), de Ken Follett, dar și volumul Destin și furie, de Lauren Groff, desemnat Cartea anului 2015 în Statele Unite ale Americii.
Noutatea este cuvântul de ordine și pentru Curtea Veche Publishing la Bookfest 2016. Editura anunță un program variat de evenimente, pornind cu lansarea cărții semnată de Mǎdǎlina Corina Diaconu și Mihai Ionuţ Grǎjdean, Mandale dacice și atelierul de povestit și ilustrat De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură? de Adina Rosetti, cu ilustrații de Cristiana Radu. Vor fi de asemenea lansate al doilea volum al cărții lui Adrian Cioroianu Cea mai frumoasă poveste, și Dosarul Lenin, de Vladimir Tismăneanu și Marius Stan. Carismaticul polițist Marian Godină le va explica celor mici ce presupune meseria de om al legii în noua sa carte, „În misiune cu Marian”, volum ce cuprinde o serie de povestiri simpatice pentru copii, ilustrate cu imagini sugestive şi atractive.

”Nemi” – colț de joacă permanent pentru copii
În prima zi a Bookfest, pe 1 iunie, Editura Nemira inaugurează pentru cei mici, la ora 10.30, Colțul de joacă Nemi, cu o scenetă interpretată de Trupa Limpopo după cartea Bronto, un dinozaur neastâmpărat de Valentin Nicolau. Tot miercuri, Colțul de joacă Nemi îi va aștepta pe copii pentru lansarea cărții Frumoasa și fusul, de Neil Gaiman, ocazie cu care aceștia vor putea asculta fragmente din acest volum, citite de Laura Câlțea, redactor-șef al Editurii Nemira și Eli Bădică, redactor la Bookaholic. Ceva mai târziu, cei mici vor fi invitații scriitoarei Veronica D. Niculescu la Un ceai cu Alice și o sesiune de lectură.
Editura Trei a pregătit de asemenea multe titluri noi pentru publicul Bookfest. Miercuri, 1 iunie, va avea loc lansarea volumului Află adevărul, de Philip Houston, Michael Floyd și Susan Carnicero, eveniment la care participă dr. psih. Ion Duvac și Vasile Dem. Zamfirescu, iar vineri, 3 iunie, va fi lansat titlul În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine, de Chris Simion, în prezența autoarei.
Editura Vremea va lansa miercuri, 1 iunie, Arta conversației cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp, de Ion Jianu, la eveniment urmând să participe Ileana Vulpescu, alături de autor și de Silvia Colfescu, directorul editurii. Printre titlurile care vor mai fi lansate se numărăCreștinătatea arabă orientală, de Juan Pedro Monferrer Sala, Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război Mondial, de Valeriu Avram și Viață și moarte în Gulag, de Codruț Constantinescu.
Editura Didactica Publishing House va lansa la Bookfest volumul Te iubesc orice ai face, de Prințesa Urbană – Ioana Chicet-Macoveciuc, dar și mai multe titluri pentru copii, dintre care amintim Literele vesele și Caruselul numerelor, de Simona Epure.

