joi, 25 februarie 2016

STUDIU: Reţeaua Facebook şi cocaina generează un nivel similar de dependenţă

Reţeaua Facebook şi cocaina generează un nivel similar de dependenţă, potrivit unui studiu realizat de curând de cercetători din Statele Unite ale Americii, publicat în Psychological Reports.

”Cine nu a încercat deja să renunţe la reţelele de socializare timp de câteva zile, dar a «recidivat» după doar 30 de minute, pentru a publica sau distribui un link amuzant pe pagina sa principală?”, se întreabă autorii acestui articol publicat pe site-ul topsante.com.

”V-aţi gândit deja că Facebook acţionează ca un drog? Nu v-aţi înşelat”, au adăugat ei. Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea South Carolina din Statele Unite.  

Cercetătorii americani au dorit să verifice dacă utilizarea intensivă a telefoanelor inteligente şi a reţelei Facebook pot fi considerate o dependenţă. Ei au invitat un număr de 20 de studenţi (10 bărbaţi şi 10 femei) cu vârste cuprinse între 18 şi 23 de ani să participe la un test conceput pentru a măsura reacţiile voluntarilor în faţa unor simboluri şi unor semne asociate cu Facebook.

Graţie observării creierelor participanţilor cu ajutorul imagisticii cu rezonanţă magnetică, oamenii de ştiinţă au constatat că folosirea excesivă a reţelei de socializare Facebook şi consumul de cocaină pot avea efecte similare. Într-adevăr, în cazul internauţilor care folosesc cu regularitate Facebook, s-au activat exact acele zone cerebrale asociate cu impulsivitatea care se activează şi în cazul toxicomanilor.

Singura diferenţă dintre dependenţa de cocaină şi dependenţa de Facebook a fost următoarea: la studenţii care au participat la acest studiu, zonele din creier implicate cu inhibarea impulsivităţii au funcţionat în mod normal.

Cercetătorii americani au ţinut totuşi să îi liniştească pe internauţi, afirmând că această dependenţă poate fi tratată, prin restabilirea unui echilibru între sistemele cerebrale. Una dintre posibilele soluţii ar consta într-o terapie cognitivo-comportamentală, utilizată adeseori în lupta împotriva dependenţelor.

În 2012, un alt studiu american a demonstrat deja că reţeaua de socializare Facebook generează un nivel de dependenţă mai puternic decât dependenţa de sex şi dependenţa de fumat.


Sursa:www.news.ro