”Noul spirit al capitalismului”, la Bookfest
Grupul Editorial Art anunță lansarea antologiei Uite cine vorbește, din colecția Cărțile mele, coordonată de Florentina Sâmihăian și Liviu Papadima, eveniment care se va bucura de invitați de marcă: Florentina Sâmihăian, Liviu Papadima, Adina Popescu, Alex Moldovan, Elena Vlădăreanu, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Ladislau Daradici, Laura Grunberg, Radu Paraschivescu, Simona Popescu, Veronica D. Niculescu, Max Gruenwald, Jan Koneffke, Alis Popa și Călin Andrei Mihăilescu.
La Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași va fi lansat volumul Așa a fost? Așa îmi aduc aminte. 1945 – 2015, de prof. dr. Septimiu Chelcea, o poveste spusă din perspectiva unui observator al evoluției societății românești de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, până astăzi. La aceeași editură, vor mai fi lansate tilurile România în contrast. O cercetare tipologică, de Michael Metzeltin, personalitate de prim rang în domeniul filologiei romanice, Noul spirit al capitalismului, aparținând sociologilor Luc Boltanski și Eve Chiapello și Literatura în slujba Revoluției, de conf. univ. dr. Ovidiu Morar. La evenimentele editurii vor lua parte, printre alții, academicianul Marius Sala, prof. univ. dr. Rodica Zafiu, istoricul și criticul Paul Cornea, scriitorii Simona Popescu și Ioan Bogdan Lefter.
La fel ca la toate evenimentele Bookfest, intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele și proiectele interactive programate pe durata acestuia. Programul de vizitare va fi: miercuri, 1 iunie — 10:00-20:00; joi, 2 iunie — 10:00-20:00; vineri, 3 iunie — 10:00-21:00; sâmbătă, 4 iunie — 10:00-21:00; duminică, 5 iunie — 10:00-20:00.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Sponsor: Banca Transilvania.
Parteneri media: TVR, Europa FM, Adevărul, Hotnews.ro, Accente, QMagazine, news.ro, CalendarEvenimente.Ro, Roportal.Ro și Bookhub.ro.
Bookfest este cel mai important salon de carte din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă. Începând din 2012, Bookfest s-a extins și în alte orașe din România: Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Tîrgu-Mureș, Brașov, dar a avut și două ediții Bookfest de Crăciun la București. La edițiile internaționale anterioare, țările invitate au fost Spania, Ungaria, Franța, țările de limba germană (Germania, Austria, Elveția), Polonia și Cehia.

SURSA

joi, 26 mai 2016

marți, 24 mai 2016


sâmbătă, 21 mai 2016

vineri, 20 mai 2016

Lansare de carte

Lansare de carte „Manualul cavalerului fericirii” la Târgul de carte Alba Iulia!

ALBA TRANSILVANIA - Cartea care te cucerește!










Astăzi... la Alba Iulia!


joi, 19 mai 2016

Vă aștept pe toți!


Revista abcDiabet – primul numar. Din 20 mai 2016

Din 20 mai 2016, la toate chioscurile de ziare veti putea gasi primul numar al revistei abcDiabet, dedicata celor ce doresc sa tina sub control diabetul sau sa previna aparitia bolii.
Acest prim numar va contine materiale speciale dedicate amenintarilor obezitatii in randul copiilor, un interviu cu profesor doctor Nicolae Hancu si un glosar de termeni medicali.
Pret revista : 7.99 lei. Tirajul va fi de 23.000 de exemplare.
Coperta revistei o puteti gasi aici.

Religiile ar putea dispărea pe măsură ce oamenii se îmbogățesc

Alba vă așteaptă!


miercuri, 18 mai 2016

Cavalerul vă prezintă... Manualul cavalerului fericirii!

În cursul zilei de astăzi, a ajuns la Blaj, Manualul cavalerului fericirii!
Vă mulțumesc pentru susținerea voastră și pentru gândurile bune ce le-am primit!
Săptămâna aceasta, în 20 mai, cartea va fi lansată la Târgul de carte de la Alba Iulia începând cu ora 16:00 unde sunteți așteptați cu drag!
Cartea o voi expedia în curând acelora ce au susținut proiectul meu și se va găsi în librăriile din țară (sigur la Diverta) și în cele on-line (elefant.ro; libris.ro etc.)
Dacă doriți mai multe detalii, nu ezitați să-i scrieți cavalerului... mai ales dacă doriți un exemplar... aici!


NASA a publicat o mulțime de patente, pe care le poți cerceta și tu

marți, 10 mai 2016

Nick Vujicic, omul fără mâini și fără picioare, vine la Timişoara

Oratorul Nick James Vujicic, australianul fără membre, considerat cel mai charismatic speaker motivațional, va fi prezent în luna mai la Timișoara.
la ”Sala Vieneză” din Timişoara, cu suportul Fundaţiei Balul Vienez de la Timişoara şi a Asociaţiei ”BEST Timişoara”.

Citeste mai mult: adev.ro/o5oewe
Nick Vujicic, 34 de ani, cunoscut în întreaga lume datorită predicilor sale motivaționale, s-a născut fără mâini şi fără picioare, suferind de boala numită Focomelie. Cu toate acestea, el înoată, joacă fotbal şi golf şi chiar poate să scrie cu ajutorul ciotului de picior cu care ţine instrumentele de scris.

Australianul va conferenţia la ”Sala Vieneză” din orașul de pe Bega, în cadrul evenimentului Overcome FEAR, ce va avea loc în perioada 21 – 22 mai 2016,cu suportul Fundaţiei Balul Vienez de la Timişoara şi a Asociaţiei ”BEST Timişoara”. Evenimentul face parte dintr-un proiect de dezvoltare a tinerelor generaţii prin împărtăşirea experienţelor intergeneraţionale şi interculturale autentice şi de depăşire a preconcepţiilor, fricilor şi obstacolelor care le împiedică libertatea de a acţiona colectiv în a dezvolta noi afaceri, intreprinderi şi împlinirea dorinţelor şi viselor de a evolua precum şi dezvoltarea personală a acestora.

De ce cred oamenii de știință că avem nevoie de religie

Publicul va beneficia de o aplicaţie audio-video pe telefonul mobil, la Noaptea Muzeelor

Ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, care va avea loc pe 21 mai, va oferi publicului acces la un ghid audio-video, care va fi disponibil pe telefoanele mobile, pentru instituţiile muzeale din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară, informează Mediafax.

Deşi în anii anteriori, evenimentul a avut loc pe 14 mai, cum era anunţată iniţial, anul acesta "Noaptea Muzeelor" va avea loc în data de 21 mai 2016.

Organizatorul evenimentului, directorul executiv al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR), Dragoş Neamu, a explicat că "data evenimentului este aleasă de Ministerul Culturii din Franţa şi este preluată de fiecare ţară în parte".

Mai mult, el a spus că se lucrează la o aplicaţie audio-video, care oferă ghidaj pentru muzeele din Bucureşti si din alte mari oraşe din ţară. Dragoş Neamu a precizat că aplicaţia este finanţată de Ministerul Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Ediţia din 2015 a Nopţii Muzeelor a fost una cu totul specială, pentru că a fost marcată de un protest pe care Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din ţară, membre sau încă neafiliate organizaţiei.

Astfel, câte o piesă valoroasă din instituţiile muzeale care s-au alăturat protestului a fost acoperită. Acest protest subtil şi inedit a avut scopul de a atrage atenţia publicului şi autorităţilor asupra situaţiei dramatice în care se află muzeele României.

Potrivit site-ului dedicat evenimentului, printre piesele valoroase care au fost acoperite în semn de protest faţă de situaţia dramatică în care se află instituţiile muzeale s-au numărat tablourile "Tătăroaica", de Nicolae Tonitza, la Artmark, şi "Panseluţe", de Nicolae Grigorescu, la ArtSafari, bustul lui George Enescu, operă a sculptorului Ion Irimescu, la Muzeul de Artă "Vasile Grigore - pictor şi colecţionar", un costum de academician, alcătuit din frac, sabie şi bicorn, purtat de George Enescu ca membru al Academiei Române, începând din 1933, la Muzeul Naţional "George Enescu", şi Troiţa din Burluşi, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).


Sursa:m.romanialibera.ro

luni, 9 mai 2016


duminică, 1 mai 2016

Christos anesti! Papa le face urări de Paște fraților din Bisericile Orientale

"Gândul meu cordial se îndreaptă către frații din Bisericile Orientale care celebrează azi Paștele. Domnul cel Înviat să aducă tuturor darurile luminii și păcii sale. Christos anesti!": a spus Sfântul Părinte la antifonul marian pascal Regina Coeli, din Piața Sfântul Petru.

Apel pentru încetarea ostilităților și întărirea dialogului în Siria
De asemenea, gândul pontifului s-a îndreptat către populația din Siria, în special către locuitorii orașului Alep, făcând un reînnoit apel pentru încetarea violențelor și reluarea cu vigoare a dialogului.
"Primesc cu profundă durere dramaticele știri sosite din Siria referitoare la ciclul de violență ce continuă să agraveze deja dramatica situație umanitară din această țară, în special din orașul Alep, cauzând victime inocente chiar și în rândul copiilor, a bolnavilor și a celor care – cu mari sacrificii – se implică în acordarea de ajutor aproapelui. Îndemn toate părțile implicate în conflict să respecte încetarea ostilităților și să întărească dialogul în curs, unica stradă care conduce la pace."

În reflecția care a însoțit rugăciunea Regina Coeli, pontiful s-a inspirat din Evanghelia după sfântul Ioan, capitolul 14, din Liturghia zilei, făcând referire în special la promisiunea Mântuitorului privitoare la Mângâietorul, la Duhul Sfânt, "pe care îl va trimite Tatăl în numele lui, pentru a-i învăța pe discipoli toate și a le aminti toate câte le-au fost spuse de către Învățătorul Isus".
 
Subliniind că misiunea Duhului Sfânt este de a ne însoți și a de a continua se ne învețe, amintindu-ne fără încetare cuvintele lui Isus, învățătorul divin, papa Francisc insistă asupra prezenței lui Isus între noi, prin mijlocirea darului Spiritului Sfânt:
Papa Francisc: "Noi nu suntem singuri: Isus este alături de noi, este în mijlocul nostru, înăuntrul nostru! Noua sa prezență în istorie are loc grație darului Duhului Sfânt, prin mijlocirea căruia este posibilă stabilirea unei relații de viață cu El, cel Răstignit și Înviat. Spiritul revărsat în noi, prin sacramentul Botezului și al Mirului, acționează în viața noastră. El ne călăuzește în modul de a gândi, de a acționa, de a deosebi ceea ce este bun de ceea ce este rău; ne ajută să practicăm iubirea lui Isus, jertfirea sa pentru alții, în special pentru cei mai suferinzi".

"Noi nu suntem singuri!" a repetat pontiful, subliniind că un semn al prezenței Duhului Sfânt este și pacea pe care Isus o dăruiește discipolilor săi. Însă, a atras atenția Sfântul Părinte, pacea dată de Isus este diferită de pacea pe care o caută și pe care încearcă să o obțină oamenii. Pacea lui Isus "izvorăște din victoria asupra păcatului, asupra egoismului care ne împiedică să ne iubim ca frații".
[Pacea lui Isus] "Este dar al lui Dumnezeu și semn al prezenței sale. Fiecare discipol chemat azi să-l urmeze pe Isus purtând Crucea, primește în el pacea lui Isus cel Răstignit și Înviat, în deplina certitudine a victoriei sale și în așteptarea venirii sale definitive".

"Sfânta Fecioară Maria să ne ajute să-l primim cu docilitate pe Duhul Sfânt ca Maestru interior și ca Memorie vie a lui Cristos pe drumul de fiecare zi" a spus papa Francisc la încheierea reflecției care a însoțit antifonul marian pascal Regina Coeli, de duminică 1 mai 2016.
Sursa:ro.radiovaticana.va

Creștinul adult știe să fie un copil în fața lui Dumnezeu

”Aceste crize mondiale sunt crize de sfinți” zicea, bineînțeles, un sfânt. E nevoie de sfinți. Eu și tu, drag cititor, suntem chemați să fim. Nu suntem chemați să ducem lupte, să ținem discursuri, nu. Sunt chemat să fiu un alt Isus și aceasta nu o realizez eu, ci Isus. Ceea ce ține de mine este să-L las pe El să  lucreze în mine. Trebuie doar să deschid ferestrele suflării Spiritului. Prima fereastră deschisă este lectura stăruitoare a Evangheliei, pe cât posibil din Noul Testament. Se vorbește puțin de Evanghelie dar important este ca eu să citesc, deoarece acolo este prima întâlnire cu Isus. Deja primii ucenici, când Isus era încă în viață mergeau să predice ceea ce Isus le zicea. După moartea și Învierea Sa Spiritul Sfânt i-a determinat să adune ca pe o apă prețioasă ceea ce Isus a zis și să povestească ceea ce a făcut. Evangheliile sunt credibile nu sunt un mit. Mulțumită lor putem să-L cunoaștem pe Isus. Cealaltă fereastră este Împărtășania, precedată de spovadă care ne ține umili și dispuși să-l primim pe Isus. ”Cel ce mănâncă trupul Meu...” (Io. 6,56). Un Dumnezeu care se dă hrană....dar cine are un dar așa de mare precum avem noi? Astfel cu siguranță devin un distribuitor de energie. Un serv inutil dar fratele lui Isus. În misiune în numele Domnului. Atunci pot să lupt, să țin discursuri, în spiritul misiunii. Rămânând senin deoarece Dumnezeu este tatăl meu, în ciuda slăbiciunilor fiului copil. Creștinul adult știe să fie un copil în fața Domnului.
               
Traducere: AMR


Sursa:pippocorigliano.blogspot.ro